Bacalaureat 2013: Prima probă începe luni. 187.898 de elevi sunt înscrişi la examen

Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2013 începe luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A), informează Ministerul Educaţiei. Proba se va desfăşura în intervalul 10 – 12 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) – croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană -, programată între 12 şi 14 iunie 2013.

În intervalul 17 – 21 iunie va avea fi susţiută proba D – evaluarea competenţelor digitale, iar proba orală la o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată între 25 şi 28 iunie. Probele scrise vor fi susţinute după cum urmează: 1 iulie – limba şi literatura română, 2 iulie – limba şi literatura maternă, 3 iulie – proba obligatorie a profilului şi 5 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12.00, putându-se depune contestaţii în aceeaşi zi, până la ora 16.00. După rezolvarea constestaţiilor, se vor afişa rezultatele finale, în data de 12 iulie. Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de bacalaureat.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *