BusinessMagazin

Blog

  • VERDICTUL AMERICII

    120 DE MILIOANE: La alegerile din 2 noiembrie au votat circa 60% dintre americani – cea mai mare rata de participare din 1968 incoace. In 2000 au votat doar 106 milioane de americani.

    286: Numarul de voturi cu electori obtinute de George W. Bush, din totalul de 538. Pentru a castiga alegerile, un candidat are nevoie de minim 270 de voturi.

    55,9 MILIOANE: Numarul voturilor obtinute de candidatul democrat John Kerry, reprezentand 48% din totalul voturilor populare. Presedintele George W. Bush a obtinut 59,4 milioane de voturi, adica 51% din total.

    71,1%: Cel mai bun scor al lui George W. Bush, in Utah.

    89,5%: Cel mai bun scor obtinut de John Kerry, in capitala Washington D.C.

  • LIDERI: Estimarile averii lui Arafat variaza de la 200 de milioane de dolari la mai multe miliarde

    Soarta averii lui Yasser Arafat e o problema cel putin la fel de spinoasa ca si succesiunea la varful Autoritatii Palestiniene.

    Foarte repede, succesiunea la putere in Autoritatea Palestiniana a devenit un subiect mai interesant decat starea sanatatii lui Yasser Arafat, spitalizat in Franta cu un diagnostic incert. Ziarele i-au prezentat pe larg pe principalii candidati la succesiunea lui Arafat, insistand asupra raporturilor politice in care se gasesc acestia cu Israelul si cu puterile occidentale.

    Mai putin a fost vorba in discutiile respective despre cine ar urma sa-si imparta averea lui Arafat, desi preluarea controlului acesteia e o problema cel putin la fel de importanta. Presa israeliana vorbeste deja despre „o lupta crancena“ pentru o avere „estimata intre 4,2 si 6,5 miliarde de dolari“ si citeaza surse palestiniene care spun ca Arafat ar fi lasat un testament in virtutea caruia averea ar urma sa fie administrata de familia sotiei sale, Suha. Unii din apropiatii lui Arafat, printre care si fostul premier Mahmud Abbas, cred ca averea apartine poporului palestinian si ar trebui sa fie transferata Autoritatii Palestiniene (AP). 

    Controversa a inceput acum doua saptamani, cand Suha Arafat i-a cerut consilierului economic al liderului de la Ramallah, Muhammad Rashid, sa-i pregateasca o lista a activelor sotului ei. Rashid ar fi refuzat, afirmand ca va inmana o astfel de lista numai AP. Un asemenea document va fi insa foarte greu de intocmit, dat fiind ca e dificil de facut o distinctie intre averea personala a liderului si numeroasele conturi bancare deschise in numele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei sau ale organizatiei Al-Fatah, dar controlate exclusiv de Arafat. Pe de alta parte, e greu de distins intre proprietatile lui Arafat si investitiile facute de Rashid si alti aghiotanti ai sefului intr-o serie de companii din teritoriile palestiniene – o fabrica de Coca-Cola din Ramallah, monopolurile nationale ale cimentului, tigarilor, lactatelor si conservelor sau cazinoul din Ierihon.

    Potrivit unui consultant de investitii elvetian pe nume Jean-Claude Robard, citat de postul Al-Jazeera, Arafat a deschis primul sau cont bancar secret in 1965, cu 50.000 de dolari primiti de la emirul Kuweitului. Intre timp, seful palestinian si-a extins afacerile: a cumparat participatii de actiuni la hoteluri si companii de turism din Spania, Italia, Franta si Elvetia, la firme de telecomunicatii din Egipt, Tunisia si Algeria, a facut afaceri cu politicieni si oameni de afaceri evrei si arabi. 

    In 2002, seful serviciilor speciale ale armatei israeliene, gen. mr. Aharon Zeevi, declara in fata unei comisii parlamentare ca liderul palestinian „controleaza personal“ active in valoare de 1,3 miliarde de dolari. Anul trecut, in schimb, revista Forbes aprecia ca Arafat are o avere personala de 400 de milioane de dolari, iar anul acesta de numai 200.

    Scaderea treptata a sumei se explica prin programul de reforma financiara initiat de Salam Fayad, ministrul de finante impus in 2002 de puterile occidentale. Ca sa intelegem cum s-a ajuns insa la o asemenea reforma, e cazul sa ne intoarcem un pic in timp. Dupa Acordurile de la Oslo din 1993 si 1995, care au creat premisele autonomiei pentru Gaza si Cisiordania, SUA si Uniunea Europeana au inceput sa pompeze masiv asistenta financiara pentru regimul lui Arafat, cu intentia de a incuraja dezvoltarea unei economii autonome palestiniene. Intr-adevar, in anii urmatori, economia din teritorii s-a pus pe picioare, iar companii din lumea araba, dar si firme occidentale, mai ales din domeniul utilitatilor, au investit in zona. N-a durat mult: atacurile teroristilor sustinuti de Arafat au continuat, represaliile din partea statului evreu nu s-au lasat asteptate, ocupatia israeliana s-a perpetuat, iar palestinienii au reinceput sa lupte pentru autonomie.  

    Ca intotdeauna, partile s-au acuzat reciproc de continuarea violentelor, numai ca de data aceasta a intrat in joc si factorul economic: palestinienii au dat vina pe ocupatia israeliana pentru distrugerea economiei, in timp ce statul evreu a dat vina pe Arafat si pe apropiatii lui, care au furat din banii dati de SUA si de UE  in loc sa-i foloseasca pentru ajutorarea propriului popor. Israelul a incercat sa convinga comunitatea internationala sa sisteze ajutoarele financiare catre Arafat, aducand ca argumente diverse investigatii, venite mai ales pe filiera propriilor servicii secrete, despre modul fraudulos in care liderul palestinian a folosit banii din ajutoarele externe. 

    Presa occidentala a preluat astfel rapoarte despre conturi bancare secrete, despre trafic cu droguri, cu arme, din comisioane pretinse partenerilor de afaceri (inclusiv unora israelieni) sau din „taxe de protectie“ cerute unor companii sau state pentru a nu recurge la activitati teroriste impotriva lor. Nici o ilegalitate n-a ramas neinvocata in cazul lui Arafat – nici macar obtinerea de fonduri din vanzarea de marfuri contrafacute: CD-uri, imbracaminte, cosmetice si chiar bani falsi.

    De ce Arafat a continuat sa primeasca insa bani din strainatate? Criticii sprijinului international fata de Arafat sustin ca oricum e vorba de sume prea mari; New York Times scria acum cateva luni ca anul trecut, donatiile din strainatate au ajuns la un miliard de dolari – 310 dolari pe cap de locuitor, adica mai mult decat a primit orice tara de la al doilea razboi mondial incoace. Dar vorbim de o zona devastata de razboi, parasita de investitori si, mai mult, deposedata de propriile venituri. Conform Protocolului de pace de la Paris, din 1994 (pandantul economic al Acordurilor de la Oslo), statul israelian are obligatia de a varsa AP taxele incasate pe majoritatea activitatilor economice din teritoriile ocupate. In ultimii ani insa, Tel Avivul a decis sa blocheze fondurile respective, ca urmare a reluarii violentelor din zona, astfel ca ajutoarele externe au ajuns aproape singura sursa de finantare in teritorii. 

    Nu logica umanitara, ci logica politica este insa cea care a decis continuarea sprijinului pentru Arafat. Majoritatea tarilor europene au ramas la ideea ca fara Arafat procesul de pace in zona este imposibil, asa incat l-au sustinut in continuare, ani la rand. Atitudinea presedintelui Frantei, Jacques Chirac, care luna trecuta a trimis un avion special pentru liderul palestinian, pentru ca acesta sa se poata interna la Paris, nu a mirat pe nimeni. Sa nu uitam ca tot la Paris traieste sotia lui Arafat, impreuna cu fetita lor, cu o alocatie lunara de 100.000 de dolari din bugetul AP. 

    In februarie anul acesta au aparut informatii ca Oficiul Anti-Frauda al UE (OLAF) studiaza o serie de documente din care reiese ca Arafat si Autoritatea Palestiniana (AP) au deturnat zeci de milioane de dolari din fonduri UE catre organizatii implicate in atacuri teroriste, intre care Brigazile Martirilor Al-Aqsa. O evaluare preliminara a acestor informatii, publicata de OLAF in august, spune insa ca „pana la ora actuala nu exista dovezi ca fonduri provenite din asistenta bugetara directa a UE catre AP ar fi fost folosite pentru a finanta activitati ilegale, inclusiv teroriste“. 

    SUA, in schimb, nu numai ca au acceptat cu mare greutate sa finanteze Autoritatea Palestiniana (un studiu din 2002 al Bancii Mondiale afirma ca din 1994, ajutorul financiar extern oferit AP a totalizat 4,5 miliarde de dolari, din care 1,1 miliarde, cel mai mult, au venit din SUA), dar si-au conditionat de la inceput sprijinul de incetarea atentatelor puse la cale de militantii Fatah (cea mai importanta organizatie revolutionara infiintata de Arafat, in anii ‘50) sau de alte organizatii sustinute de liderul palestinian. Mai ales dupa septembrie 2001, presedintele George W. Bush a declarat deschis ca nu-l considera pe Arafat un partener viabil de discutie pe tema Orientului Mijlociu.

    SUA si-au impus vointa inclusiv cu ocazia celui mai recent proiect de pace pentru zona – faimoasa „Foaie de parcurs“, conceputa de marile puteri mediatoare (SUA, ONU, UE si Rusia) ca un plan in etape catre crearea unui stat palestinian independent pana in 2005. Planul porneste de la premisa ca autoritatea lui Arafat, inclusiv cea economica, trebuie sa fie dislocata. In traducere diplomatica, aceasta inseamna ca eradicarea coruptiei din administratia palestiniana nu e posibila decat prin descentralizare: trebuie introdus un prim-ministru si numit un guvern de specialisti, care sa faca ordine in finantele si in birocratia din teritorii. 

    Sarcina n-a fost deloc usoara, avand in vedere reputatia legendara a sefului palestinian de a controla pana la ultimul ban cheltuielile si incasarile AP. Occidentul a parut insa ca si-a gasit omul potrivit. Apreciat in mediile economice occidentale, ministrul de finante Salam Fayad apartine diasporei palestiniene: 

    si-a facut studiile de economie la Universitatea din Texas, apoi a lucrat ca functionar in FMI – din 1995, reprezentant al acestei institutii pentru Autoritatea Palestiniana. Fayad a inceput curatenia in finantele AP: a infiintat un holding, Fondul Palestinian de Investitii, aflat sub controlul sau direct si conceput sa administreze toate fondurile si activele AP, inclusiv cele din strainatate. Cu alte cuvinte, a limitat autoritatea lui Arafat in a imparti dupa plac banii de la buget. A supus auditorilor internationali toate investitiile AP si a publicat pe Internet rezultatele auditurilor. 

    Imediat, ministrul a fost ridicat in slavi de presa occidentala, care a vazut in el un reformator, un ghimpe in coasta sefului sau. Lucrurile sunt insa nuantate: demersurile lui de a aduce transparenta in afacerile AP au fost niste concesii menite sa atraga simpatia Occidentului si sa determine astfel o schimbare de atitudine a Israelului. La cererea lui Fayad, autoritatile israeliene au fost nevoite sa verse palestinienilor, anul trecut, taxele incasate incepand din 2000 pe tranzactiile comerciale incheiate in teritoriile ocupate – cam 400 de milioane de dolari. 

    Jocul n-a mers insa prea mult: Israelul a realizat ca elegantul ex-functionar al FMI slujeste de fapt cauza palestiniana chiar mai bine decat amenintatorul militant Arafat si ca acesta e secretul ramanerii in functie (si in viata) a unui ministru de finante care doar in aparenta submineaza prin tot ce face autoritatea sefului sau. Lunile trecute, Israelul a blocat din nou banii din taxe, sub pretextul ca astfel obtine fonduri pentru despagubirea familiilor evreiesti care au dat in judecata AP pentru moartea rudelor ucise de atacuri teroriste. Aceasta a provocat o criza financiara acuta in teritorii, din cauza incapacitatii AP de a plati salariile si pensiile in sectorul de stat.

    Nu e o intamplare, deci, ca din spitalul de la Paris, inainte de a intra in coma, Yasser Arafat a sunat in Palestina ca sa se intereseze ce se intampla cu lefurile poporului sau. Nu l-a sunat nici pe Abbas, nici pe Rashid, nici pe prim-ministrul Qurei. A vorbit la telefon cinci minute cu Salam Fayad, care a declarat apoi presei ca seful lui a avut de fapt de transmis prin el un mesaj pentru palestinieni: „Arafat mi-a spus: sunt in regula, ma simt bine. Spune-le, te rog, fratilor ca sunt bine“.

  • TERENURI: In Romania, terenurile sunt de cinci pana la zece ori mai ieftine decat in Uniunea Europeana

    Pretul pamantului a crescut cu 20-30% pe an in ultimul deceniu si inca e in crestere. Vedete ale urmatorilor ani se anunta a fi terenurile agricole si cele plasate in vecinatatea noilor autostrazi. Iar cei care cumpara azi au de ce sa-si frece palmele: peste doi ani, poate trei, proprietatile romanesti isi vor schimba statutul: vor deveni teritorii europene.

    Blestemul vietii unui agent al uneia dintre cele mai mari companii imobiliare din Bucuresti este un taran de 70 de ani din apropiere de Capitala. El are un teren de aproape 2.000 de metri patrati, pe malul unui lac din Bucuresti. Pe acest teren a pus agentul ochii si nu exista saptamana in care sa nu il caute pe taran si sa-i faca o noua oferta de cumparare a terenului. Suma pe care i-o ofera este fabuloasa, adica peste 200.000 de euro. Taranul, desi nu are nimic altceva in afara pamantului pe care nu cultiva mare lucru, nu vrea sa vanda. Agentul spune ca pe cat insista el de tare cu ofertele, pe atat de incapatanat este taranul. 

    Este cumva acest taran un vizionar, care isi da seama ca peste cativa ani, sumei care i se ofera pe acel pamant i se va mai adauga un zero in coada? Sau este doar inertia omului simplu, care nu vrea sa renunte la ceea ce este al sau? Indiferent de raspuns, cert este ca pamantul a devenit una dintre cele mai sigure investitii. Pretul acestuia, care a crescut in ultima perioada cu cel putin 20 – 30% pe an in medie, va continua sa creasca intr-un ritm ridicat, spun agentii imobiliari. Un motiv este apropierea datei de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, de fapt investitiile ce vor fi generate de aderare.

    Privatizarea s-a incheiat in linii mari, deci nu mai exista active atractive, care sa constituie obiectivul unei investitii straine. „In consecinta, in vecinatatea marilor orase, va fi preferata achizitionarea de terenuri pentru investitii greenfield (de la zero – n.r.)“, spune Radu Zilisteanu, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Intermedias si purtator de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI).  Tot mai multi investitori straini cumpara, astfel, terenuri, atat in Bucuresti, cat si in zonele limitrofe marilor orase. Exista o presiune si din partea investitorilor romani, care cumpara fie pentru a dezvolta diverse proiecte, fie pentru a revinde peste cativa ani, la preturi duble sau triple, strainilor care vor veni sa produca la noi. „La nivelul acestui an, daca preturile de pe restul pietei imobiliare s-au majorat cu 15%, terenurile s-au scumpit, in medie, cu 25%, pentru ca cererea a fost foarte mare“, a adaugat Zilisteanu. 

    Daca la vanzarea de apartamente, in cazul inchirierilor sau al altor „zone“ ale pietei imobiliare, preturile au avut urcusuri sau coborasuri, la terenuri, evolutia preturilor a fost o permanenta curba ascendenta in ultimii 15 ani. „Este ca si cum ai fi pus banii la o banca foarte sigura, cu dobanda de 25% pe an, in valuta“, spune Ionut Florescu, consultant terenuri la agentia imobiliara DTZ Echinox. 

    Terenurile ale caror preturi vor avea evolutiile cele mai spectaculoase in urmatorii ani sunt cele agricole si cele din vecinatatea autostrazilor care urmeaza sa fie construite.  Poate ca taranul stie, totusi, ceva. Ceva ce au aflat deja taranii din Banat – acolo unde ei cultivau, acum 5-6 ani porumb, se vorbeste deja – pe zeci de mii de hectare – italiana.  Compania Emiliana West Rom, reprezentanta in Romania a firmei italiene din industria alimentara Unigra, detine in Timis peste 10.000 de hectare de teren agricol. Pe acest pamant cultiva grau, orz si floarea soarelui, toata productia indreptandu-se, in prezent, catre piata interna. 

    Giusepe Benini, directorul general al Emiliana West, spune ca firma a investit in Romania pentru ca in Italia agricultura este foarte scumpa. Adica atat pamantul, cat si mana de lucru sau ingrasamintele. „In Banat, un hectar de pamant costa intre 500 si 1.500 de euro, pe cand in Italia preturile variaza intre 5.000 si 15.000 de euro. In Romania, pamantul este ieftin si de calitate, iar mana de lucru – la fel“, a adaugat el. Benini spune ca firma pe care o conduce nu a venit pentru speculatii cu terenuri, ci pentru a investi pe termen lung.

    Asemenea companiei Emiliana, zeci de firme straine, in special din Italia, au cumparat masiv teren in Banat, fapt care a dus la scumpirea hectarului in zona, de la cateva sute de euro, pana spre 1.000 de euro. De ce in Banat? Pentru ca, in primul rand, pamantul de acolo este considerat cel mai fertil din Romania. Apoi, pentru ca in aceasta zona, situatia juridica a terenurilor este clara si, nu in ultimul rand, pentru faptul ca din Banat este mai usor sa exporti in Ungaria sau Austria, de exemplu.

    Neglijate pina in urma cu doi – trei ani, atat din cauza neclaritatii situatiei juridice, cat si a lipsei de atractivitate a agriculturii romanesti, terenurile din acest segment se anunta a fi una dintre vedetele urmatorilor ani. Aici sunt doua categorii: terenuri agricole care vor fi achizitionate special pentru a cultiva pe ele si terenuri carora proprietarul intentioneaza sa le schimbe destinatia si pe care sa dezvolte un proiect de constructie. 

    Romania detine circa 10 milioane de hectare de teren arabil, din care mai putin de 10% apartine investitorilor, restul fiind inca in proprietatea taranilor. Din totalul suprafetei de teren arabil, aproximativ un milion de hectare este in proprietatea statului, care l-a concesionat investitorilor. Deci mai este, inca, foarte mult loc pe piata.

    Principalul element de atractivitate este faptul ca terenurile agricole din Romania sunt de cinci pana la zece ori mai ieftine decat cele din tarile Uniunii Europene. Un hectar de teren agricol costa in prezent intre cateva zeci si cateva sute de euro, in medie, in functie de zona si calitatea solului. Preturile intre 500 si 1.500 de euro ale hectarului de teren din Banat sunt exceptii.

    Daca pana acum, terenurile agricole se tranzactionau in masura extrem de mica, in anii urmatori vor fi cresteri spectaculoase, spun cei care lucreaza in domeniul imobiliar. Tot mai multi investitori din Uniunea Europeana vor investi in agricultura romaneasca. Conditiile pedo-climatice sunt, in unele zone de la noi, foarte bune si asta, cuplat si cu forta de munca foarte ieftina si cu pretul mic al terenurilor, constituie un element de atractivitate pentru straini. „Sunt persoane care cumpara acum terenuri agricole cu 200-300 de euro hectarul, urmand ca in cativa ani sa vanda de 10 ori mai scump“, apreciaza Radu Zilisteanu. 

    Mai nou, tranzactii mari au inceput sa se faca si in Dolj. Vor incepe achizitii masive de teren agricol si in zona Baraganului, spun agentii imobiliari. „O data cu intrarea tarii noastre in NATO, strainii au inteles ca Romania este luata in serios de marile puteri, ceea ce i-a facut sa isi sporeasca investitiile aici“, considera Adrian Radulescu, presedintele Ligii Producatorilor Agricoli din Romania.

    In peisajul tranzactiilor cu terenuri, exploatatiile agricole reprezinta un tip aparte. La terenurile pentru constructia de case, cu cat suprafata este mai mare, cu atat pretul pe metru patrat scade. La exploatatiile agricole, este exact invers, pentru ca doar pe suprafetele mari se poate ajunge la un nivel de profitabilitate. Exista, asadar, tendinta de a cumpara parcele mici, alaturate, pentru a putea crea exploatatii mari. 

    „Sumele care se vehiculeaza sunt incredibile. In urmatorii ani se vor realiza tranzactii de sute de milioane de euro“, considera Dan Ioan Popp, presedintele companiei de constructii Impact Bucuresti. El crede, insa, ca acesta piata va suferi o grea lovitura daca tara noastra nu va fi primita in Uniunea Europeana in 2007. Multi investitori si-au blocat banii in terenuri si si-au raportat profiturile la aceasta data. 

    „Vor fi multi care vor pierde sume enorme, daca ratam valul din 2007“, spune Popp. Pe de alta parte, tot mai multi investitori cumpara terenuri agricole in vecinatatea marilor orase, dar nu pentru a cultiva pe ele. Ei se asteapta ca dezvoltarea rezidentiala sa continue si, in cativa ani, sa revanda aceste terenuri de zeci de ori mai scump.   Pentru a schimba destinatia unui teren din agricol in intravilan, investitorul trebuie sa demonstreze ca acolo va dezvolta un proiect de constructie, indiferent daca este o fabrica sau un cartier de vile. Pretul pentru schimbarea destinatiei unui teren se ridica la circa 0,5 – 0,6 euro/metru patrat. 

    Constructia celei de-a doua linii de centura a Bucurestiului, care va incepe la sfarsitul anului viitor si se va incheia patru ani mai tarziu, va conduce si ea la majorarea semnificativa a preturilor terenurilor din zona. 

    Practic, mare parte a terenurilor cuprinse intre vechea si noua centura (distanta dintre ele va fi de 10 kilometri) se vor transforma din terenuri agricole in terenuri intravilane. „Cine da 1-5 euro pe metru patrat de teren agricol (adica intre 10.000 si 50.000 de euro pe hectar), sigur nu vrea sa faca  agricultura pe el“, considera Ionut Florescu, consultant terenuri la agentia imobiliara DTZ Echinox. Pariul cu agricultura al lui Petre Roman este aproape de a fi castigat. Dar nu asa cum spera fostul premier.

    Sa fii taran in Romania nu este nici o afacere. Sa fii, insa, taran clujean din comuna Gilau poate insemna enorm, mai ales daca ai cateva hectare de teren asezate unde trebuie. Cu doua hectare poti deveni, incepand de anul asta, milionar in euro, pentru ca un metru patrat de teren in zona depaseste 50 de euro. Nu calitatea solului face pretul, nici rezervele de aur sau de petrol pe care le-ar ascunde si nici macar vreun zgarie-nori care se va construi aici. Ci simplul fapt ca prin zona va trece autostrada Brasov-Bors, iar la Gilau va fi un nod rutier. Si vor fi 19 astfel de noduri de-a lungul autostrazii. O benzinarie sau un restaurant aflat in imediata vecinatate a unei autostrazi, pot reprezenta o afacere profitabila. Tocmai de aceea, orice autostrada nou construita creste automat pretul terenurilor din vecinatatea ei. 

    Sunt investitori care afla din vreme cand si unde vor exista astfel de proiecte si cumpara teren in zonele respective, cu intentia de a-l revinde mult mai scump, la terminarea autostrazii. „Valoarea terenurilor aflate de-a lungul autostrazii Brasov-Bors a crescut de sute de ori dupa ce in luna iunie au inceput lucrarile de constructie. Preturile au «sarit» de la cateva sute de euro hectarul, la cateva zeci de mii de euro“, spune Valentin Cuibus, prefectul judetului Cluj. 

    O firma de avocatura a evaluat terenurile pe unde urmeaza sa treaca autostrada, iar pretul acordat de stat  pe metrul patrat variaza intre doi si sapte  euro, adica intre 20.000 si 70.000 de euro pentru un hectar. In cazul in care nu se ajunge la o intelegere cu proprietarii, parcelele vor fi expropriate, iar acestia vor fi despagubiti cu sumele respective.

    Autostrada, care va avea 415 kilometri, strabate 13 comune din judetul Cluj, pe o lungime de 84 de kilometri. Prefectul considera ca nu atat terenurile pe care va fi construita autostrada sunt importante, cat mai mai ales cele laterale, pe care urmeaza sa fie ridicate moteluri, restaurante sau benzinarii.

    In orase, mai ales in Bucuresti, abia daca mai gasesti ceva de cumparat. Cine insa a fost istet si a cumparat pana acum a dat lovitura. Ionut Florescu, consultant pentru terenuri la compania imobiliara DTZ Echinox a vandut in urma cu doi ani un teren in zona Kiseleff din Bucuresti cu 400.000 de dolari. Acum, un alt client vrea sa ofere pe el 1,5 milioane de euro. „Am vorbit cu proprietarul. E de acord. Il vinde“, spune Florescu. Majoritatea celor care au cumparat teren in oras nu vor sa vanda, insa. De fapt, nici nu au cum, pentru ca pe respectivele terenuri deja s-a construit.

    In centrul Capitalei nu prea mai exista terenuri disponibile la vanzare, iar cele care exista au probleme juridice (sunt revendicate sau in litigiu). Deja s-a format o categorie de experti imobiliari care cauta terenuri ultracentrale, rezultate din demolarea mai multor case. 

    Tocmai lipsa de teren disponibil, cumulata cu presiunea cererii, face ca un metru patrat de teren in zone ca Aviatorilor, Cotroceni, Kiseleff sau Piata Romana sa coste chiar si 1.000 de euro. 

    In Bucuresti, in ultimii cinci ani, pretul terenurilor intravilane s-a dublat, dar au fost si multe cazuri in care preturile s-au triplat. Prin anii 1990 – 1991, un metru patrat de teren in zona de nord a Capitalei costa cateva zeci de centi. In urma cu patru ani, in zona Baneasa, de exemplu, un metru patrat de teren costa in medie 40 de dolari, pentru ca in acest an sa ajunga la 120 – 150 de euro sau chiar si mai mult. 

    Zona de nord ramane, in continuare, cea mai cautata, mai ales pentru constructia de vile. Pentru acest motiv, preturile au explodat in ultimii ani, ceea ce a facut ca o parte din investitori sa inceapa sa se reorienteze si spre dezvoltarea zonei de sud si de est, atat pentru constructii rezidentiale, cat si industriale. 

    Foarte vanate sunt si zonele in dezvoltare, unde s-a anuntat  construirea unor cartiere rezidentiale, sau zonele unde primariile urmeaza sa „traga“  utilitati. „In mod normal, o investitie buna in terenuri aduce dublarea sumei in 3-4 ani in medie, dar au existat si cazuri, mai ales in ultimii doi ani, in care investitorii au avut profit de 100% in doar 12 luni, datorita exploziei preturilor“, povesteste Dragos Dragoteanu, directorul general al agentiei imobiliare Euroest.  

    O alta tendinta, aparuta in ultimii doi ani, este achizitionarea de terenuri pe malul lacurilor din Bucuresti (Grivita, Straulesti), pentru constructia de case. „In aceste zone, alergam acum patru ani dupa clienti sa le vand teren cu 25 de euro metrul patrat. Acum vand fara probleme metrul patrat cu peste 100 de euro“, povesteste Ionut Florescu. Se estimeaza, in continuare, o crestere a preturilor terenurilor de oras, dar dinamica nu va mai fi atat de spectaculoasa ca pana acum. Motivul principal este ca terenurile „cu potential“ s-au cam vandut, iar pe ele au aparut diverse constructii.

    Asadar, daca sunteti proprietari ai unei case in centrul Bucurestiului, nu fiti sentimentali. Demolati-o si vindeti terenul.

  • Moda achizitiilor in Delta

    Pe vremea cand un metru patrat de teren in Delta Dunarii pretuia cam 50 de centi, adica prin ‘90-’91, Cornel Gaina a inceput sa cumpere terenuri. De fapt, avea ceva pamant acolo inca de prin ‘85, pe care isi construise o casa pescareasca, dar actele pe pamant le-a putut face abia in ‘90. 

    Afacerea lui Gaina a inceput in ‘94, cu o mica pensiune. Dupa cinci ani, inaugura hotelul Cormoran, devenit intre timp „Complexul Cormoran“: o pensiune, 10 vile, un hotel de trei stele si un hotel plutitor, adica o investitie totala de 4 milioane de euro. Pe un investitor care-si indreapta atentia spre Dunare pamantul il va costa mai mult decat pe Cornel Gaina. La gurile Dunarii, cel mai scump pamant e cel de la Sfantu Gheorghe: 25 euro/mp. Preturile sunt mari, pentru ca s-au facut deja investitii in infrastructura si utilitati. La Uzlina, in schimb, pretul e de 5-10 euro/mp, in functie de cat de apropiat e pamantul de fluviu. 

    Investitorii iau pamantul de la localnici: o familie detine, in medie, 5.000 de metri patrati. Iar preturile vor creste „cu peste 50% pe an“, apreciaza Cornel Gaina, estimand ca numarul locurilor de cazare in Delta „va depasi 30.000, fata de 10.500, cate sunt in prezent“. Chiar daca Delta este zona turistica la moda in materie de achizitii de terenuri, litoralul si zonele montane inca se cauta. Fie in scop pur speculativ, fie pentru constructia de pensiuni – iar preturile continua sa creasca. In zona Bran, un teren costa acum patru ani circa 5 euro/mp, azi ajunge si la 20 euro/mp, iar tendinta de crestere e vizibila in toate zonele turistice montane precum Cheia, Durau-Bicaz, Bucovina, Piatra Craiului sau Sibiu.

  • Teapa lui Dracula

    Proiectul Dracula Parc, anuntat de fostul ministru al turismului Dan Matei Agathon in urma cu 3 ani, a fost „cea mai mare teapa luata de cei care au achizitionat terenuri in imediata vecinatate a Snagovului“, spune Dragos Dragoteanu de la Euroest. Proiectul nu a fost demarat nici pana azi. Luna trecuta, Guvernul a aprobat construirea parcului industrial, turistic si de agrement la Snagov, dar deocamdata nu se stiu suficiente detalii.

    „Cei care au crezut ca vor face avere achizitionand terenuri in imediata apropiere vor avea surprize neplacute. Le-au cumparat la preturi la care vor avea profit pe termen lung si nu foarte scurt, cum au crezut ei“, spune directorul agentiei Euroest. Deocamdata, in zona este liniste si teren de vanzare din belsug. Preturile sunt destul de cuminti, adica de 15-20 de euro, cu nimic mai presus decat cele ale altor terenuri de la marginea Bucurestiului.   

  • Ieftin la munte

    Ieftin la munte

    Dezvoltarea agroturismului in ultimii doi ani, face ca aceste terenuri sa fie tot mai cautate. Se asteapta in urmatorii ani cresteri de zeci de ori ale preturilor. In prezent, preturile arata astfel, potrivit Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari. 

    • 3-5 euro/mp: Zone cu potential pentru agroturism
    • 6-10 euro/mp: Teren racordat la reteaua electrica
    • 20-50 euro/mp: Teren cu toate utilitatile, mai putin gaze
    • 55-75 euro/mp: Teren cu toate utilitatile

    Scump la mare

    Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari spune ca preturile terenurilor de pe litoral au atins o valoare destul de mare, deci nu vor mai creste substantial in urmatorii ani. 

    • 3-10 euro/mp: Faleza intre localitati, fara utilitati, extravilan
    • 30-50 euro/mp: Faleza intre localitati, fara utilitati, prin SAPARD, extravilan
    • 30-120 euro/mp: Statiuni in functie de amplasare si utilitati – Costinesti, Neptun, Vama Veche etc.
    • 500-1.000 euro/ha: Extravilan agricol

  • Cum vor evolua salariile managerilor

    Daca-i ceri unui specialist in resurse umane sa descrie intr-un cuvant peisajul salarial romanesc, sunt sanse mari ca acel cuvant sa fie „anormal“. „Normal“ va fi folosit cel mai devreme, dupa unele estimari, abia peste doi-trei ani.

     

    Intre salariile managerilor de top – pe de o parte – si ale angajatilor incepatori sau din middle-management – pe de alta – exista o prapastie („gap“) despre care specialistii in head-hunting spun ca e cam de doua ori mai adanca in Romania decat in media tarilor vest-europene.

     

    Pentru a exemplifica – generalizand foarte mult – am putea spune ca, daca raportul intre salariul unui incepator si al unui top-manager in sectorul serviciilor este de 1:5 in tarile dezvoltate, in Romania acest raport este de 1:10. Iar in sectorul industrial merge pana la 1:20. Conform studiului Paywell 2005, realizat de compania de consultanta PricewaterhouseCoopers, managerul roman (exceptand CEO) castiga, in medie, de 8,1 ori mai mult decat castiga, in medie, o secretara. In Slovacia si Cehia, managerii castiga doar de 5,6, respectiv 6 ori mai mult decat secretarele, iar raportul e si mai mic in Europa de Vest.

     

    Desi nu e deloc sanatoasa (contribuie la demotivarea angajatilor), aceasta diferenta nu poate fi remediata decat pe „cale naturala“, prin autoreglare. Care va fi aceasta cale naturala a echilibrarii salariilor?

     

    Parerile sunt impartite intre specialistii de recrutare de manageri. Intr-un prim scenariu, in care crede George Butunoiu – fostul manager al companiei de recrutare de manageri Alexander Hughes, acum manager al propriei firme de consultanta care-i poarta numele -, salariile managerilor de top vor continua sa creasca mai repede decat salariile de middle management in acest an si in anul urmator din cauza nevoii tot mai mari de CEO pentru companiile noi din Romania, asteptate in numar mare in perioada pre- si post-aderare la UE. Conform raportului publicat la 31 decembrie 2005 de Registrului Comertului, in anul 2005 au fost inmatriculate un numar record de companii: 157.375, fata de 144.284 in 2004, 84.780 in 2002 sau 81 in 1990. Astfel, chiar daca toate salariile inregistreaza un trend ascendent, pentru unii ascensiunea este mai rapida.

     

    „Pentru middle-management, salariile au crescut in ultimul an cu 15-20%, in timp ce, pentru top-management, au crescut si cu 50%, pentru ca e tot mai greu sa gasesti top management“, spune Butunoiu, care prognozeaza ca in urmatorii doi ani discrepanta va creste, urmand ca abia apoi sa inceapa sa se diminueze. „Salariile se apropie cand economia e sanatoasa, asta insemnand crestere sustinuta timp de cel putin cinci ani“, adauga consultantul.

     

    Conform celui de-al doilea scenariu, avansat de Panos Manolopoulos – manager general al companiei de recrutare de manageri Stanton Chase -, dimpotriva, in doi-trei ani raportul intre salariile top-management-ului si ale middle-management-ului se va normaliza. Manolopoulos aduce patru argumente in sprijinul afirmatiei sale.

     

    Primul argument este faptul ca Romania incepe sa nu mai fie considerata, ca acum cinci ani, „o tara dificila“, in care un manager strain putea fi convins sa vina doar cu stimulente financiare foarte consistente. Astfel, managerii expatriati, adusi in numar mare pana acum cativa ani pentru a compensa lipsa managerilor romani, contribuiau, prin salariile lor foarte mari, la cresterea exagerata a mediei salariale la nivel de top. Dar asta a fost in urma cu cativa ani. „Salariul net anual pentru un CEO strain in Romania era de 150 – 200.000 de euro acum zece ani. Intre timp, a scazut cu 20-30%“, spune Manolopoulos.

     

    Al doilea argument este inlocuirea managerilor expatriati de top cu manageri romani, fenomen recent care contribuie in egala masura la scaderea mediei salariale la nivel de top. In al treilea rand, salariile middle-management-ului cresc odata cu expertiza pe care acestia o acumuleaza. Astfel, in ultimii cinci ani salariile pentru middle-management au crescut, in medie, cu 30%, conform Stanton Chase Romania.

     

    O exceptie de la acest fenomen al apropierii salariale este si va ramane inca mult timp sectorul bancar, unde discrepanta este cea mai pronuntata, pentru ca „«Banchescu» castiga la fel de mult ca un CEO strain, daca ne referim strict la salarii, nu la pachete salariale“, spune managerul Stanton Chase. In acest sector este cel mai dificil sa gasesti manageri buni, iar salariile de top sunt cele mai mari. Totusi – si acesta este al patrulea argument al lui Manolopoulos -, logica conform careia mai multe companii inseamna cerere mai mare de CEO, de unde rezulta o lipsa sau o criza de manageri, este mecanica si fortata.

     

    „CEO nu este un produs, sa poti spune ca nu mai ai pe stoc“, spune Manolopoulos. „CEO sunt crescuti, sunt construiti in tara, iar potentialul din companii este tot mai mare.“ Conform standardelor internationale, este chiar mai sigur pentru o companie sa-si formeze potentialii CEO din randul senior management-ului, decat sa angajeze un CEO dintr-o alta companie, pentru ca un om venit din interior cunoaste compania si valorile ei si se simte mult mai motivat in urma unei astfel de promovari. Prin comparatie, „sansele ca un CEO venit din exterior sa fie incompatibil cu compania sunt mult mai mari“, spune managerul Stanton Chase.

     

    La nivel global, exista chiar un trend – de la care Romania nu face exceptie – ca un CEO sa nu mai fie ales doar din randul CFO, managerilor de marketing sau de vanzari („radacinile traditionale“ ale CEO). „Tot mai multi CEO provin din randul managerilor de resurse umane, din departamentul juridic sau din randul non-executivilor, precum antreprenorii, politicienii, profesorii sau ziaristii“, spune Manolopoulos.

     

    Conform unei statistici Stanton Chase, in Statele Unite un sfert dintre CEO „nu mai provin din sursele traditionale“. Daca in urma cu cativa ani, o companie care avea nevoie de un CEO avea doua variante – fie aducea un manager strain de la o alta companie, fie un manager strain din cadrul companiei-mama -, acum companiile pot gasi romani la fel de buni in alte companii si romani din cadrul companiei, aflati in pozitii de senior management. Iar mai multe opti-uni inseamna, automat, presiune mai mica asupra salariilor.

     

    Conform Stanton Chase, sansa unui senior manager de a ajunge top manager este de 1/5 – 1/10 – in functie de pozitia pe care o ocupa ca senior manager (fata de 1/100.000, cat e probabilitatea pentru un angajat de nivel „low“ – sa ajunga in top management). Companiile in care se verifica cel mai bine aceste statistici sunt multinationalele care au dezvoltat planuri de succesiune (conform carora fiecare manager este dator sa isi formeze succesorul). O astfel de companie este CCHBC, iar un bun exemplu de evolutie in cadrul filialei din Romania este Calin Dragan care, in decurs de 13 ani, a trecut prin noua functii, de la cea de supervizor de depozit la cea de country manager pentru Romania.

     

    In Statele Unite, companiile cu cele mai bune politici de formare a liderilor in 2005 au fost 3M Co., General Electric Co. si Johnson & Johnson – conform unui studiu sponsorizat de Hewitt Associates si The Human Resources Planning Society. Dar mai putin de jumatate din firmele existente in lume au planuri de succesiune pentru functia de CEO, rezulta dintr-un studiu facut pentru compania de recrutare de executivi Korn/Ferry International, cu ajutorul a 201 agentii de recrutare care lucreaza cu cele mai mari companii si organizatii non-profit din lume.

     

    In lipsa unui plan de succesiune, o companie resimte mai puternic eventuala lipsa de potentiali CEO din piata. Ca atare, rezolvarea discrepantei exagerate intre salariile de top si entry va depinde si de dispozitia companiilor de a-si forma managerii din interior. Potential exista, spun specialistii.

  • Cit costa un click <br/>pe "Romania"

    Publicitatea afisata pe site-urile marilor motoare de cautare este o arma care loveste direct la tinta: reclamele apar in functie de interesele utilizatorilor, dar si de regiunea geografica in care se afla acestia. Cat costa, pentru Google, cuvantul-cheie „Romania“?

     

    Unui gradinar modern, Google ii ofera peste 2,7 milioane de rezultate la o cautare dupa cuvantul „flori“, iar alaturi de ele, discrete, in partea dreapta a ecranului cu rezultatele cautarii, si asa-numitele „link-uri sponsorizate“: reclame la florarii, servicii de curierat sau magazine de flori online. Sunt reclame platite de companii care vor sa capteze atentia celor care folo-sesc motoare de cautare – de altfel, „link-ul sponsorizat“ e o inventie a Google, cel mai mare motor de cautare, al carui principal rival pentru aceasta forma de publicitate este Yahoo!.

     

    Asta la nivel international, pentru ca o firma din Romania care vrea sa-si faca astfel de publicitate are de ales, in prezent, doar intre serviciile Google si cele ale furnizorului local Neogen. Ca si in cazul altor forme de publicitate, cu cat platesti mai mult, cu atat esti mai vizibil: banii platiti sunt primul criteriu dupa care e stabilita ordinea link-urilor sponsorizate afisate de AdWorlds – cum se numeste serviciul de publicitate al Google – si care are avantajul de a afisa doar acele reclame care au legatura cu cuvantul cheie introdus de utilizator.

     

    Un alt criteriu e cel cuvintelor cheie cumparate de advertiser. Tin Factory, de exemplu, o companie care produce anual la fabrica sa din Timisoara 200.000 de cartuse pentru imprimante, a cumparat la inceputul anului 40 de cuvinte cheie – printre care si „Romania“. Tin Factory e filiala unui grup francez, iar decizia de a folosi Google pentru publicitate tine si de politica firmei-mama.

     

    Functionarea sistemului e simpla: cei care vor sa-si faca astfel reclama liciteaza pentru anumite cuvinte-cheie si se angajeaza sa plateasca o anumita suma pentru fiecare click pe reclama proprie. Cu cat platesc mai mult, cu atat reclama va fi pozitionata mai sus pe pagina Google, incetand insa sa mai fie afisata dupa consumarea bugetului convenit. De pilda, Tin Factory cheltuie jumatate din bugetul lunar de promovare, adica in jur de 600 RON, pentru 1.000 de clickuri ale utilizatorilor Google. Milan Banjac, directorul filialei din Romania, spune ca „se simte categoric o influenta benefica a publicitatii pe Google in vanzarile companiei“.

     

    Tariful practicat de motoarele de cautare poate fi unul fix sau variabil. Google, de exemplu, nu fixeaza decat un pret minim, de 1 cent pentru fiecare click. Pretul e de obicei mai mare pentru ca advertiserii, pentru a fi siguri ca reclama le apare, cu vizibilitate maxima, in lista, decid sa plateasca mai mult, de vreme ce asta le asigura o pozitie privilegiata pentru reclama proprie. Deciziile legate de pret si celelalte detalii – de fapt, intreaga campanie – pot fi luate urmand indicatiile de pe pagina http://adwords.google.ro: aici pot fi stabilite textul reclamei, suma pe care compania este dispusa sa o plateasca pentru fiecare click si bugetul zilnic alocat.

     

    In momentul in care acel buget este epuizat, serviciul de publicitate opreste campania pentru restul zilei, aceasta fiind reluata automat in ziua urmatoare. Costurile sunt, deocamdata, relativ mici. Multumita faptului ca metoda de publicitate este noua pentru Romania, intre companii nu exista inca o competitie semnificativa pentru cuvintele cheie. „La cuvintele cheie pe care le-am ales noi (Tin Factory – n.r.), un singur click costa intre 0,17 RON si 14,55 RON“, spune Milan Banjac, adaugand ca nu crede totusi ca merita sa platesti pretul maxim, pentru ca este posibil ca vanzarile generate in urma afisarii reclamei sa nu acopere cheltuielile. Firma timisoreana a platit in una dintre zile, pentru noua click-uri generate de mai multe cuvinte cheie (printre care si „Romania“), 17 RON.

     

    In Statele Unite, companiile pot plati si cateva zeci de dolari pentru un singur click, pastrandu-si in acelasi timp profitabilitatea. Suma pe care o firma este dispusa sa o investeasca se calculeaza in functie de specificul pietei si al produsului marketat. Sa luam exemplul unei companii care vinde produse cu 100 de dolari bucata, la costuri de productie de 50 de dolari, la care se adauga 10 dolari pentru ambalare si taxele de transport. Raman, deci, 40 de dolari, din care poate fi stabilit un buget pentru publicitate online. Daca se presupune ca raportul dintre cei care viziteaza site-ul si cei care devin clienti este de 2%, inseamna ca unul din 50 de vizitatori va cumpara produsul. Impartind cei 40 de dolari ramasi dupa acoperirea costurilor de productie, de ambalare si de trimitere la cei 50 de vizitatori, rezulta ca acea companie poate plati pana la 0,8 dolari pentru fiecare click fara a iesi in pierdere.

     

    Unul dintre avantajele publicitatii contextuale – in care se incadreaza si serviciul Google AdWords – este ca localizeaza destul de precis utilizatorul, oferindu-i doar rezultate relevante: acestea vor fi afisate si in functie de cuvantul-cheie cautat de utilizator, si in functie de zona geografica in care acesta locuieste, pe baza IP-ului computerului (un fel de „pasaport electronic“ pentru Internet, care contine informatii despre tara si, uneori, despre orasul in care este conectat computerul). In acest fel, o reclama prin care un magazin din Bacau anunta ca face reduceri de pret nu va aparea pe pagina Google a unui taiwanez care cauta pantofi. Alegerea cuvintelor cheie este deci importanta pentru „tintirea celor care ar putea deveni cumparatori. „Bineinteles, daca vom alege cuvinte cheie de natura porno, vom avea mai multe vizite pe site, dar nu de acesti clienti avem nevoie“, spune managerul Tin Factory.

     

    Dar publicitatea prin linkuri sponsorizate are si dezavantaje: tocmai pentru ca fiecare click se plateste, o companie concurenta iti poate sabota investitia, apasand in repetate randuri pe acelasi link. Exista sisteme de detectare a fraudelor, puse la punct de motoare de cautare, dar acestea nu sunt infailibile; exista, de asemenea, servicii independente care analizeaza traficul generat pe site si blocheaza IP-ul de la care provin click-urile repetate.

     

    Luna trecuta, Google a acceptat sa plateasca in total 90 mil. dolari unor companii care s-au considerat prejudiciate de astfel de „click-uri false“. Companiile  au acuzat Google ca in 2002 nu a luat suficiente masuri pentru a stavili fenomenul click-urilor false, care le-au adus facturi umflate. In Romania, sumele investite in publicitatea Google sunt inca mici, iar advertiserii nu sunt deocamdata ingrijorati de pericolul click-urilor false. „Daca vom incepe sa cheltuim mai mult, normal ca vom incepe si noi sa deschidem mai bine ochii la cine intra pe site“, spune Milan Banjac de la Tin Factory.

     

    Dar, in ciuda dezavantajelor, competitia furnizorilor de servicii pentru publicitatea „pay-per-click“, cum este ea numita, e in crestere, dupa cum arata un studiu McCord Web Design, o companie americana ce ofera consultanta in publicitatea pe Internet. In decembrie anul trecut, Yahoo!, care ofera un serviciu numit „sponsored search“, a depasit Google in privinta numarului de click-uri pe reclame initiate din pagina motorului de cautare. Iar McCord este de parere ca anul acesta competitia se va intensifica, odata cu lansarea unui serviciu asemanator de catre MSN, portalul detinut de Microsoft. Deocamdata nici Yahoo!, nici MSN nu au lansat servicii speciale pentru utilizatorii din Romania, dar compania autohtona Neogen ofera incepand de anul trecut sa ofere optiunea de publicitate contextuala.

     

    Oficialii Neogen spun ca de la data lansarii, peste 1.000 de companii si-au facut publicitate folosind acest serviciu. Acum pretul pentru fiecare click este de 5 eurocenti, dar in viitor Neogen vrea sa introduca, asemeni Google, posibilitatea de a licita pretul per click, ceea ce va permite advertiserilor sa ocupe pozitii superioare la afisarea reclamelor platind mai mult.

     

    Din totalul cifrei de afaceri a Neogen, estimata la peste un milion de euro in 2005, aproape o cincime provine din publicitatea contextuala. „Desi este un serviciu relativ nou, comparativ cu BestJobs sau cu cel de hosting al Neogen, ponderea in cifra de afaceri a publicitatii contextuale se apropie de 20% si este in crestere“, spune Calin Fusu, director general al Neogen. Fusu subliniaza ca, spre deosebire de Google, Neogen ofera si suport telefonic pentru serviciul sau de publicitate contextuala.

     

    Contactati de BUSINESS Magazin, oficialii Google nu au facut nici un comentariu de-spre planurile si evolutia serviciului in Romania. Dar chiar si o evaluare nestiintifica poate conduce la concluzia ca numarul companiilor romanesti care au inceput deja sa foloseasca serviciul Google e inca redus – cele mai multe dintre link-urile sponsorizate fac reclama la servicii de inchi-rieri masini, turism si IT. Este de asteptat insa ca numarul companiilor interesate de publicitatea contextuala sa creasca, pe masura ce aceasta va deveni mai cunoscuta.

     

    Cristian Paun, directorul General Group, o firma din domeniul retelelor de calcula-toare si telecom, spune ca lista de cuvinte cheie care conduc spre site-ul companiei sale cuprinde acum circa 900 de termeni. Fara a preciza investitiile pe care le-a facut in aceasta metoda de promovare, Paun spune ca „publicitatea Google e una dintre cele mai productive in acest moment pentru afacere“. Interesul Google pentru Romania, concretizat prin stabilirea unui birou local, este justificat prin cresterea pietei Internet:  se estimeaza ca in 2006 numarul utilizatorilor de Internet va depasi 6 milioane, in crestere fata de cele 4,3 milioane in decembrie 2005. Publicitatea isi urmeaza publicul si, de aceea, dupa estimarile Neogen, valoarea investitiilor in publicitatea online va ajunge anul acesta la 6 milioane de euro.

     

    Valoare mica pentru Google, care anul trecut a avut venituri totale de 6 mld. de dolari: acum, cuvantul „Romania“ costa doar putin peste 5 centi, daca cineva vrea sa-i alature o reclama proprie ca link publicitar. 

    Urmand modelul practicat pe piete mai dezvoltate, pe masura ce AdWords va fi exploatat mai mult ca metoda de publicitate pentru micile afaceri, Google va putea „vinde“ Romania pe Internet cu un pret mai mare. O singura intrebare ramane: cat de mare?

  • a la Google

    Publicitatea prin motoarele de cautare face parte din categoria publicitatii contextuale, pentru ca reclamele sunt afisate in functie de cuvintele cautate de utilizatorii de Internet.

     

    CUM FUNCTIONEAZA? Companiile isi aleg o lista de cuvinte cheie. De fiecare data cand unul dintre aceste cuvinte cheie e cautat pe un motor de cautare, reclama text va aparea pe ecran alaturi de rezultatele cautarii.

     

    CUM ARATA? Reclama contine o descriere de cateva zeci de caractere si un link catre site-ul companiei respective.

     

    CINE PLATESTE? La fiecare click al unui internaut pe una din aceste reclame text, compania care isi face publicitate plateste o suma de bani catre motorul de cautare.

  • Sase trucuri pentru vanzarea online

    Specialistii in reclamele afisate alaturi de rezultatele cautarilor pe Internet recomanda cateva reguli de baza pentru maximizarea rezultatelor.

     

    ALEGETI BINE CUVINTELE: Cuvintele cheie la care apare reclama trebuie sa fie foarte specifice. Acestea vor aduce mai putine click-uri, dar mai multe persoane interesate de produs. De exemplu, „leasing“ este de preferat termenului „servicii financiare“, daca acesta e obiectul de activitate.

     

    AVANTAJUL PRETULUI: Se recomanda ca pretul produsului sa fie inclus in reclama text. Astfel, cei care nu sunt dispusi sa-l plateasca, nu vor mai da click pe reclama, „consumand“ din bugetul zilnic stabilit de firma.

     

    GRESELILE DE TASTARE: Specialistii spun ca este bine ca o firma care apeleaza la publicitate contextuala sa profite de greselile de tastare. Astfel, pot fi stabilite drept cuvinte-cheie si acele cuvinte scrise gresit, cum ar fi „rstaurant“, care costa si mult mai putin, pentru ca cererea pentru ele este mica.

     

    POZITIA IN LISTA: Prima pozitie intre link-urile sponsorizate este cea mai vizibila, dar si cea mai scumpa. Companiile sunt sfatuite sa testeze si pozitionari mai ieftine, cele de pe locurile 2-4.

     

    ARTA TITLULUI: Evident, in orice tip de publicitate, titlul anuntului trebuie sa atraga atentia. Trebuie folosite sintagme puternice, care sa trezeasca interesul utilizatorilor. „Cel mai mare magazin virtual“ va atrage mai mult decat „magazin virtual romanesc“.

     

    FARA PAGINI INTERMEDIARE: Link-ul reclamei trebuie sa conduca direct pe pagina produsului. Utilizatorul poate renunta, daca trebuie sa navigheze prin site ca sa ajunga la produs.