Tag: valoare

  • Licitaţia de vară la Artmark

    Prima dintre operele lui Tonitza prezente în licitaţie, intitulată “Noapte bună!“, provine dintr-o colecţie privată din SUA. Opera a aparţinut unei familii de evrei din industria textilă, apropiaţi şi protectori ai lui Tonitza, nevoiţi să părăsească ţara din cauza mişcărilor antisemite şi a comunismului. Familia ajunge mai întâi în Argentina, apoi în Statele Unite, fără a se despărţi însă de averea cea mai de preţ luată din ţara natală: colecţia de tablouri. Deşi colecţionarii nu au mai reuşit să se întoarcă în ţară, acest lucru este posibil pentru capodopera lui Tonitza.

    Cel mai cunoscut tablou semnat de Tonitza, având ca tematică lumea copilăriei, tranzacţionat pe piaţa de artă în primăvara anului trecut, “Trei fraţi”, a fost adjudecat la Artmark cu 170.000 de euro.

    Cea de-a doua pictură a lui Tonitza prezentă în cadrul Licitaţiei de Vară, “Bretonă”, aflată la poziţia 144 din catalogul expoziţiei Grupului celor Patru din 1933, sub titlul modest de “Cap de femee – studiu”, ne oferă măsura calităţilor picturale pe care le poartă creaţia lui Tonitza. Era un an extrem de important în cariera artistului – moment al revenirii pe scena artistică, după o perioadă relativ nefastă a carierei. Anii petrecuţi în Constanţa, unde în final va eşua în a finaliza pictura catedralei Sf. Gheorghe, aveau să fie recompensaţi prin expoziţia Grupului celor Patru (martie 1933), unde Nicolae Tonitza, cu 70 de lucrări expuse, printre care şi opera “Bretonă”, a fost foarte bine primit de critica vremii.

    Din Licitaţia de Vară nu lipsesc operele lui Pallady (“Narcise şi lalele” – valoare estimativă: € 35.000 – 55.000), Petraşcu (“Interior la Târgovişte” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), Baba (“Pieta” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000), Ressu (“Turnul Negru spre şcheii Braşovului” – valoare estimativă: € 9.000 – 16.000), Iser (“Nud în grădină la Toulon” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), şirato (“Tătăroaice la Mangalia” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000) sau Dărăscu (“Natură statică tradiţională” – valoare estimativă: € 10.000 – 18.000).

     

  • PayU: Plăţile online de utilităţi, în creştere cu 66% anul trecut

    Avansul se datorează în cea mai mare parte strategiei companiilor de utilităţi de a atrage consumatorii români online prin diverse acţiuni, precum emiterea facturilor în format electronic, implementarea de plăţi online, acordarea de avantaje celor care îşi plătesc facturile pe Internet..

    Astfel, valoarea totală a facturilor achitate online prin PayU a crescut anul trecut cu 66% faţă de 2011, iar numărul facturilor plătite online a avut un avans de 57%.

    “Evoluţia din ultimii ani arată că tot mai multi români doresc să îşi plătească facturile online pentru a economisi timp. După realizarea contului de utilizator şi conectarea la acesta, în cazul oricărui furnizor de utilităţi timpul mediu pentru plata unei facturi nu depăşeşte de regulă un minut”, punctează Andreia Satavarache, sales&marketing manager în cadrul PayU.

    Aceeaşi tendinţă de creştere s-a manifestat şi în 2013 când valoarea facturilor plătite online a crescut cu 56% faţă de primele 5 luni ale anului trecut iar numărul lor a evoluat cu 58%.

    Majoritatea utilizatorilor îşi plătesc online facturile pentru telefonie mobilă sau fixă, servicii de televiziune prin cablu şi internet, precum şi gaze şi curent electric.

    Mai mult, începând cu decembrie 2012, datorită noilor metode de plată introduse de PayU – Pay on Time şi Pay by Click – companiile pot încasa imediat facturile ajunse la scadenţă iar utilizatorii pot plăti mai uşor, în doar câteva secunde.

    Companiile care aleg ca şi metodă de plată Pay on Time îi permit utilizatorului să îşi stabilească o plată automată de pe cardul său bancar, la o anumită dată. Astfel, riscul de a uita să plătească factura şi să depăşească scadenţa, cu consecinţele de rigoare, este mult diminuat. Pentru compania-furnizor, plăţile devin mult mai predictibile.

    Pe de altă parte, dacă nu doreşte să îşi programeze plăţile, utilizatorul poate folosi Pay by Click, alegând astfel să plătească cu un singur click, tranzacţia fiind finalizată în numai câteva secunde.

    “Dorim ca PayU să ajungă un nume comun în limbajul plătitorilor, aşa cum sunt cardurile în prezent. Pentru a ajunge acolo, obiectivul nostru este de a uşura atât de mult experienţa celui care doreşte să plătească o factură, un serviciu sau un produs fizic încât să apese din instinct pe butonul PayU atunci când îi apar opţiunile de plată”, explică Andreia Stavarache.
     

  • Microîntreprinderile din regiunea centru au accesat fonduri UE în valoare de 25 mil. euro

    Un număr de 227 de microîntreprinderi din regiunea centru au accesat fonduri nerambursabile în valoare totală de peste 25 mil. euro pentru achiziţia de echipamente şi lucrări de extindere, potrivit Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
     
     
  • MASTERCHEF – marea finală: Aida Parascan – marea câştigătoare a finalei

     La Pro TV, marţi seară, s-a dat lupta finală între cei şase finalişti rămaşi în joc pentru titlul de “MasterChef al României” – Ana Rotaru, Alexandru (Alex) Hora, Nicuşor Coroama, Mihai Toader, Maria Pop şi Aida Parascan.

    Seara a fost una plină de emoţie, suspans şi adrenalină, atât pentru concurenţi, cât şi pentru juriul format din Cătălin Scarlatescu, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu, care a avut de luat o decizie foarte grea.

    Aida Parascan, cel de-al doilea “MasterChef” al României, a fost desemnată câştigătoare de către cei trei juraţi în urma unei lupte strânse, în care s-a “duelat” în preparate cu Alex Hora (care s-a situat pe locul al doilea) şi Mihai Toader (locul al treilea), după ce Ana Rotaru, Maria Pop şi Nicuşor Coroama au fost eliminaţi în urma primelor probe ale marii finale a celui de-al doilea sezon al show-ului de la Pro TV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre scăderea TVA: Aş vrea de astăzi să reduc, însă totdeauna trebuie să vezi câţi bani ai

     El a răspuns astfel întrebat de jurnalişti, la Constanţa, dacă nivelul contribuţiilor sociale va fi redus începând cu anul viitor.

    “Prin legea bugetului, putem. Dacă stăm bine, aşa cum am început – primul trimestru este bun – dacă merg lucrurile bine atunci, putem în continuare să luăm măsuri”, a spus Ponta.

    Întrebat şi dacă taxa pe valoarea adăugată va fi redusă, premierul a arătat că şi această decizie depinde de existenţa resurselor financiare.

    “Aş vrea de astăzi să reduc TVA, însă totdeauna trebuie să vezi câţi bani ai, cum îi foloseşti pentru şcoli, pentru spitale şi, cu cât reuşim să economisim sau să producem mai mult, cu atât va fi mai bine”, a conchis şeful Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Copiii, în centrul atenţiei la Artmark

    Licitaţia „Cei mai iubiţi dintre pământeni” recreează lumea copiilor prin 42 de tablouri semnate de pictori celebri. Operele sunt deosebit de accesibile, majoritatea tablourilor ce urmează a fi licitate având preţuri de pornire de câteva sute de euro. Cele mai valoroase picturi din universul copiilor recreat de Artmark în această licitaţie sunt: „Ciobănaş “ de Nicolae Grigorescu (valoare estimativă: € 20.000 – 30.000), „Margareta desenând (fata pictorului)“ de Ştefan Dimitrescu (valoare estimativă: € 12.000 – 18.000) şi „La îmbăiat“ de Camil Ressu (valoare estimativă: € 10.000 – 16.000).

    Cea mai emoţionantă licitaţie a anului, „Cei mai iubiţi dintre pământeni”,  va avea loc joi, 30 mai, la Athénée Palace Hilton din Bucureşti, de la ora 19:30. Expoziţia operelor poate fi admirată de copii şi părinţi miercuri, 29 mai, la sediul Artmark.

  • Apple este cel mai valoros brand din lume

    Podiumul este completat de IBM, cu 112,54 miliarde de dolari. Google a făcut schimb de locuri cu IBM, care ocupa în precedenta ediţie a studiului locul secund.

    Apple, Google şi IBM sunt urmate de McDonald’s (90,26 miliarde dolari), Coca-Cola (78,42 miliarde de dolari), AT&T (75,51 miliarde de dolari), Microsoft (69,8 miliarde de dolari), Marlboro (69,38 miliarde de dolari), Visa (56,06 miliarde de dolari) şi China Mobile (55,37 miliarde dolari).

    Visa a consemnat cel mai puternic avans al valorii brandului în Top 10, cu o creştere de 46% faţă de anul anterior, în timp ce Micosoft a înregistrat cea mai mare scădere, de 9%.Toyota (24,4 miliarde de dolari) este cel mai valoros brand auto şi se plasează pe locul 24 în topul general, fiind urmat pe poziţia imediat următoare de BMW (24 miliarde de dolari), Mercedes-Benz pe 43 (17,95 miliarde de dolari), Nissan pe 86 (10,2 miliarde de dolari) şi Volkswagen, pe ultimul loc al clasamentului general (8,8 miliarde de dolari).

    Louis Vuitton (locul 29) a rămas cel mai valoros brand de lux din lume, chiar dacă a înregistrat o scădere de 12%, la 22,7 miliarde de dolari. Hermes (poziţia 40) a stagnat la 19,1 miliarde de dolari, în timp ce rivalii Gucci (locul 65) şi Prada (locul 98) au crescut însă puternic în ultimul an. Astfel, Gucci a urcat cu 48%, la 12,7 miliarde de dolari, iar Prada cu 63%, la 9,45 miliarde de dolari.

    Samsung, concurentul principal pentru Apple pe piaţa smartphone, se află abia pe poziţia 30, cu un brand evaluat la 21,4 miliarde de dolari, în urcare însă cu 51% faţă de anul anterior. Grupul sud-coreean a urcat 25 de locuri comparativ cu anul trecut.

    Facebook a coborât 12 locuri şi a ajuns pe 31, după ce valoarea brandului a scăzut cu 36% într-un an, la 21,26 miliarde de dolari. În contrast cu declinul celei mai mari reţele de socializare din lume, echivalentul chinez al Facebook, Tencent, a urcat cu 52%, la 27,3 miliarde de dolari, şi se află pe locul 21, cu 16 poziţii mai sus faţă anul precedent. Tencent are aproape 800 de milioane de utilizatori activi, faţă de peste 1,1 miliarde în cazul Facebook.

    Yahoo a intrat în top 100 după ce numirea unui nou director anul trecut a suţinut preţul acţiunilor şi aprecierea valorii brandului. Astfel, Yahoo se află pe poziţia 92, cu o valoare a brandului de 9,83 miliarde de dolari.

  • Miliardarul George Soros a vândut în primul trimestru acţiuni Apple şi a cumpărat titluri Google

     Soros Fund Management ş-a redus în primele trei luni pachetul de acţiuni Apple de la 157.176 la 26.800, titluri în valoare de 11,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie, potrivit unui document transmis de fond bursei din Statele Unite, potrivit Bloomberg.

    Cotaţia Apple a pierdut 17% în intervalul ianuarie-martie, în timp ce piaţa de capital americană a urcat cu 10%, ca urmare a semnalelor privind încetinirea vânzărilor iPhone.

    Fondul lui Soros a cumpărat în această perioadă acţiuni Google, iar participaţia în compania care deţine cel mai utilizat motor de căutare online şi sistemul de operare Android a crescut de peste două ori, de la 148.531 titluri la 337.271 titluri, cu o valoare de 267,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie. Soros Fund Management ş-a redus în primele trei luni pachetul de acţiuni Apple de la 157.176 la 26.800, titluri în valoare de 11,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie, potrivit unui document transmis de fond bursei din Statele Unite, potrivit Bloomberg.

    Cotaţia Apple a pierdut 17% în intervalul ianuarie-martie, în timp ce piaţa de capital americană a urcat cu 10%, ca urmare a semnalelor privind încetinirea vânzărilor iPhone.

    Fondul lui Soros a cumpărat în această perioadă acţiuni Google, iar participaţia în compania care deţine cel mai utilizat motor de căutare online şi sistemul de operare Android a crescut de peste două ori, de la 148.531 titluri la 337.271 titluri, cu o valoare de 267,9 milioane de dolari la sfârşitul lunii martie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Valoarea tichetelor de masă şi de creşă A FOST MAJORATĂ. Ce sume vor primi angajaţii

     Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a anunţat, miercuri, că ministrul Mariana Câmpeanu a aprobat, în 14 mai, ordinul care prevede majorarea prin indexare a valorii nominale a tichetului de masă de la 9 la la 9,35 de lei, precum şi a valorii sumei lunare care poate fi acordată de angajatori sub forma tichetelor de creşă, de la 400 la 420 de lei.

    Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii 142/1998, în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare.

    Modul de calcul al valorii nominale indexate a unui tichet de creşă se face conform Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii 193/2006, ţinând cont de evoluţia indicelui lunar al preţurilor de consum total, a precizat MMFPSPV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste o sută de salariaţi de la Oltchim protestează, nemulţumiţi de disponibilizările anunţate

     Oamenii s-au adunat în faţa pavilionului administrativ al combinatului, unde scandează lozinci antiguvernamentale şi împotriva administratorului judiciar al Oltchim.

    Protestatarii cer ca listele de disponibilizări să fie refăcute, iar procesul de concediere colectivă să fie realizat în condiţiile legii.

    Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, angajaţii combinatului consideră că au fost minţiţi cu privire la drepturile salariale care se acordă în cazul concedierilor colective.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro