Moneda Turciei s-a depreciat luni cu 1,1% până la ora 13:00, în Istanbul, la 1,8962 lire pentru un dolar. Dacă ar închide la acest nivel, lira ar avea ca mai slabă cotaţie faţă de dolar începând din decembrie 2011.
Bursa din Istanbul a scăzut cu 1,7%, în timp ce acţiunile Garanti Bank, cea mai mare instituţie de credit din Turcia au coborât cu 3%.
Guvernul ar fi dispus să se întâlnească cu reprezentanţi ai protestatatrilor, însă dacă aceştia vor rămâne pe străzi “va trebui un răspuns pe limba lor”, a declarat, duminică, Erdogan. Premierul a participat, pe parcursul weekend-ului la mai multe manifestaţii ale susţinătorilor regimului.
“Mesajul a fost intransigent, argumentând că protestatarii din Piaţa Taksim şi alte locuri sunt extremişti, jefuitori şi reprezintă o minoritate nedemocratică, iar premierul nu va ceda în faţa lor”, a declarat economistul şef pentru pieţe emergente al Standard Bank, Tim Ash. Cel puţin trei oameni au murit în protestele care durează de peste o săptămână.
Leave a Reply