BusinessMagazin

Blog

  • Publicitate la pompa

    Dupa ce marile companii de electronice aproape au epuizat conceptul de „casa digitala“, acum incep sa isi concentreze atentia pe masina digitala.

     

    Iar printre primele lucruri pe care au in plan sa le realizeze se numara, evident, metode cat mai diverse de a obtine profit. Una dintre ele este publicitatea. Dresser Wayne, o companie texana care construieste pompe de benzina pentru statiile de alimentare cu carburanti a prezentat la Consumer Electronics Show (CES) o versiune de produs pentru soferii americani ai secolului 21. Pompa de benzina se numeste Ovation iX2 si foloseste sistemul de operare Windows care-i permite sa afiseze reclame sau sa redea filmulete in timp ce soferul alimenteaza masina. Inovatoarea statie de carburant e dotata cu un ecran de 15 inci sensibil la atingere. Chiar si la atingerea mainilor murdare de benzina. Doi dintre clientii mai vechi ai Dresser Wayne pentru varianta anterioara a produsului, companiile din retail Home Depot si Sam’s Club, folosesc ecranele pentru a afisa reclame la produsele aflate in promotie din magazinele proprii. Dar exista si varianta de a vinde spatiul de publicitate altor companii interesate sa livreze mesajul publicitar posesorilor de automobile.

     

    Versiunea iX2 este dotata de asemenea cu conectivitate Bluetooth, iar soferii care alimenteaza cu carburant vor avea in viitor posibilitatea de a plati cu telefonul mobil, fara a mai face efortul de a scoate cardul bancar si de a-l trece prin POS-ul cu care multe dintre statiile de alimentare sunt acum dotate. Multi vor trece noul produs la capitolul inventii inutile insa. Sau chiar suparatoare, tinand cont de faptul ca nu mai scapi de publicitate nici in statiile de carburanti. Dar alte inventii, cu scopul de a aduce divertismentul si in caroseria metalica pe patru roti, vor fi poate pe placul mai multor soferi. Microsoft a anuntat saptamana trecuta semnarea unui contract cu Ford prin care chiar si modelele fara prea multe pretentii vor fi dotate cu sisteme de comenzi vocale. Platforma software Sync permite navigarea pe Internet folosind comenzi vocale, la fel si controlul sistemului audio sau al telefonului mobil. O inventie utila este posibilitatea de a converti mesajele SMS primite pe mobil in clipuri audio care pot fi ascultate in masina. Din pacate, o functie care s-ar putea dovedi de succes lipseste momentan. Aceea de a folosi sistemul de recunoastere vocala de la Microsoft pentru a „vorbi“ cu pompa de benzina. Macar pentru a-i spune sa inceteze cu reclamele.

  • Gratis, dar legal

    Costurile unor programe din suita Office ii pot tenta pe unii antreprenori sa se transforme in pirati digitali pentru a reduce costurile. Exista insa alternative mai oneste.

    Iar aceste alternative nu inseamna doar instalarea de programe open-source care ii deruteaza pe utilizatorii obisnuiti prea mult cu platforma Windows si care creeaza tensiuni in randul angajatilor mai traditionalisti. In ciuda numelui care poate da impresia de software liber, ThinkFree aduna o suita de programe proprietare, dar care au versiuni de baza gratuite. Este compus din trei aplicatii: Write (un editor de text), Calc (realizare de tabele) si Show (creare de prezentari), ce reproduc simplist aceleasi functii pe care le indeplinesc produsele Microsoft Word, Excel si PowerPoint. Un PC, o conexiune buna la Internet si trecerea peste etapa de altfel foarte simpla a inregistrarii pe site sunt singurele conditii pentru a putea folosi aceste aplicatii gratuit. Si, foarte important, ThinkFree salveaza toate documentele in aceleasi formate pe care le folosesc si produsele Windows, asa ca orice document realizat pe site-ul coreenilor furnizori ai setului de programe va putea fi citit si de cei care nu au auzit pana acum de aceasta adresa web. ThinkFree nu este singura clona a suitei Office. Pretul relativ mare pe care trebuie sa-l plateasca o companie pentru produsul Microsoft, in conditiile in care unele dintre ele nu au intr-adevar nevoie de gradul de complexitate permis de aplicatiile companiei americane, a creat practic o nisa. AbiWord, Koffice, Google Spreadsheet sunt tot atatea nume de produse care concureaza Office. ThinkFree este insa un produs complet si perfect compatibil. Oricare dintre aceste produse aduc avantajul disponibilitatii online a oricarui document. Nici macar nu este nevoie ca documentele companiei sa ocupe spatiu pe server sau pe calculatoarele angajatilor. Toata editarea se poate face online, iar utilizatori din orice colt al lumii pot avea acces la documente, cu conditia ca acestea sa fie publice.

    La sfarsitul anului trecut, zvonurile care circulau in presa internationala indicau ca Google ar fi in discutii pentru achizitia companiei coreene producatoare, fondata inca din 1990. Pana acum insa nu a aparut nicio confirmare, iar fanii Google pot folosi in continuare programele grupate sub numele de Spreadsheet, din randul carora lipseste insa un program de editare de prezentari interactive similar Microsoft Power Point. Poate asa s-ar justifica interesul Google pentru ThinkFree.

  • Poseta dvs., domnule

    Gentile au fost destinate prin traditie sexului frumos. Acum insa nu e nevoie decat de o plimbare pe Champs Elysées sau pe High Street-ul londonez pentru a capata convingerea ca imaginea barbatului modern nu mai poate fi completa fara o geanta.

     

    Inceputul a fost probabil episodul din „Friends“ cand Rachel a adus acasa cel mai nou model de geanta pentru barbati de la Ralph Lauren. La inceput, Joey, cel mai „fashion victim“ dintre personajele masculine, dar si cel mai mandru de asta, nici nu concepea sa poarte asa ceva. Ramas intr-o seara singur insa, el si cu geanta au ajuns sa se imprieteneasca, iar Joey in scurt timp a devenit atat de dependent de geanta sa incat nici macar nu mai concepea sa iasa din casa fara ea.

     

    Si n-a fost singurul. „Gentile pentru barbati au inceput sa fie prezente in colectiile marilor creatori de moda incepand cu al doilea razboi mondial. Totusi, de-abia in anii ’80, pe fondul dezvoltarii zonei accesoriilor pentru barbati, acestea s-au individualizat“, spune Alin Galatescu, analist de moda. Despina Andrei, critic de moda, crede ca ultimii zece ani au fost definitorii pentru accesoriile masculine, iar Prada, Louis Vuitton sau Gucci au reusit sa le puna cel mai bine in valoare.

     

    Cu toate ca gentile pentru femei sunt adevaratele vedete din prezentari, cu modele precum Birkin de la Hermes sau Spy de la Fendi, care au inregistrat recorduri de vanzari si au intrat in istorie, se pare ca pana la urma barbatii au fost primii care au purtat o geanta. „Primele genti asumate istoric au fost cele ale vanatorilor si ale primitivilor care adunau lemne – ocupatii masculine prin excelenta“, spune Galatescu.

     

    Analistul de moda se declara chiar un mare fan al gentilor, precizand ca are o colectie proprie de 30 sau 40 de modele din linia Addidas by Stella McCartney, Gap sau Zara Men. „Gentile le folosesc pentru un scop pur tehnic, am foarte multe materiale documentare, reviste, CD-uri, mai nou car si laptop-ul. Am genti cu multe buzunare, foarte compartimentate. Nu-mi plac gentile monovolum in care bagi mana pana la cot pentru a gasi ceva“, spune Galatescu.

     

    In Romania insa, gentile pentru barbati nu sunt considerate neaparat un accesoriu fara de care nu poti iesi pe strada. De fapt, nici macar un accesoriu cu care poti sa te afisezi. „La nivel de masa va mai dura cativa ani pana sa prinda aceasta tinuta. Cei care nu sunt trendsetteri nu o adopta imediat, insa vedetele in voga sau pasionatii de moda apar imediat in public cu modelul preferat“, crede Despina Andrei.

     

    Iar Dana Iuga, o tanara designer de accesorii, e de parere ca romanii nu sunt atrasi de ideea de a purta genti inclusiv din cauza mentalitatii ca acestea reprezinta un accesoriu exclusiv feminin. „Pana acum, imaginea gentii purtate de un barbat a fost promovata foarte putin sau chiar deloc in Romania. Cu toate acestea, ma bucura faptul ca am inceput sa vad din ce in ce mai des pe strada barbati «accesorizati». Probabil ca mentalitatea si stilul vestimentar al celor din UE isi pun amprenta si asupra romanilor“, spune designerul.

     

    Dana Iuga a realizat propria colectie de accesorii, pentru a completa ansamblurile vestimentare ale colectiei „Paparazzi by Dan Arcus“. „Realizarea unei colectii de accesorii pentru barbati a fost ceva nou pentru mine, deoarece pana in acel moment concepusem doar colectii feminine.“

     

    La realizarea gentilor, care imitau forma unui aparat foto, s-au luat in considerare necesitatile practice, din punctul de vedere al compartimentarii interioare. Pentru realizarea tehnica s-au folosit materiale naturale si imitatii, intr-o gama de texturi si culori adecvata colectiei lui Dan Arcus. Insa gentile realizate de Dana Iuga nu se gasesc momentan pe piata, pentru ca a fost vorba doar o colectie de imagine, iar produsele le-a impartit prietenilor.

     

    De altfel, un barbat pasionat de moda care isi doreste o geanta fashion nu prea are de unde alege din magazinele din Romania. Insa lucrurile sunt pe cale sa se schimbe. Firma Musette pregateste lansarea unei colectii noi dedicate exclusiv barbatilor, sub brandul Giannini. „Am dezvoltat o noua colectie care va avea doua game de produse: gama clasica eleganta si cea sport casual trendy. Avem o echipa care lucreaza cu casa italiana Giannini, ce produce pantofi de aproape 100 de ani in Italia“, spune Diana Dumitran, reprezentant al Musette.

     

    Cei de la Musette spun ca ideea a venit in momentul cand au observat ca pe piata nu exista genti fashion pentru barbati si au realizat ca exista o nisa care trebuie exploatata. Linia va avea culori neutre, gri, maro, negru, cu efecte speciale care dau un aspect de invechire, un look vintage. Reprezentantii Musette spun ca anul viitor se vor purta auriu si bronz satinat, iar gentile vor avea si astfel de accesorii. Linia va fi reprezentata in magazine. „Cred ca barbatii vor reactiona foarte bine. In sezonul trecut am avut o linie cu doua modele de pantofi sport, care au avut foarte mult succes. Cumparatorii au venit atunci in magazine si ne-au intrebat despre genti“, spune Dumitran, care estimeaza ca noua colectie va fi lansata incepand cu sezonul primavara-vara 2007.

     

    Pe piata internationala, Louis Vuitton, care a facut istorie cu linia sa de genti pentru femei, a lansat sezonul acesta peste zece linii diferite de accesorii pentru barbati, de la serviete la genti de moda.

     

    Unele dintre cele mai bine vandute genti se gasesc la Mulberry, unde vanzarile de genti pentru barbati au crescut cu 62% intr-un singur an, iar linia respectiva aduce 20% din totalul cifrei de afaceri doar in Marea Britanie. Stuart Vevers, care a preluat functia de designer al Mulberry cu doi ani in urma, crede ca vanzarile vor continua sa creasca, in prezent existand 30 de modele dintre care se poate alege. Care este formula lui Vevers? „Ma concentrez asupra detaliilor masculine. M-am inspirat din gentile din trecut – cele militare, ale vanatorilor sau pescarilor“. Asemenea genti sunt bogate in detalii functionale pe care Vevers le adapteaza la stilul de viata modern, urban. „Este o functionalitate masculina care ii face pe barbati sa se simta bine si oarecum in siguranta“. Desigur, forma este la fel de importanta ca functionalitatea. „Pana la urma, o geanta trebuie sa se potriveasca cu toate hainele din garderoba unui barbat“, spune Stuart Vevers.

     

    In cazul Mulberry, atentia este concentrata asupra tonurilor subtile, naturale si a pielii cu aspect invechit. „Modelele capata o autenticitate care este extrem de masculina“, spune Vevers. Si desi varful de gama al colectiei Mulberry consta inca in doua sau trei stiluri traditionale de serviete din piele, redesenate recent de Vevers pentru a capata un look mai contemporan, accentul se pune acum pe stilul mai relaxat, casual.

     

    Cele mai populare se pare ca sunt gentile tip ghiozdan, care au atasata o bareta lunga pe care barbatii o pot purta pe umar sau in diagonala. Cel mai bine vandut model Mulberry este Rockley (740 de euro) care are suficient spatiu pentru un laptop si dosare, dar are un stil suficient de adaptabil pentru a fi purtat si in weekend. Modelul Eastwood (1.180 de euro) este chiar mai spatios, are suficienta capacitate pentru a sustine obiectele necesare pentru slujba, echipamentul de gimnastica si sa se poata transforma chiar in geanta de voiaj.

  • Un thriller alchimic

    Probabil ca multi dintre dumneavoastra, aflati in cautare de informatii pe fluviul cartilor achizitionabile online, Amazon.com, s-au izbit de formula „cei care au cautat acest autor au mai fost interesati de…“. Sau cam asa ceva.

     

    Ideea – o nada de marketing, evident – stabileste niste genuri proxime. E foarte posibil (inca nu am verificat) ca pe lista de carti si autori frecventati de cei ce au achizitionat  „Biblioteca geografului“ de Jon Fasman, recent aparut intr-o izbutita versiune romaneasca la editura Polirom, sa se afle „Numele trandafirului“ sau  „Codul lui Da Vinci“. Cu alte cuvinte, carti care sapa prin misterele unui trecut prins in ceturile evului de mijloc, carti cu trama politista, carti erudite (sau aparent erudite) si, nu in ultimul rand, bestseller-uri.

     

    Cartea lui Fasman reprezinta debutul literar al autorului, un tanar jurnalist (n. 1975) cu preocupari eclectice si multiple inzestrari (colaborator la The Times Literary Supplement, Slate, The Moscow Times, The Washington Post sau The Economist). Un volum care a fost tradus si publicat rapid in cateva zeci de tari si care isi exercita netulburat seductia, in ciuda faptului ca se strecoara prin complexe arcane alchimice, are multiple planuri narative, cu intersectii din vraistea carora iti trebuie atentie si istetime ca sa poti iesi.

     

    Puzzle-ul se oranduieste in jurul unei anchete politiste ce devine palierul cel mai ademenitor al cartii: o ancheta condusa de un jurnalist neofit (Paul Tomm) din Connecticut, care se straduie sa afle motivele mortii unui profesor local de origine estoniana, Jaan Puhapaev. Mergand pe firul oferit de cele cateva indicii, ajungem in 1154, la Palermo, cand un spargator fura din biblioteca geografului arabo-spaniol Al-Idrisi (cartograful personal al regelui Siciliei) un sac care contine cincisprezece obiecte ciudate, talismane si unelte alchimice, intre care „Masa de smarald“, izvor al vesnicei tinereti. Pretioasele scule se disperseaza in cele patru zari, iar vremelnicii lor posesori sunt haituiti, terorizati si in cele din urma ucisi. Rafinata, palpitanta si inteligenta, aceasta istorie politista a Alchimiei va cuceri cu siguranta multe inimi, chiar daca nu orice cuvant atins de Fasman se transforma in aur.

     

    Proiectul editurii Polirom, in cadrul caruia a aparut volumul de fata, se numeste „Thriller“ si reuneste pana in prezent 7 romane. E interesant de notat, pentru amatorii genului, ca vor urma „L.A. Confidential“ si „Colectionarul de oase“ de Jeffery Deaver, romane ce au stat la baza celebrelor filme omonime.

  • Noutati

    Internet cerebral

    Romanul „Aer“ (2004), al cunoscutului autor de SF Geoff Ryman, a primit nu mai putin de patru premii premii prestigioase, intre care Arthur C. Clarke si Sunburst. Tiparit la doar un an dupa un „fantasy“ de succes („Lust“), volumul descrie – admirabil, din punct de vedere literar – viata dintr-un sat traditional – Kizdulah, aflat in indepartata regiune a Karzistanului. Cele aproximativ 30 de familii ale comunitatii (predominant buddhiste, dar avand si o puternica prezenta musulmana) traiesc din cultivarea orezului si isi pastreaza cutumele milenare cu sfintenie. Intre personajele satului se detaseaza Mae Chung, o femeie care devine, gratie nenumaratelor sale talente, liderul informal al micutei societati din Kizdulah. Atunci cand ONU hotaraste introducerea in acest colt uitat de lume a proiectului Air (o retea informationala universala ale carei receivere sunt plasate direct in creierul uman), prima  beneficiara este chiar Mae. Realizand ce imense confuzii poate sa nasca aceasta tehnologie aberanta, ea incearca sa-i opreasca aplicarea.

     

    Geoff Ryman, Aer,

    Editura Tritonic, 2006

     

     

    O carte cat o lume

    Seria de autor dedicata de editura Curtea Veche operei lui Orhan Pamuk, detinatorul celui mai recent premiu Nobel pentru literatura, continua cu cel de-al saselea roman publicat de catre scriitorul turc – „Viata cea noua“. O carte care in tara de bastina a autorului a devenit bestseller absolut, daramand in prima saptamana dupa publicare toate recordurile de vanzari anterioare. Romanul incepe deconcertant de simplu: „Intr-o zi am citit o carte si intreaga mea viata s-a schimbat“. Simplitatea initiala nu este insa decat o amagire, pentru ca mai apoi vom fi tarati pe piste false. Personaj principal si narator, tanarul Osman este student la arhitectura in Istanbul. El descopera in mainile fetei de care se va indragosti o carte a cartilor care ii va schimba viata si il va tari, spre a-i afla misterele, prin toate cele patru zari ale Turciei.

     

    Orhan Pamuk, Viata cea noua,

    Editura Curtea Veche, Bucuresti 2006

  • Diamantele nu-s pentru copii

    Care este garantia succesului unui film de actiune? Cascadoriile, rasturnarile de situatie, un final in care eroul cel bun castiga? Dar daca un film de actiune contine, pe langa aceste lucruri, si un mesaj politic si social consistent?

    Este cazul ultimului film al lui Edward Zwick („Ultimul samurai“, „Legendele toamnei“), o tensionata poveste despre Sierra Leone si despre „diamantele sangeroase“ („conflict diamonds“ sau „blood diamonds“), adica pietrele pretioase produse de unele tari africane si utilizate pentru a cumpara arme si a finanta razboaiele civile din tarile respective. In „Blood Diamond“ (al carui titlu a fost tradus in romaneste prin „Diamantul sangeriu“), Zwick reuseste foarte bine sa asocieze adrenalina pura cu motivatiile sociale, iar actorii (foarte buni cu totii) il ajuta perfect sa spuna aceasta poveste despre schimbare, durere si ceea ce este valoros.

     

    Solomon Vandy (Djimon Hounsou) este un pescar a carui viata e data peste cap cand satul ii este pradat de trupe rebele. El este luat sclav pe campurile de diamante, iar fiul sau Dia (Kagiso Kuypers) este obligat sa se inroleze in trupa de copii soldati a rebelilor. Solomon gaseste un diamant roz imens, pe care il ascunde stiind ca ar putea insemna salvarea familiei sale. Mercenarul si contrabandistul Danny Archer (Leonardo DiCaprio) afla in inchisoare ca Solomon are acest diamant si cei doi barbati se intorc impreuna in tinuturile controlate de rebeli pentru a recupera piatra, un mijloc comun pentru ca amandoi sa-si atinga visul: Solomon sa-si recupereze familia, iar Danny sa paraseasca pentru totdeauna Africa in cautarea unei vieti mai bune. Cei doi barbati sunt ajutati de o jurnalista din Statele Unite, Maddy Bowen (Jennifer Connelly), care duce propria lupta impotriva marilor companii de pe piata diamantelor, implicate si ele in jocurile murdare si in coruptia din politica africana.

     

    Cu trei actori buni (desi DiCaprio o sa fie nominalizat la Oscar mai degraba pentru „The Departed“/“Cartita“ decat pentru „Blood Diamond“), Zwick trece cu nonsalanta printre gafele scenariului, specifice aproape oricarui film de actiune, si stapaneste perfect exotismul natural si politic al Africii, purtandu-ne atat prin catunurile de pescari (care aduc cu pitorestile mahalale africane din „The Constant Gardener“) cat si prin jungla sau zgomotoasele baze militare. Prin urmare, asteptati-va la un film cu de toate, caci regizorul imbina in doze interesante scenele de actiune si cele de dragoste, pentru ca era inevitabil sa iasa cateva scantei intre DiCaprio si Connelly.

     

    Zwick considera ca povestea din „Blood Diamond“ „trebuia neaparat spusa“. Preocuparea lui a fost crearea unui film de succes, demn de Hollywood, dar in acelasi timp implicat social si politic. Si caracterul polemic al filmului este evident datorita marilor producatori de diamante, care au gasit ca subiectul pune intr-o lumina extrem de nefavorabila industria pe care o reprezinta. Astfel a izbucnit o inflacarata dezbatere, pe de o parte aflandu-se marile companii din industria diamantelor, cea mai ofensiva fiind De Beers, si producatorii filmului, care au subliniat in repetate randuri ca „diamantele de conflict“ nu sunt decat o mica parte din motorul povestii din „Blood Diamond“. Si asa si este: personajul principal al filmului este de fapt pescarul Solomon Vandy, caruia ii pasa de diamante numai in masura in care acestea i-ar putea salva familia.

     

    Chiar daca de obicei cand vine vorba de „Blood Diamond“ se discuta mai degraba de Leonardo DiCaprio, nici Djimon Hounsou nu este uitat. Rolul sau, cel al pescarului Mende plecat in cautarea fiului sau, acum copil soldat, este cel mai incarcat din punct de vedere emotional. Iar actorul se descurca de minune in incercarea de a reda puternicele emotii ale personajului sau, care isi risca viata pentru a salva ceea ce are cel mai de pret: familia. Si daca pentru acest lucru trebuie sa renunte la un fabulos diamant roz, nici o problema: ce valoare are o piatra, oricat de pretioasa, in comparatie cu cele mai importante persoane din viata ta?

     

    Iar Zwick a intuit foarte bine ideea de valoare in acest film: „In timpul filmarilor, tema obsedanta a copiilor soldati si a rapirii copiilor a capatat o importanta de ce in ce mai mare. Exploatarea resurselor din lumea a treia a fost intotdeauna legata de exploatarea copiilor. Este o fraza pe care am scris-o pe coperta exemplarului meu din scenariu. Este primul lucru pe care il vedeam la inceputul fiecarei zile de filmare. Spunea: «Copilul este de fapt diamantul».“   

     

    BLOOD DIAMOND/DIAMANTUL SANGERIU. R: EDWARD ZWICK. CU: LEONARDO DICAPRIO, DJIMON HOUNSOU, JENNIFER CONNELLY, KAGISO KUYPERS, ARNOLD VOSLOO, ANTONY COLEMAN, STEPHEN COLLINS. DIN 26 IANUARIE

  • Anul fine tuning

    Dupa un an in care au pompat sute de mii de euro intr-o extindere fara precedent a retelelor, 2007 se anunta anul reglajelor de finete pentru banci: oamenii din sucursala trebuie sa produca mai mult si mai bine.

    Doua lucruri sunt obligatorii pentru a creste o afacere: bani si oameni bine pregatiti. La capitolul investitii, bancherii au dovedit in 2006 ca nu se abtin, chiar daca pentru multi sutele de mii de euro cheltuite pe expansiunea agresiva a retelelor au pus ceva presiune pe profituri. „Dar retail fara sucursale nu se poate face“, afirma directorul general adjunct al BRD Société Générale, Sorin Popa – in asentimentul, de altfel, al majoritatii bancherilor. Cu putine exceptii, toti si-au concentrat eforturile in 2006 catre acelasi scop: o acoperire teritoriala cat mai buna, cel putin in orasele mari si foarte mari.

     

    Asa se face ca in ultimul an multi si-au dublat retelele de sucursale, iar pe ansamblul sistemului bancar s-au adaugat cateva sute bune de puncte de lucru noi. Dar cum sucursala fara angajati nu prea se poate, investitiile din ce in ce mai mari in chiriile pentru sedii au fost dublate si de un alt cost, tot in crestere: cel pentru oameni. Aproape secatuita de personal cu experienta, industria bancara a „inghitit“ in 2006 mai bine de 6.000 de noi angajati, ajungand sa numere peste 62.000 de oameni, aflati printre cei mai bine platiti angajati din tara.

     

    Investitiile masive din ultimul an vin insa pe un fundal in care marjele de castig ale bancilor scad incet, dar sigur. Si chiar daca potentialul pietei bancare romanesti este imens (privit prin prisma populatiei ce inca nu lucreaza cu banca), in practica imediata lucrurile sunt ceva mai putin promitatoare. Mai bine de jumatate din populatia Romaniei traieste la sate (unde, din cauza veniturilor inca mici, bancherii nu prea se gandesc sa mearga in viitorul apropiat). Concret, numarul celor ce au deja o relatie cu o banca nu trece de 3-4 milioane de oameni, dupa cum estimeaza bancherii. Pe de alta parte, bancherii se plang ca numarul celor ce se incadreaza in conditiile pentru a lua un credit scade si el din cauza restrictiilor impuse de banca centrala. Mai mult de atat, „marjele mari de castiguri din anii trecuti pe diferite produse nu mai sunt acceptate in acest moment de clienti“ si incep sa scada, chiar daca inca destul de incet, semnaleaza Gabriel Cretu, director de vanzari al diviziei de retail a OTP Bank Romania.

     

    Una peste alta, fara exceptie, toti bancherii se gasesc acum in fata situatiei in care, cu sute de mii de euro investiti intr-o extindere frenetica, pe de o parte si cu marje de castig in scadere, pe de alta parte, trebuie sa umble la alte parghii – sa treaca adica de la o faza de expansiune la una de reducere a costurilor. Finalitatea e una singura si foarte pragmatica: mai multe produse vandute pe cap de client, mai multi clienti care sa le calce pragul, eficienta mai mare din partea angajatilor, cheltuieli de operare mai mici.

     

    Vizibila cu ochiul liber, tendinta de schimbare la fata a sucursalelor va continua si in 2007. Chiriile din ce in ce mai mari – ajunse in zonele centrale ale marilor orase sa fie mai consistente decat in multe orase europene – sunt principalul motiv. In al doilea rand, „pentru a vinde clientului de retail nici nu e nevoie sa ai sucursale foarte mari“, puncteaza Dorel Piti, director executiv de retea la Bancpost. Practic, sucursala – caci retailul este cel mai vanat si profitabil segment de clienti – nu are nevoie de mai mult de 100-200 de metri patrati, dupa cum o arata liftingul aplicat aproape fara exceptie de bancheri in retele. Intr-o astfel de unitate, si numarul de angajati scade pe masura, catre un minim de 3-4, asigurand astfel o reducere de costuri. Iar „unitatile mici pot fi relocate, in cazul in care indicatorii din studiul de fezabilitate efectuat la deschidere nu sunt indepliniti“, completeaza Cretu.

     

    La Bancpost, spre exemplu, o suprafata medie a unei sucursale este intre 90 si 150 de metri patrati, iar numarul de angajati cu care se lanseaza o astfel de unitate nu trece de cinci. „Daca mai e nevoie, mai angajam ulterior, dar numai dupa o analiza atenta“, afirma Piti. Practic, explica el, eficienta angajatilor este unul dintre punctele-cheie asupra carora toate bancile trebuie sa-si indrepte de acum atentia. Nevoia de oameni se calculeaza cu grija, tinand cont de vanzarile realizate de cei existenti, dar si de potentialul zonei in care este plasata sucursala. In prezent, in reteaua Bancpost, ce numara 190 de sucursale si va incheia anul cu circa 200, lucreaza aproape 2.300 de oameni.

     

    La BRD, care, folosind sistemul sucursalelor de mici dimensiuni, a ajuns sa detina cea de-a doua retea ca dimensiuni dupa CEC (590 la sfarsitul anului trecut), 2007 va fi „anul calitatii“, dupa cum il denumeste Mihai Popa. Formula, ce poate parea pretentioasa, urmareste de fapt aceleasi ingrediente de baza: nevoia de a vinde mai multe produse clientilor, de a atrage mai multi clienti in banca, dar si „ajustari in pregatirea noilor angajati“. Anul 2006 a adus in banca circa 2.000 de noi angajati, tineri in principal, care „desi formati in centrele de pregatire“, dupa cum spune Popa, mai au nevoie de „ajustari fine“. Chiar daca se declara multumit de rentabilitatea angajatilor, Popa admite ca la anul vrea sa mai lucreze la „calitatea activitatii“.

     

    Cu titlu de exemplu, contributia fiecarui angajat la obtinerea profitului (chiar daca nu este si cel mai folosit parametru pentru evaluarea angajatilor) difera destul de mult de la banca la banca. Spre exemplu, la un profit net de circa 23,7 milioane de euro dupa primele noua luni de activitate, Banca Transilvania are un raport profit net/angajat de circa 5.260 de euro. La BRD, acelasi calcul arata un profit net per angajat de circa 20.409 euro, la CEC – circa 6.600 de euro, iar la BCR – aproape 15.900 euro/angajat.

     

    Si presedintele BCR, Nicolae Danila, transmite acelasi mesaj: la capitolul personal mai e de lucru. „Avem nevoie de o schimbare rapida de mentalitate la nivelul angajatilor, pentru ca inca sunt probleme“, declara recent Danila intr-un interviu acordat pentru Ziarul Financiar. Si BCR a apasat in acest an pe pedala extinderii, ajungand in decembrie 2006 la o retea de 457 de unitati. Preluarea bancii de catre austriecii de la Erste Bank, renumiti deja pentru programele profunde de restructurare aplicate bancilor preluate, ar putea aduce si la BCR un mic cutremur in acest an. Cu atat mai mult cu cat austriecii au anuntat ca au planuri mari pentru banca: o crestere anuala a profitului net cu 40% si un avans de 25-30% pe an pentru veniturile nete din dobanzi.

     

    Un pas mai jos, dupa remodelarea sucursalelor si cresterea eficientei personalului, dar pastrand aceeasi logica prin care trebuie sa-si creasca incasarile cu costuri mai mici, bancherii testeaza si metode noi de vanzare. Practic, in ultimul an, toti au incercat aceasta mare cu degetul, testand fie noi concepte de extindere (franciza bancara), fie canale noi de vanzare (parteneriate, call center, Internet banking etc.).

     

    Cu riscul asumat de a nu mai avea in totalitate control asupra oamenilor ce vand produsele bancii, franciza bancara a fost metoda prin care Volksbank si ING au reusit, cu costuri sensibil mai reduse si in mai putin timp, sa recupereze distanta fata de competitorii lor la capitolul acoperire teritoriala. Dintr-un total de 131 de puncte de lucru, la Volksbank, spre exemplu, doar 81 sunt unitati proprii, restul de 50 fiind deschise in sistem de franciza. Expansiunea rapida a retelei a ajutat insa banca sa-si dubleze practic activele intr-un singur an, urcand in topul bancar pe un onorabil loc 11. Astfel, la finele lunii septembrie, activele Volksbank Romania se plasau la 1,022 miliarde de euro, dupa ce in decembrie 2005 banca raportase active in valoare de 508,6 milioane de euro. Si la capitolul profitabilitate, strategia pare sa o fi ajutat: banca a terminat anul 2006 cu un profit inainte de plata impozitelor de 14 milioane de euro, fata de doar trei milioane de euro de anul trecut, potrivit unei declaratii recente a presedintelui Volksbank Romania, Gerald Schreiner.

     

    Pe acelasi principiu, parteneriatele si vanzarile prin brokeri sunt o cale pe care merg din ce in ce mai multi bancheri. Lista partenerilor se lungeste pe zi ce trece, iar domeniul in care acestia activeaza conteaza din ce in ce mai putin, atat timp cat pot aduce clienti in plus fara costuri suplimentare. Printre preferatii bancherilor raman insa dealerii auto, agentiile imobiliare, agentiile de turism – in conditiile in care produsele lor merg bine la pachet cu un credit bancar. Si brokerii de asigurari sunt pe aceeasi lista a partenerilor ce pot creste forta proprie de vanzare fara costuri suplimentare prea mari.

     

    „Canalele alternative se vor dezvolta foarte mult in anii urmatori“, crede Gabriel Cretu, chiar daca reteaua de unitati va ramane de baza, in opinia lui. La sfarsitul anului trecut, OTP avea o retea de 65 de unitati operationale, cu un numar mediu de 8 angajati/unitate, cifra scazand la circa cinci in orasele mai mici. Directorul de vanzari de retail de la OTP argumenteaza ca aceasta solutie a fost deja testata de tarile cu un grad de bancarizare ridicat si care au incercat la un moment dat sa inlocuiasca sucursala traditionala cu sucursala electronica. „S-au lovit de un singur lucru: nevoia clientului ramane de a fi consiliat inainte de a decide ce produs bancar i se potriveste mai bine“, spune Cretu. Parere sustinuta si de Sorin Popa, care, desi ferm convins de faptul ca romanii nu vor renunta nicicand la sucursala clasica, spune ca si la BRD se incearca dezvoltarea canalelor alternative de vanzare.

     

    O cale de mijloc intre investitiile masive in puncte de lucru si „sucursala electronica“ sunt agentii de vanzare. Din cauza retelei restranse de sucursale detinute inainte de fuziunea cu Banca Tiriac, HVB Bank a mers pe varianta vanzarilor prin agenti. „In ultimii doi ani am reusit sa construim parteneriate solide cu firme si agenti colaboratori“, sustine Eliza Radu Erhan, director de dezvoltare a produselor in cadrul diviziei de retail banking. In prezent, HVB Tiriac impreuna cu UniCredit Romania (banci ce vor fuziona in cursul lui 2007) detin o retea de circa 132 de sucursale si agentii, cu un numar de 2.600 de angajati. Sucursalele HVB Tiriac si UniCredit Romania au in medie 12 angajati, potrivit lui Erhan. Tot ea anticipeaza o crestere importanta in viitorii ani a platilor la distanta: in anii urmatori, procentul de operatiuni bancare efectuate la distanta s-ar putea apropia de cel din tarile Uniunii Europene, care in prezent este de aproximativ 70% din totalul operatiunilor de acest fel, anticipeaza reprezentanta HVB Banca Tiriac.

     

    Nu in ultimul rand, chiar daca bucurandu-se pentru moment de un succes mai degraba limitat in randul marii mase de clienti (dat fiind si accesul destul de limitat al romanilor la acest mediu), Internetul este un alt buton pe care bancherii pot apasa in lupta cu costurile. Vanzarea de credite direct de pe site-ul bancii (chiar daca in cele mai multe cazuri se restrange mai degraba intr-o precalificare pentru un credit si nu in vanzare efectiva) isi face si ea din ce in ce mai mult loc in strategiile bancherilor. Pentru a da numai un exemplu, Bancpost si-a relansat recent site-ul propriu, „pentru a permite si aplicatii online“, dupa cum spune Dorel Piti. Practic, cei ce doresc un credit pot sa-si faca toate calculele si sa vada daca se incadreaza in conditiile necesare pentru a-l accesa, direct pe site-ul bancii – ceea ce, in final, are ca rezultat  si o aglomeratie mai mica in sucursala.

     

    Care este cea mai buna metoda de a ajunge la client, taind cat mai mult din costul de operare? Raspunsul tine de modelul de business adoptat de fiecare banca in parte si, de fapt, nici nu e nevoie de o alegere. Pana la urma, scopul este de a vinde cat mai mult unui numar cat mai mare de clienti la costuri cat mai mici. Cel putin pentru banca.

  • Domeniile coroanei

    Avertismentele ca agricultura noastra nu va mai avea ce cauta in UE i-au vizat mai mult pe micii fermieri, pentru care supravietuirea depinde de o finantare Sapard. Dar ce se intampla cu exploatatiile marilor cultivatori de grau sau de cartofi? Si ei sa se teama oare de integrare?

     

    Adrian Porumboiu este mult mai cunoscut de romani drept fost arbitru international de fotbal sau poate drept tatal regizorului Corneliu Porumboiu – mai putin drept cel mai important cultivator de grau nu numai din Romania, ci si din Europa. „Cultiv 24.000 de hectare de grau, 12.000 de hectare de rapita, floarea-soarelui, soia si porumb. Sunt cel mai mare producator de grau din Europa, ca suprafata cultivata“, sustine Porumboiu.

     

    O anvergura europeana pare a avea si Constantin Stanciu, actionar si director la Leoser, societate ca administreaza 90 de hectare de sere incalzite la Popesti Leordeni. „Este cea mai mare societate de acest tip“, sustine Stanciu.

     

    In comparatie cu ce lucreaza Adrian Porumboiu sau alti mari proprietari agricoli, suprafetele cultivate de Ioan Benea cu cartofi sau de Mihai Petrosu cu legume ii califica pe acestia doar drept fermieri de anvergura mai redusa; de fapt, in cazul celor doi este vorba de atingerea unor praguri de eficienta. Indiferent insa de suprafata cultivata, eroii articolului de fata sunt cei mai importanti producatori de grau, cartofi sau legume din tara.

     

    Cum ajungi regele graului sau al cartofului? In cazul unui cultivator de grau, in tot cazul, trebuie mai intai sa constati ca nu devii capitalist daca detii doar niste spatii goale. „Cand am devenit proprietar la Comcereal Vaslui nu aveam ce sa pun in acele silozuri. Trebuia sa ma ajut singur, pentru ca agricultura romaneasca era toata in faliment, toate societatile de stat erau in faliment. Cine sa-mi umple depozite cu cereale, pentru ca eu am zis ca vreau sa fiu numai depozitar? Sa fac nunti in depozite?“, isi aminteste Adrian Porumboiu. Pasul urmator a fost sa cumpere terenuri abandonate, nelucrate de sase, sapte ani. „Am investit foarte mult in acele terenuri, iar acum suprafetele si fermele vegetale arata la nivel european, nu-i niciun fel de diferenta“, sustine presedintele grupului Racova Com Agro Pan.

     

    In timp, Porumboiu a traversat o serie de etape ale afacerii. „La inceput au fost lucruri hazoase, pentru ca, nefiind agronom de meserie, au fost cateva gafe memorabile pe care le-am facut“ – si o povesteste amuzat pe cea mai memorabila: „In 2003 a fost o seceta cumplita. Te uitai pe cer – nimic, eram innebuniti. Aveam trei elicoptere pe care le foloseam pentru erbicidat. Vazandu-ma atat de trist, comandantul pilotilor vine intr-o seara si-mi spune: stati linistit, ca rezolvam, putem sa stropim cu elicopterele. Eu m-am aprins, la 12 noaptea am chemat directorii, le-am explicat ce mi-a zis comandantul. Acestia s-au uitat lung la mine, la care directorul imi face semn: domnule, sa va spun ceva – nu se poate cu 100 de litri sa stropiti suprafetele pe care le aveti“. Tarziu, Porumboiu si-a dat seama ca cel care-i vanduse un asemenea pont era dupa vreo doua seri de sprit. Acum, inginerii agronomi ii spun ca a devenit „periculos“, fiindca a inceput sa se priceapa.

     

    Miza cea mare jucata de Adrian Porumboiu a fost ca a integrat activitatile holdingului sau agricol. „Daca ramaneam doar pe agricultura, eram jucator de loto. Dar nu putem vorbi de asa ceva, pentru ca eu am toata industria alimentara, de la ferme vegetale, ferme zootehnice, un circuit intreg – putini au reusit asta in Romania si chiar in Europa“, spune el. Exporta doar produse finite, iar graul il foloseste ca materie prima pentru productia interna, ceea ce va face si cu rapita, dupa deschiderea unei fabrici de biodiesel.

     

    „In firma la mine sunt peste 30 de angajati mult mai destepti ca mine. Cei care fac o munca indispensabila mie sunt platiti foarte bine, altii bine si altii mai putin bine. Dar la mine in firma lucreaza oameni care isi au un rost, nu care vin la munca de dragul de a avea un serviciu“, declara fostul arbritru.

     

    Nu-si face griji in privinta celui care ii va prelua afacerea, pentru ca este deja ajutat de fiul cel mic, care e director in grup, economist la origine ca si Porumboiu si caruia incearca sa-i predea intreaga afacere. Ordinele de marime cu care lucreaza Racova Com Agro Pan cer, intr-adevar, oameni care sa stie sa le administreze. Pe partea de investitii, 35 de milioane de euro se vor duce pe capacitati de productie ce urmeaza sa intre in functiune in urmatoarele luni de zile: doua ferme zootehnice, fabrica de biodiesel (18 milioane de euro), triplarea capacitatii de productie, o fabrica de paine la Barlad.

     

    Daca e sa comparam suprafetele de care dispune Adrian Porumboiu, peste 40.000 de hectare de teren, cu intregul teren de fotbal, atunci Ioan Benea este un jucator de careu de 7 metri: are acum in jur de 600 de hectare de teren, din care cultiva anual, prin rotatie, cate 160 de hectare cu cartofi. Suficient cat sa-l propulseze in top, desi concurenta, societati din Brasov, Harghita si Neamt, cultiva suprafete apropiate, de 150-160 de hectare.

     

    Benea inca mai incearca sa-si recupereze pierderea de jumatate de milion de euro suferita in anul 2000, cand vremea nefavorabila i-a distrus recolta si era cat pe-aci sa-l scoata din joc. Este actionar majoritar la societatea Hibridul din Harman din 1992, dar lucreaza in agricultura de peste 30 de ani. In 2000 a iesit din impas imprumutandu-se la banci, dar a decis sa reduca si suprafata cultivata, de la 1.600 ha teren la 600 de hectare. „Sunt zile in care ma aflu pe camp si la birou de dimineata pana seara. Oricum, acasa petrec foarte putin timp. Lucrez de peste 30 de ani in agricultura, sotia tot aici lucreaza, ne mai completam, merge ea mai devreme acasa si-si mai vede de treburile gospodaresti, pentru ca locuim aici, in Harman. Si fiul meu este aici. Daca nu vezi campul doua zile, in cele doua zile poti pierde banii investiti intr-un an“, spune Ioan Benea.

     

    Investitiile le face in general din profit si, cu exceptia situatiei din 2000 cand a apelat la banca, incearca sa evite aceasta institutie. „Lucrez cu cash si, cu toate ca rulez 7-8 milioane de euro prin banca anual, cand ma duc sa iau un credit, imi zic ca riscul e mare si nu prea…“, spune oarecum dezamagit Benea.  „Noi suntem de vina, producatorii agricoli, recunosc, pentru ca nu suntem organizati cum trebuie. Romanul are oroare de cooperativa, dar asocierile sunt o perspectiva foarte buna pentru a fi competitivi pe piata.“

     

    Managerul Leoser, Constantin Stanciu, vorbeste si el de nevoia de asociere. „Micii producatori nu inteleg ca singura lor sansa este sa se asocieze si sa lucreze cu facturi si cu TVA.“ E vorba de contracararea concurentei neloiale, dar si de faptul ca productiile ar fi mai mari daca cultivatorii ar pune aceeasi samanta si ar folosi aceleasi insecticide – uniformitatea productiei fiind un avantaj si pentru procesatorii de legume pentru industria de conserve. Cele 90 de hectare de sere din Popesti-Leordeni nu mai sunt acum ce-au fost candva, dar mentin totusi societatea printre primele locuri din Europa.

     

    Grabit, Stanciu nu a stiut daca e bine sa isi dezvaluie sau nu povestea de manager. De 36 de ani in domeniul agriculturii, Constantin Stanciu a ajuns sa fie regele cresterii legumelor in sere incalzite, conducand chiar, dupa propria apreciere, „societatea cea mai mare din Europa“. Nu s-a plictisit pentru ca nu face chiar in fiecare zi acelasi lucru, munca de manager alternand cu cea de inginer agronom. „Merg in sere de la un capat la altul la cel putin doua zile“, adauga Constantin Stanciu.

     

    Inainte de 1989 a avut o perioada de cativa ani cand a lucrat in afara tarii. Dupa Revolutie a fost director general al societatii la care in prezent este actionar. Leoser a mai pierdut din hectarele detinute prin divizarea societatii, dar a ramas totusi un brand puternic, pentru ca produce anual peste 45-50.000 de tone de legume in serele pe care le cultiva.

     

    Stanciu considera ca ia deciziile de afaceri in cunostinta de cauza si cauta mereu sa adopte noutatile. „Nu putem ramane la informatiile de acum zece ani, nici macar la cele de anul trecut. Producatorii de legume de sera trebuie sa-si schimbe mentalitatea. Ei trebuie nu numai sa accepte, ci sa caute ei insisi cele mai noi tehnologii“, mai spune managerul Leoser. Pentru compania pe care o conduce a  investit peste un milion de euro intr-un sistem performant de irigare prin picurare. „Am fost in principalele tari producatoare de legume din Europa si am vazut ce tehnologii se utilizeaza si ce productii se obtin acolo. Fara investitii si tehnologii moderne nu vom putea sa ne batem la productii cu tarile din UE.“ Pentru Constantin Stanciu, anul 2000 al lui Ioan Benea a cazut in 2004, cand grindina a distrus 62 de hectare in totalitate si 28 de hectare in proportie de aproape 60%. Recuperarea pagubelor s-a facut intr-un an de zile, dupa multe nopti nedormite si multe calcule. Culturile de tomate fusesera distruse complet, iar cele de castraveti, ardei gras si vinete au avut si ele pagube mari. Valoarea totala a pierderilor, incluzand investitiile in noi culturi de legume, s-a ridicat la 4 milioane de euro, acoperite in parte printr-un credit bancar.

     

    Spre deosebire de Constantin Stanciu, braileanul Mihai Petrosu prefera spatiile deschise. Sa ajungi sa cultivi 500 de ha in camp cu legume inseamna un mare curaj, pentru ca esti la discretia fenomenelor naturii, spune Petrosu. Absolvent de horticultura, Petrosu a ajuns in Braila dupa repartitia primita de la facultate, la statiunea legumicola. Din 1990 pana in 1995 a fost sef la o ferma din zona, dupa care a hotarat sa arendeze pamantul si asa a venit si constituirea societatii sale. „O afacere de familie, la care eu detin 80% din actiuni, sotia 10%, iar cei doi baieti ai mei cate 5%“. Si baietii sai sunt studenti la horticultura, urmand sa extinda afacerea de familie in domenii conexe actualei societati. „Baiatul cel mare si-a infiintat in primavara societatea Petrosu Serv, care se ocupa cu distributia de rasaduri si de pesticide, luandu-mi mie o grija si o parte din atributii“, mai spune Petrosu.

     

    Suprafata cultivata de societate a crescut de la an la an, incepand cu 190 de hectare si ajungand in anul 2000 la 750 ha de legume. Din cele 500 ha detinute in prezent, 100 sunt proprietate personala, restul sunt in arenda sau in asociere in participatiune, iar inca 10 ha apartin Institutului de Legumicultura de la Vidra, cu care are un parteneriat pentru producerea de seminte autohtone. De ce a renuntat la 250 de hectare? „Pentru ca era mai mult decat puteam duce. Si acum, suprafata pe care o cultiv este enorma pentru legume“, adauga Petrosu. Faptul ca produce 7-8.000 de tone de legume proaspete anual este pe undeva si un dezavantaj, pentru ca nu mai poate colabora cu segmentul de retail: acestia cer cantitati mici, periodic, iar Petrosu produce mult si in functie de ciclul de cultivare a legumelor respective. A colaborat pana in 2005 cu Metro, Cora, Billa, dar spera ca astfel de colaborari vor fi reluate de unul din baietii sai, pentru ca momentan nu are personal pe care sa il aloce exclusiv acestui segment de piata.

     

    Cea mai mare parte din productie se duce catre fabricile de conserve. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la an la an si a ajuns la 1,5 mil. euro in 2006, comparativ cu 1 mil. euro in 2005. „Nu stiu nici daca e mult, nici daca e putin pentru un cultivator de legume, pentru ca pe mine nu ma intereseaza ce fac altii. Eu vreau sa imi fac treaba bine la mine si stiu ca mai mult de-atat nu se poate“, spune Petrosu.

     

    Concentrarea pe un produs sau domeniu aleasa de Ioan Benea, Constantin Stanciu sau Mihai Petrosu nu este proprie marilor investitori din agricultura, ei fiind, intr-un fel, doar regii cei mici – care concureaza cu imparatii, mari proprietari de terenuri de talia lui Adrian Porumboiu, a lui Stefan Poenaru (Agrofam Holding Fetesti), Mihai Anghel (Cerealcom Dolj) sau Ioan Niculae (InterAgro). Acestia au mers pe structuri integrate, pe diversificarea culturilor, unitati de prelucrare si de vanzare. Ceilalti, cum o dovedesc povestile afacerilor lor, raman dependenti de vremea nefavorabila si constransi la eforturi financiare uneori eroice pentru a izbuti sa faca investitiile in tehnologie de care au nevoie pentru a rezista in fata concurentei din UE. Si chiar cei mai mari fermieri ai tarii recunosc ca Romania nu ofera unui intreprinzator sansele unui business stabil. Vorba lui Adrian Porumboiu: „Daca ramaneam doar pe agricultura, eram jucator de loto“.

  • Cartoful lor si cartofii nostri

    Chiar si marii cultivatori de cartofi din Romania au de intampinat, in raport cu piata comunitara, o concurenta unde, in afara de eficienta mai mare a exploatarilor occidentale, isi spun cuvantul si subventiile incomparabil mai mari pe care le incaseaza fermierii din aceste tari.

     

    Indicator

    UE

    Romania

    Subventia/ha

    400-600 euro

    50 euro*

    Productia medie/ha

    39 tone

    12 tone

    Productie pentru industrie

    40-50%

    4-5%

    Samanta certificata/ha

    2.200**

    200

     

    *Estimare pentru 2007

    ** Date valabile pentru Olanda

    Sursa: Federatia Cultivatorilor de Cartof

  • Studiu de caz: InterAgro

    Holdingul ajunge, numai in sectorul vegetal, la afaceri de circa 30 mil. euro anual, spune Sorin Dogaru, directorul departamentului agricol de la InterAgro. Aflat de la inceput in companie (din 1997), Dogaru a asistat, conform propriilor afirmatii, la fiecare achizitie de tractoare sau de parcele de teren. Societatea a crescut de la 1.290 ha cat avea acum zece ani la 46.000 ha, din care 10.000 ha sunt in proprietate, 29.000 ha in arenda si 7.000 ha in concesiune.

     

    AparTinand omului de afaceri Ioan Niculae, holdingul InterAgro detine in sectorul agricol terenuri (in zona Zimnicea, Fetesti, Rosiori si altele), patru firme de depozitare (silozuri), o fabrica de ulei, un complex de crestere a porcilor si o fabrica de conserve, o ferma de vaci si o fabrica de produse lactate. „Nu stiu in Europa o firma de talia noastra, cu afaceri astfel integrate“, spune Dogaru.

     

    Cei mai buni ani au fost pentru companie 1997-2000, cand au avut si castiguri de 200%. „Cine facea agricultura bine facea si bani. Pe o scadere generala a agriculturii romanesti din acei ani, noi am crescut“, confirma directorul companiei. Acesta preconizeaza ca societatea va creste si dupa integrarea europeana. „Credeti ca putem vorbi de un producator agricol european care are maxim 300 ha si seamana tot timpul in afara perioadei optime sau nu fertilizeaza conform tehnologiei?“ Dogaru considera ca in agricultura vor rezista doar cei care vor face investitii. „Producatorul agricol va trebui sa-si schimbe mentalitatea: decat sa cultive 2.000 ha prost, mai bine cultiva 1.000 ha bine, fiindca va ajunge la aceleasi productii.“

     

    Ultima culturA intrata in productie sunt trandafirii, intr-o sera situata la Zimnicea, si care a costat 2,5 mil. euro. Cultivand soiuri olandeze, productia serei va ajunge la 2 milioane de fire pe an si la un profit de peste un milion de euro. Altfel spus, este cea mai profitabila investitie a grupului, daca luam in considerare ca are doar un hectar. Pentru a-si asigura viitorul viticol, InterAgro si-a extins suprafata de vita-de-vie de la 180 la 280 ha. „E clar ca daca ai vita de vie, trebuie sa vinifici ceea ce produci. In 2007 vom investi 3 mil. euro intr-o crama noua cu o capacitate de 2,5 milioane de litri pe an.“