Tag: mita

  • Cornel Penescu, condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul “Mită la Garda Financiară”

     Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul procurorilor DNA împotriva deciziei din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, care i-a condamnat pe Cornel Penescu şi Gheorghiţă Pieca la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi i-a achitat pentru fals intelectual şi, respectiv, instigare la această infracţiune.

    Instanţa supremă a majorat pedeapsa primită de Gheorghe Cornel Penescu de la cinci luni de închisoare cu suspendare la doi ani şi şase luni de închisoare.

    Gheorghiţă Pieca a fost condamnat de judecătorii ICCJ la doi ani de închisoare, iar Nicuşor Liviu Mîrţoiu şi Iulian Popescu, foşti comisari superior la Garda Financiară – Secţia Argeş, au primit pedepse de câte trei ani de închisoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Beny Steinmetz: un scandal de corupţie de 12 milioane de dolari

    Ambele percheziţii au loc în dosarul în care Steinmetz este acuzat de actualul guvern din Guineea că a dat mită de 12 milioane de dolari fostului guvern spre a obţine licenţa de exploatare a zăcământului de minereu de fier de la Simandou, cel mai mare de acest fel din ţară şi unul dintre cele mai mari din lume, cu o valoare estimată la 50 de miliarde de dolari.

    Guvernul din Guineea încearcă astfel să justifice legal revocarea licenţei de exploatare minieră acordate în 2008 de fostul guvern pentru BSG Resources, firma lui Steinmetz, care deţine 49% din societatea mixtă ce deţine dreptul de a exploata jumătate din zăcământul de la Simandou. Firma braziliană Vale controlează restul de 51% din societate, în timp ce pentru cealaltă jumătate a zăcământului, licenţa de exploatare este deţinută de companiile miniere Rio Tinto şi Aluminum Corp. of China Ltd. (ACH).

    Israelianul s-a apărat până acum plasând în diverse publicaţii destinate cu precădere investitorilor în minerit acuzaţia că totul nu e decât o campanie de denigrare a sa, finanţată de George Soros şi de ONG-urile sale ecologiste şi de apărare a drepturilor omului, în primul rând Global Witness, care consiliază guvernul din Guineea. Bloomberg a citat acuzaţiile de luare de mită la adresa lui Steinmetz dintr-un raport pregătit de DLA Piper, firmă de avocatură angajată de guvernul din Guineea la recomandarea lui George Soros.

    BSG Resources deţine şi 16% din acţiunile Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roţia Montană Gold Corporation. Averea lui Steinmetz, cel mai bogat om din Israel, este estimată de Bloomberg la 7,4 mld. dolari şi a crescut în principal de pe urma comerţului cu diamante.

  • Mititelu acuză Primăria Craiova că a dat mită FRF două milioane de euro pentru locul din Liga a II-a

     Judecătorul a stabilit termen în cazul dezafilierii FC Universitatea Craiova de către Federaţia Română de Fotbal pentru 10 octombrie.

    “Inculpaţii Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, Federaţia Română de Fotal şi Liga Profesionistă de Fotbal au depus o cerere să-şi angajeze un apărător. De asemenea, li s-a pus în vedere să-şi desemneze un mandat în ceea ce priveşte atât federaţia cât şi liga, întrucât conducătorii lor sunt inculpaţi în acest dosar şi nu pot reprezenta legal interesele federaţiei şi ligii. S-a acordat termen pe data de 10 octombrie, dată la care vom discuta şi o cerere de renunţare a municipiului Craiova, pentru că s-a dat mită Federaţiei Române de Fotbal două milioane de euro pentru a primi acel loc.

    Urmează ca la termenul acordat să se pună în discuţie dacă Primăria Municipiului Craiova poate renunţa la cele două milioane de euro şi cum au intrat banii în contul federaţiei, cum au ieşit aceşti bani din contul federaţiei. Vorbim de două milioane de euro, un milion de euro pentru fiecare an. Întrebaţi-o pe doamna primar, pentru că vă poate explica cum stau lucrurile cu actele transmise de doamna primar înainte de a se acorda locul, stenogramele se şedinţă ale Comitelui Executiv al FRF, care spun anumite lucruri. Eu cred că organele statului vor face lumină şi sub acest aspect”, a declarat Moise.

    Prejudiciul estimat de către gruparea condusă de Adrian Mititelu în urma dezafilierii se ridică la 284 de milioane de euro: “La această oră, putem vorbi de 284 de milioane de euro. Sunt foarte multe de discutat pe această temă, o vom face în faţa judecătorului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, audiat la DNA

     Ovidiu Silaghi a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că nu a manipulat rezultatul referendumului, că nu deţine aparatură de bruiaj precum James Bond şi că nu a primit 200.000 de euro mită de la Nelu Iordache.

    Silaghi a arătat că va comenta mai mult după ce va fi informat de procurori în legătură cu motivul pentru care a fost chemat la DNA.

    Numele lui Ovidiu Silaghi apare în denunţul depus la DNA în iulie de senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, în care l-a acuzat pe vicepremierul Liviu Dragnea de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Semnele judecătoarei Cîrstoiu faţă de intermediarii mitei: Îşi aranja părul şi le zâmbea. MOTIVAREA deciziei de arestare

     Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.

    În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa arată că mita care ar fi trebuit să ajungă la magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti sau ai instanţei supreme, în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, era transmisă prin intermediul judecătoarei Cîrstoiu. Unul dintre aceste dosare este al lui Dinel Staicu, iar mita ar fi fost dată prin intermediul avocatei acestuia, Adriana Dascălu.

    Un alt dosar, de evaziune fiscală, este cel al lui Gabriel Lucian Obeanu şi se judecă la instanţa supremă. Obeanu a fost condamnat de instanţa inferioară la trei ani de închisoare cu executare şi la plata a peste 1,1 milioane lei, iar recursul are termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 6 septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tarile cu cele mai mari cazuri de coruptie

    Cea mai mare rata a coruptiei exista in tarile africane. Numai in Sierra Leone 84% dintre respondenti au recunoscut ca au platit mita. De altfel, sapte din noua tari cu o rata mare a acestei infractiuni se afla in Africa sub-Sahariana. La polul opus, printre cele mai corecte natiuni se numara Danemarca, Finlanda, Japonia si Australia, acolo unde numarul celor care au dat mita este de doar 1%.

    Cercetarea a luat in calcul analiza situatiei din 95 de state insa, in unele cazuri precum Brazilia si Rusia, anumite date au fost excluse, existand suspiciuni in privinta validitatii raspunsurilor. Pentru fiecare tara in parte exista o marja de eroare de 3% si un esantion de o mie de persoane. Exceptie fac Ciprul, Luxembourg, Vanuatu si Insulele Solomon, unde esantionul a fost de numai 500 de persoane, asa ca marja de eroare este de +/- 4 procente.

    Cititi mai multe pe incont.ro

  • FRAUDA de la BACALAUREAT: Profesorul de religie de la Bolintineanu, care ar fi strâns bani de la elevi pentru mită, consilier local la Primăria Sectorului 5

     Leonard Petre a fost ales în 2012 consilier local din partea USL în Primăria Sectorului 5.

    Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că, după ce a fost ales consilier local, Leonard Petre şi-a păstrat orele de religie la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” la clasele a XII-a şi dirigenţia la una dintre clase.

    Potrivit site-ului Liceului “Dimitrie Bolintineanu”, printre activităţile reprezentative la nivelul catedrelor la religie, Leonard Petre s-a ocupat de serbarea de Crăciun, de organizarea pelerinajului la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, de excursii tematice la mănăstirile Dealu, Sinaia, Buşteni şi de activităţile cercului de folclor, împreună cu un alt profesor.

    Profesorul de religie de la Liceul “Bolintineanu” şi alţi diriginţi de la clasele a XII-a au strâns câte 500 de euro de la elevi, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi “cheltuieli” pentru bacalaureat, potrivit referatului procurorilor cu propunerea de arestare a fostei directoare a liceului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FRAUDA DE LA BACALAUREAT: Peste 800 de lei primiţi ca mită, găsiţi la o profesoară în sutien

     Fosta directoare a Liceului “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.

    Parchetul Tribunalului Bucureşti arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţinea la acest liceu.

    Potrivit procurorilor, în timpul percheziţiilor care au avut loc luni, la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, s-au găsit numeroase sume de bani în sălile de examen.

    Astfel, în sala 1 de examen s-au găsit asupra Elenei Macasoi Berbec 820 de lei ascunşi în sutien, în sala 2 de examen erau 410 lei în sertarul catedrei, iar în sala 6 de examen, alţi 440 de lei, într-un pachet de şerveţele găsit asupra asistentului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei trei directori de la RADET Bucureşti acuzaţi de corupţie au fost arestaţi

     Cei trei fuseseră reţinuţi marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    Ion Voicu, director general al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti, este acuzat de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), iar Dan Mavrodin, director economic al aceleiaşi regii, de luare de mită şi complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată (câte trei acte materiale), s-a precizat într-un comunicat de marţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    În acelaşi dosar a fost reţinut Daniel Gărduş, director de exploatare şi mentenanţă al RADET Bucureşti, acuzat tot de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), potrivit sursei citate.

    Anchetatorii susţin că în februarie 2013, Ion Voicu şi Dan Mavrodin, în calitate de directori ai RADET Bucureşti, au pretins, “cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăţi comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET Bucureşti o datora societăţii respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro