Zastava 10, versiunea sarbeasca a modelului Fiat Punto, este pe punctul de a fi comercializat pe pietele din Rusia, Ucraina si din alte tari din fosta Uniune Sovietica.
Deja managerii Fiat au aprobat cererea depusa de producatorul sarb de a livra modelul dealerilor auto din Rusia, la sfarsitul lunii august urmand sa fie luate in discutie cereri similare pentru alte tari din regiune. Zoran Bogdanovic, directorul executiv al Zastava Cars, citat de cotidianul sarb Danas, spune ca va incepe un studiu despre piata rusa, fiind convins de numarul mare de oportunitati pe care le ofera o piata de asemenea amploare. Zastava a incheiat un acord cu grupul Fiat, care ii ofera licenta de a produce modelul Punto si de a-l comercializa sub denumirea de Zastava 10. Recent, producatorul sarb a incheiat un acord si cu General Motors, detinatorul marcii Opel, conform caruia aici va incepe in toamna anului viitor asamblarea modelului Astra Classic. In 2009 urmeaza sa fie lansata productia unui nou model Opel. Fata de intelegerea incheiata cu Fiat, acordul incheiat cu GM stipuleaza ca masinile produse in Serbia vor fi comercializate sub marca Opel.
Leave a Reply