Microhoo?

Un studiu realizat de firma Millward Brown constata ca in 2007 Google a devenit cel mai valoros brand din lume – evaluat la 66,4 miliarde de dolari – depasind nu doar Coca-Cola sau Toyota, ci si rivalul Microsoft.

 

Revazand ultimele articole pe care le-am publicat in aceasta pagina, am constatat ca numele cel mai adesea pomenit a fost Google. Este, intr-adevar, o intrebare interesanta daca se petrece ceva in lumea afacerilor legate de Internet fara ca numele acestei companii sa fie implicat, fie si indirect. Un exemplu la indemana il reprezinta valul de speculatii referitoare la o posibila achizitie a companiei Yahoo! de catre colosul Microsoft. Daca s-ar materializa, ar fi probabil unul dintre cele mai mari targuri din intreaga istorie IT, deoarece sumele puse in joc sunt de-a dreptul uriase. Unele estimari pornesc de la 40 de miliarde de dolari, dar LA Times vorbeste despre o oferta dubla pe care Yahoo! a refuzat-o. Cum nici una dintre parti nu a vrut sa comenteze, totul ramane deocamdata la capitolul zvonuri. Chiar si asa insa, efectele sunt importante: actiunile Yahoo! au urcat cu peste 15% iar cele ale Microsoft au scazut cu aproape un procent.

 

Dar lucrurile nu se opresc aici. O adevarata febra a cumparaturilor a lovit companiile care se bat pentru o bucata cat mai consistenta din piata publicitatii online. Microsoft a facut de curand cea mai mare achizitie din istoria sa, cumparand cu 6 miliarde de dolari firma aQuantive, agentie specializata pe marketing online si masurare a impactului publicitatii din Internet. Yahoo! pune la bataie un miliard pentru a achizitiona Bebo, noua vedeta a retelelor de socializare, care face furori in Marea Britanie si are un ritm de crestere promitator in lumea intreaga. Insa multi observatori ai pietei pun aceste achizitii sub semnul unui fenomen care a capatat un acronim din ce in ce mai utilizat: FOG – adica „Fear of Google“. Intr-adevar, miscarile facute de Microsoft si Yahoo! par mai degraba raspunsuri la miscarile facute de Google, cum ar fi achizitia cu 3,1 miliarde de dolari a firmei DoubleClick (concurenta direct cu aQuantive) sau a retelelor YouTube si Orkut. Socotelile actuale spun insa ca distanta dintre Google si urmatorii de pe piata publicitatii contextuale nu face decat sa creasca, Google tinzand catre o cota de piata de 80%.

 

Ar putea fi o eventuala combinatie dintre Microsoft si Yahoo! o amenintare pentru Google? Chestiunea este intens discutata si opiniile sunt contradictorii. Unii observa ca o achizitie ar fi mai degraba contraproductiva, daca nu chiar absurda – avand in vedere ca, dupa unele estimari, intreaga piata a publicitatii online este mai mica decat valoarea tranzactiei. Insa dificultatea cea mai mare se spune ca provine din compatibilitatea redusa dintre culturile organizationale ale celor doua companii: in vreme ce Yahoo! a fost intotdeauna o companie orientata 100% spre Internet, Microsoft continua sa-si bazeze veniturile in mare masura pe licentele software. Mai mult, costurile organizationale implicate de unificarea celor doi colosi ar fi imense. Pe de alta parte, ar fi o miscare complet atipica pentru Microsoft, deoarece ar insemna implicit o recunoastere a esecului initiativei sale pe web.

 

Ca si cum situatia nu ar fi destul de complexa, Google a lansat zilele trecute asa-numita „cautare universala“, care aduna intr-o structura unica rezultatele provenind din diversele zone ale uriasului sau aparat de indexare. Alaturi de paginile web obisnuite se vor afla imagini, carti, produse, stiri, articole din bloguri, informatii financiare si, in general, orice fel de date publice indexate de Google. Cautarea universala este considerata de experti extrem de importanta, deoarece astfel Google concureaza acum si pe piata cautarii „verticale“ (specializate), ceea ce-i sporeste avansul in domeniul care sta la baza intregului sau business. Cresterea cu 3,2% a actiunilor Google in ziua anuntului este o confirmare clara. Deosebit de spectaculoase sunt si unele servicii experimentale, care aduc in scena modalitati inedite de prezentare a rezultatelor pentru anumite tipuri de cautari (de pilda prezentari pe axa timpului, plasarea pe harta) sau noi modalitati de explorare contextuala a rezultatelor.

 

In fine, un alt zvon – considerat foarte credibil – se refera la o posibila asociere intre Google si Salesforce.com, ceea ce ar completa suita de aplicatii de birotica online furnizata de Google cu o prima aplicatie majora de business. Daca si cum se va realiza asocierea este inca prea putin clar (Salesforce.com este estimata la 5,5 miliarde de dolari, o suma accesibila pentru Google), insa este cu siguranta un semnal ca Google nu intentioneaza sa se cantoneze in zona cautarii si a publicitatii contextuale.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *