Financial Times împlineşte astăzi 125 de ani, iar prestigioasa publicaţie londoneză marchează acest eveniment atât în ediţia print, cât şi în ediţia online printr-o campanie intitulată “Încă suntem călăuzele business-ului mondial”. Financial Times a fost fondat în anul 1888 de către James Sheridan şi Horatio Bottomley, iar câţiva ani mai târziu a fuzionat cu Financial News, cele două publicaţii continuând sub brandul FT. În ultimii 25 de ani, publicaţia britanică a devenit cu adevărat o organizaţie de talie mondială. În perioada 1997-1998 FT s-a extins rapid în SUA, iar cinci mai târziu a pătruns şi pe piaţa asiatică. În anul 2000 a apărut şi ediţia FT în limba germană, Financial Times Deutschland, în parteneriat cu firma Gruner Jahr, sediul fiind la Hamburg. După opt ani, FT a vândut participaţia sa – 50% – companiei germane, iar la sfârşitul anului trecut ziarul a încetat să mai fie publicat din cauza pierderilor masive acumulate – 250 milioane euro. În prezent FT are ediţii diferite pentru Marea Britanie, Europa, Asia, SUA şi Orientul Mijlociu.
Leave a Reply