Tag: derulare

  • Procurorii DNA vizează trei contracte referitoare la închirierea de licenţe IT şi contractul EADS

     DNA a anunţat, joi, că a început urmărirea penală in rem, pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, luare şi dare de mită, în dosarul deschis în urma sesizării Corpului de control al Guvernului, privind închirierea şi extinderea de licenţe pentru şcoli, pentru care s-au plătit aproximativ nouă milioane de euro.

    “Obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ”, a precizat DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile din UE ar putea vinde portofolii de credite de până la 100 miliarde de euro în acest an

     Instituţiile de credit au finalizat sau au în lucru la jumătatea anului tranzacţii cu astfel de active în valoare de 83 de miliarde de euro, faţă de 64 de miliarde de euro pentru întreg anul 2013, potrivit datelor firmei de consultanţă PwC, scrie Financial Times.

    Totalul pentru acest an ar putea ajunge la nivelul record de 100 de miliarde de euro, în contextul interesului foarte ridicat din partea managerilor de fonduri de investiţii, a declarat Richard Thompson, partener la firma de consultanţă PwC.

    În pofida accelerării vânzărilor, acestea reprezintă doar o mică parte din activele non-core de 2.400 de miliarde de euro înregistrate în bilanţurile băncilor europene, potrivit PwC. Totuşi, valoarea tranzacţiilor este în creştere, în contextul interesului investitorilor pentru împrumuturi din zona euro şi al presiunilor exercitate de Banca Centrală Europeană asupra băncilor pentru restructurarea activelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile din UE ar putea vinde portofolii de credite de până la 100 miliarde de euro în acest an

     Instituţiile de credit au finalizat sau au în lucru la jumătatea anului tranzacţii cu astfel de active în valoare de 83 de miliarde de euro, faţă de 64 de miliarde de euro pentru întreg anul 2013, potrivit datelor firmei de consultanţă PwC, scrie Financial Times.

    Totalul pentru acest an ar putea ajunge la nivelul record de 100 de miliarde de euro, în contextul interesului foarte ridicat din partea managerilor de fonduri de investiţii, a declarat Richard Thompson, partener la firma de consultanţă PwC.

    În pofida accelerării vânzărilor, acestea reprezintă doar o mică parte din activele non-core de 2.400 de miliarde de euro înregistrate în bilanţurile băncilor europene, potrivit PwC. Totuşi, valoarea tranzacţiilor este în creştere, în contextul interesului investitorilor pentru împrumuturi din zona euro şi al presiunilor exercitate de Banca Centrală Europeană asupra băncilor pentru restructurarea activelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Polonia nu va mai derula privatizări semnificative şi vrea să păstreze controlul companiilor mari

     Vânzarea de participaţii la companiile de stat a ajutat bursa de la Varşovia să intre în top 10 la nivel european în funcţie de capitalizarea companiilor listate, guvernul polonez fiind autorul unor oferte publice iniţiale mari.

    Astfel, listarea asigurătorului PZU a fost a doua ca valoare la nivel european în 2013, cu 1,99 miliarde de euro, în timp ce intrarea pe bursă a companiei miniere JSW a atras 1,35 miliarde de euro în 2011, pe locul patru în Europa în anul respectiv.

    Volumele de tranzacţionare pentru acţiunile acestor companii au fost, însă, reduse, în parte pentru că statul a păstrat participaţii mari la companii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Petrom investeşte 2,5 milioane de euro într-o campanie de CSR

    OMV Petrom este una dintre companiile care au dezvoltat o platformă solidă de comunicare în zona responsabilităţii sociale, iar într-una din campaniile recente, „Ţară, ţară, vrem campioane”, compania a ales să susţină o disciplină sportivă ce a adus, de-a lungul timpului, numeroase motive de mândrie.

    Începutul campaniei datează din 2006, atunci când OMV Petrom a început colaborarea cu Fundaţia „Casa Campioanelor”, organizaţie în fruntea căreia se află antrenoarea Mariana Bitang şi care îi are ca membri pe Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Octavian Belu, Ilie Năstase şi alţi sportivi. Gimnastica, spune Iliana Stănculeţ, corporate brand manager al OMV Petrom, este sportul care i-a atras încă de la început, fiind disciplina care a adus României cele mai multe medalii, precum şi recunoaştere la nivel internaţional.

    Campania, spune Iliana Stănculeţ, a venit dintr-o nevoie reală. Cei doi antrenori ai lotului naţional de gimnastică, Octavian Belu şi Mariana Bitang, sunt cei care au solicitat sprijinul companiei pentru proiect, iar la dezvoltarea platformei de comunicare s-a lucrat alături de Leo Burnett & Target. Pentru transmiterea mesajelor din cadrul campaniei a fost folosit microsite-ul special vremcampioane.protv.ro, precum şi spoturi TV, radio sau flyere. Un element important al campaniei a fost, de asemenea, folosirea social media.

    Sponsorizarea acordată pentru lotul naţional de gimnastică şi pentru susţinerea programului naţional de selecţie, respectiv acordarea a 150 de burse pe o perioadă de trei ani, este în valoare de 2,5 milioane de euro, conform datelor oferite de Petrom.

    „În cadrul campaniei «Ţară, ţară, vrem campioane!», ştim că ideea de performanţă a ajuns cel puţin la cele 1.700 de tinere sportive care au participat la preselecţie. Ne imaginăm că mesajul nostru a avut un impact şi mai puternic asupra celor care au trecut de preselecţie şi care vor merge în cantonament. Mai departe, 180 vor ajunge în următoarea etapă şi probabil în final trei vor deveni sportive de performanţă. Şi trei vise împlinite reprezintă un nou capitol scris în cadrul poveştii performanţei româneşti şi în viaţa câştigătoarelor”, spune Iliana Stănculeţ.

    La campanie au participat peste 1.700 de tinere gimnaste din Constanţa, Deva, Timişoara, Oneşti şi Bucureşti. În lunile iulie şi august se vor organiza tabere pentru evaluarea gimnastelor selectate. Ele vor fi observate de către antrenori din cadrul mai multor cluburi, pentru ca în final 180 dintre ele să fie alese pentru participarea în programul de pregătire 2014-2016.

    „Anul trecut OMV Petrom şi-a luat angajamentul să susţină activitatea lotului naţional de gimnastică feminină în vederea pregătirii pentru participarea la Jocurile Olimpice de la Rio 2016″, spune Stănculeţ. „În plus, pentru asigurarea continuităţii performanţei şi în următorii ani susţinem şi programul naţional de selecţie care are ca obiectiv descoperirea unor talente care ar putea face parte din viitorul lot naţional al României.”

    „O astfel de iniţiativă de încurajare este singurul mod prin care păstrăm cel mai performant sport al românilor la acelaşi nivel de până acum. O nouă generaţie de tinere gimnaste are nevoie de ani întregi de antrenamente şi concursuri până să reprezinte România la competiţii internaţionale şi să lupte de la egal la egal cu marile puteri ale lumii precum Rusia, SUA sau China, aşa că trebuie să ne gândim la viitorul gimnasticii încă de pe acum”, spun oficialii Petrom.

    Conceptul de responsabilitate socială corporatistă, deşi văzut de mulţi drept o formă de advertising, poate aduce reale beneficii societăţii în cadrul căreia o companie funcţionează. Indiferent că este vorba despre investiţii în educaţie, în mediul înconjurător sau în sport, responsabilitatea trebuie privită ca un aspect cât se poate important în desfăşurarea unui business.

  • Oferta Electrica ar urma să înceapă pe 16 iunie, iar listarea este estimată pentru 3 iulie

     “Cel mai recent şi cel mai probabil calendar este ca oferta să înceapă pe 16 iunie, să dureze până pe 25 iunie, iar listarea să se facă pe 3 iulie”, au declarat sursele pentru MEDIAFAX.

    Oferta prin care Electrica scoate la vânzare pe bursă acţiuni noi reprezentând 105% din capitalul social va avea trei tranşe, iar investitorii pot cumpăra atât acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi GDR-uri pe piaţa de la Londra. Prin această ofertă statul vizează transferul a 51% din acţiunile companiei (177,18 milioane de titluri) către investitori privaţi. În prezent, Electrica este controlată integral de stat, prin Ministerul Economiei.

    “Zilele următoare va începe listarea Electrica, care sper să se facă şi la Londra şi la Bucureşti”, a declarat marţi ministrul Economiei, Constantin Niţă, în cadrul conferinţei Energy Investors Summit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Planul Estoniei în cazul unei invazii ruse: toate datele oficiale vor fi salvate pe cloud

    Estonia este una dintre cele mai avansate ţări din punct de vedere al infrastructurii informatice: cetăţenii votează online, îşi plătesc taxele din faţa calculatorului iar oraşele oferă wi-fi gratuit chiar şi pe străzi, relatează quartz.com.

    Acest lucru aduce însă şi un pericol: vulnerabilitatea în faţa atacurilor cibernetice. În anul 2007, o serie de hackeri de origine rusă au atacat instituţiile vitale ale Estoniei: băncile, guvernul, presa. Atacurile au durat săptămâni bune şi au dus la o schimbare în atitudinea faţă de acest subiect.

    Evenimentele recente din Ucraina au stârnit discuţii referitoare la posibilitatea ca Rusia să îşi îndrepte atenţia către Estonia, astfel încât autorităţile caută formula ideală pentru a menţine sistemul de stat funcţional în cadrul unei invazii. Sistemul de cloud pare cea mai bună soluţie, după cum notează publicaţia Eesti Ekspress.

    Această măsură ar oferi o anumită siguranţă pentru estonieni, iar datele şi documentele ar putea fi salvate pe servere din Marea Britanie, Germania sau Olanda. Australia este o altă ţară cu care se duc, în acest moment, negocieri.

  • Banca Angliei va testa băncile în privinţa vulnerabilităţii la atacurile hackerilor

     Programul face parte dintr-o evaluare amplă a sistemelor IT din peste 20 de bănci mari şi alte instituţii financiare importante din Marea Britanie. Acţiunea va fi supravegheată de Andrew Gracie, director al diviziei speciale a băncii centrale britanice pentru lichidrea şi restructurarea instituţiilor de credit cu probleme financiare.

    Scenariile avute în vedere vor utiliza cele mai recente informaţii disponibile despre ameninţările din partea hackerilor, teroriştilor şi ţărilor care acţionează în afara cadrului internaţional.

    “Marea Britanie dă tonul la nivel global în această privinţă, este ceva cu totul nou”, a declarat o sursă apropiată situaţiei.

    Programul de “hacking etic” va implica specialişti de la companii care au avizul autorităţilor de a efectua teste prin care încearcă să pătrundă în sistemele informatice ale companiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Novartis vinde mai multe afaceri şi cumpără o divizie a GSK prin tranzacţii de peste 25 miliarde de dolari

     Novartis a anunţat, marţi, că va prelua divizia de medicamente împotriva cancerului a GSK pentru aproximativ 14,5 miliarde de dolari, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    De asemenea, Novartis vinde operaţiunile de vaccinuri companiei britanice pentru 5,25 miliarde de dolari.

    Ambele tranzacţii includ prevederi privind plăţi ulterioare în funcţie de atingerea ulterioară a unor ţinte, care ar putea creşte preţul final.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania care a creat “Candy Crush”, evaluată la 7 miliarde de dolari

     Compania a anunţat că a derulat oferta publică iniţială la un preţ de 22,5 dolari pe acţiune, la mijlocul intervalului de 21-24 de dolari din prospect, potrivit Wall Street Journal.

    Listarea King Digital Entertainment a atras finanţare de 350 milioane de dolari pentru companie şi alte 150 milioane de dolari pentru investitorii şi fondurile de capital de risc care au finanţat producătorul de jocuri. Compania şi acţionarii săi au vândut în total 22,2 milioane de acţiuni, iar băncile care au subscris şi intermediat operaţiunea pot plasa la o dată ulterioară alte 3,3 milioane de titluri.

    “Candy Crush Saga”, de departe cel mai de succes joc din portofoliul companiei, a avut în luna februarie 97 de milioane de utilizatori activi zilnic, fiind una dintre cele mai de succes aplicaţii pentru smartphone-uri şi tablete din punct de vedere al numărului de clienţi şi veniturilor generate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro