BusinessMagazin

Blog

  • Optica la jumatatea paharului cu entuziasm

    Cateva modificari in rezultatele unui studiu periodic al Institutului pentru Libera Initiativa din Romania ma fac sa cred ca romanii intra intr-o perioada mai lucida, mai prudenta, in care incep sa depaseasca entuziasmul legat de aderarea la Uniunea Europeana si sa perceapa just „valorile capitalismului“.

    Poate ca specialistii ma vor contrazice, pentru ca marea parte a reducerilor de procente inregistrate se pot inscrie in marjele de eroare inevitabile. Cred insa ca in cei cativa ani care despart sondajele pe care le voi invoca s-au inregistrat modificari de perceptie, as spune necesare si bine venite; exista o masa ce grupeaza in jur de 5 – 10% din populatia urbana care si-a modificat raspunsurile. Mai greu sunt de identificat motivele, dar cred ca niste lamuriri sunt posibile.

    Cea mai importanta modificare este la capitolul celor care ar porni o afacere proprie, in cazul in care ar fi someri si ar castiga un miliard de lei – 33% in prezent fata de 50,9% in 2001 si peste 63% in 2003. Alte optiuni semnificative sunt „pun banii la banca si traiesc din dobanda“ (18% in 2005, 27,4% in 2003), „imi platesc datoriile“ (15% acum, 23,3% in 2003), „ii folosesc pentru a pleca in alta tara“ (6% in prezent, 11,9% in 2003). Intrebati daca si-ar deschide o afacere pe cont propriu daca ar avea banii necesari, fara a mai specifica o anumita suma, 70% dintre respondenti au spus da (83% in urma cu doi ani), iar 20% au optat pentru nu, fata de 12,2% in 2003.       

    Pentru cei mai multi dintre romani (50%) un venit mai bun este mai important decit siguranta locului de munca. Numarul acestora a crescut, pentru ca in 2003 au raspuns asemanator 45%. A crescut si procentajul celor ce opteaza pentru un loc de munca bine platit dar care necesita un program prelungit, de la 55,5% in 2003 la 68% in 2005.  Prima intrebare care se pune este de ce a scazut numarul celor dornici sa isi deschida o afacere. 

    Prima explicatie, si cea mai simpla, ar fi urmatoarea: cine a dorit sa porneasca o afacere a facut-o deja, de unde un interes mai redus din partea celor ramasi, mai putin dispusi sa riste intr-o afacere proprie. O alta explicatie care poate fi luata in consideratie ar fi cea a cresterii castigurilor salariale si a nivelului de trai, trend evident la publicul urban, care a reprezentat tinta chestionarului intocmit de ILI si CURS. Afirmatia este sustinuta si de numarul in crestere al celor dispusi sa munceasca mai mult pentru castiguri mai mari. La aceasta explicatie as adauga si plecarile masive in strainatate din ultimii ani, actiune care, in esenta, echivaleaza cu inceperea unei afaceri – omul investeste capital pentru a putea pleca si castiga mai mult decat in Romania. 

    Datele de la Registrul Comertului ar contrazice un pic tendintele si afirmatiile de mai sus, dar valoarea aproximativ egala a inmatricularilor din ultimii ani trebuie interpretata si prin prisma infiintarii de noi firme dar de catre aceiasi oameni. 

    Firme pornite cu bani putini si cu mult entuziasm, o caracteristica a primilor ani de dupa revolutie, i-a trecut vremea; coruptia, fiscalitatea, birocratia par sa fi invins o parte din spiritul antreprenorial al romanilor. Pentru ca 63% din oraseni vad in coruptie, 70% in birocratie si 67% in taxele si impozitele mari principalele piedici in demararea unei afaceri.  In fapt ce se intampla este chiar definitivarea unei clase de mijloc, cele cinci procente pomenite mai sus, o clasa realista, obisnuita deja cu traiul in capitalism, care analizeaza ofertele din piata si reactioneaza corespunzator (vezi reducerea numarului celor ce si-ar depune banii la banca pentru a trai din dobanda). E adevarat ca germenele de clasa de mijloc din Romania nu se incadreaza, probabil, in definitia uzuala a clasei de mijloc din Occident; sunt suficient de bogati ca sa nu traiasca in saracie si suficient de saraci pentru a nu fi incadrati in categoria celor bogati – concret, diferenta dintre o vacata in Turcia sau Grecia si o vacanta in Maldive. Plecarile in strainatate la munca si contactul cu realitatile de acolo sunt un alt motiv pentru prudenta manifestata de cei intervievati.

     O a doua modificare in perceptia publica este cea asupra imaginii angajatorilor firme private, identificati acum ca avand principalul merit in crearea de locuri de munca (de 62% din oraseni). Nevoia de siguranta a romanului angajat se traduce prin cartea de munca. Procentul celor ce ar face carti de munca angajatilor, in cazul in care ar avea o firma, nu s-a schimbat, ramanand in jurul valorii de 87%. A scazut in schimb numarul celor care ar cauta o formula in care sa nu plateasca prea multe impozite la stat, de la 60% la 46% (efectul cotei unice?). 

    Entuziasmul major legat de integrarea in Uniunea Europeana se pastreaza, dar, in 2005, 85% din respondenti s-au declarat de acord cu integrarea, fata de 90% in 2003. In ciuda entuziasmului, mai putin de jumatate din oraseni (43%) cred ca viata lor va fi mai buna dupa aderare; se constata si aparitia unui potential grup de eurosceptici, pentru ca 16% cred ca viata se va schimba in rau. 53% din locuitorii oraselor cred ca Romania ar trebui sa faca reformele cat mai repede, pentru a se integra in 2007 in UE, dar procentul a scazut de la 58% in 2003. A crescut in schimb procentul celor ce prefera o reforma graduala, de la 30% in 2003 la 34% in 2005. Avem aici, pe langa oboseala celor stresati de reforma, probabil aceleasi influente enumerate pana acum. 

    Transformarea unei Romanii a extremelor intr-o tara normala este inca un obiectiv indepartat. Dar diferenta dintre entuziasmul nefondat si luciditatea cuminte pe care cred ca am identificat-o in raspunsurile celor o mie si ceva de oameni e folositoare; la jumatatea paharului cu entuziam nu pandeste blazarea, ci inscrierea lucrurilor intr-o logica fireasca.

  • Ce va invinge? Teama sau lacomia?

    Acum cativa ani, fotbalistul Adrian Ilie spunea cu amaraciune ca trebuia sa plece de la Valencia cand era pe val si cluburile se bateau pe el. Dar l-a ascultat pe impresarul sau, Giovanni Becali, care il sfatuise sa ceara o marire de salariu si sa ramana. Dar intre timp, situatia se schimbase.

    A venit un alt antrenor care nu a fost fanul lui, iar in mai putin de un an Adrian Ilie (foto) a devenit o rezerva de lux a echipei. Iar de aici pana la o cadere in gol pe scara fotbalistica nu a mai fost decat un pas. La polul opus, Hagi a acceptat sa-si incheie conturile cu Barcelona si sa mearga la Galatasaray, un club mult mai mic.

    Acum, multi antreprenori, pionierii capitalismului in Romania, au aceeasi dilema. Sa-si vanda afacerea acum cand au oferte sau sa astepte inca doi-trei ani, in speranta ca vor veni mult mai multi investitori carora le vor pune pe masa dosarul unei companii mai puternice si care s-ar traduce in obtinerea mai multor bani. Exact ca si la bursa. Poti sa vinzi astazi si sa-ti incasezi profitul sau sa astepti inca o saptamana, in speranta ca vor veni mai multi cumparatori care vor ridica pretul si vei putea vinde mult mai bine. Dar trebuie sa te gandesti ca nu esti singurul vanzator si ca piata se poate intoarce impotriva ta peste noapte.     

    Dupa un deceniu de dezvoltare solitara, mai mult din instinct, cu putini jucatori, ceea ce pana la urma a fost un lucru normal, antreprenorii trebuie sa se gandeasca tot mai serios la ce vor face in continuare. Sunt ei atat de puternici pe piata locala astfel incat sa se bata cu „invadatorii“, firmele mari, multinationalele, care dispun de resurse financiare semnificative si mult mai ieftine, la care se adauga cunostintele de management, de marketing sau de vanzari mult solide? Pot compensa  resursele pe care le au altii cu ce au castigat ei in anii de lupta crunta pe piata – un nume, relatii, cunostinte care deschid rapid usile, obtinerea unor contracte bune cu statul, o intelegere mult mai buna a ceea ce se intampla in jur, o rapiditate de miscare mult mai buna? 

    Capitalismul salbatic din Romania este aproape de sfarsit. In unele domenii cred ca a luat deja sfarsit, iar antreprenorii romani si-au luat deja adio de a mai putea conta in lupta. Cel mult mai pot 

    sa reziste pe o piata care se intinde pe raza unui judet.  Mai sunt sectoare in care ei sunt inca singuri, cum ar fi industria mobilei, IT sau piata avocaturii. Cel putin pana acum. Dar urmeaza anii cu forma cea mai dura de capitalism – concurenta. Iar armele de lupta se schimba. Daca inainte vanzatorul facea legea, acum lucrurile s-au schimbat. Tot mai multi jucatori au intrat pe piata, iar consumatorii au de unde alege. Strategiile de marketing si de vanzare predomina, iar experienta in acest domeniu se va impune. Pentru multi, intrarea in afaceri nu a fost o problema la care sa fi reflectat mult. A fost poate cea mai usoara decizie, nu prea aveau alternative si era mai mult o aventura din care nu aveau ce pierde. 

    Acum sunt insa pusi in fata celei mai grele decizii. Renunta la afacerea pe care au cladit-o si pot incasa acum profitul, recompensa mult asteptata pentru anii de capitalism salbatic, sau se pensioneaza si isi numara dolarii in liniste pe o plaja din Hawaii, sau mai pot astepta, incercand sa scoata un pret mai mare. 

    Dar exista si a treia varianta – la care trebuie sa se gandeasca serios. Sa piarda afacerea de vanzare, nu pentru ca ar da faliment, ci pentru ca nu vor mai fi interesanti peste doi ani, cand piata va fi mai concurentiala, regulile mult mai stricte, iar obtinerea unui contract cu statul va fi mult mai grea. Acum dilemele mult mai multe, pentru ca vanzarea (sau cumpararea) unei afaceri este poate cea mai grea decizie. 

    La bursa se spune ca nu este bine sa te indragostesti de actiuni sau ca vanzarea in pierdere este cea mai buna decizie de cumparare pe care ai luat-o.  

    Teama sau lacomia, care dintre ele va invinge?

  • Un gri apetisant

    Advertiserii – si chiar editorii insisi – recunosc ca piata publicitatii locale are  o puternica tenta gri. Deoarece, cu mici exceptii, mass-media locale nu sunt  cercetate. Motiv pentru care marea parte a banilor pentru publicitate se  varsa „orbeste“ in buzunarele locale. Si totusi: piata locala are un orizont promitator. Cine isi infige acum steguletele pe harta presei locale va avea  de castigat pe masura ce griul publicitatii de provincie se va risipi.

    Blitul institutiilor care masoara tirajele si incasarile din publicitate nu lumineaza acum decat 10% din presa scrisa locala. De aceea, o fotografiere la detaliu e imposibila deocamdata. Dar presa locala va deveni o miza, pe masura ce si in colturile incetosate va incepe sa patrunda lumina. Advertiserii recunosc ca pe pietele locale banii se varsa „in orb“. Recunosc si ca cine isi infige acum steguletele pe harta publicitatii locale va castiga pe termen lung, atunci cand masurarea performantelor presei locale de catre institutiile-cheie ale industriei va deveni norma, nu exceptie. Trei sunt studiile de piata care stabilesc reperele in business-ul de media si publicitate. Primul e Infosys, singurul care masoara audienta TV (realizat de TNS-AGB International). Al doilea este Studiul de Audienta Radio (SAR – realizat de IMAS si Mercury). Iar cel de-al treilea reper este Studiul National de Audienta, pentru presa scrisa (SNA – realizat de BRAT, prin institutele de cercetare IMAS si CSOP). 

    Aceste studii – care stau la baza fiecarui plan de afaceri si bilant din industrie – sunt rare in media locale: televiziunile si statiile radio locale nu sunt „cercetate“ de studii de audienta si monitorizari ale veniturilor din publicitate (numai retelele nationale sunt monitorizate). Iar in ce priveste presa scrisa, proportia este descurajanta: din cele peste 200 de publicatii locale, doar 19 beneficiaza de rezultate in SNA. (De notat ca un publisher trebuie sa plateasca diverse taxe pentru a beneficia de aceste date.) Asta inseamna ca doar 10% din maldarele de ziare si reviste locale au ca argument de atragere a publicitatii un instrument de business recunoscut de industrie. Despre restul de 90% se poate spune fie ca isi atrag clientii de publicitate „pe bajbaite“, fie au alte scopuri decat tirajul si audienta. Ipoteza cea mai frecvent invocata in piata e ca majoritatea ziarelor din provincie exista pentru a apara interese politice si economice locale, fapt sprijinit de numarul mare de publicatii care continua sa existe, desi pierd sistematic bani.

    „Unii oameni de afaceri sau politicieni au inceput sa-si editeze propriile ziare, pentru a-si mari influenta in orasul respectiv sau pentru a-si proteja afacerile, unele sub limita legii“, spune Dan Radu, director al celei mai mari retele de ziare locale, editate de Publimedia (parte a grupului Media Pro). Practica e atat de extinsa, incat a devenit periculoasa. S-a ajuns la „o inflatie de ziare mici, de cateva sute de exemplare“, neinteresate de tiraj, care distrug ideea de jurnalism, spune Dan Radu. „Este cea mai nociva otrava care putea fi inoculata vreodata in corpul presei locale“, spune Radu. Consecintele se vad cu ochiul liber: o supradimensionare a pietei, o aglomeratie „aproape monstruoasa“ pe tarabe. In tarile cu traditie jurnalistica, un oras de 300-400.000 de locuitori – cum sunt Iasiul, Clujul ori Brasovul – nu poate sustine, din tiraj si incasari de publicitate, mai mult de doua cotidiene. Intr-un oras mai mic, cu o comunitate de circa 50.000 de oameni, abia daca poate functiona, pe criterii de business, un singur ziar, „si acela cu numar redus de pagini, in format tabloid si cu personal minim“, spune Radu. Ce se intampla in Romania? Iata cateva exemple: la Iasi sunt 8 cotidiene; la Vaslui – sunt 3 in acest moment (dar acum un an-doi erau 5); la Ramnicu-Valcea sunt 6 cotidiene, iar la Alba-Iulia sunt 4.

    E explicabil, deci, de ce pentru circa 90% dintre publicatii nu exista nici date de audienta, nici despre incasari – un verdict BRAT, de exemplu, care ar certifica faptul ca functioneaza cu un tiraj zilnic de cateva sute de exemplare, le-ar scoate de pe lista oricarui advertiser. Nici procentul monitorizarii investitiilor in publicitate nu sta grozav. Doar 25% dintre publicatiile locale sunt monitorizate de Alfacont Mediatrack. Procentul insa este in crestere: de la cele 56 de publicatii (cotidiene si saptamanale) cate erau monitorizate in 2004, numarul a crescut pana la 70 in 2005. Ceea ce inseamna ca – desi acest proces se face cu pasi marunti – se poate vorbi de o tendinta de normalizare. Cele 56 de publicatii locale au atras in 2004 un volum de 40,2 milioane de euro, valoare rate-card, conform Alfacont Mediatrack (nu s-a luat in considerare publicitatea la ziare, reviste, posturi de radio si TV). In realitate insa, incasarile sunt mult mai mici: discountul obisnuit in presa locala este de 70-80%, spun specialistii din piata. 

    La rate-card, Alfacont spune ca cele circa 40 de milioane de euro reprezinta 21% din investitiile in toata presa (ziare si reviste). Este un procent pe care presa locala l-a „strans“ cu multa rabdare, in ultimii zece ani. Si tot cu multa rabdare au fost atrasi si advertiserii nationali catre provincie, remarca editorii. Dan Radu de la Publimedia isi aminteste ca „primele semne de interes“ ale clientilor nationali pentru presa locala au aparut dupa ‘96. Printre acestia s-au numarat Coca-Cola, si, ceva mai tarziu, Connex si Dialog (actualmente Orange). Facand referire la trecutul apropiat, Radu spune ca in ultimii cinci ani presa locala a fost „foarte cautata“ de clientii nationali. „Volumul de incasari din publicitatea nationala a crescut, in unele cazuri, de aproape zece ori“, spune el. 

    Lunar, acest volum poate varia intre 2.000 si 25.000 de euro per publicatie (fata de 30-40.000 de euro cat poate incasa o publicatie dintr-un oras major, de la clientii locali). In principal, subliniaza Radu, „reclama nationala ajunge exclusiv in paginile liderilor de piata, exceptiile fiind destul de rare si pentru volume mici“. Si ARBOmedia (regie multimedia care vinde spatiile de publicitate a 39 de publicatii locale) a sesizat interesul crescut al clientilor nationali fata de presa locala. 

    „Volumul de publicitate investit de clientii nationali in presa locala a crescut cu 60-70% in 2004 fata de anul precedent“, spune ARBOmedia.

    Generalizand, reprezentantul Publimedia spune ca in acest moment „atat clientii nationali cat si agentiile de media-buying constientizeaza tot mai mult eficienta investitiilor in media locale“. De ce? Audienta pe exemplar a unei publicatii locale este uneori de 5-6 ori mai mare fata de cea a ziarelor centrale pe respectiva piata locala. Motiv suficient de bun pentru investitorii strategici din domeniu sa priveasca spre provincie. 

    „In anii care urmeaza, aceasta piata va deveni o tinta extrem de apetisanta“, spune Radu. Factorii care vor contribui la acest lucru sunt, in opinia sa, dezvoltarea locala sustinuta, descentralizarea economica si administrativa precum si (eventual) aparitia regiunilor care sa inglobeze doua-trei judete. Toate acestea vor transforma presa locala „din-tr-o Cenusareasa, intr-o surprinzatoare printesa pentru care se vor bate mai toti cavalerii media din Romania“.

    Deocamdata, marii „cavaleri“ sunt doi – daca pot fi denumite asa companiile de publishing care incearca sa cucereasca acest teritoriu: Publimedia International si InformMedia. Publimedia are cea mai mare retea de ziare locale din Romania (cu saptamanalele CLUJEANUL, BANATEANUL, IESEANUL, BIHOREANUL si cotidienele HUNEDOREANUL si ZIARUL CLUJEANULUI) si continua sa se extinda, cea mai apropiata lansare fiind cea a SIBIANULUI, luna aceasta, pe 9 mai.  InformMedia este o companie maghiaro-austriaca ce face achizitii de ziare locale in partea de vest a tarii.

    Radu atrage insa atentia ca „nu trebuie uitati“ nici marii editori specializati in ziare locale din Europa, care nu au trecut inca granitele Romaniei. 

    Cu exceptia WAZ, care a ratat achizitionarea retelei Monitorul in 1998 si a preferat sa se orienteze spre segmentul de ziare nationale – „initiativa cu final nefericit“, spune Radu, referindu-se la Romania libera si National – nici un alt mare editor european de acest tip nu s-a aratat interesat deocamdata de presa locala romaneasca. „Nu este exclus sa apara mai repede decat ne asteptam.“

    In concluzie, piata locala este „una dintre putinele“ piete cu potential de crestere din Romania. Drept pentru care, conchide Radu, „cine va fi suficient de vizionar si de rapid sa-si infiga steguletele la timp pe acest teritoriu isi va crea un avantaj decisiv in razboiul cu oricare alt editor de presa scrisa din Romania“.

  • Presa locala, in procente

    0% – procentul statiilor de radio si TV locale autohtone cercetate* 

    10% – procentul din presa scrisa locala dotata cu unicul instrument de business recunoscut de industrie (date SNA) 

    13,5% – ponderea publicitatii electorale din incasarile din publicitate in 2004**

    20% – veniturile nete din publicitate atrase de presa locala in 2004

    25% – procent din cele circa 200 de publicatii locale existente monitorizate de Alfacont Mediatrack 

    70-80% – discounturile aproximative aplicate de presa scrisa locala la tarifele de publicitate (rate-card)
    100% – majorarea tarifului rate-card pentru publicitatea electorala, de catre ARBOmedia, anul trecut 

    * neafiliate la retele nationale; ** procentele referitoare la incasari vizeaza strict publicatiile care sunt monitorizate de Alfacont Mediatrack (56 de cotidiene si saptamanale, din cele peste 200 existente). Monitorizarea a exclus reclamele la ziare, reviste, statii de radio si TV.

  • SONY: 1 mld. $ PENTRU EUROPA

    Chris Deering, presedintele Sony Europe, are motive sa se bucure. Divizia pe care o conduce nu va mai fi a treia roata de la caruta, dupa surorile mai mari si mai importante din Japonia si America. Batranul continent va beneficia pentru prima data de o atentie speciala din partea gigantului japonez, dupa ce primul non-japonez din istoria corporatiei, galezul Howard Stringer, a ajuns in functia de CEO.

    Investitii uriase in marketing – peste un miliard de euro in urmatorii trei ani -, sponsorizarea unor evenimente globale, precum Cupa Mondiala din anul 2008, lansarea unor produse inovatoare si concentrarea in mod deosebit asupra pietelor cu potential de crestere din Europa de Est. Acestea sunt, potrivit lui Chris Deering, elementele de baza ale celei mai indraznete strategii de expansiune pe care japonezii de la Sony au derulat-o pana in prezent.

    „Nu suntem doar o companie din domeniul tehnologic, ci una de entertainment“, spune foarte concis Deering. Misiunea declarata de seful Sony Europe este sustinuta de o paleta intreaga de produse si servicii care incepe cu clasicele televizoare si sisteme audio-video si ajunge pana la telefoane mobile, camere foto digitale sau calculatoare portabile.  Divizia PlayStation din cadrul Sony, cea care detine peste trei sferturi din piata europeana de console pentru jocuri, precum si afacerile japonezilor in domeniul muzical (casa de productie Sony BMG) sau industria filmului (Sony Pictures) vor contribui la randul lor decisiv in asocierea imaginii gigantului nipon cu o companie de entertainment si nu doar un simplu producator de electronice. In plus, spune Deering, japonezii sunt dispusi sa isi asume greselile trecutului si sunt pregatiti sa speculeze orice oportunitate se va ivi pe piata.

    „Sony n-a sesizat potentialul ecranelor plate si al playerelor MP3“, recunoaste inca de la inceput Deering. Cu toate acestea, adauga el, „cand esti trantit la pamant trebuie sa te ridici din nou. Acum suntem mai puternici ca niciodata, iar viziunea mea este clara: in secolul 21 nu vrem sa fim cea mai importanta marca de electronice, ci marca esentiala in entertainment“. 

    Cu toate acestea, Sony trebuie sa isi recladeasca imaginea avangardista pe care a pierdut-o, cel putin pe piata echipamentelor digitale audio, in fata gigantului american Apple. Americanii au spart la propriu piata prin lansarea celebrului de pe acum iPod, aparatului portabil de mici dimensiuni inzestrat cu o capacitate proprie de stocare si care reda melodii in popularul format MP3. Magazinul de muzica online iTunes, care permitea oricui sa isi descarce contra-cost pe propriul iPod melodiile favorite a propulsat la randul sau producatorul american inaintea Sony.

    Japonezii nu au abandonat lupta, chiar seful Sony Europe scotand recent din buzunar arma secreta. Botezata HD-5, ultima gaselnita a celor de la Sony este o jucarioara din aluminiu de 125 de grame, care incape la fix in podul palmei si are o capacitate de stocare de 20 GB (sau aproximativ 13.000 de melodii, potrivit celor de la Sony). In paralel, Sony a anuntat si lansarea propriului magazin de muzica online, Connect, care include aproximativ 600.000 de piese. Network Walkman HD-5, caci acesta este numele complet al produsului reda pe langa melodii in formatul Atrac3 (proprietate a Sony) si pe cele in mult mai cunoscutul format MP3, semn ca japonezii si-au invatat lectia, macar in aceasta privinta.

    Dispozitivele muzicale digitale sunt inca o afacere aflata la inceputurile sale, apreciaza analistii, aproximativ 10 milioane de astfel de echipamente fiind pana acum comercializate la nivel mondial. Potentialul de crestere al segmentului este urias, oficialii Sony anticipand o crestere de pana la 25-35 de milioane de utilizatori in decurs de un an. Pentru a profita si mai mult de pe urma exploziei pietei de profil, Sony a anuntat si lansarea primului telefon Sony Ericsson Walkman – W800. Acesta isi va face aparitia pe piata vest-europeana cel mai probabil in primavara si va costa in jur de 500 de euro. W800 reprezinta un telefon obisnuit GPRS, care are in plus o camera foto digitala cu o rezolutie de 2 megapixeli si o capacitate de stocare a fisierelor audio de 4 GB, echivalenta cu cea oferita in prezent de dispozitivele iPod de pe piata. O miscare similara incearca in prezent un alt producator de telefoane mobile, Motorola, care lucreaza impreuna cu Apple pentru a putea lansa in acest an telefoane mobile care sa se bazeze pe tehnologia iPod.

    Sony vrea sa recupereze terenul pierdut si pe piata televizoarelor, pregatind pentru acest an nu mai putin de 25 de modele de televizoare cu cristale lichide. „Revolutia“, dupa cum spune chiar seful Sony Europe, va fi reprezentata de televiziunea de inalta definitie (HDTV – high-definition television). Sinergiile dintre HDTV si urmatoarea generatie de DVD, botezata Blu Ray (care include discuri cu o capacitate de memorare de pana la 50 GB, de zece ori mai mult decat in prezent), vor permite japonezilor, potrivit lui Deering, sa impuna acest standard in urmatorii zece ani.

    Cel mai important element al viziunii pe care seful Sony a expus-o este si cel mai mic ca dimensiuni. Mai mic decat o unghie, cipul dezvoltat de Sony impreuna cu IBM si Toshiba va fi „creierul“ celei de-a treia generatii a consolei de jocuri PlayStation si este, dupa spusele celor de la Sony, de o mie de ori mai puternic decat cel care se afla pe consolele PlayStation 2.

    „Grafica va fi cu adevarat fantastica daca ai si un HDTV. Vom fi pionierii unui nou taram, cel al «gaming-ului HD»“, spune el. Campania de marketing ar trebui sa dezmorteasca intr-o buna masura vanzarile Sony din Europa de Vest si mai ales din Germania, unde piata de profil a avut o evolutie mai degraba modesta.

    „Avem mari asteptari si de la estul Europei. Turcia a ajuns la vanzari Sony de 100 de milioane de euro, iar intreaga zona a Europei de Est are mare potential“, spune Deering. Romania se inscrie in aceasta linie, vanzarile crescand permanent, iar tara ajungand sa aiba cele mai mari vanzari din regiune (Romania face parte conform organigramei Sony din SOSE – Sony Overseas South Europe, japonezii fiind prezenti in Romania printr-un birou de reprezentanta).

    Dupa modelul din Europa de Vest, Sony este prezenta si in Romania, din anul 1994, cu magazinele exclusive Sony Center, care nu sunt detinute de grupul japonez, ci de un partener local, compania New Link. Cele sase magazine din Bucuresti, dar si cele doua francize din Pitesti si Constanta, au permis anul trecut ca New Link sa aiba o cifra de afaceri de 12 milioane de euro.

    „Avem 450 de magazine Sony Center in peste 24 de tari. Profiturile pe care le inregistreaza partenerii nostri nu sunt foarte mari. Este insa o chestiune de imagine sa continuam aceasta strategie de promovare“, apreciaza seful Sony Europe.

  • Sogun cost-killer

    Galezul Howard Stringer este din luna martie a acestui an primul chief executiv officer (director executiv) al Sony care nu este japonez in istoria de 59 de ani a corporatiei.

    PERFORMANTE: Stringer a redus cu peste 700 de milioane de dolari costurile pentru operatiunile Sony din Statele Unite, pe care le-a condus timp de mai bine de opt ani.

    MODELUL GHOSN: Performantele lui Howard Stringer sunt asteptate sa se compare cu cele ale lui Carlos Ghosn, brazilianul care a reusit sa salveze constructorul auto japonez Nissan de la faliment. De altfel, Carlos Ghosn este membru in board-ul Sony.

    STRATEGIA STRINGER: Noul CEO spune ca va urma planul anuntat in 2003 de predecesorul sau, Nobuyuki Idei, care prevedea reducerea numarului de angajati cu 20.000 pana in 2007 si reducerea la 1.000 a numarului de furnizori (in prezent Sony are 4.700 furnizori).


  • like.NO.OTHER

    Noua strategie a Sony beneficiaza de o campanie de marketing fara precedent, de un miliard de euro in urmatorii trei ani.

    SLOGAN: Sloganul publicitar care va insoti produsele Sony in Europa va fi „like.no. other“ („ca nimeni altul“). Cei de la Sony spun ca un DVD player realizat de japonezi nu este un simplu DVD player daca poarta marca Sony. 

    CONCEPT VECHI: Fuga dupa diferentiere   i-a determinat pe japonezi, in mod paradoxal, sa apeleze la un slogan pe care l-au folosit, intr-o forma sau alta, si alte companii.

    CATEVA EXEMPLE: Este de notorietate astfel faptul ca inghetata Haagen-Dazs isi promoveaza ideea de exclusivitate prin sloganul „Made Like No Other“. Lantul de magazine Bloomingdale’s are la randul sau un slogan similar – „Like No Other Store In The World“.

  • WALKMAN-UL LUI MORITA

    Akio Morita (foto) a infiintat Sony in anul 1946. Nascut intr-o dinastie de berari, Morita a abandonat afacerile familiei si a pornit o mica afacere de reparatii electrice impreuna cu partenerul sau Masaru Ibuka. 

    Atat Akio Morita cat si Masaru Ibuka au avut o pasiune pentru gadgeturi si in 1953 au fabricat primul tranzistor radio. Morita personal a inventat casetofonul portabil cu casti, cunoscut sub numele de Walkman, iar compania pe care a infiintat-o este responsabila si pentru primul recorder video destinat uzului casnic, primul televizor portabil Trinitron, primele floppy disk-uri de 3,5 inch, primul CD player si multe altele. Morita este cel care a gasit denumirea walkman pentru casetofonul stereo portabil cu casti, insa oamenii de la marketing din cadrul Sony America au considerat ca numele reprezinta „o limba engleza vorbita incorect“ si au schimbat numele in Soundabout pentru Statele Unite, Freestyle pentru Suedia si Stowaway pentru Marea Britanie. Morita nu a vrut sa foloseasca nume diferite pentru fiecare tara si l-a schimbat in Sony Walkman. In prezent, termenul walkman este prezent in mai toate dictionarele din lume.

  • Mac-ul revine

    Gloria, decaderea si revenirea celui mai iubit dintre computere probeaza o data in plus ca in lumea IT geniul tehnologic nu poate suplini miopia manageriala.

     

    A murit de curand Jef Raskin, omul din spatele tehnologiei computerului care a revolutionat lumea: Apple Macintosh. Desi a parasit compania cu doi ani inaintea orwellianului 1984 – cand primul Mac a iesit pe piata – Raskin este creditat cu meritul de a fi initiat, botezat si directionat proiectul din care a rezultat computerul cu o interfata grafica intuitiva care a servit drept model tuturor computerelor personale.

     

    Succesul Macintosh-ului a fost imens iar entuziasmul primilor utilizatori nu s-a stins nici azi. Cum a reusit Apple contraperformanta de a cobori pana la o cota de piata de circa 3% computerul care s-a dovedit mereu cel mai avansat din perspectiva tehnologica si cel mai iubit de utilizatori? Jim Carlton argumenteaza in cartea sa – „Apple: The Inside Story of Intrigue, Egomania, and Business Blunders“ – ca principala cauza a fost miopia manageriala de care conducerea Apple a dat dovada dupa indepartarea lui Steve Jobs in 1985. Obstinatia cu care Apple si-a aparat produsul in fata imitatorilor (spre deosebire de IBM, care a facut publice specificatiile PC-ului sau) a facut din Macintosh o lume inchisa, intr-o mare de clone IBM PC. La fel  s-a intamplat si cu portabilele, al caror model tot Apple l-a stabilit, prin laptop-ul PowerBook lansat in 1991. Intr-un celebru memo adresat in 1985 lui John Skulley (noul sef Apple, adus de Jobs de la Pepsi Cola), nimeni altul decat Bill Gates argumenteaza ca Apple este indubitabil liderul inovatiei tehnologice in lumea computerelor si trebuie sa faca din Macintosh un standard, licentiind tehnologia unor terte companii care sa dezvolte echipamente si aplicatii software compatibile (documentul – o veritabila lectie de viziune in afaceri – a fost publicat in premiera de Wired abia in 1997). Skulley nu a reactionat iar Apple a preferat sa se concentreze asupra unui alt produs. PDA-ul Newton a fost, intr-adevar, revolutionar si s-a constituit in-tr-un adevarat etalon. Dar s-a dovedit cu mult inaintea vremurilor si a esuat din punct de vedere comercial. Cativa ani mai tarziu, un produs inferior – Palm Pilot – avea sa domine piata, replicand la scara redusa infrangerea Mac-ului de catre masinile Intel, ruland Windows (asa-zisa „platforma Wintel“).

     

    In fine, s-ar parea ca Apple s-a dovedit „prea revolutionara“. A introdus in configuratia standard a Mac-ului multimedia, retelistica si interfete SCSI inca de la primul model. Apoi unitatile de CD-ROM si DVD… Apoi a schimbat procesoarele Motorola cu procesoare RISC, aruncand in desuetitudine milioane de masini.

     

    Apoi a trecut brusc la interfete USB, o- bligandu-si utilizatorii sa-si schimbe perifericele… Totul s-a tradus in preturi ridicate, combinate cu un marketing bizar, care a impins Macintosh-ul intr-o piata de nisa – publishing si procesare multimedia. Apple a ajuns in pragul colapsului in 1997 iar Steve Jobs a acceptat sa revina in fruntea Apple pentru un salariu anual de un dolar.

     

    Restructurarea lui Jobs a inceput cu reconstructia brand-ului, dupa care loviturile s-au succedat. In 1998, Apple uimeste lumea intreaga cu modelul iMac – un computer compact, cu unitatea centrala si monitorul intr-o carcasa de plastic albastru translucid, cu un design futurist. Accentul a cazut pe uzabilitate (instalare si conectare la Internet in cateva minute) si pe un pret accesibil iar succesul a fost instantaneu, prelungit si de portabilul iBook, proiectat in aceeasi viziune. Un amanunt semnificativ, desi mai putin vizibil: pentru prima data Mac-ul cuprindea si componente standard (memoria si discul hard). Modelele urmatoare aveau sa duca la extrem designul si miniaturizarea – actualul iMac pare un simplu monitor flat panel – simultan cu extinderea conectivitatii wireless (AirPort si Bluetooth). O alta lovitura uluitoare a fost player-ul MP3 portabil iPod – care a ajuns sa detina peste 85% din piata playerelor cu disc hard – si magazinul muzical iTunes Music Store. Insa cred ca cea mai curajoasa miscare a facut-o Apple in zona software: noul sistem de operare MacOS X se bazeaza pe un sistem open source numit Darwin (o distributie Unix BSD pe un kernel Mach 3.0), peste care se asaza o interfata grafica de o inegalabila eleganta si ergonomie numita Aqua.

     

    Ultima lovitura: Mac mini. O cutiuta de 16,5 x 16,6 x 5,1 cm care cuprinde un sistem complet (inclusiv unitate DVD combo) indeamna utilizatorii Wintel sa vireze spre Mac folosindu-si vechea periferie (monitor, tastatura, mouse) pentru doar 500 de dolari. Pe mine m-au convins.

     

  • In ce consta fenomenul Phishing

    Ce faci cand primesti un e-mail care are ca subiect subiect „Very Important Message from your Bank!“? Daca nu esti atent, poti sa o patesti.

    Majoritatea celor ce folosesc astazi calculatorul au cel putin o adresa de e-mail. Acesta a devenit o unealta aproape indispensabila de comunicare, insa o data cu raspandirea spectaculoasa a mesajelor electronice, au aparut si cei ce incearca sa profite in mod ilegal de pe urma sistemului si a naivitatii utilizatorilor.

    Asa au aparut mesajele spam. O categorie aparte si foarte paguboasa de spam sunt mesajele de tip phishing. Ajungi la birou, deschizi calculatorul si iti descarci e-mailurile. Printre ele gasesti unul cu subiect „Very Important Message from your Bank!“. Intrigat, il deschizi si citesti.

    Vezi ca mesajul arata profesional, poarta logo-ul si insemnele bancii tale si pare din toate punctele de vedere legitim si autentic. Mesajul te informeaza ca a aparut o problema cu contul tau online la respectiva banca, cont ce te ajuta sa faci tranzactii financiare direct de la calculatorul tau, prin Internet.

    Ti se cere sa te loghezi pe o pagina speciala a bancii, a carei adresa o poti vedea chiar acolo si pare foarte legitima. Inca intrigat, dar avand incredere, faci click pe adresa si iti apare site-ul familiar al bancii, pe care l-ai vizitat de atatea ori pana acum pentru a face tranzactii online. Introduci numele tau si parola, pentru a-ti putea accesa contul si detaliile tale financiare.

    Tocmai ai devenit victima unei actiuni frauduloase de „phishing“. Mesajul, desi arata foarte profesionist facut si inspira incredere suta la suta, nu e trimis de banca ta, ci de un infractor. Adresa pe care ai facut click pentru a-ti introduce numele si parola nu e site-ul bancii, ci o copie fidela a acestuia, pe un server undeva in Asia. Datele tale personale nu au fost trimise catre serverul bancii, ci catre hot, care are acum tot e necesar pentru a-ti accesa contul tau online la banca respectiva. Probabil ca iti va fura o buna parte din banii de vacanta sau vei descoperi ca a facut tot felul de cumparaturi sau tranzactii online in numele tau si cu banii tai.

    In rezumat, termenul phishing se refera la incercarea de a obtine bani folosind urmatoarea escrocherie: hotul pretinde ca e o persoana sau o institutie pentru a castiga increderea destinatarului si pentru a-i obtine datele despre conturi in banca sau chiar a-l convinge sa ii trimita bani.

    Inventivitatea hotilor ce folosesc astfel de tehnici e foarte mare si nu de putine ori mesajele pe care le trimit dovedesc, prin detaliul cu care sunt regizate, ca cel care le-a trimis nu e un amator.

    Doua sunt motivele pentru care phishing-ul e profitabil astazi: in primul rand, e foarte ieftin pentru hot sa trimita mesaje e-mail in volum mare. Daca trimite 5.000.000 de mesaje si doar 2-3 din cei vizati raspund si le trimit datele de login de la banca, se poate considera castigat.

    Un alt motiv este acela ca in fiecare zi multi oameni iau contact pentru prima data cu Internetul si cu e-mailul, fiind tinte naive si usoare pentru hoti, care stiu sa creeze mesaje si site-uri in copie cat mai realiste si cat mai de incredere.

    Cum putem sa ne protejam? O prima si foarte importanta regula este precautia. Nu trebuie avut niciodata incredere in cineva care solicita datele personale sau numele si parola de login, cu atat mai mult cu cat e vorba de datele de acces catre conturile personale dintr-o banca, deci e vorba de bani. Indiferent cat de multa incredere inspira mesajul si cat de bine arata, trebuie avut in vedere ca e o probabilitate mare de a fi un hot incercand sa mai fure niste bani. O buna parte din probleme apar pentru ca sistemul de operare si programul cu care navigam pe Internet nu e actualizat. O buna parte din trucurile folosite de hoti pentru a-si ascunde identitatea exploateaza probleme („bug“-uri) in sistemul de operare si in browser (de exemplu Internet Explorer). Rezolvarea e destul de simpla in acest caz: aveti grija ca sistemul de operare si programele folosite sa fie ultimele versiuni, si sa fie actualizate periodic, pentru a corecta probleme gasite intre timp.

    Nu in ultimul rand, e foarte important sa folosim o solutie antivirus si antispam buna. Majoritatea programelor antispam performante detecteaza corect mesajele phishing si le marcheaza ca atare, aratan-du-va ca sunt suspecte, incercari de frauda. Un program antispam bun e actualizat periodic de producator pentru a asigura protectia impotriva trucurilor noi gasite de hoti, care sunt foarte inventivi cand vine vorba de a va lua banii. Tipul de mesaj prezentat aici (mail de la banca) e din ce in ce mai comun, insa nu e singurul fel de phishing existent. 

    O alta categorie sunt asa-numitele „mesaje nigeriene“. Bietul fiu al unui prim-ministru nigerian recent decedat va roaga sa il ajutati sa transfere o suma mare de bani (de ordinul milioanelor de dolari) afara din tara sa, urmand ca dupa incheierea afacerii sa primiti un anumit procent din fabuloasa suma. Daca o victima naiva decide sa colaboreze, nu dupa multa vreme i se va cere o suma „modica“ (de ordinul sutelor de dolari) drept taxe ce trebuie platite pentru a facilita tranzactia. Fireste, totul a fost o inscenare, mai putin acea suma trimisa, care e pierduta. Romanii sunt inca relativ protejati prin faptul ca cei ce pot fi victimele unor astfel de fraude sunt destul de putini, deoarece tranzactiile bancare online nu sunt inca atat de raspandite la noi in tara. Situatia se va schimba insa pe masura ce acest fel de instrumente de a gestiona banii online vor deveni populare. Ca fenomen relativ nou, phishing-ul nu a ajuns inca la apogeu, si ne putem astepta la o crestere a numarului de astfel de tentative de frauda, precum si la tehnici din ce in ce mai rafinate din partea hotilor de a ne convinge de autenticitatea mesajului.