Blog

  • Vladescu: Romania trebuie sa-si deschida la FMI o linie de credit de 10 miliarde de euro


    “Eu,
    personal, cred ca trebuie sa avem in continuare un program cu
    organismele internationale, dar de alta natura, dupa modelul
    polonez, respectiv un program in care sa avem o potentiala linie de
    credit deschisa, pe care sa o folosim numai si numai in cazul in
    care pietele ar fi extrem de putin deschise fata de Romania”, a
    declarat pentru Gandul fostul sef al Finantelor Publice.

    “Sa-i folosim ca sa ne finantam in momentul in
    care iesim pe piete, de exemplu ca sa luam un miliard si jumatate
    pe cinci ani si ni se cere un cupon de 10%. In momentul ala, zicem
    nu si ne ducem la Fondul Monetar”, a explicat Vladescu.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Revista presei economice din Romania

    Reduceri la biletele de avion, discounturi la cumparaturi in
    diverse retele de magazine sau campanii de promovare pe retelele de
    socializare – acestea sunt
    cele mai noi strategii
    prin care bancile incearca sa atraga noi
    clienti, scrie Gandul. Seria “Fabrica de idei” continua cu
    prezentarea afacerii unui bucurestean care a intrat in afaceri la
    18 ani, vanzandu-si Dacia primita de la parinti, iar acum are un
    salon de infrumusetare din care “pe termen lung se castiga
    bine”.

    PDL face
    scenarii pentru scaderea cotei unice
    : in contextul unei
    cresteri economice de 2,5% anul viitor, cota unica de impozitare ar
    putea fi redusa de la 16% la 12%, pentru ca in 2012 sa coboare la
    10%, anunta Evenimentul Zilei, citand surse din PDL.
    Hotelierii si agentiile de turism vor sa lanseze deja, la targul de
    turism din octombrie, pachetele pentru sezonul de anul viitor, care
    sa-i atraga pe clienti cu reduceri la inscrierile
    timpurii.

    In ce valuta economisim:

    in euro sau in dolari
    ? Adevarul a consultat specialisti
    in finante, care vorbesc despre punctele tari si slabe ale
    principalelor valute la care se raporteaza romanii. Consiliul
    Concurentei a ajuns intr-un stadiu avansat al anchetei asupra
    marilor operatori de telefonie mobila acuzati ca au abuzat de
    pozitia dominanta pe piata; statul roman ar putea incasa aproape 11
    milioane de euro daca cei trei operatori vor fi
    amendati.

    BNR ar trebui sa intervina in
    cazul bancilor care refuza sa aplice legislatia in vigoare,
    eventual prin demiterea unor directori sau prin suspendarea
    autorizatiei de functionare, sugereaza
    avocatul care ii reprezinta pe clientii
    nemultumiti de la
    Volksbank, citat de Romania Libera. Pretul la gaze este
    posibil sa nu creasca pana la anul, iar daca va creste, va creste
    cu foarte putin, intrucat Romgaz nu va cere pana in 2011 de la ANRE
    o majorare a tarifelor la gaze.

    Primul spital evadat de la
    buget isi schimba proprietarul, anunta Ziarul Financiar:
    Centrul Medical Unirea, controlat de fondul de investitii Advent,
    va realiza
    prima fuziune pe piata serviciilor medicale private
    , cu
    Euroclinic Hospital & Medical Centers. Blue Air a ramas fara
    cinci avioane, dar vrea sa faca aeroport de 200 de milioane de euro
    la Adunatii Copaceni, pentru care terenul a fost deja cumparat, iar
    lucrarile ar urma sa inceapa anul viitor.

  • Numarul bancilor americane intrate in faliment a crescut la 125

    Trei dintre cele sase banci au fost preluate de Community &
    Southern Bank din Georgia, in timp ce alte trei au fost inchise de
    autoritatile de reglementare.Prabusirea celor sase banci a
    determinat costuri de 347,6 milioane de dolari pentru Autoritatea
    Federala de Asigurare a Depozitelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Calian: Fostul ministru al Finantelor Sebastian Vladescu a fost corigent la comunicare

    Petru Calian a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa,
    ca Vladescu nu a stiut sa comunice si sa explice masurile de
    austeritate ale Guvernului si actele normative cu impact asupra
    populatiei, cum ar fi Legea pensiilor, pentru ca alta ar fi fost
    perceptia populatiei.

    Cititi
    mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Vreau sa ne intalnim din nou, in strada, la momentul motiunii de cenzura din toamna

    “Am considerat PSD un aliat politic natural pentru sindicate. Sa
    trecem peste tot ce s-a intamplat in trecut, peste orgolii, peste
    nemultumiri. Ne-am intalnit pe 15 iunie, tot la motiunea de cenzura
    in strada, si vreau sa ne intalnim din nou, in strada, la momentul
    motiunii de cenzura din aceasta toamna, motiune pe care va spun
    direct ca imi doresc enorm de mult sa o facem in asa fel incat sa
    fie votata de minim 236 de parlamentari”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Calatori majoreaza luni pretul biletelor cu 8%

    “Incepand cu data de 20 septembrie 2010, tarifele din
    transportul feroviar de calatori se vor majora cu 8%. Facilitatile
    de calatorie acordate de CFR Calatori pana la acest moment se
    aplica in continuare si dupa majorare, mentinandu-se principiile de
    protejare a calatorilor care utilizeaza frecvent trenurile de
    persoane, prin continuarea acordarii de reduceri de 50% din tariful
    integral la abonamente pentru navetisti si de 75% la abonamente
    pentru elevi si studenti”, se arata intr-un comunicat al
    companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel putin 29 de morti si peste 100 de raniti la Bagdad, in doua atentate cu masina-capcana

    Exploziile au avut loc in cartierele Aden si Mansour din
    capitala la ora 10.10 (10.10, ora Romaniei), potrivit unor
    jurnalisti AFP.
    Cel putin 29 de persoane si-au pierdut viata si 111 au fost ranite,
    majoritatea in atacul comis in cartierul Aden, potrivit unei surse
    din Ministerul de Interne. In zona unde au avut loc exploziile
    domnea haosul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai mult de jumatate dintre romani au venituri sub cele din 2009

    Studiul de tip Omnibus efectuat de compania de cercetare de
    piata 360insights arata ca 52% dintre romanii din mediul urban au
    inregistrat scaderi ale venitului in 2010 comparativ cu 2009.
    “Acest procent este pe de o parte ingrijorator de mare, insa in
    acelasi timp este o reflexie coerenta a realitatii si a efectelor
    crizei asupra nivelului de trai. In lunile aprilie-mai ale acestui
    an declarau ca ar avea veniturile scazute 37% dintre romanii din
    mediul urban. Acest procent a crescut semnificativ in ultimele trei
    luni, grupul celor ce au inregistrat diminuari ale veniturilor
    marindu-se cu 15 puncte procentuale”, mentioneaza sursa citata.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maternitatea Giulesti se va redeschide luni

    “Ne-am incadrat in timpul promis. De maine toate lucrurile intra
    in normal. S-au terminat reparatiile la corpul unde s-a intamplat
    tragedia”, a spus Sorin Oprescu.
    El a spus ca s-au montat detectoare de fum si supraveghere video
    doar la Sectia terapie intensiva premauri, care a fost renovata,
    pentru ca in restul saloanelor nu a fost nevoie, fiind asezate in
    asa fel incat, prin prezenta bolnavilor, exista supraveghere
    permanenta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Multe hoteluri se vor inchide in 2011 pentru ca proprietarii nu mai pot sustine pierderile

    “Este posibil sa se mai deschida hoteluri mici, insa multe
    unitati se vor inchide in 2011. Oferta de camere pe piata va fi mai
    mica, procentul de scadere ar putea depasi 10%. Situatia este mai
    grea decat anul trecut pentru ca hotelierii nu mai au resurse
    financiare pentru a sustine pierderile pe care le-au inregistrat in
    ultimul an si jumatate. Ei au luat in calcul mai multe solutii de
    depasire a crizei, cum ar fi reorganizarea si refinanarea, insa
    acum presiunea din partea bancilor este masiva”, a declarat
    agentiei MEDIAFAX directorul executiv al firmei de consultanta
    Trend Hospitality, Tinu Sebesanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro