Inca o luna cu 7%

Nedorind sa dea impresia ca recenta crestere a inflatiei peste asteptari a speriat-o, BNR a mentinut dobanda de politica monetara la 7% pe an la ultima sedinta a consiliului de administratie.

 

Analistii inclina sa creada totusi ca o majorare a dobanzii ar putea fi decisa la urmatoarea sedinta, cea din 31 octombrie, daca varful de aproape 5% inflatie anualizata, atins in august, va fi depasit in septembrie. In acelasi timp insa, BNR a promis ca va face uz de singura parghie unde avea intr-adevar marja buna de actiune – dobanda efectiva folosita in operatiunile de piata -, care in ultimele luni a crescut, de obicei insa fara a atinge sau depasi nivelul dobanzii nominale de politica monetara. Saptamana trecuta, BNR a procedat in consecinta, absorbind integral lichiditatea excedentara din piata a bancilor (nu partial, ca pana acum) la o dobanda fixa de 7%, adica egala cu dobanda de politica monetara – ceea ce i-a facut pe comentatori sa echivaleze decizia cu o majorare efectiva a dobanzii de referinta. Nici de data aceasta BNR nu a redus nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) ale bancilor, masura pe care bancherii o asteapta de mult. Totusi, chiar saptamana trecuta a aparut in Monitorul Oficial o serie de masuri privind relaxarea regimului RMO, conform carora, printre altele, bancile de economisire si creditare pentru locuinte nu mai trebuie sa constituie RMO.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *