Blog

  • Violeta Luca este numită deputy CEO la Flanco

    de Ioana MIhai

    Obiectivul principal al Violetei Luca este dezvoltarea extensivă a business-ului Flanco şi câştigarea poziţiei de lider de piaţă.

    “Flanco este deja lider din punct de vedere al performanţelor comerciale (vânzare pe metru pătrat, concept de magazin, inovaţie şi ritm de creştere peste piaţă, etc). Prin dezvoltarea suprafeţei şi creşterea continuă a performanţei vom reuşi să ajungem şi valoric pe poziţia 1 în această industrie. Creşterea va fi însă una structurată şi bazată pe profitabilitate şi eficienţă,” a declarat Violeta Luca, deputy CEO Flanco.

    Experienţa în domeniul electroIT a început înainte de a se alătura echipei Flanco – a lucrat 8 ani în cadrul Whirlpool România, unde a ocupat începând cu iunie 2007 funcţia de director comercial. Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Violeta Luca are o expertiză solidă în vânzări, marketing, logistică, business planning, change management, operaţiuni, lucrând în industria de electroIT din 2002.
    “Flanco reprezintă astăzi cea mai dinamică şi stabilă reţea din electroIT, poziţie obţinută în ultimii ani printr-un efort susţinut al întregii echipe şi cu sprijinul unor parteneri de business” a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco. El a mai completat că este încrezător că obiectivul setat pentru 2015 va fi atins.

    Flanco estimează pentru primul trimestru din 2012 o creştere a afacerilor cu 40% faţă de perioada similară din 2011, precum şi atingerea unei cifre de afaceri de 140 de milioane de euro pentru întreg anul 2012.
    Flanco are bugetate pentru 2012 investiţii de 3,5 milioane euro în deschideri şi amenajări de magazine, având în plan inaugurarea a până la 5 puncte de vânzare sub noul concept.

    Pentru acest an, retailerul estimează de asemenea o creştere cu 20% a suprafeţei comerciale, precum şi extinderea echipei cu până la 100 de noi angajaţi, în funcţie de numărul de magazine deschise şi de dinamica vânzărilor.

    De asemenea, eficientizarea activităţii are în vedere creşterea vânzării medii pe metru pătrat de la 3.000 de euro, în 2011, până la 3.200 de euro, în 2012.

  • Guvernul începe listarea a câte 15% din acţiunile filialelor Electrica de distribuţie a energiei

    Începerea procedurilor de listare a fost decisă în şedinţa de marţi a Guvernului. Vânzarea acţiunilor la cele trei companii a fost convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Preţul de vânzare a acţiunilor va fi aprobat de AGA fiecărei companii în parte, pe baza recomandărilor intermediarilor. Totodată, preţul va fi cel puţin egal cu preţul de ofertă sau cu preţul de referinţă utilizabil în cadrul unui mecanism de determinare a preţului de ofertă, mecanism aprobat de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Carrefour România şi Angst au deschis al treilea magazin în franciză

    Parteneriatul între Carrefour România şi Angst a fost lansat pe plan local, pe 13 octombrie şi concretizează un nou format în portofoliul retailerului francez: cel de proximitate. Noul magazine are o suprafaţă de vânzare de 140 mp, 2 case de marcat, 10 angajaţi şi 1.300 de produse.

    Grupul Angst are 3 fabrici – la Buftea (carne proaspătă şi preparate fierte, afumate), Salsi Sinaia (produse crud uscate) şi la Videle (fabrica de procesare a laptelui) şi 24 de supermarketuri.
    Carrefour operează în prezent în România 25 de hipermarketuri, 50 de supermarketuri şi 3 magazine de proximitate, de tip franciză.

    Vânzările Carrefour în România au crescut anul trecut cu 4,8%, la 1,184 miliarde euro (include TVA), datorită extinderii reţelei de magazine, reiese din datele prezentate joi de retailerul francez.
    în condiţii comparabile, vânzările Carrefour în România au scăzut cu 0,7%, în timp ce extinderea operaţiunilor a contribuit cu plus 6,1% la afaceri.

    La curs valutar constant, vânzările companiei pe piaţa românească au crescut cu 5,4%, potrivit unui comunicat al Carrefour, al doilea mare retailer la nivel global după gigantul american Wal-Mart.

  • China de care ne temem, China de care avem nevoie – GALERIE FOTO

    O colecţie de imagini din China de astăzi – de la dansatoare în scaune cu rotile la ferme de urşi şi maimuţe care controlează roboţi.

    Sursa: atlantic.com

  • Dan Lazăr a demisionat din postul de secretar de stat în Ministerul Finanţelor

    Dan Lazăr ocupă acest post din noiembrie 2010. Surse guvernamentale au declarat, săptămâna trecută, agenţiei MEDIAFAX că Dan Lazăr va demisiona din postul de secretar de stat, şi va pleca la Cluj-Napoca, unde va lucra ca prorector la Universitatea Babes-Bolyai (UBB). “Chiar dacă legislaţia nu îl obligă să renunţe la postul de secretar de stat, Dan Lazăr preferă să aleagă o carieră didactică, fiind conştient că nu pot fi înregistrate performanţe ridicate în acelaşi timp în două domenii, respectiv şi la Ministerul Finanţelor, şi la Universitatea Babes-Bolyai”, au declarat atunci sursele guvernamentale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • CNA aplică cea mai drastică sancţiune posibilă: OTV mai poate emite până la 28 septembrie 2012

    Sancţiunea – cea mai severă pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) o poate aplica conform Legii audiovizualului – a fost propusă de Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, şi a fost adoptată cu şapte voturi “pentru” şi unul “împotrivă” (Mihai Mălaimare).

    De asemenea, sancţiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în lunile noiembrie, decembrie 2011 şi ianuarie 2012. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru “viitorul preşedinte al României” Dan Diaconescu, dar şi pentru formaţiunea politică pe care acesta o conduce – Partidul Poporului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Infograficul săptămânii: Too big to fail HI-RES

    Este definită de Business Dictionary drept ideea că o anume afacere este atât de importantă pentru o naţiune încât eşecul sau falimentul acesteia ar fi un dezastru.


  • Gala premiilor Gopo: “Aurora” – premiul pentru cel mai bun film. Lista completă a câştigătorilor

    Lungmetrajul “Aurora” – nominalizat la zece categorii ale premiilor Gopo -, care a avut premiera mondială în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes 2010, îl prezintă pe Cristi Puiu nu doar în calitate de regizor, ci şi în calitate de actor în rol principal. Puiu îl interpretează pe Viorel, un bărbat divorţat, care, pe fondul unei depresii, recurge la acţiuni extreme.

    Printre numele din distribuţie se regăsesc Clara Vodă şi Gelu Colceag.

    La gala de luni seară, Cristi Puiu a fost marele câştigător, el primind alte două trofee Gopo, pentru cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu.

    Prezentăm integral lista câştigătorilor premiilor Gopo 2012:

    Cel mai bun film: “Aurora” (Cristi Puiu)

    Cel mai bun regizor: Cristi Puiu (“Aurora”)

    Cea mai bună actriţă în rol principal: Ana Ularu (“Periferic”)

    Cel mai bun actor în rol principal: Bogdan Dumitrache (“Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)

    Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ioana Flora (“Periferic”)

    Cel mai bun actor în rol secundar: Adrian Titieni (“Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)

    Cel mai bun scenariu: Cristi Puiu (“Aurora”)

    Cel mai bun film european: “Melancholia” (Danemarca) – distribuitor Independenţa Film

    Tânără speranţă: Anca Miruna Lăzărescu (“Apele tac”)

    Cel mai bun scurtmetraj: “Apele Tac” de Anca Miruna Lăzărescu

    Cel mai bun documentar: “Vorbitor” de Radu Muntean şi Alex Baciu

    Cel mai bun film de debut: “Periferic” de Bogdan George Apetri

    Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: Dana Roşeanu şi Domnica Bogdan (“Bună! Ce faci?”)

    Cele mai bune costume: Nicoleta Cârnu (“Bună! Ce faci?”)

    Cele mai bune decoruri: Dan Toader (“Dacă bobul nu moare”)

    Cea mai bună muzică originală: Piotr Dziubek (“Crulic – Drumul spre dincolo”)

    Cel mai bun sunet: Piotr Witkowski şi Sebastian Wlodarczyk (“Crulic – Drumul spre dincolo”)

    Cel mai bun montaj: Eugen Kelemen (“Periferic”)

    Cea mai bună imagine: Marius Panduru (“Periferic”)

    Premiul pentru întreaga activitate: actorii Tamara Buciuceanu-Botez şi Iurie Darie

    Premii speciale: asistentul de imagine Dumitru Gaiţă şi scenografa Lidia Luludis

    Premiul Romanian Society of Cinematographers: Radu Aldea (“Bună, ce faci?”)

    Premiul Pro Cinema 2012: actriţa Ioana Flora (pentru rolul din “Periferic”)

    Premiul publicului – pentru filmul cu cel mai mare succes în box office-ul românesc: “Naşa” (MediaPro Pictures)

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deutsche Bank a redevenit cea mai mare bancă europeană, cu active de 2.160 miliarde euro

    Activele Deutsche au crescut anul trecut cu 14%, la 2.160 miliarde euro, banca extinzându-şi portofoliul în timp ce principalii rivali au renunţat la unele active pentru a se alinia noilor standarde de reglementare, transmite Bloomberg.

    Astfel, activele celei mai mari bănci germane au crescut cu 40% din anul 2006, în mandatul directorului general Josef Ackermann, care se va retrage în luna mai.

    Deutsche Bank este a doua bancă din Europa după gradul de îndatorare şi, dintre cele mai mari 10 instituţii de credit europene, este pe locul opt în funcţie de ratele de adecvare a capitalului, deşi Ackermann a crescut în ultimii ani rezervele şi a redus dependenţa de împrumuturi a grupului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro