Marketing: o carte scrisa de un fost sef de serviciu secret, poate cea mai grozava institutie de acest fel din lumea asta; citesc pe ultima coperta cum ca X a fost, a facut si a dres si ca acum vorbeste, cu sinceritate, despre ce si cum. Eu stiam ca aceia care au lucrat in acel serviciu secret, si nu numai, sunt niste persoane discrete, care practica sinceritatea in doze destul de mici, asa ca am devenit curios si am cumparat cartea.
O sala plina de oligarhei si mogulasi tinerei, cum ar veni, adica oligarhi si moguli in devenire (le spun asa, va dati seama, desigur, numai pentru a fi trendy, pentru a respecta temele zilei din Romania, termenii in cauza chiar nu au un sens peiorativ, daca e sa fiu cinstit, exista mai degraba putina invidie). Un coleg de breasla mi-a vorbit la un moment dat despre sinceritate, n-are importanta contextul, dar din momentul acela sinceritatea nu mi-a mai iesit din cap.
Asta tot pentru a fi trendy, pentru a respecta temele zilei.
Un feeling m-a incercat pe toata perioada ceremoniei cu tinerii manageri; era ceva in sala, ceva in plus pe langa hainele elegante si atmosfera corporate putin diluata cu nepasare tinereasca. M-am dumirit la al treilea speech, era sinceritatea – oamenii aceia nu erau obisnuiti sa fie in centrul atentiei, cu premii, aplauze si aprecieri, asa ca au venit pe scena fara fasoane, naturali, normali. Banuiesc ca sinceritatea lor a fost, totusi, un pic altfel decat cea a sefului de serviciu secret; nu este o critica pentru cineva sau o lauda a altcuiva, este numai o constatare a complexitatii virtutilor umane.
Asadar, sinceritatea. Sinceritatea a devenit o alta tema a perioadei pe care o traim, pe langa lupta politica a unora cu ceilalti; privind asa, detasat, regasim in asa-zisa campanie electorala legata de referendumul privind demiterea presedintelui varii grade de sinceritate. Nu are o prezenta fatisa, nu face parte din temele marturisite, invocate in discursuri, dar intregeste contextul, uneori il innobileaza, ii da greutate.
Cartea sinceritatii a jucat-o presedintele Basescu atunci cand a promis ca va vorbi, dupa inceperea campaniei electorale, despre adevarurile acestei guvernari, de exemplu. Frumoasa exprimare, jurnalistic este un titlu bun, incitant, promitator; dar
Daca repetarea obsesiva in discursul presedintelui suspendat a unor teme ce combina populismul cu niste principii sa le spun elastice – coruptia, relatiile dintre economic si politic si modul in care unii ii maculeaza pe ceilalti, nefiind clar cine sunt unii si care sunt ceilalti – nu cumva reprezinta chiar capitole din cartea cu adevarurile guvernarii. Problema mare este ca invocarea permanenta a acestor teme, fara tinte si acuze clare, tintuiesc si acuza capitalismul si societatea in ansamblu, culpabilizand un intreg sistem.
Sistem care a ajuns la un echilibru abia de curand. Si mai trebuie spus ca nici echilibrul respectiv nu este prea grozav.
Iar deja intram in cea mai delicata zona, pentru ca a canaliza nemultumirea populara inspre chiar esenta unui sistem social este o intreprindere riscanta; la un moment dat nimeni nu o sa mai stea sa deosebeasca un oligarh necinstit, daca exista asa ceva, de un intreprinzator corect, daca exista asa ceva.
Ultima categorie exista, i-am vazut cu ochii mei, o parte au venit la gala revistei; cum ziceam, n-aveau veleitati politicianiste si au tinut discursuri normale – au multumit nevestelor ca i-au ajutat, si-au laudat colaboratorii, au comis micile gafe de rigoare si au zbughit-o cu aere de scolari premianti.
Pusa in balanta, sinceritatea lor cantareste mai mult decat adevarurile oricarei guvernari. Mi se pare o sinceritate cu discernamant, amabila si corecta, deosebita de aceea amenintatoare sau absolutizata.
Unul din marii filozofi ai lumii, domnul Murphy, zice ca secretul succesului este sinceritatea. Odata ce poti sa te prefaci, ai reusit. Politicienii stiu.
Leave a Reply