“Emiratul din Golfului Persic este preferat de vedete şi expaţi, iar în afară de segmentul de consumatori de turism cu venituri mari, Dubaiul intră şi în topul preferinţelor salariaţilor marilor corporaţii. Media de vârstă a acestora este între 35 şi 45 de ani, iar veniturile sunt medii sau peste medie. Un alt segmet sunt turiştii interesaţi de vacanţe exotice, care deşi nu au venituri mari, achiziţionează pachetele în Dubai în perioadele în care acestea sunt în early booking”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Mircea Vladu, directorul executiv al Prestige Tours, touroperatorul grupului Happy Tour, prin intermediul căruia au mers anul trecut în Dubai aproximativ 3.500 de români.
El spune că până la apariţia crizei mondiale, Dubaiul era o destinaţie ultra-exclusivistă, iar un pachet turistic pentru o săptămână costa 4.000-5000 de euro. Pe fondul crizei şi al interesului manifestat de turoperatorii din întreaga lume, hotelierii au redus preţurile.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply