Sunt in lume cateva familii cu care nu-ti poti permite sa glumesti, iar Rothschild este una dintre ele. Cum sa mai ai chef de ironie in fata celor care l-au imprumutat pana si pe Napoleon la nevoie? Lynn Forester este insa convinsa ca momentul in care l-a cucerit definitiv pe Sir Evelyn de Rothschild, unul dintre mostenitorii imperiului financiar omonim, a fost cel in care l-a intrebat daca nu cumva se casatoreste cu ea pentru banii ei.
Cu toate acestea Lady de Rothschild marturiseste ca nu se da prea mult in vant dupa noul sau nume, iar in saloanele britanice cu staif a provocat destul de multa valva atunci cand a trimis de cateva ori invitatii pe care s-a semnat fara titlul sau nobiliar.
“Pai, ce sa spun? Eu i-am propus lui Evelyn sa ia el numele meu dupa casatorie, dar nu a vrut”, rade ea cu pofta, comentand reactiile pe care le-a starnit cu aceasta ocazie.
“Folosesc titlul de ‘lady’ fiindca sunt mandra de sotul meu, dar sunt constienta ca este un bun de imprumut. In plus stiu ca nu am nevoie de un titlu pentru a putea spune ‘Asta sunt eu’”. Desi sotul sau este titularul unei averi de peste 600 de milioane de dolari povestea celei pe care revista Fortune a numit-o una dintre cele mai influente cinci femei din lume nu s-ar putea incadra niciodata in seria “Cum sa pui mana pe un miliardar”.
Cand Sir Evelyn Rothschild, mogulul bancar in varsta de 67 de ani, a intalnit-o pentru prima oara pe fosta avocata de business si antreprenoare in domeniul telecomunicatiilor, efervescenta fosta sotie a politicianului newyorkez Andrew Stein, aceasta castigase deja mai bine de 100 de milioane de dolari doar din vanzarea licentelor de internet wireless broadband si reusise sa stranga fonduri de un miliard de dolari pentru finantarea start-up-ului telecom FirstMark Communications.
Insa, desi se declara o democrata convinsa, lui Lady Rothschild nimic nu i se pare mai normal decat ca oamenii bogati sa se casatoreasca intre ei si, ca atare, este de parere ca uniunea dintre doua minti stralucite in afaceri si doua nume puternice in business este cel mai natural lucru cu putinta.
“Cred ca Evelyn era in cautarea unui partener mai degraba decat a unui parazit”, spune ea.”Iar o parte importanta din armonia si fericirea prezenta in familia noastra consta in faptul ca suntem amandoi doua persoane puternice care se iubesc pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce au.”
Asa se explica ca la doi ani dupa ce a cunoscut-o pe Lynn Forester, Sir Evelyn a divortat de cea de-a doua sa sotie, Victoria Schott, si in noiembrie 2000 Lynn a devenit cea de-a treia Lady Rothschild, iar bunii prieteni ai acesteia, Bill si Hillary Clinton, si-au pus la dispozitie propria lor resedinta pentru luna de miere a proaspetilor insuratei: Casa Alba.
Antreprenoriatul ca hobby
Desi s-a pregatit pentru o cariera in avocatura, Lynn Forester nu a putut sa uite niciodata gustul succesului in afaceri pe care l-a simtit pentru prima oara la doar 16 ani. Atunci adolescenta care isi petrecea vacanta in Israel a cedat pentru prima oara impulsului antreprenorial si si-a umplut valiza de jeansi cumparati cu 10 dolari bucata pe care, odata ajunsa inapoi acasa, i-a vandut la un pret de 10 ori mai mare.”Afacerile au fost intotdeauna ceva natural pentru mine”, spune ea.”Si nu m-am putut lasa niciodata de business din cauza satisfactiei pe care mi-o produce si a emotiei succesului. Toate astea sunt cu mult mai bune decat banii. Dar totusi nici recompensele financiare nu sunt chiar de aruncat”, spune ea razand.
Unul dintre atuurile pe care a mizat in afaceri a fost si solida etica a muncii pe care a deprins-o de mica, in familie, pe cand isi petrecea verile alimentand cu kerosen avioanele din New Jersey.”Sincera sa fiu, de vreo 15 ani incoace nu mai muncesc fiindca trebuie, averea pe care am acumulat-o fiind suficienta si pentru copiii si pentru nepotii mei. Insa iubesc munca si cred ca asta se datoreaza felului in care m-a crescut familia mea. Tata a lucrat intotdeauna cu placere si ne obliga si pe mine si pe fratii mei sa lucram in timpul verii, dar si in weekenduri, si mi s-a spus mereu ca cel mai important lucru este sa fii independent financiar.” Dupa ce absolvit studiile Facultatii de Drept a Universitatii Columbia, Lady Lynn s-a angajat la casa de avocatura Simpson, Thacher & Bartlett din Manhattan si s-a casatorit cu politicianul newyorkez Andrew Stein, cu care a avut doi fii, Ben si Jake. Asemeni bunei ei prietene Hilary Clinton, ea era principalul sustinator al familiei in acea perioada.”Lucram cate 14 ore pe zi, sapte zile pe saptamana si aveam extrem de putin timp pentru altceva decat serviciu”, isi aminteste ea. Cand domeniul juridic si-a pierdut farmecul pentru ea, Lady Lynn a inceput sa caute noi oportunitati si asa si-a adus aminte de prima ei iubire: afacerile.
Ce e aia un celular?
Privind in urma, Forester isi da seama ca a fost mereu acolo unde erau banii si miliardarii au facut intotdeauna parte din cercul ei de cunostinte. In perioada in care lucra inca la Simpson, Thacher & Bartlett, Lynn Forester a avut sansa sa il cunoasca pe John Kluge, mogulul industriei de divertisment care a construit imperiul Metromedia pe care l-a vandut lui Rupert Murdoch pentru 4 miliarde de dolari in 1986, cel care avea sa ii devina mentor si sa o lanseze in lumea afacerilor.”Kluge a fost primul om din lume care si-a dat seama ca telefoanele celulare vor schimba lumea. Oamenii au uitat acum ce om de afaceri stralucit a fost John Kluge si ca el a fost cel mai bogat om din America inainte sa se fi auzit de Bill Gates. Cand John a inceput afacerile in domeniul telecomunicatiilor, cea mai mare parte a oamenilor, printre care si eu, habar nu aveau ce inseamna un celular, suna ca o idee biotehnica.” Cu toate acestea Kluge a tinut neaparat sa o angajeze pe Forester ca vicepresedinte executiv pe partea de dezvoltare si asa tanara de 28 de ani a patruns in cel ce avea sa ramana cel mai dinamic sector de business din lume timp de 2 decenii. Cand patru ani mai tarziu Kluge a hotarat sa-si vanda participatiile in industria telecomunicatiilor companiei Southwest Bell pentru nu mai putin de 1,3 miliarde de dolari, a sosit si momentul unei decizii pentru Forester.”Nu aveam de gand sa lucrez pentru Southwest Bell si atunci i-am spus lui John ca, desi nu stiu sigur daca ma voi descurca, chiar imi doresc sa fiu si eu antreprenor. Imi doream propriul meu show. Iar el mi-a spus atunci ca este convins nu numai ca am sa ma descurc, dar ca voi fi unul dintre cei mai buni.” Lady Lynn isi aminteste ca atunci i-a marturisit acestuia ca visul sau este sa aiba un venit net de 40 de milioane de dolari.”Nu stiu de ce tocmai 40, dar pentru mine erau mai multi bani decat imi puteam imagina. Credeam ca am sa mor si am sa ajung in Rai in momentul in care as fi reusit sa strang 40 de milioane.” Atunci Forester spune ca miliardarul i-a dat cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodata.”Tin minte ca mi-a spus: ?Nu te mai gandi la bani! Tot ce conteaza este viziunea pe care o construiesti si daca reusesti sa te trezesti in fiecare dimineata iubind-o din ce in ce mai mult, banii vor veni de la sine?. Iar sfatul lui a fost atat de profund incat m-am pomenit gandindu-ma ‘O, doamne, bineinteles!’, si apoi am pornit de acolo.”
O avere “picata” din cer
In 1989, Forester si-a inceput cariera de antreprenor dupa ce i-a convins pe cei de la Motorola sa ii cumpere o parte dintr-o mica companie portoricana de telecomunicatii. Sub conducerea ei compania a crescut atat de mult incat dupa doar sase ani Forester si-a vandut participatia cu 50 de milioane de lire sterline. Insa miscarea care a facut-o celebra atat in piata, cat si in lumea afacerilor in general a fost obtinerea licentelor de internet wireless broadband, mai intai in America, apoi si in Europa, intr-un moment in care internetul era inca un spatiu destinat exclusiv cercetatorilor si specialistilor in IT. Forester recunoaste ca la momentul 1995 nu a trebuit sa scoata din buzunar niciun ban pentru acestea, obtinandu-le gratuit de la guvernul Statelor Unite.
“Am avut norocul sa constientizez inaintea altora ca frecventele care vor fi folosite pentru wireless sunt o resursa limitata si ca la un moment dat vor deveni o afacere cu greutate. Am fost prima persoana care a aplicat in Statele Unite pentru licentele de wireless broadband. Si da, e adevarat, le-am vandut apoi pentru o multime de bani.”
In 1997, cand Forester s-a hotarat sa se desparta de pretioasele licente, a castigat de pe urma lor, intr-adevar,”o multime de bani”, vanzandu-le principalului sau competitor, compania Teligent, pentru 10 milioane de dolari cash si 5% din actiunile companiei care acum au o valoare de piata de 1 miliard de dolari. “N-am avut niciodata suficienti bani pentru a cumpara ceea ce era pe val la momentul respectiv, asa ca a trebuit intotdeauna sa pornesc de la o lipsa de capital care ma obliga sa gasesc o idee noua, o oportunitate trecuta cu vederea.”
Era logic ca dupa succesul repurtat in Statele Unite sa incerce acelasi lucru si in Europa, si astfel Forester a pus bazele FirstMark Communications in 1998. Beneficiind si de vantul prielnic al boom-ului dotcom, dar si de o reputatie de invidiat dupa lovitura data in America, ambitioasa newyorkeza a reusit sa atraga finantari pentru start-up-ul telecom din partea unora dintre cele mai mari nume din lumea finantelor, precum Nathan Myhrvold, Henry Kissinger, Vernon Jordan.
In doar doi ani de zile a reusit sa stranga 1 miliard de dolari in venture capital and debt financing – o suma nemaiauzita la momentul respectiv pentru un startup telecom european -, a cumparat licente wireless in sase tari si a construit o retea care le lega intre ele pe cele locale. In iunie 2000 a ales insa sa iasa din afacere si la doar trei luni distanta piata s-a prabusit. Amintindu-si de experienta de manager a FirstMark, Forester spune ca a invatat cu aceasta ocazie ca e mai bine sa fii norocos decat destept.
“In iunie 2000, cand am ales sa ies din afacere, banii – miliardul de dolari – tocmai intrau in companie, astfel incat se crease o veritabila frenezie in jurul acesteia, una cu care eu nu ma simteam prea confortabil, sincera sa fiu. Insa e cam dificil sa refuzi asemenea bani, mai ales cand vin inspre tine din toate directiile. Insa nu as fi putut sa-mi imaginez ca totul se va prabusi in urmatoarele trei luni de zile. In general, bubbles sunt foarte periculoase si imi dau seama acum cat de norocoasa am fost sa pot iesi din acest business inainte ca aceasta sa se sparga.” Forester stia ca nimic nu este garantat in business si mai ales ca prima conditie pentru ca afacerea sa aiba succes era sa reuseasca sa stranga 5 miliarde de dolari.
“Atunci cand noii investitori s-au panicat si nu au mai vrut sa mai bage si restul de bani in companie, era evident ca aceasta nu avea cum sa mai functioneze. Eu nu-i pot invinui pentru aceasta decizie, nu erau banii mei si nici alegerea mea, precum nici ei nu m-au putut invinui pe mine pentru deciziile lor investitionale. Cu unii dintre ei am ramas prietena, pe altii nu i-am mai vazut, dar asta e, toti sunt baieti mari si s-au descurcat intr-un fel sau altul.”
Leave a Reply