BusinessMagazin

Tag: alegere

  • Şi-a dublat afacerea pentru că a învăţat o lecţie simplă: Românii sunt prea săraci să cumpere lucruri ieftine

    TOTA DE PIAŢĂ A PROFILELOR SCUMPE DIN PVC A CRESCUT DE LA ÎNCEPUTUL CRIZEI, mai cu seamă în cazul cumpărătorilor persoane fizice. Cumpărătorii îşi dedică zile şi chiar săptămâni întregi pentru a alege un anumit tip de geam termopan şi se întorc în spaţiul de vânzare de mai multe ori pentru a-şi clarifica toate nedumeririle. Până la urmă, cumpărarea ferestrelor nu se face în fiecare an, ci este mai degrabă o achiziţie făcută o dată sau de două ori în viaţă, punctează Alexandru Oancea, director de marketing al Veka România, companie care are în portofoliu, conform reprezentanţilor companiei, doar profile de categorie A, respectiv vârful de gamă din domeniu.

    Or, polarizarea cumpărătorilor către extreme arată că sunt deopotrivă oameni care aleg doar în funcţie de preţ, dar este în creştere numărul celor care aleg produsele cele mai scumpe mai cu seamă pe baza motivelor ce stau în spatele costului mare. Cifrele arată clar cât de inpiraţi au fost managerii companiei: anul trecut vânzările au crescut cu 25%, în condiţiile în care piaţa a stagnat. În mod evident, firma a înghiţit o felie mai consistentă dintr-o piaţă dominată clar de cinci companii, dar pe care mai sunt prezente încă alte 10-15 firme.

    „Practic sunt rezultate în urma investiţiilor permanente. În fiecare an creştem volumul stocurilor cu 5-10-15%, dar nu există o regulă precisă„, declară Oancea. El precizează însă că Veka nu creşte cantităţile de produse, ci gama. Reprezentantul companiei recunoaşte că pe parcursul ultimilor ani „profitabilitatea firmei a avut un pic de pierdut„, dar nu dă niciun reper concret. De ajutor a fost că filiala românească nu are niciun credit bancar şi compania este o afacere de familie, în care nu se resimte presiunea unui fond de investiţii sau schimbarea de management de la an la an. Sunt şi firme româneşti care produc profile de tip PVC, însă importurile deţin cea mai importantă pondere, de peste două treimi din piaţă, fie că produsele vin din Germania, Turcia, Polonia sau din alte ţări.

    FIRMA, ÎNFIINŢATĂ ÎN URMĂ CU 13 ANI, a ajuns să aibă acum în portofoliu aproape 50 de nuanţe, dar şi profile cu design specific. Veka lucrează pe piaţa românească cu 180 de firme producătoare de ferestre de tip termopan care în liniile lor de producţie folosesc profilele fabricate în Germania, iar geamurile şi feroneria le iau de la alţi furnizori.

    „Afacerile noastre au crescut direct proporţional cu cele ale partenerilor„, spune Oancea, care precizează că numărul acestora s-a menţinut constant de-a lungul anilor, el lucrând în cadrul filialei Veka din 2007. Primul lucru pe care l-a făcut în momentul în care a fost angajat de nemţi a fost efectuarea unui training la fabrica din Germania, unde a învăţat să facă el însuşi o fereastră.

    Toţi cei 30 de angajaţi ai Veka România ştiu să evalueze profilele de PVC, iar numărul acestora a fluctuat uşor de la venirea crizei, cu numai 5%, conform lui Oancea. „Reduceri de personal au fost făcute doar în partea operativă, de preluare a comenzilor.„ Firma nemţească are unităţi de producţie în întreaga lume şi de doi ani este liderul mondial în ce priveşte volumele de PVC produse. Pentru că înaintea crizei nivelul vânzărilor ajunsese la un nivel considerat interesant de către nemţi, filiala românească pregătise câteva milioane de euro pentru a-i investi într-o linie de producţie locală.

    „În 2008 am primit primele semnale negative de la colegii din filialele din SUA şi atunci Veka România a hotărât să amâne investiţia într-o unitate de producţie locală, deşi fusese ales un spaţiu anume şi proiectul era gata„, povesteşte Oancea. Pentru centrul logistic operat în preajma Bucureştiului, Veka a cheltuit aproape 2 milioane de euro. De acolo, profilele importate din Germania sunt trimise către fabricile celor 180 de parteneri, 25-30% reprezentând cea mai mare parte a rulajelor, adică 80% din cifra de afaceri a companiei. Aceştia au de regulă peste 50 de angajaţi şi cifre de afaceri care depăşesc 5 milioane de euro pe an.

    La nivelul întregii pieţe, spune Oancea, e greu de estimat câţi producători de ferestre sunt; cele mai recente date ale asociaţiei de profil indicau, în 2008, un număr de circa 5.000 de societăţi cu activităţi în domeniul producţiei de geamuri de tip termopan. Alexandru Oancea estimează că valoarea totală a pieţei geamurilor de tip termopan se plasează în jurul a 350 de milioane de euro pe an, dar sunt blocaje care au afectat grav activitatea producătorilor – cum e cazul firmelor implicate în programele de reabilitare termică.

    IN CE PRIVEŞTE EVOLUŢIA PIEŢEI ÎN 2013 REPREZENTANTUL VEKA SE DECLARĂ REZERVAT, mai cu seamă că anul trecut valoarea s-a menţinut cam la acelaşi nivel ca în 2011. În plus, „primăvara nu se simte încă în domeniul construcţiilor; e încă timpuriu să facem estimări, pentru că piaţa construcţiilor se dezmorţeşte în mai, iar apogeul este în perioada august-octombrie„.

  • Grecia acordă rezidenţă străinilor care investesc peste 250.000 de euro în piaţa imobiliară locală

     Măsura, aprobată săptămâna trecută de parlament, a fost susţinută puternic de companiile din sectorul imobiliar, ca urmare a cererii din străinătate, mai ales din China, Rusia şi ţări arabe.

    Astfel de procedee sunt deja în vigoare în state europene precum Ungaria, Portugalia şi Spania.

    Investitorii în piaţa imobiliară din Grecia vor putea scăpa de procesul birocratic foarte dificil al obţinerii dreptului de intrare şi şedere în zona Schengen, notează AFP.

    Permisul va fi acordat de Atena pentru 5 ani cu posibilitatea de a fi reînnoit. Posesorul va avea dreptul de a călători liber şi de a sta până la 3 luni în zona Schengen, însă nu va avea şi dreptul de a munci.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Serviciilor de Securitate are un nou preşedinte

    Gabriel Badea are o experienţă de peste 20 de ani în industria de securitate, fiind activ atât ca manager şi specialist, dar şi ca investitor în acest domeniu. Este, în acelaşi timp, presedintele Asociaţiei Române a Industriei de Securitate din România, pe care o conduce încă de la înfiinţare, în 2001. De asemenea, este membru al ASIS International (American Society for Industrial Security) şi reprezintă industria de profil din ţara noastră în cadrul CoESS (Confederation of European Security Services).

    Priorităţile noului preşedinte al FSS sunt legate de: îmbunătăţirea  mediului de afaceri în domeniul securităţii private; creşterea prestigiului industriei de securitate, care este şi un contribuitor activ la siguranţa publică; Promovarea dialogului între cei implicaţi în industria de securitate privată, respectiv asociaţii şi organizaţii profesionale, asociaţii ale consumatorilor de servicii de securitate, autorităţi publice, sindicate, organizaţii internaţionale.

    FSS este o organizaţie reprezentativă din domeniul securităţii private, constituită în anul 2009 prin unificarea Patronatului Serviciilor de Securitate (PSS), Asociaţiei Române a Industriei de Securitate (ARIS) şi Asociaţiei Române pentru Tehnica de Securitate (ARTS). De curand FSS a primit în rândurile sale şi Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate (APCS);
    Federaţia este preocupată permanent să îşi  îndeplinească rolul şi obiectivele pentru care s-a constituit, respectiv reprezentarea, susţinerea, aprobarea, apărarea şi promovarea intereselor  membrilor săi în relaţiile cu terţe părţi, persoane juridice şi fizice.

  • O construcţie care ne este străină

    Vedeţi două aşa-zise lucrări de artă, pentru că au făcut parte din expoziţii ale unor artişti recunoscuţi de piaţă, dar care sunt fără prea mare valoare; fostul premier britanic în chip de clovn se cheamă, inspirat, desigur, „Thatcher„ şi este creaţia unui ins pe nume Sean Landers, iar al doilea portret se numeşte, şi mai inspirat, „Maggie„ şi este comis de Marcus Harvey. Ultimul a muncit ceva la portret, pentru că acesta este format prin alăturarea unei multitudini de obiecte din plastic, de la legume şi fructe la cranii, măşti ale lui Tony Blair sau falusuri. Nu cred, repet, că au mare valoare artistică, sunt menite doar să şocheze privitorul blazat; dar ele pot demonstra foarte bine modul în care societatea adoră să urască unii lideri.

    Maggie a venit la cârma unei naţii în derivă economică şi a luat măsuri care au schimbat radical cursul; a restructurat o întreagă industrie minieră, ceva mai mai delicat şi mai de anvergură decât să dai nişte salarii compensatorii în Valea Jiului şi apoi să abandonezi o întreagă zonă monoindustrială. Aceeaşi Maggie s-a dovedit mai bărbată decât alţii atunci când a ales războiul şi nu diplomaţia, poate pentru că legea talionului este un principiu care a croit umanitatea mai corect decât vorbăria inutilă.

    Margaret Thatcher îşi găseşte un loc firesc alături de un alt premier britanic, Winston Churchill, care a avut de făcut alegeri care ar tulbura, cred, minţile unui om normal. În august 1940 a lăsat ca locuitorii oraşului Coventry să fie bombardaţi, deşi serviciile secrete britanice, care puteau descifra codurile secrete germane, ştiau despre atac. Între câteva mii de vieţi şi secretul codului este o dilemă la care nu vreau să mă gândesc; mă gândesc numai la ce a fost în sufletul omului care a făcut alegerea şi cum s-a privit el în oglindă tot restul vieţii.

    Faceţi dumneavoastră comparaţiile cu liderii politici actuali, de pe malurile Dâmboviţei sau de aiurea: conduşi de interese financiare obscure, lipsiţi de coloană vertebrală sau de idei, manevraţi de păpuşari care pun în talerul de sus al balanţei naţii întregi. Pentru ai noştri cel puţin adoptarea euro sau programul de convergenţă economică cu UE s-au dovedit sarcini prea mari şi obositoare, aşa că au aplicat sănătosul principiu „aleagă-se„.

    Unii, care au ales la timp, sunt mult mai liniştiţi şi fac aici referire la situaţia Poloniei, care, economiceşte vorbind, se simte mult mai bine ca noi, dar asta şi pentru că în anii ‘90, când noi nu ne vindeam ţara, avea un premier ca Leszek Balcerowicz pe care îl scuipa lumea pe stradă pentru măsurile economice dure şi nepopulare luate.
    Nu coabitare în ticăloşie timp de două decenii, hăhăială sau promisiuni absurde, ci asumarea celei mai corecte decizii, chiar nepopulare, este cheia reuşitei. Dar asta ţine de o construcţie care ne este străină.

  • SINUCIDERI şi CRIME în Grecia. Austeritatea a crescut alarmant numărul deceselor

     Rata mortalităţii cauzată de sinucideri şi omucideri a crescut de la 22,7% la 27,6% respectiv din 2007 până în 2009 mai ales în rândul bărbaţilor, precizează autorii acestui raport publicat în American Journal of Public Health şi care se bazează pe statistici guvernamentale.

    Ei au constatat, de asemenea, o înmulţire a cazurilor de tulburări mentale, abuz de droguri şi chiar de boli infecţioase provocate de virusul West Nile sau SIDA.

    Aceste fenomene au coincis cu o creştere puternică a şomajului din cauza crizei economice declanşate în 2007, care a ajuns de la 7,2% în 2008 la 22,6% la începutul anului 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: Frank Mcnamara

    Corporation, respectiv faptul că mulţi dintre clienţii lui McNamara împrumutaseră bani pe care nu puteau să îi returneze.
    La sfârşitul mesei, McNamara şi-a căutat portofelul ca să plătească cash, dar a descoperit că şi-l uitase. A trebuit să o sune pe soţia lui care să-i aducă bani, iar McNamara a jurat că acest lucru nu se va mai întâmpla.

    A pus cap la cap întâmplarea de la cină, împrumutul de credite pe card şi lipsa banilor pentru plata mesei şi i-a venit ideea unui credit pe card care putea fi folosit în mai multe locuri. Noutatea pe care a adus-o el conceptului era de fapt o cale de mijloc între companii şi clienţii lor.

    McNamara şi cei doi prieteni ai lui au investit în formarea companiei Diners Club în 1950, cu rolul în medierea tranzacţiilor dintre companii şi clienţi. Pentru a face bani din aceste carduri, Diners Club taxa magazinele cu 7% pe toate tranzacţiile, iar pe clienţi cu trei dolari pe an.
    Comercianţii nu au fost de la început încântaţi de ideea cardului de credit, totuşi compania a obţinut în al doilea an un profit de 60.000 de dolari, potrivit nerdwallet.com.

    McNamara a fondat o companie care avea să schime stilul de cumpărare a clienţilor din toată lumea. Dar din punctul lui de vedere, nu părea să fie ceva de durată şi a decis să vândă acţiunile companiei partenerilor lui pentru 200.000 de dolari.

    Până în 1960, American Express, Banca Americii (BankAmericard, cunoscută mai târziu drept Visa) şi Interbank Card Association (mai târziu MasterCard) au intrat în afacere, iar cardul de credit a intrat în uzul curent. În 1970, apăreau primele reglementări referitoare la cardurile de credit, iar americanii s-au orientat către această modalitate în detrimentul folosirii cecurilor şi banilor. În 1995, existau 489,5 miliarde de note de plată plătite în SUA şi 15,6 miliarde tranzacţii cu cardul de credit.

    Cardul de credit s-a răspândit apoi în întreaga lume, dar cu rapiditatea cu care evoluează noile tehnologii, s-ar putea ca această modalitate de plată să dispară la fel de repede.

  • RAPORT: Execuţiile, în creştere alarmantă. Vrăjmăşia faţă de Dumnezeu – motiv de execuţie. Cele patru ţări care practică execuţia publică

     Cel puţin 682 de execuţii au fost semnalate anul trecut în 21 de ţări, adică dublu faţă de 2011, conform raportului anual al acestei organizaţii pentru drepturile omului publicat miercuri.

    În schimb, numărul condamnărilor la moarte pronunţate (1.722 confirmate în 58 de ţări) a scăzut în raport cu 2011 (1.923 în 63 de ţări).

    Cu toate acestea, cifrele menţionate nu includ “miile de execuţii” care ar fi avut loc în China, conform Amnesty International. Statisticile sunt secrete în această ţară “care execută mai multe persoane decât tot restul lumii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa savurată după cum spune Tripadvisor

    TEHNOLOGIA NE-A SIMPLIFICAT INDUBITABIL VIAŢA. Şi, cam de pe când au apărut internetul, forumurile, comunităţile virtuale şi posibilitatea de a-ţi da cu părerea, amator sau profesionist, am devenit mai leneşi, inclusiv în alegerea distracţiilor.

    Cumpărăm cărţi recomandate de alte minţi sau suflete, vedem filme pentru că au fost plăcute de alţi ochi, mergem în vacanţe, hoteluri şi restaurante încercate deja de alte trupuri. Vrem rezumatul la orice înainte de orice; alegem filme, cărţi, restaurante şi hoteluri ca şi cum am alege un televizor, aspirator sau anvelope. Eliminăm riscul, renunţăm la curiozitate şi mergem pe drumuri bătute.

    Simplificăm procesul, credem; dar luând de-a gata deciziile altora, ne uităm pe noi şi subiectivismul care face ca aceste decizii să nu ni se potrivească.

    TripAdvisor zice că acel hotel e de designer? Parcă nu e chiar aşa la faţa locului. Filmul lăudat de toţi ţi s-a părut slab; torturile făcute de acel cake designer de pe Facebook merită cu mult mai multe like-uri decât are. Dorada de la noul restaurant era congelată şi prin urmare justifică preţurile decente care i-au încântat pe evaluatori.

    CÂND SE IA PĂREREA CELORLALŢI DREPT ETALON, TREBUIE SĂ NE ÎNTREBĂM CINE SUNT CEILALŢI? Cât de mult ne putem încrede în părerile lui thedirtypaw, Bart Simpson sau fj2010?

    Este dificil de analizat o comunitate virtuală, cu atât mai mult cu cât componenta ei este volatilă. Este suficient însă să reţinem că subiectivismul şi diletantismul caracterizează mare parte din recenziile găsite pe site-uri, forumuri etc.

    În lipsa unor criterii de evaluare clare, opinia comunităţilor online de lifestyle trebuie luată cu titlu orientativ şi provocată, verificată. Ca să poţi avea o opinie, trebuie să încerci personal, nu prin corespondenţă. Tocmai de aceea, când mi s-a cerut să scriu o recenzie de restaurant, am avut îndoieli. Nu cred în recenzii decât ca lectură, dacă sunt scrise de profesionişti şi nici atunci. Gusturile nu se discută; se pot educa, deschide şi atât.

    Şi, dacă primele două acţiuni îmi sunt peste puteri, o pot încerca pe a treia. Aşadar, continuarea acestui articol vine însoţită de avertizarea firească că este o opinie personală, rezultatul experienţei directe şi nemijlocite a autorului şi trebuie tratată (eventual verificată) ca atare.

    BON ESTE UN RESTAURANT FRANŢUZESC AUTENTIC, situat în pitorescul centru vechi bucureştean, căruia îi exploatează aerul francez dat de arhitectură, ba chiar merge mai departe şi îi conservă o parte din istorie, după cum afirmă Cristian Corvin, tânărul arhitect aclamat internaţional în ultimii ani pentru proiectele sale – Lacrimi şi Sfinţi, Laborator de cocktailuri, La bonne bouche etc.

    La BON, păstrarea vie a trecutului se face prin cele 300 de uşi şi ferestre de lemn recuperat care îi acoperă integral pereţii. Interiorul este uşor teatral, cu lămpi realizate din damigene retezate şi obloane în interior, dar extrem de primitor graţie unui scenariu de lumini ce aruncă căldura galben-aurie peste mesele cu meniuri de plută şi şervete vesele în pătrate albe şi roşii.

    ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR,PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

  • Cosmin Vasile este asociat coordonator la Zamfirescu Racoţi & Partners

     De asemenea, noua denumire reflectă şi dorinta de viitoare consolidare a ZRP prin cooptarea de noi asociaţi din rândul echipei sale de avocaţi.
    Odată cu modificarea denumirii se schimbă şi managementul societăţii prin alegerea unanimă a avocat Cosmin Vasile în funcţia de asociat coordonator.

    Născută din fuziunea a două cunoscute societăţi de avocaţi, ambele înfiinţate în anul 1995, Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) oferă servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business şi al consultanţei fiscale, fiind recomandată de anuarele internaţionale de specialitate pentru performanţele sale în diverse arii de practică, precum: litigii, arbitraj, insolvenţă, drept financiar-bancar,  drept societar / fuziuni şi achiziţii, dreptul muncii, energie şi resurse naturale, proprietate industrială, drepturi de autor, drept imobiliar, piaţa de capital, drept fiscal.

    ZRP are o echipă de 41 de avocaţi dintre care cinci asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator) şi Anca Danilescu.

     

     

  • Kludi România a încheiat 2012 cu afaceri de 1,81 mil. euro

    Creşterea cifrei de afaceri a companiei, susţinută de la an la an, se datorează mai ales schimbării comportamentului clienţilor finali, care caută cel mai bun raport calitate-preţ. Pe fondul crizei economice, aceştia s-au orientat cu precădere către produsele de o calitate superioară, care le oferă garanţia investiţiei pe termen lung. În acest context, categoria “Smart Luxury”, care include produse multifuncţionale, înalte calitativ, dar disponibile la preţuri accesibile, a crescut cu 138% ca valoare a vânzărilor în lei şi cu 126% ca valoare a vânzărilor în euro, faţă de acum patru ani.

    În plus, Kludi România a adoptat anul trecut o serie de măsuri, care s-au reflectat rapid în rezultatele înregistrate de companie. Un pas important este creşterea prezenţei produselor companiei în magazinele de tipul “do-it-yourself” (DIY). Ca valoare, ponderea segmentului DIY din totalul afacerilor Kludi s-a triplat în ultimul an – de la 4,5% în 2011 la 15% la finalul lui 2012. Compania a lansat şi patru game de produse dedicate exclusiv acestui sector, care sunt create şi ambalate special pentru a fi uşor de instalat atât de profesioniştii în domeniu, cât şi de către clienţii mai puţin experimentaţi.

    “Kludi România a reuşit şi în acest an să meargă contra curentului şi să aibă un trend ascendent din punct de vedere al rezultatelor financiare, în pofida scăderii din ultimii ani a pieţei de baterii sanitare, sisteme de duş şi accesorii”, a spus Florin Barabaş, managing directorul companiei.

    Reţeaua de distribuţie a produselor Kludi România a continuat să se dezvolte, numărul punctelor de vânzare majorându-se anul trecut cu 38 de unităţi faţă de anul anterior.