Tag: farma

  • Producătorii farmaceutici propun actualizarea bianuală a listei de compensate şi revizuirea clawback

    Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) şi Asociaţia Local American Working Group (LAWG) au prezentat reprezentanţilor Fondului Monetar International (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate din România, care au fost deja propuse Guvernului României.

    “Încercăm să convingem atât autorităţle, cât şi reprezentanţii instituţiilor internaţionale că e nevoie de măsuri imediate pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor şi pentru un mediu de afaceri sustenabil pentru industria farmaceutică, care să permită continuarea investiţiilor în capacităţile de producţie locale şi în dezvoltarea unui sistem de sănătate modern”, a declarat preşedintele APMGR, Dragoş Damian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creştere cu 6% a vânzărilor Grupului Roche în primele 9 luni ale anului

    Severin Schwan, CEO al Roche, a declarat cu privire la rezultatele companiei în primele trei trimestre: “Cererea pentru produsele oferite de ambele noastre divizii rămâne în continuare ridicată. Ne vom îndeplini obiectivele asumate pentru acest an. Sunt încântat de rezultatele deosebite ale noilor noastre medicamente oncologice, care au îmbunătăţit semnificativ supravieţuirea bolnavilor cu forme agresive de cancer.”

    Vânzarile Diviziei de Farmaceutice a Roche au crescut cu 7% în primele 9 luni ale anului 2013, ajungând  la 27.2 miliarde de franci elveţieni. Această creştere s-a datorat în special produselor din portofoliul de oncologie, dar şi perfomanţelor înregistrate de medicamentele destinate tratamentului poliartritei reumatoide.

    Linia de cercetare şi dezvoltare a Roche include în acest moment 65 de noi molecule, două treimi dintre acestea urmând a fi însoţite de teste companion de diagnostic, ceea ce întăreşte poziţia companiei în domeniul medicinei personalizate.

  • Radiografia sistemului de sănătate, la “ZF Pharma&Health Summit’13”

     Dezbaterile vor avea loc la World Trade Center Bucureşti şi vor începe la ora 9.00, atât în 23, cât şi în 24 septembrie.

    Anul 2013 este un an fierbinte în sistemul sanitar românesc: prescripţia electronică a devenit obligatorie, la ieşirea din spital a fost introdusă coplata, iar spitalele sunt plătite după noi criterii. Pacienţii, din ce în ce mai nemultumiţi, fie merg către mediul privat, fie aleg să se trateze în străinătate. În sistemul privat însă, pentru prima dată după mai mulţi ani de extindere neîntreruptă, operatorii au pus frână expansiunii şi aşteaptă noile modificări astfel încât să-şi poată creiona strategia pentru perioada următoare. “Când va ajunge România să ofere în spitale standarde similare cu cele din Austria sau Turcia şi ce schimbări vor mai avea loc în sistemul de sănătate?” este întrebarea care stă la baza discuţiilor din cele două zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt medicii care primesc milioane de euro de la companiile farmaceutice

    “ZECE OAMENI CONDUC DIABETUL ROMÂNESC”, spune Andrei Foişor, managerul din fruntea diviziei Roche Diabetes Care, care dezvoltă sistemele de automonitorizare a glicemiei şi este lider mondial în servicii destinate managementului diabetului. În specialitatea în care lucrează Foişor activează doar 500 de medici, iar cei zece lideri de opinie sunt decisivi în recunoaşterea eficienţei produselor şi stabilirea lor ca ţinte de tratament. „Clienţii principali sunt medici, spitale şi farmacii, dar cei mai importanţi sunt domnii profesori, ei sunt şefii de trib, autorităţile în domeniu. Asta e cheia ca să intri cu produsul pe piaţă şi să rezişti o perioadă de timp”, explică Foişor, care menţionează că e important şi ca produsul să fie bun, dar şi „să ştii să îl povesteşti”. Oficialul Roche România spune că sunt frecvente cazurile în care produse foarte bune nu au fost promovate „cum trebuie” şi care, din acest motiv, au rămas în obscuritate.

    POTRIVIT INFORMAŢIILOR DIN PIAŢĂ, numărul liderilor de opinie în comunitatea medicală ar ajunge la circa 300. Executivii consultaţi de Business Magazin susţin, sub protecţia anonimatului, că vârfurile se împart în trei categorii: 60% dintre ei sunt urmaţi de restul medicilor pentru că sunt bine pregătiţi şi au dobândit respectul comunităţii; alţi 20% reuşesc să îi ţină sub control pe colegii de breaslă prin metode administrative, precum subordonarea ierarhică; ceilalţi şi-au pierdut credibilitatea pentru că se cunoaşte faptul că sunt manipulabili şi compromişi din punct de vedere al imaginii publice.

    Aşadar, din cei circa 300 de şefi de asociaţii profesionale şi comunităţi medicale ar rămâne cam jumătate, halate albe în cabinele cărora trebuie să intri pentru ca produsul tău să fie prescris şi apoi vândut. „Vorba care descrie relaţia reprezentantului cu medicul vine din industria bunurilor de larg consum: «Dacă e nevoie, îi duci şi îi iei copilul de la şcoală»”, spun sursele citate. În România există circa 4-5.000 de reprezentanţi medicali, însă numărul celor care sunt cu adevărat buni şi pot deschide oricând uşa oricărui profesor este de doar câteva sute. Relaţia lor este similară unui serviciu de private-banking: se întâlnesc ori de câte ori e nevoie, se sună frecvent şi pot chiar lega prietenii. „Relaţia celor două părţi nu este foarte transparentă. Tocmai de aceea se decredibilizează întreg angrenajul în momentul în care încep să circule zvonuri că doctorul X e al companiei Y.”

    De ce e important să fii aproape de medicii de top? Şefii asociaţilor sunt cei care stabilesc protocoalele terapeutice pentru diverse afecţiuni, iar acestea se răspândesc rapid la doctorii din teritoriu şi se transformă în regulă de prescriere. În plus, dacă liderul de opinie nu aude de produsul lansat de o companie, poate să nu îl menţioneze sau chiar să îl critice la conferinţele la care participă.

    IN ULTIMII ANI, industria a adoptat propriile coduri de etică, menite să credibilizeze companiile în faţa mass-media şi publicului larg. „Profesioniştilor din domeniul sanitar nu li se pot oferi sau promite niciun cadou, avantaj pecuniar sau beneficiu în natură, ca stimulent pentru a prescrie, achiziţiona, furniza, vinde sau administra un produs medicamentos„, se arată în codul de etică al Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente, adoptat în 2006, din care fac parte circa 30 de companii, cele mai importante de pe piaţa locală. În plus, se stipulează că nu trebuie oferite sau furnizate plăţi în bani sau în echivalenţi ai banilor.

    Totuşi, sume importante sunt alocate pentru confortul halatelor albe. Cazarea nu trebuie să coste mai mult de 675 de lei pe noapte, limita pentru mâncarea zilnică este de 300 de lei, iar onorariile pentru participarea la conferinţe se opresc la 500 de euro. Medicii mai pot primi un sprijin de 500 de euro pentru cărţile la care lucrează, dar şi echipament medical sau tehnic de uz general sau pentru renovări şi adaptări ale spaţiilor de spital şi pot încheia contracte de training sau alte tipuri de contracte de consultanţă cu companiile farmaceutice pentru programe educaţionale interne.

     

  • Noii acţionari americani orientează Labormed către export

    Grupul farmaceutic american Alvogen, care a preluat anul trecut compania locală Labormed într-o tranzacţie complicată – cu băncile creditoare la uşă şi fără reacţii oficiale din partea acţionarului Advent –  şi-a stabilit ca prioritate reducerea dependenţei Labormed de piaţa românească şi orientarea companiei către export.

    „Vom continua să introducem produse noi în fabricaţie în ariile terapeutice (…) cardiovascular, sistem nervos central, OTC-uri“, a spus Laurenţiu Scheuşan, vicepreşedinte executiv de marketing şi vânzări din Europa Centrală şi de Est al Alvogen.

    Grupul american a anunţat că fabrica Labormed va constitui baza de produţie, cercetare şi dezvoltare, vânzări şi marketing pentru această regiune. Alvogen este o companie care acum îşi clădeşte prezenţa în regiune şi în Europa şi este interesată de extinderea prin achiziţii.

    Potrivit datelor companiei de analiză şi studii de piaţă Cegedim România, Labormed s-a aflat în 2012 pe locul 18 în topul celor mai mari jucători din industria farma, cu vânzări de 226 mil. lei (50 mil. euro) şi o cotă de piaţă de 1,9%.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Terapia va investi 10 mil. euro şi are în plan vânzări şi exporturi cu 10% mai mari

    Terapia Ranbaxy, cel mai mare producător de medicamente generice din România, are în plan pentru acest an investiţii de circa 10 milioane euro şi o creştere cu 10% a cifrei de afaceri şi exporturilor, comparativ cu 2012, a declarat directorul general al companiei Dragoş Damian (foto). În 2012, compania a avut afaceri de 450 milioane lei (100 milioane euro), cu 7% mai mari decât în anul anterior, când s-au situat la 421,2 milioane lei. „Şi 2012 şi 2013 sunt ani în care am pus/punem accentul pe managementul riscului financiar, pe administrarea capitalului de lucru şi derularea investiţiilor capitale. (…) În 2013 sunt bugetate investiţii capitale de circa 10 milioane euro“, a arătat Damian. Terapia a lansat anul trecut 15 produse noi şi are în plan 12 lansări în acest an.  În ceea ce priveşte exporturile, şeful Terapia estimează o majorare cu 10% a acestora şi abordarea de noi pieţe, în special cele din vecinătatea Mării Negre şi din CIS.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Antibiotice Iaşi merge după profit în SUA

    Producătorul farmaceutic Antibiotice Iaşi, controlat de Ministerul Sănătăţii, va ajunge anul acesta la exporturi de medicamente de 5 mil. dolari pe piaţa din SUA, de cinci ori mai mult comparativ cu nivelul de 1 mil. dolari de anul trecut, după ce a semnat contracte cu doi distribuitori. “Dezvoltarea afacerilor pe piaţa americană, recunoscută ca fiind una dintre cele mai ofertante, dar şi greu accesibile, a devenit strategică în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât rata de profitabilitate a afacerilor dezvoltate pe această piaţă este în jur de 40%”, a spus Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iaşi. La nivelul acestui an, Antibiotice aşteaptă exporturi totale de 23,5 mil. dolari, în creştere cu 17,5% comparativ cu nivelul de 20 mil. dolari din 2012, compania livrând pe pieţele străine circa 70 de medicamente. Prin noile contracte, producătorul din Iaşi exportă şase medicamente injectabile antiinfecţioase (antibiotice). Producătorul din Iaşi a înregistrat anul trecut venituri de 327 mil. lei (73,4 mil. euro). Compania a anunţat de mai mult timp că vrea să-şi intensifice exporturile, deoarece pe pieţele externe găseşte condiţii comerciale mai bune. Antibiotice este singurul producător de medicamente deţinut de statul român.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • ANZAG a dat 35,5 mil. euro în 2012 pentru achiziţia a 20% din Farmexpert

    Grupul german ANZAG a cheltuit anul trecut 35,5 milioane de euro pentru achiziţia a încă 20% din acţiunile distribuitorului farmaceutic Farmexpert, sumă care cuprinde atât preţul plătit către fondatorul companiei Eugen Banciu, cât şi cheltuielile aferente achiziţiei. “În cursul exerciţiului financiar 2011/12 o altă participaţie de 1% din ARMILA (Lituania) a fost achiziţionată pentru 225.000 euro şi alta de 20% din Farmexpert pentru 35,516 milioane euro (inclusiv costurile aferente achiziţiei)”, se arată într-un raport al ANZAG. Omul de afaceri Eugen Banciu a vândut în 2006 un pachet de 60% din acţiunile companiei pe care a fondat-o în 1996. Potrivit rapoartelor grupului german, costul achizi­ţiei a fost de 29,2 milioane de euro.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Vânzările grupului farmaceutic sloven Krka în România au atins anul trecut

    47 milioane de euro, în scădere de la 48,6 milioane euro în 2011, însă piaţa locală s-a menţinut pe primul loc la nivelul grupului în Europa de Sud-Est, reiese dintr-un raport al companiei. În raportul la nouă luni, Krka argumenta scăderea vânzărilor prin restricţiile privind distribuţia produsului Bilobil, unul dintre cele mai importante produse ale companiei pe piaţa românească. A doua piaţă ca mărime în regiune este Croaţia, unde grupul sloven a raportat vânzări de 35,2 milioane euro. La nivelul Europei de Sud-Est, care reprezintă 13% din vânzările totale ale grupului, Krka a înregistrat creşteri în Serbia, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia şi Kosovo. Potrivit datelor companiei de analiză şi studii de piaţă Cegedim România, Krka se situează pe locul 12 în topul companiilor farmaceutice din România, cu o cotă de piaţă de 2,4%. Per total, grupul a vândut anul trecut medicamente şi produse veterinare de peste un miliard de euro, în creştere cu 6% comparativ cu 2011. Krka produce medicamente generice pe care le comercializează în peste 70 de state la nivel mondial. Firma are centre de producţie în Slovenia, Polonia, Rusia, Croaţia şi Germania.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Dragoş Dinu, noul CEO al Domo

    Dragoş Dinu, care a condus anterior A&D Pharma, cel mai mare grup local din industria farmaceutică, preia astfel funcţia de CEO.

    Reprezentanţii Domo nu au oferit informaţii despre acest fond de investiţii, astfel că nu există date clare dacă este vorba de o schimbare de acţionariat sau doar de un transfer de acţiuni al aceluiaşi fond de investiţii de pe o entitate pe alta.