Tag: Oltchim

  • Guvernul vrea să acorde Oltchim un ajutor de urgenţă de 20 milioane euro

    “Ajutorul de urgenţă pentru Oltchim este de 20 milioane euro, iar mâine (joi – n.r.) o delegaţie românească va discuta acest aspect cu DG Competition”, a afirmat Traicu la un seminar pe teme energetice.

    Încercarea de privatizare a Oltchim, derulată în luna septembrie, a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

    După eşecul privatizării combinatului chimic, Guvernul a decis ca, până la viitoarea tentativă de privatizare, să ceară Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Ionel Blănculescu: Şi totuşi Oltchim poate fi salvat!

    Această foarte importantă materie primă, etilena, era până în urmă cu ceva timp produsă la instalaţiile de piroliză din cadrul Arpechim, în baza produsului naftă, furnizat de rafinărie şi transportată prin conducte, la Râmnicu Vâlcea, transportul ei la suprafaţă fiind interzis ca urmare a pericolului de explozie. Cauza reală a căderii Oltchim o reprezintă lipsa acestei materii prime, etilena, care, pe lângă faptul că împiedică producerea PVC, limitează şi producţia de sodă caustică, excesul de clor, rezultat odată cu soda, neputând fi utilizat. În actualele condiţii, dacă rafinăria Arpechim ar funcţiona, ceea ce reprezintă o utopie, în accepţiunea mea, reluarea pro­ducţiei de etilenă pe platforma Piteşti ar putea fi o soluţie, însă numai după doi ani, necesari unui proiect de minimă modernizare, care ar presupune o investiţie de 100 milioane de dolari. Şi dacă nu ar mai funcţiona, mo­dernizarea Pirolizei ar fi necesară, deoarece materia primă furnizată de rafinărie poate fi suplinită cu alta, produsă după cum vom constata în acest material.

    Mai multe pe zf.ro

  • Guvernul ia în calcul înfiinţarea unei noi firme prin care să transfere bani pentru Oltchim – surse

    “Guvernul a luat în calcul mai multe variante pentru repornirea activităţii la Oltchim şi plata salariilor, astfel încât sumele alocate să nu mai fie blocate de creditori, iar una dintre soluţii este înfiinţarea unei noi societăţi comerciale prin care să fie derulate aceste operaţiuni”, au precizat sursele citate. Guvernul urmează să decidă dacă va aproba această variantă.

    La începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta a declarat că trebuie găsită “o soluţie juridică” pentru asigurarea banilor de salarii, fără ca fondurile să mai fie blocate de creditori.

    Ponta a aprobat totodată introducerea pe ordinea de suplimentară a şedinţei de guvern un act normativ care mandatează Ministerul Economiei să înfiinţeze “o societate comercială referitoare la Oltchim”.

    Marţi, premierul a declarat că angajaţii Oltchim ar urma să încaseze în luna octombrie salariile restante, iar în noiembrie vor fi repornite, în mod treptat, anumite secţii

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Nu am discutat cu ambasadorul rus despre Oltchim

    “Nu ştiu de unde aveţi acest zvon. Am constat în ultimul timp că e suficient ca cineva să dea un zvon şi toată lumea îl preia, în condiţiile în care pot să vă spun eu. (…) Nu am discutat cu domnul ambasador al Rusiei despre Oltchim, pentru că nu aveam ce să discut în acest moment despre Oltchim. Am avut o vizită oficială a şefului comitetului mixt România – Rusia şi am discutat despre relaţiiile noastre economice în perioada următoare”, a precizat Ponta. Premierul s-a întâlnit, la sediul Guvernului, cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la întrevedere participând şi miniştrii Economiei şi Finanţelor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei pentru discuţii legate de Oltchim

    La momentul întâlnirii, în clădirea Guvernului s-a aflat şi Remus Vulpescu, fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, care a derulat procedura eşuată de vânzare a Oltchim, din luna septembrie.

    Luni dimimneaţa, premierul s-a întâlnit la Guvern cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru a discuta despre repornirea Oltchim (OLT), având ulterior şi o convorbire prin telefon cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.

    Premierul a anunţat anterior că Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim, preconizată pentru anul viitor, să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta discută cu ministrul Finanţelor, şeful ANAF şi oficiali CE despre repornirea Oltchim

    Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile. Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim (OLT) vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Liniile moarte ale privatizării

    În cazul Oltchim însă avem de-a face cu un soi de premieră – privatizarea eşuată ca instrument mediatic şi electoral. Inevitabilul Dan Diaconescu este principalul câştigător mediatic, urmat de premierul Victor Ponta şi la mare distanţă de Remus Vulpescu, Daniel Chiţoiu, Constantin Roibu şi Adriean Videanu, conform unei analize realizate de Mediafax Monitorizare în perioada 6 septembrie – 1 octombrie, pe 1.080 de site-uri, 247 publicaţii locale şi 154 publicaţii centrale.

    În schimb, combinatul în sine nu s-a bucurat şi nu se bucură de prea mare succes; aşa că reprezentanţi de la Guvern, AVAS, Electrica şi ai băncilor care au de recuperat bani vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim, care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.

  • Cine a câştigat şi cine a pierdut mediatic din privatizarea eşuată a Oltchim

    Aceasta este concluzia unei analize realizate de Mediafax Monitorizare în perioada de la apariţia anunţului de privatizare – 6 septembrie – până la stoparea procesului – 1 octombrie – pe 1.080 de site-uri, 247 publicaţii locale şi 154 publicaţii centrale, în care s-a urmărit apariţia subiectului Oltchim şi evoluţia în timp a mediatizării principalilor actori implicaţi – Dan Diaconescu, Remus Vulpescu, Victor Ponta, Daniel Chiţoiu, Adriean Videanu şi Constantin Roibu.

    Mediafax Monitorizare a considerat că se impune o analiză amănunţită deoarece privatizarea celui mai mare combinat chimic din România, Oltchim SA, a început acum aproape o lună, însă perspectivele încheierii acestui proces sunt departe de a fi clare după scandalul provocat de participarea lui Dan Diaconescu la licitaţie. Efectele pe termen scurt sunt foarte vizibile: proteste ale angajaţilor, căderea acţiunilor pe bursă cu 15%, demisii la nivel înalt, afectarea imaginii ţării în ochii investitorilor şi mult consum media, atât din partea jurnaliştilor care au scris numeroase articole în print şi în online, cât şi din partea publicului care le-a citit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plângerea împotriva lui Dan Diaconescu, depusă la Parchetul instanţei supreme

    Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a anunţat că va sesiza miercuri Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu, patronul OTV, a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim. Un reprezentant al OPSPI a venit la Parchetul instanţei supreme, miercuri, în jurul orei 15.30 pentru a depune sesizarea. Acesta a văzut că programul de lucru pentru relaţia cu publicul şi pentru depunerea sesizărilor s-a încheiat la ora 15.00, moment în care a plecat, fără să facă declaraţii jurnaliştilor aflaţi la sediul PICCJ.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Noul director Oltchim: În două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile. Mâine Victor Ponta va arăta planul de finanţare a combinatului

    “Ştiu sigur că mâine (n.r. – joi) va fi o declaraţie a domnului Victor Ponta care va arăta planul de finanţare a Oltchim. O să am discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile ca să plătim salariile, o să le cer un time out, iar în termen de două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile. Trebuie să găsesc o cale de rezolvare şi să pornim Oltchim”, a spus Mihai Bălan. Noul director al Oltchim a afirmat că trebuie recâştigate pieţele pierdute, întrucât prin oprirea producţiei s-au pierdut contracte. De asemenea, Bălan a precizat că în următoarele şase luni nu vor fi restructurări. “Dacă reuşesc să-l aduc la zero e perfect, sunt un optimist, îmi dau seama că e o mare provocare, sunt necesare şase luni pentru repornire şi readucere pe un anumit palier, nu vor fi restructurări în aceste şase luni. Trebuie reanalizate contractele, s-au pierdut contracte prin oprirea producţiei, le vom negocia şi vom recâştiga pieţele temporar pierdute”, a mai spus Mihai Bălan.

    Mai multe pe mediafax.ro