Blog

  • Kievul cere Moscovei să înceteze folosirea “ilegală” a porturilor din Crimeea

    “Ministerul ucrainean de Externe cere Federaţiei Ruse să-şi înceteze imediat acţiunile ilegale şi să anuleze decizia Guvernului rus (privind redeschiderea şi folosirea porturilor din Crimeea), dând dovadă de respect pentru suveranitatea Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Evgheni Perebîinis.

    “Cerem Moscovei să înceteze ocupaţia teritoriului ucrainean”, a reiterat el.

    Diplomatul a menţionat că porturile din Crimeea au fost închise oficial începând cu 15 iulie “până la încetarea ocupaţiei ruse”.

    Republica ucraineană Crimeea a fost alipită Rusiei la jumătatea lui martie, în urma unui referendum privind statutul său politic.

    Autorităţile de la Kiev şi ţările occidentale nu recunosc acest referendum şi denunţă anexarea peninsulei de către Moscova.

  • Reconstrucţia estului Ucrainei va costa cel puţin 670 de milioane de euro – ministru

    Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a anunţat pe 30 august, după o întâlnire cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, că Uniunea Europeană este dispusă să organizeze “până la sfârşitul anului” o conferinţă a donatorilor pentru regiunile din estul Ucrainei, afectate de conflict.

    “Este vorba de 11 miliarde de grivne, însă această estimare a fost făcută în urmă cu o lună. Această cifră ar putea să crească “, a afirmat Groisman.

    O reuniune pe această temă, cu participarea ambasadoriilor europeni, american şi canadian a fost organizată la Kiev, însă nu “am reuşit să stabilim o dată pentru conferinţa donatorilor”, a adăugat vicepremierul ucrainean.

  • Tensiuni între Rusia şi Bulgaria din cauza intenţiei Sofiei de a cumpăra avioane militare F-15

    Premierul Gheorghi Bliznaşki a anunţat că Bulgaria nu va mai utiliza avioane militare de fabricaţie rusă, iar ministrul Apărării, Velizar Şalamanov, a subliniat că industria militară bulgară trebuie să fie independentă de Rusia.

    După ce Sofia a sugerat că ar putea achiziţiona avioane de vânătoare de tip F-15, vicepremierul rus, Dmitri Rogozion, a transmis prin Twitter: “Cineva numit Şalamanov l-a convins pe premierul Bliznaşki să trădeze încă o dată Rusia în favoarea unor avioane de tip F-15 aflate în uz”.

    Ministerul de Externe de la Sofia a catalogat drept “total inacceptabile” afirmaţiile lui Dmitri Rogozin.

  • Fostul şef al FMI Rodrigo Rato, citat de justiţia spaniolă într-un caz privind emisiuni de carduri

    Bankia a fost formată prin fuziunea Caja Madrid cu alte şase case de economii din Spania, în 2010.

    Instanţa supremă din Spania a citat şi alţi doi foşti directori ai Caja Madrid, Miguel Blesa şi Ildefonso Sanchez Barcoj, conform unei surse judiciare.

    De la începutul lunii octombrie, în Spania s-au înmulţit demisiile din mediul politic, economic şi sindical, după apariţia unei liste de beneficiari ai unor carduri bancare gratuite, pentru finanţarea cheltuielilor personale.

    Totodată, un purtător de cuvânt al Casei Regale a Spaniei a confirmat miercuri plecarea lui Rafael Spottorno, unul din oamenii de încredere al regelui Juan Carlos şi consilier al fiului acestuia, Felipe al VI-lea, care a fost unul dintre responsabilii Fundaţiei Caja Madrid.

    Persoanele citate au cheltuit 15,2 milioane de euro cu carduri emise în perioada 1999-2012 de Caja Madrid şi apoi de Bankia, cu fonduri a căror origine este necunoscută.

    La aceste carduri se adaugă, potrivit presei spaniole, împrumuturi de 62 de milioane de euro acordate între 2004 şi 2011, unele în termeni mult mai favorabili decât cei din piaţă.

    Informaţiile au reaprins nemulţumirea provocată de pierderile uriaşe ale Caja Madrid, care au dus la un program de salvare european fără precedent pentru sectorul bancar spaniol şi la ruinarea a mii de spanioli.

    Un alt caz ar putea fi deschis în legătură cu casele de economii Catalunya Caixa şi NovaCaixaGalicia, a avertizat miercuri ministrul Economiei, Luis de Guindos. El a precizat că au fost identificate 20 de tranzacţii suspecte, legate de operaţiuni de creditare şi de natură imobiliară.

  • Orban: Roşca Stănescu şi-a pierdut automat calitatea de membru PNL, postul său de parlamentar-vacant

    Ludovic Orban a declarat, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că Sorin Roşca Stănescu şi-a pierdut automat calitatea de membru PNL odată cu condamnarea sa şi că postul aceastuia de parlamentar ales în judeţul Dâmboviţa devine vacant, urmând ca, cel mai probabil, să fie organizate alegeri anticipate în cazul în care colegiul nu este reprezentat de un alt senator intrat în Parlament prin redistribuire.

    Orban a precizat că, atunci când conducerea PNL a decis să îl susţină pe Roşca Stănescu la alegerile parlamentare, acesta fusese achitat de către instanţa de fond şi nu existau ”temeiuri” pentru ca cei din PNL să îşi imagineze că urma o condamnare.

    În momentul în care domnul Antonescu şi conducerea PNL au hotărât să-l susţină ca şi candidat din partea PNL pe listele USL, domnul Sorin Roşca Stănescu fusese achitat de instanţa de fond şi infracţiunea pentru care era judecat se prescrisese. Adică nu mai exista niciun fel de temei pentru ca cineva din partidul nostru să-şi imagineze că se poate ajunge la un asemenea deznodământ. Deşi procurorul de caz a oferit domnului Sorin Roşca Stănescu să utilizeze de prescrierea faptelor, domnul Sorin Roşca Stănescu, care fusese achitat de instanţa de fond, a refuzat acest lucru, a spus că vrea să fie achitat şi de instanţa de apel”, a afirmat vicepreşedintele liberal.

    În acest context, Ludovic Orban a adăugat că ”dacă (Sorin Roşca Stănescu -n.r.) şi-a asumat riscul de a nu beneficia de prescripţie, înseamnă că totuşi se considera nevinovat şi instanţa a considerat altfel”.

    Vicepreşedintele liberal a mai spus, de asemenea, că fostul său coleg de partid uitase că are proces în acea zi şi că a aflat de la televizor că a fost condamnat la închisoare cu executare.

    ”Nu am ştiut în vreun fel că există cel mai mic risc ca domnul Sorin Roşca Stănescu să fie condamnat. De altfel, Sorin Roşca Stănescu şi uitase că are proces în ziua respectivă. Şi el a aflat de la televizor că instanţa a decis să îl condamne la doi ani şi patru luni”, a afirmat Ludovic Orban.

    El a menţionat că nu comentează hotărârea judecătorilor, întrucât ”decizia instanţei e suverană”.

    Întrebat dacă decizia de condamnare a senatorului PNL afectează campania electorală a candidatului ACL Klaus Iohannis, Ludovic Orban a răspuns: ”sub nicio formă”.

    ”În mod evident aici avem o campanie prezidenţială în care contează cu totul şi cu totul alţi factori” a adăugat Ludovic Orban.

    În dosarul Rompetrol, Curtea de Apel Bucureşti a dispus condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu la un an de închisoare pentru utilizare de informaţii privilegiate şi la doi ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. În urma contopirii pedepselor, cea mai grea dintre acestea a fost sporită cu patru luni, urmând ca senatorul PNL să execute doi ani şi patru luni de închisoare.

  • Primarul Sucevei le cere scuze locuitorilor cu plăţile la zi care nu au apă caldă

    Lungu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că speră că în câţiva ani se va putea ajunge ca locuitorii care nu plătesc energia termică să fie debranşaţi individual, fără să fie afectaţi şi consumatorii care îşi plătesc la zi facturile.

    Primarul a spus că s-a ajuns în situaţia de blocaj financiar care a generat oprirea centralei electro-termice a Bioenergy din cauza neplăţii facturilor de către populaţie, arătând că, potrivit unor estimări, 70-77 la sută dintre abonaţii la sistemul centralizat de termoficare au restanţe.

    El a mai spus că în luna septembrie s-au achitat, în medie, 38 de lei de apartament branşat la sistemul centralizat, mai puţin decât abonamentul la cablu TV.

    Primarul a mai susţinut că sucevenii ale căror locuinţe sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare vor avea apă caldă şi căldură doar dacă vor achita serviciile de care beneficiază.

    Ion Lungu şi-a exprimat încrederea că până la sfârşitul săptămânii va fi reluată furnizarea apei calde în municipiu şi că între Termica SA, care distribuie agentul termic, şi producător, Bioenergy, va fi încheiat un protocol prin care 42 la sută din încasări să fie virat în contul producătorului de energie termică, iar dacă nu se respectă acest grafic municipalitatea va face plăţi directe către Bioenergy, până la concurenţa cu suma convenită.

    Până în prezent, în cursul ultimului an, Termica SA a încasat de la populaţie 31 de milioane de lei, dar a plătit 11 milioane producătorului.

    Primarul a mai spus că se impune ca în cursul acestei luni să fie achitat cel puţin un milion de euro din datoria populaţiei, ceea ce reprezintă aproximativ 200 de lei de apartament.

    Centrala electro-termică a municipiului Suceava a fost oprită, marţi după-amiază, după ce au fost consumate cantităţile disponibile de biomasă, iar furnizarea de apă caldă în municipiul Suceava şi de energie electrică în sistemul energetic au fost sistate.

    Vasile Ilie, directorul Bioenergy Suceava, care deţine centrala de cogenerare, a declarat corespondentului MEDIAFAX că biomasa disponibilă a fost consumată în totalitate.

    “Înţelegem situaţia grea în care se află acum jumătate din populaţia municipiului. Sperăm în ajutorul celor care pot face lucruri utile în această privinţă, astfel încât să se reia furnizarea apei calde”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Vasile Ilie, directorul Bioenergy Suceava, care deţine centrala de cogenerare.

    Compania Bioenergy Suceava, singurul producător de energie termică şi apă caldă din municipiul Suceava, anunţa, luni, că dacă nu se vor găsi soluţii pentru plata serviciilor prestate va opri livrarea de apă caldă din cauză că nu mai are bani pentru achiziţia de biomasă.

    Adrian Bodea, acţionar Adrem Invest, care deţine 49% din acţiunile Bioenergy, a explicat că firma este în blocaj financiar, din cauză că apa caldă pe care a produs-o şi a livrat-o este neplătită.

    “Furnizorul de biomasă a sistat livrările, iar acum suntem în imposibilitatea de a furniza apă caldă în următoarea perioadă”, a declarat Bodea.

    Furnizorul de biomasă este Holzindustrie Schweighofer, care este şi acţionar al Bioenergy. Firma Holzindustrie Schweighofer reclamă o datorie de 1,7 milioane de euro pe care o are de recuperat de la Bioenergy.

    Investiţia în centrala în cogenerare pe biomasă din Suceava s-a ridicat la aproape 90 milioane de euro, fiind realizată de Bioenergy.

    Compania produce energia termică şi apă caldă pe care le vinde firmei Termica SA, care aparţine Consiliului Local Suceava şi care este în insolvenţă.
    Din noiembrie 2013 şi până în septembrie 2014, Bioenergy a vândut către Termica energie termică în valoare de 28,1 milioane de lei, din care a încasat însă doar 12 milioane de lei, iar datoria Termica SA către Bioenergy este de 16 milioane de lei.

    Bodea a precizat că a propus Termica SA ca din sumele pe care le va încasa de la consumatori să plătească Bioenergy 42%. Deocamdată, Termica SA nu a dat un răspuns acestei propuneri.

    Bioenergy alimentează cu căldură şi apă caldă 60.000 de clienţi din 20.000 de locuinţe din Suceava, plus 2.000 de firme.

    Bodea spunea că Bioenergy negociază cu mai multe firme achiziţia de biomasă, din care una aparţine omului de afaceri Jean Valvis.

    Bioenergy consumă anual circa 200.000 tone de biomasă, a căror valoare depăşeşte 11 milioane de euro, luând în calcul 56 euro costul mediu al unei tone de biomasă.

    Potrivit lui Bodea, Holzindustrie Schweighofer vindea biomasa către Bioenergy la 80 euro, dar recent a majorat preţul la 92 euro pe tonă.

    Bodea a adăugat că doreşte să convertească toată centrala pe biomasă din Suceava în producător de energie electrică, renunţând la activitatea de energie termică. În prezent, centrala operată de Bioenergy are o capacitate electrică de 30 MW şi o putere termică instalată de 130,5 MW. Compania primeşte certificate verzi pentru energia termică produsă în cogenerare şi livrată clienţilor.

  • RADET a reluat furnizarea apei calde în majoritatea zonelor unde s-au făcut probe de presiune

    Astfel, mai rămân de executat probe la imobilele de pe Şoseaua Mihai Bravu, străzile Judeţ Vulcanul, Unităţii, Caloian Judeţul, Ion Şulea, Miniş, Pătulului, Ghiţă Şerban, Petre Ionescu, Plt. Radu Gheorghe şi Soldat Stelian Mihale, unde alimentarea se va face începând cu ora 22.00.

    Pentru imobilele din zonele Calea Vitan, străzile Baia Mare, Lugojana, Râmnicu Vâlcea, Râmnicu Sărat, Dristor intersecţie cu Calea Vitan, străzile Adrian Cârstea, Căluşari, Alunelului, Jieneasca, Mureşana, Alunului, Spiridon Matei, Înnotătorilor Şoseaua Mihai Bravu, Tomis, alimentarea cu apă caldă se va face de joi ora 23.00.

    Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a anunţat marţi că miercuri, începând cu ora 9.00, se vor executa probe de presiune la nivelul reţelei termice primare de alimentare cu energie termică din sectoarelor 2, 3 şi 4, alimentarea cu apă caldă fiind întreruptă temporar.

    RADET a efectuat, în ultima zi a lunii septembrie, probe de presiune pentru sectoarele 1, 5, 6 şi, parţial, pentru sectorul 4.

    Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 nu au avut apă caldă, câteva zile la rând, începând din 2 octombrie. ELCEN, furnizorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), a explicat că apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.

    Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că bucureştenii din sectoarele 2,3 şi 4 care au fost afectaţi de lipsa apei calde vor avea facturile diminuate, preşedinţii asociaţiilor de locatari fiind rugaţi să ceară în scris acest lucru la RADET.

  • Mazăre va face recurs la decizia ICCJ de a fi cercetat în continuare sub control judiciar

    “Aşteptăm motivaţia judecătoarei, după care vom face recurs săptămâna viitoare, tot la Înalta Curte”, a spus Radu Mazăre.

    De asemenea, primarul a susţinut că, printr-o comisie rogatorie, România a cerut statului Liechtenstein să folosească documente dintr-un alt dosar al lui Elan Schwartzenberg decât cel în care Mazăre este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern.

    ”În comisia rogatorie, România a fost solicitat statului Liechtenstein dreptul de a folosi documentele din dosarul pe care ei îl aveau al lui Elan Schwartzenberg care priveşte Realitatea şi transferul unor sume de bani dintr-o companie care era în Liechtenstein, dreptul de a-l folosi împotriva mea, a lui Mazăre Alexandru, a lui Elan Schwartzenberg şi al Lizetei Haralambie. De la Liechtenstein a venit un răspuns de la minister ca urmare a unei hotărâri de instanţă dată în camera din statul Vaduz de către judecătorul de acolo şi care spune că permite folosirea documentelor respective împotriva lui Radu Mazăre şi a lui Elan Schwartzenberg”, a afirmat primarul Constanţei.

    De asemenea, el a menţionat că documentele respective nu putea fi utilizate în cazul altor persoane sau dacă urmărirea penală ar fi fost extinsă.

    ”Dacă vreţi să extindeţi urmărirea penală în afara faptului pe care l-aţi solicitat, respectiv luarea de mită, trebuie să ne cereţi permisiunea iar printr-o comisie rogatorie. Dacă vreţi să faceţi împotriva altor persoane, trebuie să ne cereţi permisiunea, lucru pe care procurorii români nu l-au făcut, respectiv utilizând documentele împotriva lui Alexandru Mazăre, că spun că şi el este suspect, că a primit banii prin cont şi e acuzat împreună cu mine că e complice. Mie mi-au extins şi pentru fals în declaraţii folosindu-se de respectivele înscrisuri fără să respecte condiţia”, a afirmat primarul.

    El a precizat că avocatul său a sesizat autorităţile din Liechtenstein despre această situaţie, iar Ministerul Justiţiei din ţara respectivă a înaintat un protest oficial Ministerului Justiţiei din România în legătură cu această situaţie, aşteptând un răspuns în următoarele două luni.

    ”Judecătorul din Liechtenstein a luat cunoştinţă de această încălcare, a trimis un document în acest sens Ministerului de Justiţie din Liechtenstein, care a înaintat un protest oficial României. De ce au fost folosite datele din comisia rogatorie, date statului român sub condiţia precizată, împotriva altor persoane şi de ce s-a extins fără să li se ceară permisuiunea? Iar statul român trebuie să răspundă acestui protest oficial pentru că cei din Liechtenstein au dat un termen de două luni. Cu alte cuvinte, procurorii în acest caz în ceea ce mă priveşte pe mine, extinzând au comis un abuz pentru că nu le permitea comisia rogatorie acceptată de către cei din Liechtenstein”, a mai declarat Radu Mazăre.

    El a mai spus că intenţionează să dea în judecată statul român pentru că ar fi fost reţinut în baza unor probe nelegale, dar că va face acest lucru după răspunsul Ministerului de Justiţie din România către cel din Liechtenstein.

    “Am discutat cu avocaţii şi după ce va răspunde ministerul, după ce va face anchetă Ministerul de Justiţie, care trebuie să răspundă oficial Ministerului de Justiţie din Liechtenstein privitor la protest, ca să poată să răspundă va trebui să facă o anchetă, să vadă ce s-a întâmplat. După ce vor trimite răspunsul respectiv, atunci probabil că o să dau şi eu în judecată statul român. În mod categoric asta va face domnul Morgenstern, care nu a fost vizat în niciun fel de comisia rogatorie, nici măcar nu s-a cerut pentru el, nu că nu s-a obţinut”, a menţionat primarul Constanţei.

    ICCJ a respins, marţi, cererea primarului Radu Mazăre de ridicare a măsurii controlului judiciar în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă” din Constanţa.

    Radu Mazăre trebuie astfel să respecte în continuare toate obligaţiile care i-au fost impuse prin măsura controlului judiciar, respectiv: să se prezinte la procurori, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat; să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa; să se prezinte la Poliţia Municipiului Constanţa în zilele stabilite în programul de supraveghere sau când este chemat; să nu părăsească ţara.

    Cererea lui Radu Mazăre trebuia să se judece luni, însă ICCJ a stabilit un nou termen pentru marţi, după ce magistratul Rodica Cosma, căreia îi fusese repartizat dosarul, s-a abţinut să judece, pe motiv că tot ea a respins anterior propunerea procurorilor DNA de arestare a primarului Constanţei, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită privind construirea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă”. Astfel, dosarul a fost repartizat aleatoriu unui alt judecător, care marţi a dat o decizie în această cauză.

    În dosarul locuinţelor sociale “Henri Coandă”, primarul Constanţei este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul pentru construirea caselor. Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg.

    Transferul banilor de la Morgenstern către fraţii Mazăre, în acest dosar fiind vizat şi Alexandru Mazăre, s-a făcut, în trei tranşe, printr-o firmă a lui Schwartzenberg, operaţiunile fiind justificate ca onorarii (fees), susţineau anchetatorii.

    Informaţiile legate de traseul banilor au rezultat din analiza documentelor bancare, a ordinelor de plată şi a extraselor aferente conturilor deţinute de Melici Management Inc, beneficiar real Elan Schwartzenberg, de la banca LGT Bank din Liechtenstein.

    “Aceste documente au fost obţinute într-o altă cauză aflată în instrumentarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă, în baza comisiei rogatorii cu autorităţile judiciare din Liechtenstein efectuate în prezenta cauză, s-a obţinut acordul de folosire a acestor documente”, afirmau procurorii DNA care instrumentează dosarul.

  • Afacerile Christian Tour ar putea creşte anul acesta cu 20%, până la 52-55 de milioane de euro

    In sezonul 2014, pe langa sejururi, circuitele catre destinatii din Turcia, Cehia, Italia, Anglia, Elvetia, Israel, Croatia, Spania, Franta sau tarile nordice (Scandinavia) au înregistrat vânzări peste aşteptări. Peste 12.000 de romani au ales acest tip de vacanta, astfel numarul total de grupuri realizate cu autocarul a fost de 247, iar cu avionul de 182.

    Pentru sezonul estival 2015, Christian Tour a lansat la 1 octombrie ofertele First Minute, pentru urmatoarele destinatii: Creta (avion), Zakynthos (avion/autocar/individual), Rodos (avion), Thassos (autocar/individual), Parga (avion/autocar/individual), Skiathos (autocar/ individual), Corfu (avion/autocar/individual), Chania (avion), Riviera Olimpului (autocar/individual), Kos (avion), Antalya (avion), Bodrum (avion), Halkidiki (autocar/individual), Mallorca (avion), Mykonos (avion), Santorini (avion). Tarifele pachetelor fiind similare celor de anul acesta, iar programul First Minute oferind posibilitatea rezervarii inca de acum a vacantei pentru anul viitor contra unei sume de 25 euro.

    Compania va lansa cursele charter cu plecare din Craiova catre Insula Creta si Antalya, iar din Bacau catre Insula Rodos. De asemenea, se adauga in portofoliul cuselor charter directe pentru vara 2015 si destinatiile Ibiza si Egipt.

    Sezonul toamna-iarna a debutat pentru Christian Tour cu relansarea programului Senior Voyage. Pentru acest program, agentia estimeaza ca peste 15.000 de seniori vor calatori in  intervalul septembrie 2014 – mai 2015, în ţări ca Italia, Spania, Cipru, Grecia, Turcia, Franţa, Portugalia, dar şi în Israel sau Dubai. Lansat in 2010, Senior Voyage este conceptul graţie căruia persoanele de peste 55 de ani pot beneficia de programe complete pentru a-şi petrece vacanţele.

    “In patru ani de cand agentia Christian Tour a lansat pe piata acest program turistic destinat seniorilor, peste 45.000 de seniori au beneficiat de el“ declara Marius Pandel, CEO Christian Tour.

    Destinatiile in care seniorii vor putea calatori in perioada septembrie-mai 2015 sunt urmatoarele: Elvetia, Coasta de Azur, Costa Brava, Costa del Sol, Madrid-Barcelona, Napoli-Sorrento, Sicilia, Toscana,  Roma, Grecia (Corfu, Zakynthos, Creta, Kos), Antalya-Cappadocia,  Istanbul,  Cipru, Romania, Israel,  Dubai, Portugalia, Croaziera Mediterana de Vest, Croaziera Dubai-Oman. Pretul cel mai mic de la care pleaca un astfel de pachet este de 155 euro/persoana catre Istanbul cu autocarul, iar cel mai mare de la 699 euro/persoana, pachetul fiind reprezentat de o croaziera Dubai-Oman.

    “Pentru perioada sarbatorilor de iarna, ne asteptam ca romanii sa aleaga programe pentru destinatii exotice, circuite sau vacante in zonele montane. Dubai si Emiratele Arabe Unite, Caraibe (Rep. Dominicana, Mexic, Cuba), circuite in Europa, circuite exotice, Piete de Craciun si programe la schi  (in Romania, in Bulgaria sau Austria), acestea sunt cele mai cerute programe  pentru sfarsitul de an.

    Destinatia vedeta a lunii decembrie si a intregului sezon rece va fi Dubai si Emiratele Arabe Unite, destinatie pentru care am pregatit atat oferte accesibile pentru toate buzunarele – pachete care incep de la 475 euro/persoana/sejur, dar si unele pachete la hoteluri de lux, in special pentru Revelion. Spre exemplu, un program super luxos pentru Revelion cu cazare la hotelul Burj al Arab, poate ajunge si la 22.000 euro pentru 2 persoane si include: biletele de avion Bucuresti-Dubai-Bucuresti, cazare 7 nopti, mic dejun + cina de Revelion, transfer aeroport-hotel-aeroport si asistenta turistica in limba romana,“  declara Marius Pandel.

  • FMI recomandă băncilor europene să accelereze curăţarea bilanţurilor

    Potrivit raportului FMI asupra Stabilităţii Financiare Globale, nivelul creditelor neperformante din zona euro a depăşit 800 de miliarde de euro la finele anului trecut, dublu faţă de anul 2009.

    Cele mai multe dintre împrumuturile neperformante sunt pe segmentul business, se arată în raport, iar curăţarea bilanţurilor băncilor ar conduce la o creştere a creditării cu aproape 8% în Spania, şi cu aproximativ 5% în Italia şi Franţa.

    FMI recomandă autorităţilor de supraveghere să încurajeze băncile să constitue provizioane, să revizuiască în scădere valoarea activelor şi să creeze fonduri-tampon pentru a reduce pierderile.

    Printre măsurile sugerate de FMI se numără înfiinţarea unei pieţe secundare pentru credite neperformante şi utilizarea unor companii din exterior pentru administrarea împrumuturilor care nu mai pot fi recuperate.