Blog

  • Directorul Muzeului Satului: Am certitudinea că Ministerul Culturii nu îşi va acordul privind comasarea cu MŢR

     “Ministrul Ştirbu (Gigel Ştirbu, n.r.) a procedat aşa cum trebuie, ne-am chemat pe toţi trei (directorul Muzeului Antipa, Dumitru Murariu, cel al Muzeului Ţăranului Român, Virgil Niţulescu, şi cel al Muzeului Satului, n.r) pentru a ne ştii punctul de vedere. Evident că punctul nostru de vedere a fost că nu se poate ca trei muzee să facă un asemenea joc absolut imposibil şi fără niciun fel de temei logic. Concluzia care s-a tras este că nu se va face această comasare de muzee de niciun fel”, a declarat directorul Muzeului Satului.

    De asemenea, directorul general al Muzeul Satului a spus că ideea a fost “una absurdă” şi că speră că “nu se va mai relua niciodată”. Totodată, aceasta a precizat că ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a cerut în scris un punct de vedere din partea celor trei directori ai instituţiilor muzeale, opinia acestora urmând să fie transmisă cabinetului premierului Victor Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Nu există altă soluţie decât Ordonanţă de Urgenţă pentru conducere interimară la TVR

     “Aici nu este vorba de PSD sau PNL, de Crin sau de mine, ci de faptul că o instituţie publică trebuie să funcţioneze”, a spus Ponta, înaintea şedinţei de miercuri a Guvernului.

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara că a avut o scurtă discuţie cu premierul Victor Ponta şi i-a transmis acestuia că varianta unei ordonanţe de urgenţă în cazul TVR este inacceptabilă, propunând o nouă convocare a parlamentarilor pentru votul privind şefia televiziunii publice.

    Antonescu a susţinut, într-o intervenţie la Realitatea TV, că a avut o discuţie cu Victor Ponta după ceremonia de la Cotroceni care a fost una “foarte scurtă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA: Chebuţiu şi Preda au cauzat un prejudiciu total de aproape 50 de milioane de lei

     Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timişoara îi cercetează pe Adrian Chebuţiu şi Adrian Coriolan Preda, care la data comiterii faptelor erau preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al UCM Reşiţa S.A, respectiv director executiv la aceeaşi societate.

    Ei sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală în forma reţinerii şi nevărsării, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată (16 acte materiale), deturnare de fonduri, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, spălare de bani, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport: Lidl a practicat preţuri mai mici decât Plus, după preluare, şi a dublat ponderea mărcilor proprii

     Concurenţa a derulat din oficiu o analiză a impactului intrării retailerului german Lidl pe piaţa românească, odată cu preluarea celor aproximativ 100 de magazine Plus de la Tengelmann. Analiza este prima de acest fel realizată după aprobarea unei tranzacţii.

    “Preţurile medii aplicate de Lidl au urmat, în general, trendul pieţei şi al concurenţilor din zonă. Tendinţa generală a Lidl a fost una de scădere de la un nivel superior al preţului aplicat de Plus, înaintea realizării operaţiunii. Mai mult, pe majoritatea categoriilor analizate şi pe majoritatea pieţelor geografice, preţul mediu aplicat de Lidl a scăzut, în anumite situaţii chiar sub cel al concurenţilor sau cel aplicat de Kaufland. Doar în ceea ce priveşte categoriile ulei, pâine şi lapte, preţurile medii au înregistrat creşteri pe toată perioada analizată, dar aceste creşteri au fost constatate în toate lanţurile de magazine analizate”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Balanţa comercială cu produse agroalimentare a României a trecut pe plus, prima dată după 1989

     “Rezultatul pozitiv a fost obţinut pe fondul creşterii susţinute a exporturilor de produse agroalimentare, cu precădere în ţările terţe şi reprezintă o premieră în perioada postdecembristă, marcată anual de deficite comerciale rezultate din schimburile de produse agroalimentare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

    Importurile de produse agroalimentare aferente anului 2013 sunt mai mici, la nouă luni, decât cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului anterior, aceste fiind cifrate la 3,506 miliarde euro în timp ce exporturile sunt de 3,509 miliarde euro.

    România a exportat în primele nouă luni ale anului curent peste 8,1 milioane de tone de produse agroalimentare în ţările intra şi extracomunitare, în creştere cu peste 36% faţă de aceeaşi perioadă din 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGRAMUL MAGAZINELOR de sărbători: ÎNCHIS de Crăciun şi pe 1 ianuarie. Orarul de funcţionare al magazinelor

     Astfel, în perioada 19-23 decembrie,

        Profi are program Non Stop

        Carrefour are program 07:00 (08:00) – 24:00,

        hipermarketurile cora au deschis între orele 08:00-24:00,

        Kaufland are program între 07:00-23:00,

        Auchan are deschis între 07:00 (08:00) – 23:00 (24:00),

        orarul supermarketurilor Billa este între 07:00-24:00,

        Penny are program între 07:30 şi 22:00.

        Selgros are deschis în perioada menţionată între 06:00 (07:00) – 23:00,

        Metro între 08:00 – 20:00.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profitul Raiffeisen în România a crescut cu 11,3% în primele nouă luni ale anului, la 81 mil. euro

     Evoluţia se datorează în principal creşterii veniturilor din comisioane bancare şi tranzacţionare, reiese dintr-un raport prezentat miercuri de banca austriacă.

    Venitul operaţional al Raiffeisen Bank International pe piaţa românească a scăzut uşor în perioada analizată, cu 0,9%, de la 346 milioane euro la 343 milioane euro.

    Veniturile din dobânzi au coborât cu 7,7%, de la 229 milioane euro la 212 milioane euro, în timp ce încasările din comisioane au urcat cu 7,9%, de la 109 milioane euro la 118 milioane euro. Încasările rezultate din operaţiunile de tranzacţionare au urcat de la 7 milioane euro la 11 milioane euro.

    Provizioanele pentru credite neperformante sau problematice au urcat uşor, de la 74 milioane euro la 75 milioane euro.

    Rata creditelor neperformante a avansat de la 10,3% la 10,8%.

    Cheltuielile administrative generale au crescut cu 3,2%, de la 194 milioane euro la 200 milioane euro.

    Activele totale raportate de banca austriacă pentru România au urcat cu 3,7%, de la 6,09 miliarde euro la 6,315 miliarde euro.

    Soldul creditelor şi avansurilor către clienţi a avansat cu 4,2%, de la 4,21 miliarde euro la 4,39 miliarde euro. Depozitele atrase de la clienţi au urcat cu 8,7%, de la 3,81 miliarde euro la 4,14 miliarde euro. Astfel, raportul credite/depozite s-a îmbunătăţit de la 110,6% la 106,1%.

    Raiffeisen Bank International are 529 sucursale în România, cu aproape 5.400 de angajaţi care deservesc peste 2 milioane de clienţi.

    Grupul austriac este prezent în 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, cu active totale de peste 131 miliarde euro.

  • Fondurile de investiţii ale Raiffeisen au trecut de un miliard de euro

    RAM este al doilea cel mai mare administrator de fonduri de investiţii din România, cu o cotă de 35% din activele totale de 2,8 miliarde de euro ale pieţei. Societatea administrează zece fonduri de investiţii, din care opt sunt fonduri mutuale, iar restul sunt fonduri închise de investiţii.

    Cele mai mari fonduri din portofoliul RAM sunt Raiffeisen Ron Plus cu active de 1,9 miliarde de lei şi Raiffeisen Euro Plus cu active de 354 de milioane de euro, ambele fiind fonduri cu investiţii în instrumente ale pieţei monetare. De asemenea, societatea administrează singurul fond denominat în dolari de pe piaţă care a atras active de 70 de milioane de dolari de la investitori. Astfel Raiffeisen Asset Management este printre cei mai mari investitori instituţionali din România.

    „Ne onorează faptul că ponderea sumelor plasate de clienţii Raiffeisen Bank în fonduri de investiţii raportată la totalul activelor financiare ale acestora este cea mai ridicată din piaţa românească, de aproximativ 25%, nivel mai mult decât dublu faţă de media europeană“, a spus Mihail Ion, preşedinte al Raiffeisen Asset Management şi preşedintele comitetului de investiţii al Raiffeisen Bank. 

    În acest an, fondurile cu capital protejat administrate de Raiffeisen au atras circa 15-20% din intrările nete raportate de industrie.

  • Bilanţul Black Friday în retailul IT&C online: vânzări de peste 30 de milioane de euro

    EMag, liderul pieţei locale de retail online, condus de Iulian Stanciu, cu vânzări estimate la 200 mil. euro în acest an, a înregistrat cele mai mari venituri de Black Friday 2013 – de 22 mil. euro (fără valoarea celor 60 de maşini comandate prin intermediul site-ului), fiind urmat la mare distanţă de ceilalţi jucători din industrie.

    Cel.ro, al doilea mare jucător din retailul IT&C online, a înregistrat vânzări de 3 mil. euro faţă de 2 mil. euro în 2012. „Chiar dacă cifrele au fost mai bune ca anul trecut, totuşi acestea nu sunt foarte mari. Motivele sunt foarte simple. Nu am dorit să apelăm la angajaţi temporari şi nici spaţiul de care dispunem momentan nu ne permite o creştere a comenzilor procesate de mai mult de trei ori faţă de o zi normală. Tocmai de aceea nu am promovat foarte tare participarea la acest eveniment“, a declarat pentru ZF Tiberiu Pop, directorul general al Corsar Online, compania care deţine cel. ro. „În cifre, pentru noi Black Friday a însemnat aproape de 12.000 de comenzi în 3 zile, comenzi de 3 milioane de euro, 400.000 de vizitatori unici. Cele mai vândute produse au fost laptopurile (aproape 2.000 de bucăţi), urmate de telefoane mobile, televizoare şi tablete.  Ca observaţie, ne aşteptam ca numă­rul de telefoane vândute să fie mai mare decât al laptop-urilor, lucru care nu s-a întâmplat“, a adăugat Pop.

    F64.ro, cel mai mare retailer local specializat în aparate foto-video, care a început din acest an să vândă şi tablete şi smartphone-uri, a înregistrat de Black Friday 2013 vânzări de 2 mil. euro, faţă de 1,5 mil. euro anul trecut. „Serverul F64 a fost uptime aproape de 99% şi pe durata primelor 12 ore s-au comandat 55% din produse, cu o medie de 10 produse pe minut. Am avut 14.800 de produse comandate, cu peste 75% mai multe decât în 2012 şi venituri de peste 9 mil. lei“, au declarat oficialii F64.

    Evomag.ro, unul dintre jucătorii mari de pe piaţa locală de retail de IT&C, a înregistrat vânzări de 1,6 mil. euro de Black Friday, faţă de aproape 1 mil. euro în anul precedent. Valoarea medie a unei comenzi la evomag a crescut cu peste 17% faţă de Black Friday 2012, până la 645 de lei (145 de euro). EvoMag a inclus în această campanie de reduceri 16.200 de produse. „Reducerile oferite au fost semnificative şi au totalizat 615.000 de euro. Pe lângă acest aspect, un alt argument important care a determinat creşterea valorii comenzii medii a fost faptul că am introdus în campania de Black Friday produse dintr-un segment de preţ mai ridicat“, a spus Minai Pătraşcu, CEO al evoMAG.

    Grupul de retaileri IT&C PC Garage, deţinut de Marius Ghenea, a înregistrat vânzări de 1,6 mil. euro de Black Friday 2013. Compania a înregistrat 15.000 de comenzi şi a vândut 25.000 de produse, valoarea medie a comenzii fiind de 480 de lei.

  • eMag a vândut de 3,5 mil. euro de Black Friday în Bulgaria

     „Am înregistrat comenzi în valoare de 3,5 milioane de euro, mai mult decât vânzările eMAG.bg din 2013 până acum“, a spus Iulian Stanciu.

    Retailerul a ieşit în premie­ră cu acest eveniment de shopping în Bulgaria, piaţă pe care a intrat la jumătatea anului trecut, având în ofertă câteva sute de produse, de la telefoane şi laptopuri până la electrocasnice – designul şi structura ofertelor fiind similare cu cele utili­zate şi în România pe 22 noiembrie, atunci când retailerul a organizat ediţia locală a Black Friday. Printre companiile prezente în oferta de Black Friday a eMag din Bulgaria se numără atât jucători internaţionali precum Lenovo sau Acer, cât şi companii din România – precum Visual Fan (Allview) sau Network One Distribution (Serioux).

    „A fost un eveniment  (…) mult peste cea mai optimistă aşteptare. Am pus pariuri intern cu o zi înainte şi aveam o estimare maximă de 28.000 de produse comandate. Am avut 52.000 de produse comandate“, a spus Iulian Stanciu, şeful eMag. El a adăugat că niciun alt competitor mare nu a intrat în „joc“ concurând compania. La finele zilei, eMag Bulgaria vânduse 52.000 de produse dintre care 7.000 de tablete şi 18.000 de electrocasnice şi înregistrase 1,2 milioane de vizite pe site. Aproximativ 200.000 de vizite au fost înregistrate de pe echipamente mobile (smart­phone-uri şi tablete), iar valoarea comenzilor înregistrate de pe aceste gadgeturi a fost de 250.000 de euro.

    „Am avut 45.000 de vizitatori la start, ora 7:15 şi comenzi de un milion de euro în prima oră. Vârful de trafic simultan a fost atins la ora 8, când pe site erau 70.000 de vizitatori. Am avut o tabletă la 48 leva (108 lei) – am vândut 300 de bucăţi în 5 minute, în medie una pe secundă. Până la ora 9:45 aveam o valoare a comenzilor de două milioane de euro şi 500.000 de vizite“, a spus Iulian Stanciu. „Estimăm că peste 10.000 de bulgari au comandat online pentru prima dată cu această ocazie. Este un eveniment de marketing, efectele le vom vedea în timp. (…) Am setat un nou trend în dezvoltarea comerţului online şi în Bulgaria.“

    În România, eMag a vândut de 23 mil. euro de Black Friday.