Nicolăescu: Managerii spitalelor publice care acumulează arierate trei luni consecutive vor fi schimbaţi din funcţie

Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, a anunţat astăzi că de la 1 aprilie, odată cu intrarea în vigoare a contractului cadru (documentul care stabileşte condiţiile acordării serviciilor de sănătate), spitalele mari, numite spitale de linie 1 şi spitale de linia 2, vor avea mai mulţi pentru fiecare caz rezolvat (indicatorul care defineşte această sumă se numeşte tarif pe caz ponderat). Spre exemplu, spitalele de linia 1 vor primi 1.800 de lei pentru fiecare caz rezolvat, faţă de 1.400 – 1.600 în prezent, spitalele de linia a 2-a vor primi 1.600 de lei de la 1.400 de lei. Pentru spitalele de linia a treia sumele rămân la 1.400 de lei, iar celelalte vor primi mai puţini bani. Totodată, marile spitale din ţară, vor mai primi bani suplimentari şi pentru serviciile de anestezie- terapie intensivă (ATI), printr-un program special al Ministerului Sănătăţii. “30% din spitale consumă 80% din fondurile alocate (…) Acei manageri care acumulează arierate trei luni consecutiv vor fi schimbaţi din funcţie”, a spus Eugen Nicolăescu la evenimentul Mediafax Talk About Health Reform.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *