Blog

  • Guvernul are toate avizele pentru Codurile Fiscale, documentele pot fi aprobate miercuri

    Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că proiectul Codului Fiscal va fi rediscutat în Guvern luni, urmând să fie aprobat miercuri, împreună cu cel al Codului de Procedură Fiscală, şi transmis Parlamentului spre dezbatere.

    El a precizat că cele două proiecte vor fi aprobate şi transmise Parlamentului pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încât documentele să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor până la finele lunii aprilie.

     

  • Discovery va realiza un documentar despre aeronava Airasia dispărută pe 28 decembrie 2014

    Documentarul, intitulat “Terror in the skies: AirAsia and Beyond”, despre evenimentele tragice în care a fost implicat zborul AirAsia 8501, va fi difuzat în premieră în această vară pe Discovery Channel, în peste 220 de ţări, inclusiv în România, şi este realizat de ITN Productions.

    Aeronava companiei AirAsia, având la bord 155 de pasageri şi 7 membri ai echipajului, a dispărut într-o furtună, la 40 de minute după ce decolase din Indonezia către Singapore. A fost finalul celui mai cumplit an din ultimul deceniu, din punct de vedere al accidentelor aviatice, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    Comparând această tragedie cu alte evenimente aviatice petrecute recent, precum cele în care au fost implicate zborul 447 al companiei Air France şi zborul 370 al Malaysia Airlines, documentarul Discovery va evalua impactul pe care fenomenele meteorologice tot mai severe îl au asupra industriei aviatice. De asemenea, este explorată ipoteza că tehnologiile aviaţiei moderne îi fac pe piloţi să depindă prea mult de sistemele automatizate, generând astfel o încărcătură prea mare de informaţii în situaţii critice.

    Potrivit Discovery, în premieră absolută, secvenţe de animaţie digitală vor detalia datele radar din ultimele momente ale zborului, în timp ce meteorologi de reputaţie internaţională vor examina datele meteo din ziua accidentului pentru a studia efectele furtunii asupra unuia dintre cele mai sigure avioane din lume, Airbus A320. Apelând la o aeronavă uşoară, comandată de un pilot de încercări cu multă experienţă, materialul va prezenta consecinţele unei pierderi de viteză înregistrate în aer, demonstrând că o astfel de situaţie ar fi putut deveni un factor decisiv în ultimele momente ale zborului 8501.

    De asemenea, programul va include interviuri în exclusivitate cu experţi în domeniu, dar şi cu persoane apropiate celor implicaţi în accident, precum şi cu reprezentantul legal al familiilor victimelor.

    Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu & Africa (CEEMEA) este o divizie a Discovery Communications, lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, care ajunge la aproape 3 miliarde de abonaţi în peste 220 de ţări şi teritorii. De peste 30 de ani, Discovery le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi explora universul şi de a-şi satisface curiozitatea, prin intermediul brandurilor sale globale de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Investigation Discovery, ID Xtra şi Discovery Science, dar şi prin intermediul unor produselor şi serviciilor comerciale şi educaţionale.

    De asemenea, din 2014, Discovery a preluat pachetul majoritar al Eurosport, liderul pan-regional în conţinut sportiv din Europa, Asia Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa. În Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, 16 branduri Discovery ajung la peste 504 de milioane de abonaţi din 109 de ţări şi teritorii, fiind difuzate în 20 de limbi.

  • VREMEA de Paşti şi 1 Mai ar putea fi mai rece decât temperatura perioadei. 2015 ar putea fi an călduros

    Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a spus că încă nu pot fi făcute prognoze pentru sărbătorile de Paşti şi 1 Mai, dar este posibil ca vremea să fie mai rece decât normalul perioadei.

    Este încă departe să ne putem pronunţa şi să spunem cum va fi vremea de Paşti şi de 1 Mai, dar având în vedere estimările Centrului European pentru următoarele două luni de primăvară, se anticipează, din punct de vedere al regimului de temperaturi, două luni mai reci decât în mod obişnuit şi cu precipitaţii ceva mai bogate faţă decât ar fi obişnuit în această perioadă. Asta înseamnă că este posibil să avem zile în care temperaturile să înregistreze valori mai coborâte decât data din calendar, dar şi zile în care se înregistrează temperaturi deosebit de ridicate”, a spus directorul executiv al ANM, la un eveniment organizat de Ziua Mondială a Meteorologiei.

    Elena Mateescu a mai spus că, pe măsură ce ne vom apropia de data de 12 aprilie sau de 1 mai, meteorologii vor putem aprecia cu exactitate cum va fi vremea.

    “Per ansamblu însă, estimările Centrului European indică pentru următoarele două luni, cel puţin la nivelul temperaturilor medii lunare şi a cantităţilor lunare de precipitaţii, două luni de primăvară mai reci şi mai bogate în precipitaţii. Iar pentru prima lună din vara lui 2015, un regim termic apropiat de mediile datei din calendar şi cu ploi mai puţine, în special în partea de sud şi de sud-est a ţării”, a mai spus Elena Mateescu.

    Întrebată ce înseamnă “mai rece”, Elena Mateescu a explicat că dacă în luna aprilie se vorbeşte de temperaturi medii de 9,3 grade, este posibil să se înregistreze valori sub această medie, în toată ţara.

    “Însă, trebuie să ţinem cont că dacă datele indică un regim de temperaturi mai rece, trebuie să vorbim despre o creştere în general climatologică a temperaturilor de la o lună la alta, pentru că ne întreptăm spre lunile de vară. Şi dacă în luna aprilie vorbim de o temperatură de 9,3 grade, pentru luna mai vorbim deja de 14,4 grade, iar pentru luna iunie de 18,3 grade. Deci, pe măsură ce înaintăm spre sezonul de vară, temperaturile cresc uşor, astfel încât să putem beneficia, cel puţin în intervalele călduroase, de o vreme plăcută”, a mai spus directorul executiv al ANM.

    Întrebată cum se anunţă vara acestui an, Elena Mateescu a spus că unele centre meteorologice la nivel internaţional estimează, într-adevăr, 2015 ca fiind un posibil an extrem de călduros, aşa cum se anticipa şi acum un an pentru 2014.

    “Şi iată că anul 2014 s-a înscris ca fiind cel mai călduros din şirul de observaţii înregistrate din 1850 şi până în prezent. Chiar şi în România, anul 2014 a fost al patrulea an cel mai călduros din 1961 şi până în prezent, chiar dacă în vara lui 2014 nu am avut acele zile cunoscute cu temperaturi maxime de peste 35 de grade înregistrate mai multe zile consecutiv sau zile cu peste 40 de grade cum am avut în 2012. (…) Deci nu excludem ca 2015 să fie un nou an posibil cel mai călduros”, a adăugat Mateescu.

    Meteorologii au observat că, în perioada 1981-2014, şi în România temperatura anuală a aerului a crescut cu 0,5 grade, a precizat Mateescu.

    Directorul executiv al ANM a menţionat că ceea ce astăzi este considerat “fenomen extrem” ar putea să devină în viitor “fenomen natural”.

    Începând din 1961, statele membre ale Organizaţiei Meteorologice Mondiale sărbatoresc intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei pentru înfiinţarea Organizaţiei Meteorologice Mondiale, la care România este membru cu drepturi depline. Astfel, în fiecare an, pe data de 23 martie, comunitatea meteorologică din întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Meteorologiei.

     

  • Costurile renunţării la Jeremy Clarkson: BBC ar putea pierde 67 de milioane de lire sterline anual

    Jeremy Clarkson a fost suspendat pe 10 martie de la cârma emisiunii “Top Gear”, după ce a fost acuzat că l-ar fi lovit cu pumnul pe Oisin Tymon, un membru al echipei de producţie. Totodată, BBC a anunţat la momentul respectiv că a demarat o anchetă în legătură cu acest incident, informează dailymail.co.uk.

    Potrivit dailymail.co.uk, costurile renunţării la Jeremy Clarkson ar putea fi însă foarte mari pentru BBC, “Top Gear” fiind unul dintre cele mai de succes programe ale radiodifuzorului public britanic şi unul dintre cele mai vândute show-uri ale acestuia la nivel internaţional.

    BBC Worldwide, “braţul comercial” al corporaţiei BBC, câştigă o sumă estimată la 50 de milioane de lire sterline pe an din vânzarea drepturilor de difuzare ale show-ului “Top Gear”, la nivel internaţional. Acest show este difuzat în 214 ţări din lume (inclusiv în România, n.r.), potrivit dailymail.co.uk.

    În plus, BBC Worldwide câştigă milioane de lire sterline din revista Top Gear, care este editată de asemenea în mai multe ţări din lume, dar şi din show-uri live care folosesc brandul “Top Gear” şi care sunt realizate atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate. Acestora li se adaugă vânzările de DVD-uri care folosesc de asemenea brandul “Top Gear”.

    Revista Top Gear, cu un tiraj global de 1,7 milioane de copii, aduce BBC Worldwide venituri estimate la 7,4 milioane de lire sterline – fără a include veniturile din publicitate şi costurile pentru producţie şi distribuţie a acestei publicaţii.

    De asemenea, cele 14 show-uri live “Top Gear” programate anul acesta în Marea Britanie vor atrage venituri estimate la 7,35 milioane de lire sterline din vânzarea de bilete.

    Pe de altă parte, DVD-ul “Top Gear Perfect Road Trip 2”, care a fost lansat anul trecut de Crăciun, a fost cel mai bine vândut din Marea Britanie la momentul respectiv, 272.000 de copii ale acestuia fiind epuizate în trei luni, atrăgând venituri de 2,17 milioane de lire sterline.

    Jeremy Clarkson, în vârstă de 54 de ani, este celebru pentru remarcile sale explicite şi atitudinea acerbă împotriva conceptului de “corectitudine politică”.

    Anul trecut, Jeremy Clarkson a primit un avertisment final din partea BBC, după ce a fost acuzat că a folosit o expresie rasistă în timp ce filma un episod din emisiunea “Top Gear”. Acel incident a fost cel mai recent dintr-o serie mai lungă de momente controversate – intens comentate şi criticate – în care a fost implicat starul britanic.

    După suspendarea lui Jeremy Clarkson, emisiunea “Top Gear” nu a mai fost difuzată de BBC, în Marea Britanie. La rândul lor, Richard Hammond şi James May, coprezentatori ai “Top Gear”, au refuzat să mai realizeze acest show fără Jeremy Clarkson.

    Între timp, o petiţie online împotriva suspendării prezentatorului Jeremy Clarkson a fost semnată de aproximativ un milion de persoane. Vineri, un tanc pe care se afla o persoană îmbrăcată în costumul lui The Stig, celebrul pilot profesionist al show-ului “Top Gear”, a fost dus la sediul central al BBC din Londra de susţinătorii lui Jeremy Clarkson. Acolo, The Stig a depus o cutie cu cele un milion de semnături care sunt împotriva suspendării lui Clarkson.

     

  • Ford ar putea produce la Craiova SUV-ul EcoSport, din 2017

    “Ford studiază posibilitatea de a lansa producţia modelului EcoSport la Craiova, în a doua parte a anului 2017, decizia finală urmând să fie luată în următoarele luni”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ovidiu Cioroianu, lider sindical Ford România.

    Ford produce în prezent la Craiova modelul B-Max, a cărui asamblare a fost lansată la jumătatea anului 2012.

    Reprezentanţii constructorului auto s-au întâlnit luni dimineaţă, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta.

    “Ford a menţionat în repetate rânduri că îşi păstrează angajamentul privind investiţia sa din România şi că fabrica din Craiova are un viitor solid. În acelaşi timp, am precizat că se caută oportunităţi de a introduce noi produse la Craiova, însă în acest moment nu avem nimic nou de adăugat”, a declarat purtătorul de cuvânt Ford România, Ana-Maria Timiş, fără să ofere alte detalii.

    Varianta pentru Europa a SUV-ului de dimensiuni mici este produsă în prezent la fabrica din Chennai, India.

    Noua generaţie EcoSport este disponibilă la vânzare în Europa de anul trecut, modelul urmând să fie lansat în România în 2015.

    Constructorul auto a anunţat la începutul lunii martie că aproape 500 de persoane din cei 3.200 de angajaţi ai uzinei din Craiova vor părăsi fabrica în baza unui program de încetare voluntară a relaţiilor de muncă ce viza iniţial 680 de salariaţi. Pentru a evita concedieri, Ford a decis introducerea unui program de lucru redus în uzină.

    Grupul american produce la Craiova şi motoare pe benzină EcoBoost.

    Producţia B-Max a fost oprită pentru aproximativ 40 de zile în primele nouă luni anul trecut, din cauza cererii reduse pe pieţele europene, măsuri de sistare fiind luate şi ulterior, inclusiv la secţia de motoare. În 2013, producţia de automobile a fabricii din Craiova a fost întreruptă pentru aproximativ 35 de zile, iar la motoare asamblarea a fost sistată timp de şapte zile.

    B-Max a reprezentat anul trecut 13,5% din producţia auto din România, fiind construite la Craiova aproape 53.000 de unităţi, exportate aproape integral. Principalul constructor auto din România este Dacia, parte a grupului francez Renault.

    Piaţa auto românească a crescut în 2014, după şase ani de scăderi accentuate, vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale urcând cu 21,5%, la 100.330 unităţi, livrările fiind însă departe de nivelul record din 2007. Pe de altă parte, producţia a scăzut cu 4,8% faţă de 2013, iar exporturile au urcat cu doar 0,4%, conform datelor APIA.

  • Evoluţia comerţului online în România, dezbătută la conferinţa Gândul E-commerce

    La conferinţă vor fi prezenţi ca lectori Bebe-Viorel IONICĂ – Secretar de Stat, Ministerul pentru Societatea Informaţională; Cosmin COSTEA – E-business consultant, SAP; Violeta LUCA – Director Executiv, eMAG; Marius Alexandru DUNCA – Preşedinte, ANPC; Octavian BADESCU – Founder & Board Chairman, Sameday Courier; Andrei GEORGESCU – Managing Partner, White Image, Raluca GEORGESCU – Online Marketing & e-commerce Sales Director, F64 Studio şi Andrei RADU – CEO & Founder, GpeC.

    În 2014 eforturile jucătorilor care activează în domeniul comerţului online au fost uşor de remarcat, atât datorită diversificării ofertelor şi stabilirii unor preţuri competitive, cât şi graţie băncilor, care au promovat intens plata cu cardul. Piaţa de e-commerce începe să crească vizibil şi este practic imposibil să asistăm la o scădere, având în vedere evoluţiile internaţionale.

    Odată cu intrarea hipermarketurilor în zona de livrări online s-a înregistrat o diversificare a gamelor de produse ale unor jucători importanţi, acest fapt fiind un indicator al creşterii concurenţei, tendinţă care se va accentua si mai mult în 2015. Retailerii care nu vor intra, efectiv, în zona livrărilor online, cu siguranţă vor plusa pe perfecţionarea website-urilor proprii, a revistelor online sau a paginilor de social media, prin crearea de oferte speciale.

    Actorii reprezentativi din online-ul românesc şi magazinele tradiţionale ar putea lua în calcul achiziţionarea altor jucători de pe piaţă pentru a putea acoperi anumite nişe sau pentru a penetra anumite segmente de piaţă care oferă oportunităţi importante. Mai mult decât atât, există destul de multe zone care încă au nevoie de un jucător dominant. Aşadar, ne putem aştepta la apariţii surprinzătoare în anul curent.

    Tema principală a acestei ediţii a conferinţei o reprezintă evoluţia comerţului online în România. Astfel, alături de reprezentanţii autorităţilor competente implicate în acest domeniu, precum şi de reprezentanţii mediului de afaceri, vor fi supuse dezbaterii teme precum: măsurile necesare pentru creşterea infrastructurii şi dezvoltarea comerţului online, dinamica e-commerce-ului în România şi ultimele tendinţe din piaţă, investiţiile realizate de companiile din domeniu, reţeta succesului în comerţul online – crearea campaniilor de impact şi strategii eficiente de business, dar şi provocările pe care le-au întâmpinat companiile care au trecut de la comerţul offline la cel online şi cum au fost acestea rezolvate.

    Alte teme de discuţie vizează rolul ANPC şi al Consiliului Concurenţei în comerţul electronic – schimbări legislative şi reguli noi, previzionarea nevoilor, obiceiurilor şi percepţiilor consumatorilor finali, managementul clienţilor, abonaţilor şi vizitatorilor, securitatea în mediul virtual şi metode prin care poate fi câştigată încrederea consumatorilor, importanţa structurii unui site de e-commerce şi usurinţa de utilizare a acestuia, dar şi modalităţi de maximizare a vânzărilor în domeniul comerţului electronic, necesitatea colaborării cu firmele de curierat pentru buna funcţionare a business-ului şi problema drepturilor de autor şi legalitatea activităţilor. În final vor fi expuse exemple de succes de comerţ online concepute şi dezvoltate în România.

    Conferinţa va fi moderată de Claudiu PÂNDARU – Director Editorial Mediafax Group.

    Conferinţa este organizată de Gandul.info şi are ca parteneri eMAG, Sameday Courier şi  SAP.

    Mai multe detalii, agenda evenimentului şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul: http://conferinte.gandul.info/eveniment-e-commerce-14011246

  • Producătorul italian de cauciucuri Pirelli va fi preluat de o companie chineză pentru 7,1 mld. euro

    O divizie a companiei chineze de stat, ChemChina, va cumpăra iniţial o participaţie de 26,2% la Pirelli, în valoare de 1,8 miliarde de euro. Această participaţie este deţinută în prezent de Camfin, un vehicul de investiţii controlat indirect de directorul executiv general şi preşedinte al Pirelli, Tronchetti Provera, care a acceptat deja oferta înaintată de ChemChina, relatează Bloomberg.

    ChemChina va deţine minimum 50,1% din vehiculul de investiţii prin intermediul căruia va controla participaţia de 26,2% la Pirelli. Camfin va reinvesti o parte dintre veniturile rezultate în urma vânzării acţiunilor la Pirelli în noul vehicul.

    Ulterior, compania din China va lansa o ofertă pentru a prelua restul pachetului de acţiuni, pentru aproximativ 15 euro pe unitate, potrivit The Wall Street Journal.

    Acţiunile Pirelli au urcat luni pe bursa de la Milano până la 15,76 euro pe unitate, indicând că investitorii minoritari ai producătorului italian ar putea aştepta o ofertă mai mare pentru participaţiile pe care aceştia le deţin.

    Tranzacţia este cea mai mare achiziţie realizată de o companie chineză în Italia şi va permite Chinei să intre pe piaţa internaţională a cauciucurilor. În schimb, Pirelli, al cincilea producător de cauciucuri la nivel mondial, îşi va dubla volumul producţiei de cauciucuri pentru camioane prin combinarea afacerii sale cu cea a ChemChina.

    În luna decembrie a anului trecut, Pirelli a anunţat că a încheiat vânzarea fabricii din Slatina, unde se producea sârmă de oţel, către grupul belgian Bekaert, care a preluat participaţia de 80% deţinută de Pirelli, restul de 20% din acţiuni fiind în continuare deţinut de producătorul german de componente auto Continental, prin filiala Continental Global Holding Netherlands.

    Pirelli mai deţine în România o fabrică de anvelope la Slatina şi o uzină de filtre pentru motoare diesel la Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj.

  • STUDIU: Băncile şi companiile din IT şi petrol-gaze au beneficiat cel mai mult de CAS redus cu 5%

    “Măsura fiscală de reducere cu 5% a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, care se aplică începând cu veniturile lunii octombrie 2014, a avut impact direct asupra costurilor salariale, însă efectele au fost resimţite diferit la nivelul fiecărui angajator”, se arată într-un comunicat al firmei Accace, companie de externalizare şi consultanţă de afaceri.

    Consultanţii Accace au calculat că în cazul unui salariat cu un venit lunar brut de 3.000 de lei, un angajator a făcut, ca urmare a reducerii CAS, o economie de 150 lei pe lună, costul total salarial scăzând de la 3.834 lei la 3.684 lei/lună. Astfel, după 6 luni, angajatorul a obţinut o reducere a cheltuielilor salariale cu 900 lei/angajat.

    Pe de altă parte, companiile mici, cu angajaţi având salariul minim pe economie, au înregistrat o reducere a cheltuielilor salariale doar în perioada octombrie-decembrie 2014, iar începând cu luna ianuarie 2015, efectele reducerii CAS au fost practic anulate, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie de la 900 lei la 975 lei.

    Astfel, comparativ cu luna septembrie 2014, când pentru un salariu de 900 lei/lună costul total salarial era 1.150 lei, pentru salariile plătite de angajator începând cu luna ianuarie 2015, angajatorii au înregistrat un cost salarial suplimentar de 46 lei/lună. Practic, se observă că, după 6 luni de la reducerea CAS, angajatorul nu a beneficiat efectiv de reducerea costurilor salariale, ci de o creştere per ansamblu cu 3 lei/angajat.

    “Putem constata astfel că efectele pozitive ale reducerii CAS se resimt în special în companiile unde nivelul salarial este ridicat şi foarte ridicat, respectiv din domenii precum financiar, IT sau extracţia petrolului şi a gazelor, în timp ce companiile unde nivelul salarial este aproape de minim au înregistrat chiar creşteri ale costurilor salariale, comparativ cu luna septembrie 2014”, a declarat Andreea Păun, payroll supervisor în cadrul Accace.

    Companiile care au beneficiat de un surplus de disponibilităţi băneşti, ca urmare a reducerii CAS, au reacţionat diferit faţă de această măsură, în cele mai multe cazuri angajatorii luând decizia să nu investească suplimentar, ci banii economisiţi din reducerea CAS să fie folosiţi pentru plata salariilor lunare.

    “Chiar dacă pe termen scurt companiile nu au reinvestit sumele economisite, cu siguranţă în următoarea perioadă şi pe termen lung acest lucru se va reflecta în măsuri precum crearea de noi locuri de muncă, acordarea de beneficii angajaţilor performanţi, investiţii în echipamente şi tehnologie. Mai mult, măsura reducerii CAS datorată de angajator este cu adevărat apreciată şi de investitorii străini, care însă speră ca acest lucru să nu ducă în viitor la creşterea altor taxe care să acopere această diminuare”, a adăugat Păun.

  • Documentarul “Pixadores”, de Amir Escandari, a primit trofeul One World România 2015 – VIDEO

    Astfel, pentru al treilea an consecutiv, One World a acordat premiul “Best Karma” filmului declarat câştigător de cei cinci liceeni din juriul festivalului, aflat la cea de-a opta ediţie. Filmul premiat, care a primit drept trofeu o machetă a “kino-maidanului”, este “Pixadores”. Teodora, Ligia, Daniela, David şi Ionuţ au înmânat trofeul producătoarei filmului, Miia Haavisto.

    “Documentarul pe care l-am ales este un film pe care îl poţi urî cu uşurinţă, deoarece pare o alegere previzibilă pentru nişte adolescenţi, prin prisma subiectului său. În acelaşi timp, este şi un film pe care e greu să nu-l iubeşti, pentru că ne reprezintă. Deşi subiectul pare foarte specific, în realitate nu este – este un film despre lucrurile în care cred adolescenţii şi în care adulţii ar trebui să nu uite să creadă. Ce ne-a învăţat pe noi filmul câştigător este că educaţia nu trebuie să înceapă neapărat din şcoli sau instituţii private şi că ea poate începe şi pe maidan”, au motivat cei cinci juraţi decizia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    Miia Haavisto, după primirea trofeului One World Romania 2015, a spus: “Este primul premiu pe care îl primeşte filmul nostru şi e cu atât mai important pentru că vine din partea unui juriu atât de tânăr”.

    “Pixadores” sunt tineri care vin din zone marginale ale oraşului São Paulo. Arta lor e alimentată de furie, lipsuri şi disperare. Intervenţiile lor în spaţiul urban sunt independente de constrângerile derivate din apartenenţa instituţională. Când se intersectează punctual cu lumea artistică, cu prilejul unei invitaţii la Bienala de Artă Contemporană de la Berlin, reuşesc să îl scandalizeze pe curatorul german care i-a invitat, punându-şi tagurile pe pereţii unei clădiri de patrimoniu şi refuzând să atingă panourile care le-au fost puse la dispoziţie.

    Imaginea fluidă, filmată cu camera din mână de operatorul Peter Flinckenberg, prinde acţiunile temerare ale “pixadores” pe înălţimile oraşelor São Paulo şi Berlin, dar şi viaţa cotidiană a celor patru, între muncă, surfing-ul trenurilor, colectarea de cupru şi lecturi ocazionale din Nietzsche.

    Cea de-a opta ediţie a Festivalului internaţional de film documentar dedicat drepturilor omului One World România s-a desfăşurat între 16 şi 22 martie, în Bucureşti, evenimentul cinematografic derulându-se sub motto-ul “kino-maidan”. Festivalul a propus o privire asupra “maidanelor” de pe cinci continente şi i-a aşteptat pe bucureşteni la proiecţii şi evenimente conexe pentru a discuta despre câteva dintre cele mai presante probleme ale societăţii actuale.

    Astfel, în trei cinematografe din Bucureşti, publicul a putut urmări 42 de filme documentare, cele mai multe în premieră în România. De asemenea, timp de şase zile, bucureştenii au putut redescoperi centrul Capitalei din perspectiva demolatorilor de istorie. Au fost prezenţi la festival 28 de invitaţi, care şi-au proiectat filmele în faţa publicului bucureştean.

    Începând de pe 30 martie, la Centrul Ceh din Bucureşti vor fi reluate unele filme prezentate în cea de-a opta ediţie a festivalului.

    Festivalul One World România este organizat de Asociaţia One World România, alături de Centrul Ceh Bucureşti, şi se bucură de susţinerea programului Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung.