Blog

  • ASA Târgu Mureş a învins Petrolul Ploieşti şi este în continuare lider în Liga I

    Golul a fost marcat de Voiculeţ, în minutul 86, cu un şut din afara careului.

    ASA Târgu Mureş: Stăncioiu – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – Mureşan, Voiculeţ – Hora, Goga (Manolov ’82), Zicu (Bumba ’69)- Axente (N’Doye ’58). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

    Petrolul Ploieşti: Pecanha – Alcenat, Ipsa, Filip, Peteleu – Marinescu, Satli – Nepomuceno, Kronaveter, Astafei (Tchite ’87) – N’Koyi (Coman ’76). Antrenor: Valentin Sinescu.

    Cartonaşe galbene: Bejan ’20, Goga ’54, Sepsi ’62 / N’Koyi ’28, Filip ’36, Pecanha ’67, Peteleu ’77

    Meciul a fost arbitrat de o brigadă cu Radu Petrescu la centru, ajutat la cele două linii de Marius Nicoară şi Marius Cristian Marchidanu. Arbitri adiţionali au fost Marian Balaci şi Denis Haidiner, iar rezervă Andrei Constantinescu.

    Observatorii partidei au fost Nicolae Grigorescu şi Eduard Alexandru.

  • David Lynch a finalizat negocierile cu Showtime şi revine în proiectul “Twin Peaks”

    David Lynch a făcut acest anunţ oficial prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, vineri, după o lună de negocieri intense cu producătorii de la Showtime, care au pus sub semnul întrebării realizarea noului proiect TV, din cauza unor motive bugetare.

    David Nevins, preşedintele postului Showtime, a confirmat faptul că David Lynch va regiza toate episoadele din noul sezon al serialului-cult “Twin Peaks”, despre care a spus că “va fi mai lung decât durata anunţată iniţial de nouă ore”.

    Noul sezon va intra în etapa de preproducţie în scurt timp şi va avea premiera la începutul anului 2016, pentru a coincide cu împlinirea a 25 de ani de la difuzarea episodului final din acest serial-cult.

    Potrivit unor surse din acest proiect TV, postul Showtime a negociat în ultima lună termenii unui nou contract cu David Lynch şi co-creatorul serialului “Twin Peaks”, Mark Frost, imediat după ce Lynch a anunţat, brusc, că a decis să părăsească acest proiect TV, în luna aprilie.

    În 2015, postul de televiziune american a anunţat că a comandat nouă episoade pentru un nou sezon din “Twin Peaks”, spre încântarea numeroşilor fani din lumea întreagă ai acestui serial-cult. De asemenea, Showtime a confirmat faptul că actorul Kyle MacLachlan va relua rolul din acest serial celebru, cel al agentului FBI Dale Cooper. Dar, după ce Lynch şi Frost au prezentat scenariile pentru cele nouă episoade din noul sezon, pe care le-au scris împreună, producătorii de la Showtime au înţeles că bugetul de producţie al proiectului urma să crească foarte mult şi au cerut creatorilor serialului să accepte o micşorare a onorariilor lor.

    David Lynch şi Mark Frost au refuzat acest lucru.

    În plus, excentricul cineast David Lynch obişnuieşte să lucreze fără un manager şi un agent şi a decis să părăsească proiectul TV fără să îl anunţe pe avocatul său.

    O petiţie intitulată “Save Twin Peaks” (“Salvaţi Twin Peaks”) a început să circule pe internet la scurt timp după ce David Lynch a părăsit proiectul, iar actorii din distribuţia originală a serialului “Twin Peaks” au anunţat că nu vor juca în continuare acestui show TV dacă noile episoade nu vor fi regizate de David Lynch.

    Alături de Kyle Maclachlan, alţi doi actori din distribuţia originală, Sheryl Lee şi Dana Ashbrook – interpreţii personajelor Laura Palmer respectiv Bobby Briggs – au anunţat că vor juca în noul sezon al serialului “Twin Peaks”.

    Serialul “Twin Peaks”, care a fost difuzat timp de două sezoane de postul american ABC, în 1990 şi 1991, are ca protagonist un agent FBI care investighează asasinarea unei tinere din oraşul fictiv Twin Peaks.

    Atunci când a fost lansat, în 1990, serialul “Twin Peaks” a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor şi a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.

    În total, cele două sezoane ale serialului au fost recompensate cu trei Globuri de Aur, două Primetime Emmy şi un premiu Grammy.

    Episodul-pilot, care a avut o durată de două ore, a fost producţia TV cu cel mai mare rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 şi a fost vizionat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul “Twin Peaks” a obţinut cele mai mari cote de audienţă pentru televiziunea ABC.

    Totuşi, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audienţa a început să scadă.

    La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, “Twin Peaks” a coborât pe locul al 85-lea în topul audienţelor programelor TV, iar ABC a decis să suspende producţia pentru al treilea sezon.

    David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în faţa presiunilor exercitate de directorii de la ABC, care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.

    Încheierea serialului i-a nemulţumit pe numeroşii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situaţie complicată.

    După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, “Twin Peaks: Fire Walk With Me” (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor şapte zile din viaţa personajului Laura Palmer şi a oferit prea puţine răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al producţiei TV.

  • Proteste în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară: “Uniţi salvăm pădurile!” – FOTO

    Protestul a început la ora 17.00 şi s-a încheiat după circa două ore.

    Persoanele prezente la manifest au venit cu pancarte pe care au scris: “Stop exportului de lemn”, “Nu corporaţia face legislaţia”, “Codul muncii, Codul silvic”, “Colonia România, raiul corporaţiilor prăduitoare”, “Dacă nu mă ajuţi, eu nu mai pot apăra pădurea dacilor”, “Dacii iubeau pădurea. Tu?”, “Cetăţeni în stradă, ultima baricadă”, “Păduri sau scursuri”, “Stopăm scursurile, salvăm pădurile”, “Stop defrişărilor, stop legislaţiei permisive”.

    De asemenea, protestatarii au venit cu bannere mari, de culoare galbenă, pe care le-au pus pe asfalt. Ei au scris pe aceste bannere “Uniţi salvăm pădurile”, “Toate partidele ne taie pădurile”, “Pădurea noastră nu e marfa voastră”.

    Multe dintre sloganurile scandate de protestatari se regăseau şi pe pancartele cu care au venit la proteste. Ei au strigat, de exemplu: “Pădurea noastră nu e marfa voastră”, “Uniţi, salvăm pădurile”, “Vrem acţiuni, nu vrem minciuni”, “Pădurea noastră nu e marfa voastră”.

    Protestatarii au semnalat că este nevoie de o legislaţie mai puţin permisivă în domeniul silvic, dar şi de sancţiuni mai drastice pentru cei care defrişează pădurile.

    După aproximativ o oră de la începerea protestului, mai mulţi jandarmi au început să îi legitimeze pe cei prezenţi la miting, spunându-le că prezenţa lor în Piaţa Universităţii nu este autorizată şi că riscă să fie amendaţi.

    Acest lucru i-a supărat pe protestatari, care au început să strige: “Jandarmeria apără hoţia”, “Ruşine, ruşine, nu intimidaţi, nu intimidaţi”.

    Persoanele care aveau portavoce i-au îndemnat pe cei prezenţi, imediat după acest moment, să scrie pe pagina comunităţii “Uniţi, salvăm” dacă le vor fi aplicate amenzi, iar un “avocat se va ocupa de anularea amenzii’.

    În acest context, jandarmii nu au mai încercat să îi legitimeze şi s-au retras, la o distanţă de cinci metri, în grupuri de câte şase.

    Acţiunea s-a încheiat cu îndemnul de a rămane uniţi.

    Proteste similare au fost în mai multe localităţi, printre care Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. De asemenea, iniţiatorii protestului suţin că astfel de acţiuni au avut loc şi la Madrid, Berlin, Londra şi Montreal.

    Persoanele prezente la manifest au spus că vor continua acţiunile de protest până în 5 iunie, atunci când se celebrează Ziua Internaţională a Mediului.

    De altfel, acesta este cel de-al doilea protest împotriva defrişărilor ilegale. La sfârşitul săptămânii trecute, peste 2.000 de oameni au protestat pe străzile din centrul Capitalei, mergând în marş spre sediul Guvernului, Palatul Cotroceni şi Ministerul Mediului.

    Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Guvernul intenţionează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

    Anunţul lui Ponta a fost făcut după ce, marţi, proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului trecut de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor.

    Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic. Camera Deputaţilor este forul decizional privind propunerea legislativă, pe care Senatul a readoptat-o în aceeaşi formă, după ce preşedintele a trimis-o spre reexaminare.

  • O nouă replică seismică, având magnitudinea de 5,7, s-a produs în Nepal

    Cutremurul, care a avut loc la ora 11.34 GMT (14.34 ora României), a avut hipocentrul la o adâncime de 10 kilometri, potrivit USGS.

    Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs la 25 aprilie în Nepal, provocând moartea a peste 8.000 de persoane. Acesta a fost urmat de o serie de replici violente.

    Un alt cutremur, cu magnitudinea de 7,3 a avut loc marţi în această ţară, provocând moartea a peste 100 de persoane şi distrugând clădirile a căror structură fusese deja avariată.

     

  • Petro Poroşenko promulgă legile care interzic propaganda comunistă în Ucraina

    Aceste legi, votate de Parlament la 9 aprilie, urmăresc o ruptură definitivă de trecutul sovietic al Ucrainei într-un moment în care autorităţile ucrainene luptă împotriva separatiştilor proruşi, majoritatea nostalgici după URSS, în estul rebel al ţării, unde conflictul a provocat moartea a peste 6.200 de persoane din aprilie 2014.

    Aceste legi “interzic simbolurile sovietice, condamnă regimul comunist, deschid arhivele serviciilor speciale sovietice şi recunosc drept luptători pentru independenţa Ucrainei” naţionaliştii care au luptat alături de nazişti împotriva “ocupaţiei sovietice”, aminteşte preşedinţia într-un comunicat.

    Aceste texte aprobate la aproape un sfert de secol după independenţa Ucrainei pun pe acelaşi plan “regimurile totalitare comunist şi nazist”.

    Legi similare există în ţările baltice şi Polonia.

    Potrivit legilor ucrainene, monumentele închinate liderilor sovietici, între care numeroase statui ale lui Lenin, trebuie demontate, iar localităţile, străzile sau întreprinderile care poartă nume cu rezonanţă comunistă trebuie redenumite.

    Intonarea imnului sovietic, reintrodus de Vladimir Putin ca imn al Rusiei cu versuri adaptate, este pasibilă de acum cu o pedeapsă cu închisoarea în Ucraina.

    Rusia a denunţat vehement aceste legi, acuzând Kievul că a recurs la metode “totalitare” pentru a desovietiza Ucraina în favoarea unei ideologii naţionaliste care împinge ţara “în prăpastie”.

  • Bilete între 10 şi 30 de lei, la meciul cu Serbia, de la Cluj, pentru calificarea la CM de handbal

    Pentru partida retur cu vicecampioana mondială en-titre Serbia, din 13 iunie, programată la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, au fost puse în vânzare circa 7.000 de bilete, iar în prezent mai sunt în vânzare 4.000 de tichete în sistemul online şi în mai multe librării şi magazine din ţară.

    Preţurile biletelor sunt cuprinse între 10 şi 30 de lei, în funcţie de categorie, iar copiii sub 12 ani vor intra la meci cu tichete în valoare de 5 lei, indiferent de poziţionarea în sală.

    FR Handbal a mai anunţat că vor mai puse în vânzare bilete cu câteva zile înainte de meciul retur cu Serbia, la sala clujeană, doar dacă nu se vor vinde în totalitate în sistemul online.

    “România este singura ţară din lume prezentă la toate cele 21 de ediţii ale Campionatelor Mondiale. Federaţia Română de Handbal vă invită, aşadar, să fiţi alături de tricolore pentru a păstra cu mândrie această tradiţie”, se mai arată în comunicatul FRH.

    Partida tur cu Serbia va avea loc în 6 iunie, la Kraljevo. Câştigătoarea din dubla manşă a barajului se va califica la turneul final al Campionatului Mondial, care va avea loc în Danemarca, între 5-20 decembrie 2015.

  • CFR Cluj a învins echipa CSMS Iaşi, scor 3-0, în Liga I

    Golurile au fost marcate de Tade ’31 (penalti), ’82 (penalti) şi Jakolis ’54.

    0-1: Tade a transformat un penalti acordat pentru un falut în careu al lui Bădic.

    0-2: Jakolis a înscris din interiorul careului, după ce Grahovac a respins şutul lui Guima.

    0-3: Tade a transformat încă un penalti, dictat la un fault al lui Mitici.

    CSMS Iaşi: Grahovac – Voicu, Mihalache, Plămadă, Ţigănaşu – Mitici – Ciucur (Boiciuc ’46), Enescu (L. Mihai ’46), Creţu, Bădic (Braga ’65) – Golubovici. Antrenor: Nicolo Napoli.

    CFR Cluj: Mincă – Tiago Lopes, Larie, Carp, Camora – Jakolis (Veres ’67), Deac, Muniru, Păun (Chanturia ’58) – Guima (Jazvici ’55), Tade. Antrenor: Francisc Dican.

    Cartonaşe galbene: Bădic ’30, Mitici ’80, Plămadă ’85, Grahovac ’85 / Deac ’66, Tade ’85, Muniru ’87

    Arbitri: Adrian Comănescu (central) – Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe (asistenţi) – Cătălin Buşi (rezervă)

    Observatori: Zoltan Szekely, Valer Şulea

    La meci au asistat 4.500 de spectatori, între care şi şapte fani ai echipei oaspete.

    Lovitura de începere a fost dată de juniorul Radu Ionuţ Avasâlcăi, care a suferit de neoplasm rinofaringian şi a învins boala, conform paginii oficiale de Facebook a clubului din Iaşi.

  • Simona Halep, foarte nervoasă, pierde dramatic meciul cu Suarez Navarro

    Sub privirile părinţilor ei, care nu au stat împreună în tribune, şi ale numeroşilor fani români, Halep a arătat două evoluţii pe arena centrală de la Foro Italico: una sigură, încântătoare pe alocuri, în care şi-a surclasat valoroasa adversară, şi alta lipsită de concentrare, plină de greşeli, multe la mingi uşoare, urmate de explozii nervoase şi rachete date de pământ.

    De partea cealaltă a fileului, Suarez Navarro şi-a făcut jocul ei binecunoscut, cu tenacitate şi multă mişcare, în care excelează reverul cu o mână, o lovitură rară în tenisul feminin de astăzi.

    Spaniola a început bine meciul, a făcut break în ghemul al doilea, conducând cu 2-0. Halep a preluat apoi conducerea jocului, cu o serie de şapte ghemuri consecutive câştigate, în care i-a ieşit totul, mingile trimise de ea părând că sunt atrase cu un magnet de liniile şi colţurile terenului.

    Setul I a fost trecut pe tabela de marcaj în dreptul româncei după 36 de minute, cu 6-2. Ea a început cu dreptul şi setul al doilea, câştigând pe serviciul spaniolei. Din acel moment, evoluţia Simonei Halep s-a blocat. A început să-şi piardă răbdarea şi să-şi arate frustrarea pe teren. Suarez Navarro a continuat însă, neperturbată, să evolueze cum ştie, alergând mult şi returnând exasperant de bine fiecare minge.

    Spaniola a egalat la 1, pe serviciul Simonei Halep, a mai reuşit un break la 2-1, dar imediat şi-a pierdut serviciul. La 2-3, jucătoarea română a greşit puncte uşoare, pierzându-şi din nou serviciul, fapt ce a determinat-o să rupă o rachetă dând cu ea de teren. Navarro a condus apoi cu 5-2 şi a avut patru mingi de set pe serviciul adversarei, care le-a anulat pe toate şi s-a apropiat la 3-5.

    În ghemul următor, Simona Halep putea pune în scenă o spectaculoasă revenire în set, dar a trimis în afara terenului o minge de break lovită din apropierea fileului. Astfel, în loc de 4-5, cu Halep la serviciu, s-a făcut 3-6, după alte 51 de minute de joc.

    Setul al treilea a avut a avut o desfăşurare dramatică. Până la scorul de 4-4 nicio jucătoare nu şi-a fructificat serviciul. Halep a fost prima care a rupt acest lanţ, după ce a salvat două mingi de break, dar imediat Navarro a egalat la 5, deşi a fost condusă cu 30-0. În ghemul al 11-lea, Simona Halep a început bine pe serviciul ei, a condus cu 30-0, dar a comis din nou erori şi Suarez Navarro a reuşit un nou break.

    Spaniola a servit apoi pentru meci, a ratat două puncte cu care putea încheia partida, însă a beneficitat de o minge trimisă în fileu de Halep la al treilea, astfel că Suarez Navarro merge în finala de duminică, chiar dacă spre sfârşitul întâlnirii a părut mai epuizată decât adversara ei.

    Proporţia de reuşită a primului serviciu a fost una foarte bună pentru Halep, de 85 la sută (75 la sută spaniola), dar ea a concretizat în puncte numai 46 la sută. Românca a stat mai bine la loviturile câştigătoare, 30-28, însă a comis 60 de erori neforţate, faţă de 41 Carla Suarez Navarro.

    Sâmbătă, spaniola a apelat de trei ori la sfaturile antrenorului ei, în timp ce Halep nu l-a chemat nici pe teren nici pe Victor Ioniţă, nici pe Darren Cahil.

    Această înfrângere, a patra pe zgură, din tot atâtea întâlniri cu Suarez Navarro pe această suprafaţă, îi pune în pericol Simonei Halep locul 2 în clasamentul WTA. Maria Şarapova, acum pe locul 3 WTA, o poate depăşi pe sportiva din Constanţa dacă va ajunge în ultimul act la Roma, după întâlnirea din semifinale, programată tot sâmbătă, cu compatrioata ei Daria Gavrilova, locul 78 WTA, jucătoare venită din calificări.

    Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 2-6, 6-3, 7-5, de sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, ratând calificarea în finala turneului de categorie Premier 5 de la Roma.

    Partida a durat două ore şi jumătate şi a reprezentat a 24-a semifinală jucată de Halep.

    Următorul turneul la care va participa Simona Halep este French Open, Grand Slam care va începe, la 24 mai, la Paris.

  • Evander Holyfield şi Mitt Romney au făcut spectacol la un meci organizat în scop caritabilal – VIDEO

    Republicanul Romney, în vârstă de 68 de ani, şi Holyfield (52 de ani) au făcut spectacol la evenimentul organizat în scopul strângerii de fonduri pentru Charity Vision, o organizaţie care ajută persoanele cu probleme mari de vedere din ţările sărace.

    Cei doi mai mult au imitat desfăşurarea unui meci de box, la un moment dat Holyfield chiar prăbuşindu-se la podea după ce a fost lovit uşor de Romney. După ce s-a ridicat de la podea, fostul pugilist l-a alergat puţin în ring pe politician. Totul s-a încheiat cu îmbrăţişări şi cu victoria lui Evander Holyfield.

    Donaţiile de la acest eveninment au variat între 25.000 şi 250.000 de dolari. Suma totală strânsă a fost de cel puţin un milion de dolari.

    Mitt Romney a fost învins de Barack Obama la alegerile prezidenţiale din SUA din 2012.

    Evander Holyfield a fost deţinătorul centurilor WBA, WBC, IBF la categoria grea. El are în palmares 44 de victorii, dintre care 29 prin KO, şi zece înfrângeri.

  • Iohannis: M-am întâlnit cu Horodniceanu, vreau să cunosc oamenii pe care îi numesc în funcţie

    Întrebat dacă s-a întâlnit cu Horodniceanu, preşedintele Klaus Iohannis a spus: ”Da, am avut o discuţie. Evident, eu vreau să cunosc oamenii pe care îi numesc în funcţie. Da, am avut o întâlnire”.

    La întrebarea presei dacă Horodniceanu l-a convins să îl numească în funcţie, preşedintele Iohannis a răspuns: ”Săptămâna viitoare o să iau o decizie”.

    Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, luni, CSM, spre consultare, stenograma şedinţei în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiţiei la şefia DIICOT, Daniel-Constantin Horodniceanu, precum şi documentele avute în vedere în adoptarea Hotărârii prin care s-a dat aviz favorabil.

    Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis în aceeaşi zi preşedintelui Klaus Iohannis documentele prin care s-a avizat numirea lui Daniel-Constantin Horodniceanu pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentaţii CSM.

    CSM a trimis Administraţiei Prezidenţiale înregistrarea audio-video a şedinţei, dar şi documentele care au stat la baza deciziei de avizare favorabilă a lui Horodniceanu. De altfel, acestea se află publicate şi pe site-ul consiliului.

    Şeful statului a fost întrebat, miercuri, dacă a studiat documentele primite de la CSM, în urma solicitării sale, referitoare la avizarea numirii lui Daniel-Constantin Horodniceanu pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT.

    “Le-am citit (…). O să iau o decizie săptămâna viitoare”, a spus Iohannis.

    În legătură cu faptul că nu a avut la dispoziţie stenogramele şedinţei CSM în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiţiei, preşedintele Iohannis a menţionat că i-a fost trimisă înregistrarea integrală şi că este mulţumit de materialul pus la dispoziţie de Consiliu.

    “Am văzut filmul, mi-au trimis înregistrarea in integrum, sunt mulţumit de materialul care mi s-a pus la dispoziţie de CSM”, a menţionat Iohannis.

    Daniel Horodniceanu a primit, în 4 mai, avizul favorabil de la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DIICOT, acesta primind cinci voturi “pentru” şi două “împotrivă”.

    “În şedinţa din data de 4 mai 2015, după parcurgerea activităţilor prevăzute în procedura de avizare, analizarea proiectului de management şi susţinerea interviului, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat – cu majoritate de voturi – propunerea ministrului Justiţiei de numire a domnului Daniel-Constantin Horodniceanu, procuror şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Propunerea pentru numirea domnului procuror Daniel-Constantin Horodniceanu în funcţia de procuror şef al DIICOT a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii de către ministrul justiţiei în data de 9 aprilie 2015”, se arăta într-un comunicat de presă al CSM.

    În timpul interviului, unul din membrii CSM l-a întrebat pe Daniel Horodniceanu cum ar reacţiona dacă un procuror de la o structură teritorială a DIICOT s-ar afla la o masă cu un primar şi un oficial de rang înalt şi ar discuta despre un dosar, în loc să socializeze.

    Horodniceanu a răspuns că, dacă ar fi procuror-şef al DIICOT, ar căuta să vadă dacă relaţia dintre procurorul respectiv şi persoanele cu care discută este anterioară dobândirii calităţii de magistrat, ce l-a determinat să intre în astfel de discuţii şi, mai ales, care este impactul respectivelor discuţii asupra activităţii acelui procuror. El a adăugat că, în cazul în care s-ar impune, ar sesiza procurorul general al României şi ministrul Justiţiei, pentru luarea unor eventuale măsuri.

    Întrebat de ce nu ar sesiza direct Inspecţia Judiciară, Horodniceanu a spus că procurorul şef al DIICOT este subordonat direct procurorului general, acesta fiind motivul pentru care acesta ar fi primul sesizat, şi nu IJ.

    Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

    Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.