Tag: initiativa

  • Ambasadorul Franţei: E o aberaţie să cumperi mere din Polonia, când România este un paradis agricol

     “La iniţiativa mea, în martie anul trecut, au fost organizate mai multe reuniuni cu marile lanţuri de magazine franceze prezente în România, cu Ministerul Agriculturii şi cu reprezentanţi din agricultură şi, respectiv, din sectorul bio. De ce? Pentru că mi-am dat seama, ca şi consumatorii români, de unele aberaţii. După cum aţi auzit deseori, şi premierul Victor Ponta a spus-o astăzi (în discursul de deschidere al Forumului Franţa – Europa Centrală şi de Sud-Est – n.r.) România este un paradis agricol care se poate transforma într-un infern dacă nu sunt reorganizate lucrurile şi, în special, filierele scurte”, a declarat Philippe Gustin, într-o conferinţă de presă.

    Ambasadorul francez a explicat că a lansat discuţiile pentru ca în supermarketuri să poată fi cumpărate mere româneşti.

    “Cum se poate accepta ca merele cumpărate din supermarketuri să fie importate din Polonia? Pornind de la acest exemplu al mărului, am lansat discuţii între producători şi marile lanţuri de distribuţie cu obiectivul ca mâine (în curând – n.r.) să găsim în aceste lanţuri de magazine mere din România”, a spus Gustin.

    Cititi mai multe pe www.medifafax.ro

  • UDMR va depune un proiect în Parlament în sprijinul celor pe care băncile îi evacuează din locuinţe

     Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii băncilor din municipiu şi cu cetăţeni care au datorii la bănci şi nu le mai pot onora, astfel că ar putea fi evacuaţi din locuinţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Antal a afirmat că a elaborat un proiect pentru a proteja familiile care nu îşi pot plăti datoriile la bănci nu din cauza neglijenţei, ci din motive obiective, proiect pe care parlamentarii UDMR îl vor depune săptămâna viitoare în Parlament.

    “În România sunt zeci de mii de familii care se află în prag de evacuare de către bănci. (…) Dacă nu luăm măsuri, începând cu 1 martie va începe acest proces de evacuare, ceea ce va duce inclusiv la prăbuşirea pieţei imobiliare din România”, a afirmat primarul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship în cadrul Nestlé România în următorii trei ani

    În al doilea trimestru din 2013, şomajul în rândul persoanelor cu vârste de până la 25 de ani a atins o rată ridicată, de 23%, în România. Procentul este de trei ori mai mare faţă de şomajul total la nivel naţional (7,5%). Rata de neangajare a tinerilor apţi de muncă implică lipsa unui venit stabil şi a unei activităţi susţinute, ceea ce dă naştere unor previziuni incerte asupra viitorului lor profesional şi, pe termen lung, se reflectă în economia ţării.

    Situaţia este similară şi la nivel european. 1 din 4 tineri nu are un loc de muncă în Europa, problemă ce afectează dezvoltarea economiei şi are un impact direct asupra societăţii actuale.

    Demersul ”Nestlé needs YOUth” vizează crearea a peste 20.000 de oportunităţi pentru tinerii cu vârste de până la 30 de ani din Europa, în următorii trei ani, reprezentate de 10.000 de locuri de muncă şi 10.000 de stagii de practică în diverse sectoare, precum producţie, administraţie, resurse umane, vânzări, marketing, finanţe, inginerie sau cercetare din cadrul companiei Nestlé.

    Ca parte din iniţiativa europeană, Nestlé România va investi în dezvoltarea şi consolidarea aptitudinilor profesionale ale tinerei generaţii, prin crearea a 180 de oportunităţi profesionale, respectiv 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship.

    ”Tinerii aflaţi la început de drum au nevoie de susţinere, însă mulţi dintre ei găsesc cu dificultate un loc de muncă. Lipsa de experienţă nu ar trebui să fie un impediment în startul carierei, dimpotrivă, angajatorii pot găsi soluţii pentru a-i ghida spre un parcurs profesional adaptat nevoilor lor. Prin programul european ”Nestlé needs YOUth”, le oferim tinerilor şansa de lucra într-un mediu în care au parte de toate resursele pentru a avea o carieră de succes,” a declarat Hervé de Froment, CEO Nestlé România, în cadrul evenimentului de lansare a iniţiativei Nestlé de angajare a tinerilor.

    Pentru a facilita tranziţia din mediul educaţional pe piaţa muncii, programul din România va include o serie de seminarii de pregătire, dar şi sesiuni interactive de consiliere în carieră şi dezbateri interactive cu reprezentanţii Nestlé, destinate studenţilor din întreaga ţară.

    Nestlé este lider mondial în industria alimentară, fiind prezent în 86 de ţări, cu un număr de 468 de fabrici şi 300.000 de angajaţi.

    Nestlé în România

    Nestlé a intrat pe piaţa din România în 1995, în momentul de faţă având 928 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara, unde este localizată fabrica Nestlé.

    În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa alimentară, cele mai multe dintre branduri fiind lideri în categorie (locul 1 sau 2 pentru majoritatea segmentelor în care este prezent). În 2012, Nestlé România a avut o cifră de afaceri de 718 milioane lei.

    Portofoliul Nestlé Romania cuprinde produse în mai multe segmente de piaţă, între care cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale (precum Nestlé Fitness, Nestlé Musli, Nestlé Chocapic, Nesquik ), băuturi (Nescafé, Nesquik), divizia Nestlé Professional, dulciuri (Joe, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight), îngheţată (Nestlé Ice Cream), produse culinare (Maggi), produse pentru sugari (Nestlé Nutrition) şi hrană pentru animale (Purina). Napolitanele Joe şi Nesquik, precum şi specialităţile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse în România, la fabrica din Timişoara.

     

  • 37% dintre români au încercat antreprenoriatul

    Aproximativ 37% dintre respondenţi au experimentat antreprenoriatul, însă doar 12,2% sunt activi în prezent, relevă studiul. 4 din 10 români au în plan să devină antreprenori în următoarea perioadă, iar din punct de vedere al entităţii juridice, aproape jumătate (47,5%) dintre ei ar alege PFA, aproximativ 32% ar opta pentru SRL, în timp ce numai 0,8% se gândesc la o societate pe acţiuni.

    28% dintre respondenţi consideră că pornirea unei afaceri presupune o investiţie de până la 15.000 de lei şi 1 din 4 români spun că ar apela la o instituţie financiară dacă ar avea nevoie de bani pentru demararea sau dezvoltarea unei afaceri. Aproximativ jumătate din cei chestionaţi plasează investiţia pentru începerea unei afaceri între 15.000 şi 50.000 de lei, iar 24,3% consideră că este nevoie de o finanţare de peste 50.000 de lei. 24,2% dintre români ar obţine această investiţie din împrumuturi la prieteni sau membri ai familiei, 22,1% ar apela la programe guvernamentale şi 20,7% la fonduri de investiţii pentru afaceri.

    Investiţia în propria afacere este considerată printre cele mai avantajoase din economie de către 46,7% din români. Puţin peste jumătate consideră profitabile şi investiţiile în aur şi argint, iar aproape 47% au aceeaşi părere despre investiţiile imobiliare. Depozitele bancare se situează abia pe locul al patrulea în clasamentul investiţiilor atractive pentru români, cu 36,6% dintre respondenţi care au sau sunt interesaţi să deschidă depozite, urmate de obligaţiunile de stat (20%), fondurile de investiţii (14,2%) şi investiţiile la bursă (10,1%).

    ”Studiul confirmă încă o dată importanţa investiţiilor în educaţie financiară şi antreprenorială, una dintre priorităţile strategiei Provident pentru dezvoltare durabilă. Suntem implicaţi în programe menite să îmbunătăţească nivelul de cunoştinţe financiare şi antreprenoriale ale românilor încă din 2008. Pe baza experienţei acumulate – atât în România, cât şi la nivel de grup – şi ţinând cont de rezultatele studiului Novel, lansăm astăzi împreună cu partenerii noştri centrul de resurse online www.SigurantaFinanciara.ro şi programul cu acelaşi nume”, a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România şi Bulgaria.

    Educaţia antreprenorială este una dintre nevoile principale ale antreprenorilor din România, consideră aproape 10% dintre participanţii la studiul realizat de Novel Research pentru Provident Financial România, alături de un sistem de taxare mai relaxat şi o legislaţie mai flexibilă. Centrul de resurse online www.SigurantaFinanciara.ro acoperă această necesitate şi oferă unelte educaţionale financiare şi antreprenoriale utile atât antreprenorilor experimentaţi, cât mai ales celor în devenire.

    Platforma oferă informaţii financiare, explicate pe înţelesul tuturor, conţine calculatoare inedite de buget, de economii, de investiţii, de studii sau de inflaţie şi pune la dispoziţia publicului experţi din domeniu deschişi să răspundă întrebărilor pe care le-ar putea avea cei dornici să-şi gestioneze mai bine bugetul sau să avanseze în carieră, potenţialii antreprenori sau cei care au deja propria afacere.

    Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României şi face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanţi furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,5 milioane de clienţi în şapte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune şi una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

    Provident are peste 800 de angajaţi şi colaborează cu 4.000 de agenţi independenţi în peste 75 de oraşe din întreaga ţară.

  • Mai mult de jumătate din europeni cred că a-şi cumpăra un cadou este un drept fundamental

    Studiul a mai arătat că dorinţa de a ne oferi nouă înşine mici bucurii, o depăşeşte pe aceea de a face cadouri celorlalţi. În timp ce două din cinci persoane intervievate (40%) au spus că mai degrabă ar cumpăra mici atenţii pentru alţii decât pentru ei, europenii cheltuiesc în medie cu cinci euro mai puţin atunci când cumpără un cadou pentru prieteni sau pentru familie. O persoană din 10 (10%) a spus că principalul motiv pentru care cumpără o atenţie pentru altcineva este probabilitatea că o vor împărţi – prin urmare, vor avea şi ei un beneficiu, cum este în cazul cumpărării unei cutii de bomboane sau a unei sticle de vin.

    Germanii se situează pe primul loc în ceea ce priveşte sumele cheltuite, cu o medie de 72 de euro, ceea ce poate fi un indicator al condiţiilor economice mai bune. Respondenţii din Marea Britanie cheltuiesc cel mai puţin pentru sine, cu o medie de 32 de euro. Cumpărătorii din Marea Britanie au cel mai puternic sentiment de vinovăţie din cauza banilor cheltuiţi pentru ei, un sfert dintre respondenţi (25%) declarând că se simt vinovaţi atunci când îşi cumpără ceva – ceea ce îi face pe britanici europenii cu cel mai mai mare sentiment de vinovăţie generat de cheltuielile efectuate.

    “Studiul MasterCard Treat Index a arătat faptul că oamenii îşi acordă mici bucurii în încercarea de a-şi ridica moralul, fie că acest lucru vine pe fondul climatului economic sau chiar al schimbărilor de anotimp. Europenii sunt de părere că micile atenţii pentru sine sunt importante”, spune Jennifer Palmer, Head of European Consumer Credit & Charge la MasterCard. “Studiul a evidenţiat faptul că aceste cadouri sunt fundamentale pentru buna dispoziţie a fiecăruia dintre noi. Astfel, peste o treime (36%) dintre cei chestionaţi consideră că principalul motiv pentru care îşi cumpără ceva este acela de a se înveseli. Weekend-ul (26%) şi sărbătorile (24%) sunt următoarele motive întâlnite cel mai des. Micile atenţii pentru ceilalţi sunt cumpărate cu scopul principal de a-i înveseli pe cei dragi (58%).”

    În toate ţările participante la studiu, micile momente de răsfăţ precum cina în oraş sau comandarea de mâncare pentru acasă, bomboanele, dulciurile şi prăjiturile sunt cumparate cu o anumită frecvenţă, ceea ce indică faptul că acele cadouri de valoare mai mică ne influenţează cel mai mult în bine starea de spirit. Produse precum brânza sau cafeaua sunt considerate necesităţi şi nu produse de răsfăţ, în special în Italia şi în Franţa, în timp ce cumpărăturile de o valoare mai mare, precum bijuteriile sau vacanţele au fost încadrate în categoria „cumpărături de lux”. De regulă, femeile cheltuiesc în special pe haine, genţi şi pantofi, în timp ce bărbaţii dau bani pe ieşiri în oraş, alcool, CD-uri, DVD-uri şi jocuri video. 

    “Rezultatele arată moduri diferite de a face cheltuieli, în funcţie de ţară. Acest lucru are la bază raţiuni economice şi culturale. Spre exemplu, sunt naţiuni cunoscute pentu o atitudine de tipul “păstrează-ţi calmul şi continuă” sau care sunt ceva mai rezervate, cum este cazul Marii Britanii. Aici, cheltuielile sunt mult mai mici decât în ţări ca Germania, unde oamenii nu sunt atât de serios afectaţi de recesiune. Oricum, din aceste studii reiese clar faptul că, indiferent de cultură, economie sau concepţia fiecărei naţiuni despre „răsfăţ”, importanţa sentimentului că îţi acorzi o bucurie, indiferent că este vorba despre anumite activităţi, zile libere sau a-ţi cumpăra ceva nou, în special în condiţiile economice actuale, nu poate fi subestimată.” comentează pe marginea studiului psihologul Linda Papadopoulos. Ea adaugă că generaţia tânără este cea care cheltuieşte cel mai mult. „Unul din cinci tineri (20%) a recunoscut faptul că şi-a făcut chiar mai multe cadouri de când a început criza financiară. De asemenea, cumpărătorii tineri cheltuiesc cel mai mult pe produse mai scumpe, de lux, aproape o treime (29,7%) alocând mai mulţi bani pe vacanţe, ieşiri în oraş, haine şi accesorii, de când a început recesiunea. Prin comparaţie, respondenţii cu vârste de peste peste 55 de ani care au luat parte la studiu, declară că încă îşi mai acordă momente de răsfăţ, dar 38% spun că este vorba de bucurii mai mici, precum cafeaua şi brânza, pe care le consideră necesităţi.”

     

     

     

  • Gabriela Firea vrea o lege de includere a unor spaţii pentru after school în proiectele viitoarelor biserici

     Ea precizează, într-un comunicat, că a avut “bucuria şi privilegiul de a participa, în ultimele zile, la două evenimente încărcate de spritualitate – Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi oficierea Sfântei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Catedrala din Voluntari, care poartă Hramul Sfintei Parascheva, ocrotitoarea oraşului”.

    “Am fost impresionată de numărul mare al credincioşilor prezenţi la fiecare dintre aceste evenimente, dovadă a rolului extraordinar de important pe care îl are credinţa în sufletul românilor. Dar, mai ales, am fost bucuroasă să constat că se aflau acolo mulţi copii şi tineri. Ei mi-au reamintit de pelerinajele pe care le-am făcut în copilărie alături de familia mea, de entuziasmul cu care aşteptam să mergem împreună la Liturghie, de seriozitatea cu care ascultam învăţăturile despre credinţă ale bunicii”, afirmă Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Lucrurile trebuie tranşate rapid, dacă se merge mai departe cu acest USL. Această ţară nu poate fi guvernată în acest mod

     Întrebat despre iniţiativa legislativă a PNL de modificare a legii administraţiei publice locale astfel ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, precum şi modificarea modului de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene, Dragnea a spus că PSD nu susţine în niciun fel această iniţiativă, care nu s-a discutat în USL.

    “Poate să fie o iniţiativă, noi nu o susţinem în niciun fel. O să discutăm în Parlament, din moment ce nu s-a discutat în USL când s-a depus, discutăm în Parlament şi tranşăm în Parlament. Nu putem continua aşa, această ţară nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depune un proiect de modificare a unei legi importante. (…) Aceste lucruri trebuie tranşate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL şi să urmărim obiectivele stabilite politic în programul USL pe care le-am prezentat în 2011, pentru programul de guvernare asumat de noi cu bună credinţă, bine, dacă nu putem, trebuie să hotărâm, să nu păcălim populaţia”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arafat: Legea voluntariatului ar rezolva multe probleme. Sper să fie publicată în anul acesta

     Raed Arafat a participat, joi, în calitate de susţinător al voluntariatului, la conferinţa de presă în care deputatul PSD Mihai Sturzu a anunţat că a depus la Senat o propunere legislativă care reglementează voluntariatul şi care instituie obligaţia ca relaţia dintre voluntar şi organizaţia gazdă să aibă la bază un contract, voluntariatul urmând a fi recunoacut ca experienţă profesională.

    El a precizat că SMURD, care a ajuns în acest moment să fie un serviciu de stat şi care are o rată de încredere foarte mare la nivelul populaţiei, a debutat de la un nucleu de voluntari.

    Arafat a spus că, personal, a lucrat timp de opt ani ca voluntar, în condiţiile în care această activitate nu beneficiază de o recunoaştere a competenţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Focul Solidarităţii maghiarilor s-a aprins în mai multe localităţi din Harghita, din iniţiativa UDMR

     În pofida ploii torenţiale, câteva zeci de persoane s-au adunat, marţi seară, la ora 21.00, în faţa Cetăţii Miko din Miercurea Ciuc, unde au aprins Focul Solidarităţii, manifestări similare fiind anunţate în alte 21 de localităţi din judeţ.

    Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a declarat că astfel s-a dorit să se atragă atenţia guvernanţilor că secuii există şi luptă pentru drepturile lor.

    “Dăm un semnal clar că încă existăm şi, în pofida vremurilor grele care au trecut peste noi, încă luptăm. Era o vorbă la Europa Liberă, că în România se cultivă trei tipuri de secară: se cară nemţii, se cară ungurii, că alţii s-au cărat de mult. N-aş vrea, de exemplu, să fie primar maghiar la Târgu Mureş cum este acum primar german la Sibiu, ca să ajungă vorbitorii de limba maghiară într-o minoritate, cum sunt vorbitorii de limbă germană la Sibiu”, a spus primarul din Miercurea Ciuc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro