CAPITALUL DE LUCRU

„In momentul in care am pornit Petromidia, am platit primul avans, am pus toate garantiile la FPS si cand m-am uitat in spate nu mai era nimic. Si umblam la banci sa finantez capitalul de lucru. Ce am gasit in companie era total diferit de ce era in documentele FPS si aveam de ales sa cer banii inapoi sau sa imi asum aceasta chestie si sa merg inainte. Capital de lucru nu era. Rafinaria era goala, conservata bine, dar fara picatura de titei. Pe 26 ianuarie 2001, ziua in care a murit Horia Rusu (fruntas liberal, deputat PNL din 1990, n. red.), a trebuit sa plec la Viena sa ma inteleg cu o banca sau sa iau bani pentru primul vas cu titei. Mi-au pus conditia ca acest vapor sa vina din Irak, pentru ca banca avea controlul direct asupra acestui transport. Am negociat pentru primele 150.000 de tone, am terminat la opt seara si m-am suit sa plec la inmormantarea lui Horia la Timisoara. M-am trezit cand trenul pleca din gara Arad, de fapt am tras semnalul de alarma. Trenul facuse deja vreo 20 de kilometri, era viscol si eu in pantofi de afaceri. Am mers peste un camp, vedeam lumini la vreo doi kilometri de mine si am luat-o in directia aceea. La lumina lunii am vazut o multime de caini venind spre mine si am urcat pe terasamentul caii ferate. Am mers trei ore, am cazut, mi-am rupt pantalonii si aveam in cap ca aseara am luat 30 de milioane de dolari de la aia, si acum…

Dimineata m-am urcat intr-un camion, m-am dus la gara, intre timp mi se descarcase si telefonul, si de la marire si decadere am ajuns la inmormantare. La o saptamana a venit vaporul; tin minte ca venit la mine un tanar intr-o pufoaica si m-a intrebat: «Da’ bani aveti?». Asa a pornit rafinaria. Dupa aia am pus in competitie doua banci, o banca austriaca care era invidioasa pe cealalta. Si a crescut capitalul de lucru…“.