Blog

  • Fotografii care spun mai mult decât pot cuvintele – GALERIE FOTO

    Cazul a devenit celebru pentru alegerea lui Carter de a nu se implica în salvarea fetiţei şi de a-şi păstra statutul de observator, un principiu fundamental în jurnalism. Nici el şi nici publicaţia New York Times, cea care a publicat fotografia în anul 1993 nu ştiu ce s-a întâmplat cu fetiţa din fotografie, Carter plecând imediat după ce a făcut poza. După câteva luni, el s-a sinucis.

    Acesta este doar un exemplu din multiplele cazuri de fotografii controversate, în care fotografii aleg să se dedice profesiei, în defavoarea umanităţii am putea spune. Dramatică, controversată, emoţionantă – fotografia de presă a evoluat de-a lungul timpului ajungând uneori chiar şi la stadiul de manie. Anul 2012 conţine de asemenea câteva astfel de poze, pe care le puteţi găsi urmărind retrospectivele foto din presa internaţională. Am ales câteva dintre acestea pentru dvs:

  • Austeritatea începe să dea roade în Grecia: exporturile au depăşit importurile pentru prima dată în 12 ani. Dar preţul este enorm

    Din 2000 şi până în perioada iulie-septembrie a acestui an, importurile Greciei au fost mereu mai mari decât exporturile. Dar în al treilea trimestru exporturile de bunuri şi servicii greceşti au depăşit importurile cu 2,2 miliarde euro, potrivit datelor Institutului de Statistică din Grecia (ELSTAT). Valoarea exporturilor din trimestrul trei a fost de 13,6 miliarde euro (în preţurile din 2005), iar importurile au totalizat doar 11,4 miliarde euro. Datele ELSTAT arată că din 2000 până în prezent trimestrul trei a fost cel mai bun din punctul de vedere al balanţei de cont curent, care până anul acesta nu a mai fost excedentar.

    Mai multe pe zf.ro

  • În 2011 au ieşit la pensie cu o treime mai puţini angajaţi şi cu o pensie medie mai mică

    Astfel, dacă în 2010 existau 307.282 de persoane nou-intrate în sistemul de pensii, în 2011 numărul acestora a scăzut până la 202.287 de persoane, potrivit unor date prezentate de Ileana Ciutan, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice. Noua lege a pensiilor (Legea 263/2010) are ca scop o re­formare a sistemului public de pensii, al cărui deficit depăşeşte în prezent suma de trei miliarde de euro. Printre măsurile aplicate în noua lege se află condiţiile mai restrictive privind accesul la pensia anticipată parţială şi la pensia de invaliditate sau creşterea vârstei de pensionare. Totodată, statisticile Casei de Pensii arată că pensionarii care au intrat în sistem anul trecut au avut şi pensii mai mici, având în vedere că valoarea pensiei medii a scăzut de la 728 de lei în 2010 la 697 lei în 2011.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cu sufletul la gură: care dintre figurile politice cunoscute intră în Parlament şi cine rămâne pe tuşă?

    Sunt oameni politici care tremură pentru mandatul lor pentru că legea alegerii senatorilor şi a deputaţilor, aşa cum este ea acum, poate oferi surprize majore, anume: dacă nu obţii 50% din voturi într-un colegiu în care ai candidat având astfel certitudinea victoriei, rişti surprize la “redistribuirea” în circum­scrip­ţii electorale (judeţele şi Municipiul Bucureşti) unde contează toate voturile însumate ale competitorilor pe partide. Adică poţi să ieşi pe locul 1 în colegiul în care ai candidat (neavând însă 50% din vo­turi, caz în care mandatul îţi este atri­buit automat), dar să nu câştigi un man­dat de parlamentar. Aşa s-a întâm­plat acum 4 ani, când fostul senator Ionuţ Po­pescu a ieşit în colegiul său pe primul loc, dar nu a intrat în Parlament, în vreme ce Crin Antonescu a ieşit pe locul doi în co­le­giul din Bucureşti în care a candidat, dar a ajuns senator.

    Mai multe pe zf.ro

  • Mario Draghi l-a avertizat la Budapesta pe premierul Viktor Orban să nu atace independenţa băncii centrale pentru că altfel riscă să fie izolat de Occident

    “Fiecare bancă din UE ar trebui să aibă independenţă instituţională, personală, funcţională şi financiară. Independenţa instituţională şi personală protejează banca centrală şi pe membrii structurilor de decizie de influenţa pe care ar avea-o terţii asupra performanţelor activităţilor lor”, a spus Monti la o conferinţă organizată de banca centrală ungară. Discursul preşedintelui BCE nu a men­ţionat expres Ungaria, dar ţinta remarcilor este foarte clară, scrie The Wall Street Journal. Orban, care vrea ca banca centrală să sprijine guvernul în politicile de stimulare economică prin dobânzi mai mici, este de doi ani în conflict cu această instituţie, care ţine cu dinţii de dobânzile mari, cele mai mari din UE, pentru a ţine sub control cursul forintului în speranţa că atenuează astfel impactul datoriilor prea mari în valută. Familiile ungare sunt puternic îndatorate în monedă străină, în special în franci elveţieni.

    Mai multe pe zf.ro

  • Mega Image vrea încă 20 de magazine în decembrie

    În acest context cifra de afaceri a belgienilor se va apropia de jumătate de miliard de euro, potrivit calculelor ZF care iau în considerare vânzări per magazin similare celor de anul trecut. Calculele ZF nu ţin cont de data în care au fost des­chise magazinele. Încă de la intrarea pe piaţă belgienii şi-au concentrat aten­ţia pe Bucureşti şi judeţul Ilfov, unde au circa 150 de ma­ga­zine. Retailerul şi-a extins reţeaua până în sud, în judeţul Giur­giu, în nord până la Braşov şi în vest până în judeţul Argeş. La est de Capitală, singurul judeţ unde compania a des­chis magazine este Constanţa, fiind ocolite astfel mai săra­cele judeţe Ialomiţa şi Călăraşi.

    Mai multe pe zf.ro

  • Aproximativ 10.000 de români îşi permit în fiecare an vacanţe de peste 10.000 de euro

    Potrivit Happy Tour, vacanţele scumpe, de peste 3.000 de euro de persoană, au crescut din 2009 cu 10% pe an. “Să călătoreşti este cel mai de succes mod de a-ţi cheltui banii. Românii încep să devină călători şi nu turişti, iar motivul pentru care a crescut segmentul vacanţelor de lux este că românii încearcă să cheltuiască banii pe experienţe. Când este frig afară, dacă ai bani o să-ţi doreşti să mergi într-un loc cald, să încerci experienţe noi. În Austria se pot duce oricând, se pot duce în februarie, dar Crăciunul şi Revelionul sunt ocazii speciale”, a declarat agenţiei Mediafax Javier Garcia del Valle, directorul general al Happy Tour. Printre cele mai căutate destinaţii scumpe se numără Insulele Maldive, Caraibe, Bahamas şi Seychelles. Garcia del Valle spune că doar 0,5% din românii care pleacă în excursii în străinătate îşi permit în fiecare an o vacanţă de peste 10.000 de euro de persoană.

    Mai multe pe zf.ro

  • Efectele recesiunii şi austerităţii în Grecia: clasa de mijloc dispare, iar infracţionalitatea creşte

    “Mă simt ca şi cum viaţa mi se scurge printre degete. Mă simt ca şi cum aş fi murit”, a spus Karagaitanaki, al cărei frate locuieşte de asemenea în apartamentul cu două camere al părinţilor. Pentru mii de greci din clasa de mijloc viaţa este la fel ca cea a lui Karagaitanaki. Profesori ale căror salarii au fost reduse cu o treime se branşează ilegal la reţeaua de curent electric, iar oamenilor care locuiesc în cartiere considerate liniştite înainte le este frică acum să iasă din casă din cauza exploziei criminalităţii stradale.

    Mai multe pe zf.ro

  • Magnatul laptelui din Republica Moldova va prelua Prodlacta Braşov

    Grupul JLC a rulat anul trecut afaceri de 283 mil. euro şi activează în ţări precum Moldova, Ucraina, Kazahstan, Germania şi România. Compania, care are circa 2.500 de angajaţi, produce peste 80 de sortimente de lactate comercializate sub branduri precum brânzeturile Gingăşie, Grăuncior, De casă, Făguraş sau laptele acru Prostocvaşa. JLC şi-a propus să ajungă la afaceri de 20 de milioane de euro la Prodlacta până în anul 2015 prin extinderea zonelor în care aceasta va distribui produsele sale, potrivit planului de reorganizare. Planul mai prevede ca Prodlacta să deruleze o majorare de capital în urma căreia JLC va deţine 67,7% din acţiuni prin conversia unor creanţe de 35,39 mil. lei (7,8 mil. euro).

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Producătorii de vin: Cererea va exploda săptămâna aceasta

    “Estimăm o explozie a cererii şi a cumpărăturilor, ca în fiecare an, după data de 12 decembrie. Mulţi clienţi aş­teaptă să intre în vacanţă sau aşteaptă ofertele comercianţilor”, au spus reprezentanţii Cramele Recaş, unul dintre principalii producători de vin de pe piaţa locală. Companiile din industria vinului se aşteaptă ca în acest an vânzările să fie peste cele înregistrate în perioada Crăciunului 2011, pe fondul vânzărilor de vinuri premium. “În această perioadă sunt două tendinţe majore: creşterea consumului de vinuri premium şi superpremium, stimulată în special de creşterea segmentului de cadouri şi cea de promoţii care atrage în special consumatorii ocazionali”, a spus Daniel Negrescu, brand manager al Murfatlar. Pe de altă parte, magazinele de vinuri de lux vând în această perioadă vinuri care ajung şi la 4.000 de euro.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro