Pregatirile pentru petrecere au inceput in capitala provinciei Kosovo, Pristina, si guvernul a cumparat chiar si artificiile. Dar, la opt ani dupa ce fortele NATO au bombardat trupele sarbe si le-au izgonit din Kosovo, independenta pentru care aceasta mica enclava a etnicilor albanezi s-a tot luptat se arata inca departe.
In timp ce SUA, Rusia, Uniunea Europeana au tot dus dispute pe marginea a ceea ce Natiunile Unite numesc eufemistic statutul final” al teritoriului, rezolutia cu privire la Kosovo s-a amanat, din decembrie in martie si din martie in mai. Ultima versiune a rezolutiei a fost respinsa de Rusia la inceputul acestei luni tocmai pentru ca avea ca finalitate independenta provinciei. Unii diplomati spun ca vor mai trece luni multe pana cand viitorul provinciei va fi clarificat.
Multi locuitori din Kosovo avertizeaza insa ca daca asteptarea se mai prelungeste, o eventuala declansare a tensiunilor acumulate ar putea afecta fragila stabilitate a locului. Premierul provinciei, Agim Ceku, a declarat saptamana trecuta ca regiunea ar trebui sa-si declare independenta fata de Serbia pe 28 noiembrie, de ziua independentei Albaniei. Ne-ajunge, spune si Hashim Thaci, fostul lider al gherilelor albaneze care conduce acum Partidul Democrat din Kosovo. Termenul era ieri. Astazi e deja prea tarziu. Maine e periculos.
Razboiul din Kosovo s-a terminat in 1999, dupa 78 de zile de bombardamente ale NATO care au fortat trupele sarbe sa se retraga. Regiunea muntoasa de 10.875 de kilometri patrati a fost administrata de atunci de Natiunile Unite, ajutate de circa 17.000 de militari NATO din fortele de mentinere a pacii. De ani de zile, SUA si Europa le-au spus etnicilor albanezi din Kosovo – peste 90% din populatia regiunii – ca in cele din urma vor avea propria lor tara. Dar Serbia insista ca teritoriul ramane o provincie a sa, iar Rusia spune ca nicio solutie nu trebuie impusa impotriva vointei Serbiei. Dupa ce luni de zile a moderat discutii in mare parte nefructuoase intre sarbi si etnicii albanezi din Kosovo, emisarul ONU Martti Ahtisaari a prezentat in aprilie un plan Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite pentru independenta de facto a provinciei, sub supraveghere internationala. Serbia l-a respins rapid, iar Rusia a amenintat ca se va opune prin veto oricarei masuri care va permite provinciei sa se desparta de Serbia. Imposibilitatea de a se ajunge la un acord la Natiunile Unite a avut repercusiuni in Kosovo, unde credibilitatea mediatorilor internationali si a politicienilor locali s-a erodat deopotriva si au aparut temeri ca grupurile extremiste ar putea distruge pacea si asa instabila din provincie.
Caramizile rosii ale cladirilor noi impanzesc peisajul, iar macaralele atarna deasupra capitalei Pristina, unde cafenele noi si cochete tintesc o clientela tanara si in pas cu moda. Dar semnalele de avertisment sunt in crestere. Un kosovar, Albin Kurti, a petrecut cateva luni in inchisoare fara a fi judecat, pentru ca a organizat la Pristina in februarie un protest pentru independenta care a degenerat intr-unul violent. Doi protestatari au fost ucisi, impuscati cu gloante de cauciuc de politistii Natiunilor Unite.
Saptamanile trecute, veteranii de razboi albanezi din Kosovo s-au reunit in vestul provinciei ca sa avertizeze ca timpul s-a scurs. O sa luptam din nou impotriva tuturor celor care vor sa ocupe Kosovo, a spus multimii Abdyl Mushkolaj, lider al veteranilor Armatei de Eliberare din Kosovo. Oamenii au obosit si nu mai pot astepta. Nimeni nu spune ca tara e in pragul violentei, dar nu e niciun dubiu ca frustrarea tot creste, mai ales in randul anumitor categorii sociale. Veteranii de razboi, spre exemplu, inca mai au la dispozitie arme si adeziuni.
Aici avem un element politic extrem de virulent, spune Steven Schook, general de brigada in retragere in armata SUA si adjunct principal al reprezentantului special al misiunii ONU care administreaza Kosovo. El a avertizat ca abilitatea misiunii de a tine situatia sub control este exponential mai mica decat era in urma cu doi ani si ca cu fiecare zi care trece se inrautateste.
In cel mai bun caz, tensiunea ramane de natura sa ameninte cooperarea oricum limitata a partidelor politice din Kosovo, solidarizate de interesul castigarii independentei. In cel mai rau caz, multi se tem ca minoritatea sarba a provinciei ar putea inca o data sa suporte consecintele frustrarilor, asa cum s-a intamplat in timpul valului de revolte din martie 2004.
In capitala, un ziar al etnicilor albanezi a inceput sa publice numele sarbilor care in timpul razboiului au facut parte din serviciile de securitate, inclusiv din politia secreta sarba si din armata. Desi pretinde ca lista ii identifica pe cei care au fost comandanti si responsabili de crimele comise in timpul razboiului, ziarul nu a oferit nicio dovada ca vreunul dintre cei numiti ar fi participat la crime de razboi.
Editorul ziarului, Rexhep Hoti, nu are niciun regret. Dam numele celor care erau in armata si in politie in momentul in care au fost comise masacrele, a explicat el, despaturind in birou o harta a armatei sarbe cu vestul regiunii Kosovo. Pozitiile ocupate de sarbi in 1997 sunt marcate cu albastru pe harta, iar pozitiile Armatei de Eliberare din Kosovo sunt marcate cu rosu. Printre documentele din birou se afla si state de plata ale armatei sarbe si ordine individuale de mobilizare care titrau Patria-mama te cheama.
Publicarea numelor i-a iritat pe multi sarbi din Kosovo. Ultima oara cand un ziar a publicat o asemenea lista, in 1999, un tanar translator sarb care a fost nominalizat fara vreo dovada printre criminalii de razboi a fost impuscat pe strada. Zivorad Zdravkovic, al carui nume este printre cele publicate, a recunoscut – stand la umbra viei sale din casa parinteasca din Lipjan – ca a facut parte din armata, la fel ca multi tineri sarbi, in timpul razboiului. Dar, spune el, nu a luat parte nici la lupte, nicidecum la crime de razboi. Noi nu am parasit aceste locuri, asa ca acesta e un nou mod de a se pune presiune pe noi, spune el.
Populatia sarba din Lipjan este acum de aproximativ 1.000 de persoane; inainte de razboi era de peste 7.000. Casa scunda a lui Zdravkovic este acum inconjurata de casele mai inalte si cu etaje ale etnicilor albanezi.
In afara orasului numit Peja in albaneza si Pec in sarba, Biserica Ortodoxa Sarba construieste un zid inalt pe imprejurimile unei biserici din secolul al XIII-lea, odinioara lacas al patriarhilor sarbi, acum centru spiritual al ortodoxiei sarbe. Nu e un semn bun ca se construieste un zid in jurul bisericii, spune Savo Bakic, unul dintre putinii sarbi care s-au reintors intr-un sat din muntii aflati in imprejurimi. Acolo, doua duzini de case noi din chirpici au fost ridicate pe o pajiste, printre ruinele caselor distruse dupa ce satul a fost abandonat inainte de inceperea razboiului. Dar doar o zecime din cei aproape 250 de locuitori de aici s-au mai intors acasa.
In ciuda incertitudinii actuale cu privire la viitorul provinciei Kosovo, multi sarbi spun ca simt ca le vor fi impuse planurile Occidentului. Bakic, spre exemplu, e sigur ca planul american va avea succes. O sa fie Albania Mare aici, spune el, si eu nu vreau sa traiesc in Albania Mare.
Traducere si adaptare: Mihai MITRICA
Leave a Reply