O paine mai scumpa

Seceta din acest an a dublat preturile cerealelor in tarile din Europa Centrala si de Est. Din cauza decalajului mare dintre cerere si oferta, se estimeaza ca preturile vor continua sa creasca si in perioada urmatoare.


Numai in ultimele doua saptamani, cerealele s-au scumpit in Cehia cu 10%. In Bulgaria, producatorii cer 255 de euro pe tona de grau, de doua ori mai mult fata de anul trecut. Din cauza cresterii abrupte a preturilor, Consiliul Consultativ pentru Cereale s-a intrunit la Sofia intr-o sedinta extraordinara, pentru a discuta strategia pentru perioada urmatoare. In ultima perioada, morarii si alti achizitori de cereale au asteptat ca preturile sa coboare, insa acestea au inregistrat noi cresteri in intreaga Europa. Astfel, din cauza diferentei mari dintre preturile cerute si cele oferite, cantitatea de cereale tranzactionata la Bursa de Marfuri de la Sofia a fost extrem de redusa. Jan Veleba, presedintele Camerei Agricole din Cehia, spune totusi ca recolta din acest an a fost mai buna decat cea din 2006, astfel ca tarile din jur cumpara grau din Cehia.

„Preturile pe plan mondial sunt stabilite insa de superputerile producatoare de cereale, cum ar fi Polonia, Ungaria, Franta si Germania, unde recoltele au fost reduse in acest an“, a explicat Veleba. Mai mult, rezervele mondiale de cereale au ajuns acum la cel mai scazut nivel de dupa 1970. Karel Zezula, secretar general al Bursei poloneze de Marfuri, considera ca preturile vor continua sa creasca si in perioada urmatoare.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *