Tag: valoare

  • Valoarea Bitcoin, în cădere liberă după ce una din principalele paltforme de tranzacţionare a dispărut peste noapte

    MTGox a blocat de mai bine de două săptămâni retragerile de bani, motivând că există o serie de probleme cu soft-ul platformei. The Bitcoin Foundation, organizaţie care se dedică “standardizării, protejării şi promovării” monedei virtuale în lume, a comunicat că “MTGox pare a fi în insolvenţă”, relatează BusinessInsider.com.

    Un document lansat de curând estimează că aproximativ 6% din totalul monedelor existente, adică peste 700.000 de unităţi, au ieşit din circulaţie. Documentul, ce a fost citat de către New York Times, specifică faptul că monedele au fost furate de-a lungul mai multor ani şi estimează valoarea totală la 350 milioane de dolari.

    Ca răspuns, reprezentanţi ai celorlalte platforme importante de tranzacţionare au emis un comunicat prin care anunţă că vor lupta împreună pentru a restabili integritatea comunităţii Bitcoin.

  • Facebook cumpără cu 19 miliarde de dolari aplicaţia WhatsApp

     Facebook va plăti patru miliarde de dolari în numerar şi 12 miliarde în acţiuni. Pe lângă cele 16 miliarde dolari, fondatorii şi angajaţii WhatsApp vor primi acţiuni în valoare de 3 miliarde dolari.

    “WhatsApp este pe punctul de a conecta un miliard de persoane. Serviciile care ating un astfel de nivel au o valoare neverosimilă”, a afirmat Mark Zuckerberg.

    “WhatsApp a construit un serviciu de mesagerie mobilă în timp real care deţine o poziţie de lider şi care creşte foarte rapid”, subliniază Facebook într-un comunicat. Grupul dezvăluie că WhatsApp are peste 450 de milioane de utilizatori lunar, dintre care 705 sunt activi zilnic, şi că peste un milion de persoane îşi deschid cont în fiecare zi.

    Volumul de mesaje trimise se apropie de “volumul total al SMS-urilor operatorilor de telecomunicaţii la nivel mondial”, a dat asigurări el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constanţa: Nava Flaminia va fi reparată în 3 luni. Valoarea contractului cu DMHI – 22 milioane dolari

     Reprezentanţii şantierului Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) au precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru repararea navei Flaminia a fost organizată o licitaţie la care au mai participat alte două şantiere, valoarea contractului prin care a fost atribuită lucrarea fiind de 22 de milioane de dolari.

    În baza contractului, muncitorii urmează să îndepărteze structura de oţel avariată a corpului navei, vor fabrica şi monta cele 94 de bloc-secţii noi ale structurii navei, vor înlocui echipamentele şi sistemele avariate şi vor face conexiunile sistemelor noi cu cele existente ale navei, lucrările urmând să fie gata la sfârşitul lunii mai. Cantitatea totală de oţel înlocuit va fi de aproximativ 7.300 de tone.

    “Facem curăţenie pentru a putea lucra în condiţii normale, tratăm tancurile pentru anularea oricărui risc de foc şi explozie, montăm schele şi turnuri, după care vom încerca şi vom reuşi ca în trei luni de zile să livrăm acest proiect. Pregătirea logistică mai cuprinde şi alte activităţi, precum demontarea cablurilor vechi, care nu mai sunt de trebuinţă la navă. Ulterior, după ce instalăm blocurile noi, montăm şi cabluri noi. Ce este interesant că vom da această navă total în funcţiune ca şi o navă nouă”, a declarat şeful Departamentului de Reparaţii, Gogu Petre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aeroportul din Craiova va fi modernizat cu 108 milioane lei, lucrările încep în decembrie

     Contractul de finanţare a proiectului de reabilitare a infrastructurii de mişcare din cadrul aerogării a fost semnat vineri de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.

    “Prin acest contract, aeroportul va beneficia de fonduri europene pentru reabilitarea pistei existente, repararea şi extinderea căii de rulare şi construirea unei platforme noi de îmbarcare-debarcare pentru extinderea capacităţii de operare de la 2 locuri la 8 locuri. Totodată, vor fi realizate şi instalaţiile electrice şi de balizaj”, se arată într-un comunicat al ministerului Transporturilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce apartament poţi să cumperi cu două milioane de euro? – GALERIE FOTO

    1. Apartament cu 2 dormitoare în Oxshott, Marea Britanie, la 15 km de Londra – 2 mil. euro

    Designul iese în evidenţă în cadrul acestui apartament. Mobilierul de lux se îmbină cu tehnologia de ultimă generaţie pentru comfortul celor ce locuiesc aici.

    Apartamentul vine şi cu două locuri de parcare în garajul subteran.

    2. Apartament de 4 camere în Fiesole, Italia, la 3 km de Florenţa – 1.9 mil. euro

    Apartamentul se află la primul etaj al unei vile istorice. Situat la poalele dealurilor de nord, distanţa de 3-4 km până în centrul Florenţei este uşor de parcurs.

    Suprafaţa este de aproximativ 250 mp, iar în apartament veţi găsi lucruri unice precum un şemineu antic, detalii arhitecturale vechi şi tavane decorate. Terasa are 160 mp şi este orientată către oraş.

    3. Penthouse cu 3 dormitoare în Greenwich, Marea Britanie, la 5 km Londra – 1.85 mil. euro

    Acest spaţiu este dotat cu sistem audio pe toată suprafaţa sa, iar terasa oferă o privelişte splendidă asupra oraşului Greenwich.

    Apartamentul face parte dintr-un ansamblu rezidenţial, astfel încât siguranţa proprietarilor e garantată.

    4. Apartament cu 6 camere în Paris, Franţa, Arondismentul 16 – 2 mil. euro

    Apartamentul este situat la etajul patru al unei clădiri vechi şi are o suprafaţă de 209 mp. Interiorul şi tavanele sunt decorate, iar balconul oferă o frumoasă perspectivă asupra Parisului.

    5. Vilă în Kotor, Muntenegru – 2.1 mil. euro

    Pentru cei care preferă o vilă pe malul mării, soluţia este pitorescul golf Kotor din Muntenegru, aproape de graniţa cu Croaţia. Casa are şapte dormitoare, şase băi, o suprafaţă de 235 mp şi o privelişte superbă de pe terasă.

    Kotor este o localitate în plină dezvoltare, având parte de o multitudine de concerte, expoziţii şi târguri. Anual se organizează un festival la care participă în jur de 25 de mii de oameni.

  • Are doar 28 de ani şi a vândut afaceri în valoare de 190 milioane de dolari

    Bright.com reprezintă un sistem care analizează ofertele de muncă şi CV-urile existente şi găseşte perechile potrivite. Pentru a lansa afacerea, Vivas a strâns peste 20 de milioane de dolari de la investitori şi a angajat profesionişti din mai multe domenii, inclusiv fizicieni, astrofizicieni, profesori sau pshihologi.

    Bright.com, lansat de Eduardo Vivas şi Steve Goodman (un investitor în startup-uri), a fost cumpărat de curând de gigantul american LinkedIn pentru suma de 120 milioane dolari. În urma tranzacţiei, Eduardo Vivas şi o mare parte din cei 30 de angajaţi ai Bright.com vor lucra pentru LinkedIn.

    Înainte de Bright.com, Vivas a mai produs o afacere de succes numită SocialHour pe care a vândut-o pentru 51.5 milioane dolari în 2012.

  • CEC Bank majorează plafonul “Prima Casă” cu 144 milioane lei

    Creditul se acordă pe o durata de finanţare de până la 30 de ani, cu o perioada de graţie de maximum 180 de zile. Aportul propriu este de minimum 5% din preţul de achiziţie/costul de construire a locuinţei, conform prevederilor legale.

    “Vânzarea creditului “Prima noastra casa” de la CEC Bank a cunoscut o evoluţie pozitivă, în ultimii doi ani înregistrându-se dublarea portofoliului faţă de anii anteriori”, a declarat Radu Graţian Gheţea, Preşedintele CEC Bank.

    Creditul “Prima noastră casă” dezvoltat de CEC Bank oferă o serie de beneficii suplimentare, precum furnizarea gratuită pentru primele trei luni a serviciului de Internet Banking, ce permite atât vizualizarea situaţiei creditului, cât şi efectuarea de operaţiuni curente, în condiţii de confort şi siguranţă. De asemenea, fără a fi necesare documente suplimentare, clienţii pot solicita şi cardul de credit CEC Bank.

  • Românii au plătit anul trecut taxe şi impozite cu cardul de 133 milioane lei, în creştere cu 36%

     Clienţii care şi-au achitat taxele şi impozitele cu cardul au realizat peste 372.000 de plăţi electronice, în urcare cu 31% comparativ cu 2012, iar valoarea medie a unei taxe, de 358 de lei, s-a apreciat cu 4%.

    La sfârşitul anului trecut, plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul direct la POS la sediile administraţiilor fiscale era acceptată de 176 de primării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CEC Bank pune la dispoziţia IMM-urilor o nouă linie de finanţare

    IMM-urile cu cel puţin 3 ani de la înfiinţare vor putea contracta de la CEC Bank linii de credit in lei pentru finanţarea capitalului de lucru de până la 5 milioane lei, pe o perioadă de cel mult 24 luni, cu posibilitatea prelungirii cu maximum 12 luni.  Facilitatea poate fi garantată de stat prin FNGCIMM într-un procent de maximum 50% din valoarea creditului. Costurile aferente sunt compuse din dobânda ROBOR 3M + 2,5% p.a. , comision de gestiune în valoare de 0,04% p.a. aplicabil lunar la valoarea iniţială a liniei de credit şi comision de evaluare a garanţiilor.

    Totodată, începând cu data de 3 februarie 2014, CEC Bank a venit în sprijinul clienţilor persoane juridice care au în derulare credite în lei sau care vor să contracteze astfel de credite, prin reducerea dobânzii de referinţă a băncii, denumită Prime Rate (PR), cu 0,80% p.a.
     

  • Fondul Quantum, controlat de George Soros, a generat câştiguri de 5,5 miliarde dolari în 2013

     Ca valoare, randamentul Quantum a fost cel mai bun din ultimii patru ani, potrivit Financial Times. În 2009, Soros a reuşit un randament de 29%, pariind cu succes pe încheierea crizei financiare globale.

    Fondul a înregistrat randamente procentuale mai ridicate, spre exemplu 32% în 2007, are au reprezentat însă câştiguri mai mici ca valoare având în vedere activele mai reduse de atunci.

    Câştigurile de anul trecut semnifică stabilizarea fondului Quantum, închis de Soros în 2011 pentru investitorii din afara familiei şi apropiaţilor pentru a evita atenţia autorităţilor de reglementare.

    Soros este consilier principal al fondului, operaţiunile de zi cu zi fiind supravegheazte de Scott Bessent, director executiv de investiţii.

    Miliardarul şi-a câştigat renumele în 1992, când a declanşat prăbuşirea lirei sterline în “miercurea neagră”, câştigând 1 miliard de dolari de pe urma duelului cu Banca Angliei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro