NY TIMES: Cum au ajuns SUA si Europa sa vada cu aceiasi ochi

Din punctul de vedere al Europei Occidentale, angajatorii americani au cam prea multa mana libera sa angajeze si sa concedieze, pe langa ca dau alocatii de somaj saracacioase si de scurta durata. Piata muncii din America, puternic dereglementata, nu prea pare in stare sa vina cu o plasa de siguranta atunci cand vine vorba despre marile restructurari de personal operate de companii.

Americanii, in schimb, si-au frecat mainile destul de bucurosi cand interventia guvernelor europene in pietele muncii – cu reglementari pentru orice, de la salarii la concedieri, si cu generoase alocatii de somaj – a potentat acolo tendinta de pierdere a locurilor de munca.

Dar schimbarile globale imping America si Europa sa imprumute fiecare din practica celeilalte. Pusi in fata competitiei neobosite din partea lucratorilor din China si din alte state sarace, guvernantii americani se gandesc sa-i trateze cu un pic mai multa generozitate pe muncitorii slab calificati si pe someri. In Europa, dezbaterea se concentreaza pe modul cum pot sa fie trimisi din nou la munca somerii.

„Exista o convergenta de o parte si de alta a Atlanticului“, spune Hans-Werner Sinn, presedinte al Institutului Ifo pentru Cercetare Economica din München, ale carui propuneri de a-i aduce din nou pe someri in randul populatiei ocupate au fost partial adoptate in Germania.

In Statele Unite, dupa ce au preluat controlul asupra Congresului, democratii au ridicat nivelul salariului minim, pentru prima data in ultimul deceniu. Acum, juristii democrati studiaza un plan de a extinde acoperirea asigurarii de somaj, care exclude mai multe categorii de concediati, inclusiv pe cei ce au avut slujbe cu norma partiala si pe cei ce au parasit serviciul din motive familiale.

Unii democrati propun si un plan de asigurare salariala, de natura sa acopere o parte din diferenta dintre salariul castigat de un angajat inainte de concediere si salariile platite la noul loc de munca, de obicei cu 16% mai mici. „Poate fi considerata ca o subventie pentru recapatarea deprinderilor de catre angajati“, spune Lael Brainard, economist la Brookings Institution din Washington.

Democratul Jim McDermott, membru al Camerei Reprezentantilor din partea statului Washington, care a inaintat cateva proiecte de revizuire a asigurarii de somaj si introducerea asigurarii salariale, spune: „La mijlocul anilor ’90, globalizarea a accelerat pana la 100 de mile pe ora. Din pacate, nimeni n-a fost atent si nu s-a gandit ce o sa se intample cu angajatii americani“.

Cei mai multi economisti spun ca angajatii americani au fost de mult timp supusi unor forte similare. „Nu as privi globalizarea ca fiind fundamental diferita de celelalte schimbari pe care le-a suferit economia SUA de-a lungul sutelor de ani“, spune Robert Shimer, profesor de economie la Universitatea din Chicago. „Acum locurile de munca sunt pierdute in parte pentru ca se duc catre alte tari, pe cand in trecut producatorii de buggy-uri (masinute de mers pe plaja) si-au pierdut slujbele cand a fost lansat automobilul.“

In propunerile de politici pentru a limita efectele restructurarilor de personal exista si o componenta ideologica. Intr-un document adresat acum doi ani catre American Economic Association, Martin Feldstein, un fost consilier economic al presedintelui Bush, a sugerat ca asigurarea de somaj ar putea fi inlocuita cu conturi private de somaj – asemanatoare in abordare cu conturile private de pensii – pentru ca angajatii sa se pregateasca pentru o potentiala pierdere a locului de munca.

Criticii asigurarii salariale spun ca acest instrument ii va subventiona pe angajatorii care platesc salarii mai mici decat media pietei. In plus, unii spun ca este si ineficient sa deturnezi in acest fel stimulentele pentru angajati. Unii economisti, simpatizanti republicani, sprijina in principiu noile idei. „Exista un contract social clar intre capital si forta de munca“, spune John Silvia, economist-sef la Wachovia Corporation. „Cand o corporatie isi realoca resursele, nu-i putem lasa balta pe oameni pur si simplu.“ Mai mult, spun multi economisti, a-i ajuta pe angajati sa faca fata restructurarilor atrase de o economie in schimbare rapida ar contribui la temperarea temerilor cu privire la globalizare si la preintampinarea unei riposte protectioniste.

Intre timp, competitia globala din partea producatorilor din tarile sarace trimite unele dintre statele Europei Occidentale in directia opusa. Realizand ca ajutoarele de somaj mari si mentinute pe termen lung au creat un „salariu de rezerva“ foarte ridicat – sub nivelul caruia o persoana neangajata nu mai accepta sa lucreze – multe dintre statele de pe vechiul continent au inceput sa incerce sa-i aduca pe someri cu binisorul din nou la munca.

In Danemarca, tara cu unul dintre cele mai generoase programe de somaj din toata Europa, larghetea bugetului public s-a redus intrucatva in ultimul deceniu. Daca vor sa pastreze ajutoarele, somerii trebuie acum sa accepte fie un loc de munca, fie un loc intr-un program de training, iar perioada maxima pentru a beneficia de ajutoare de somaj a fost redusa de la cinci ani la patru ani.

In Germania, fostul guvern de centru-stanga a adoptat in 2003 un pachet de legi care a redus ajutoarele de somaj, a diminuat durata asigurarii de somaj de la 32 de luni la 16 luni si le-a cerut beneficiarilor de ajutoare pe termen lung sa accepte orice oferta „rezonabila“ de munca. Programul le permite angajatilor sa castige o reducere lunara de impozite de pana la 100 de euro fara sa-si piarda ajutoarele. Iar guvernul a infiintat si un sistem de locuri de munca publice cu salariu redus pentru cei ce someaza de mai mult timp. Sinn, economistul german, spune ca daca tara are de gand sa-si angajeze lucratorii mai slab calificati, in perspectiva competitiei globale, atunci companiilor va trebui sa li se permita sa plateasca salarii mai mici.

Ca sa ajunga acolo, spune Sinn, guvernul trebuie sa nu mai ofere o alternativa pe termen lung si bine platita la munca. Dar tot el adauga ca ar trebui sa fie majorat nivelul de la care ajutoarele de somaj incep sa fie reduse, pentru ca aceasta ar furniza o subventie efectiva pentru salarii, permitandu-le angajatilor sa accepte slujbe prost platite, dar sa-si asigure totusi un venit acceptabil. „Salariile minime dorite pentru scopuri sociale sunt mai mari decat lefurile pe care angajatorii privati sunt dispusi sa le plateasca“, spune Sinn.

Europenii si americanii privesc in moduri foarte diferite piata muncii: europenii sunt preocupati in principal de garantarea unui nivel de venit decent pentru cetateni, pe cand SUA incurajeaza o piata a muncii eficienta, care sa furnizeze cat mai multe locuri de munca. Totusi, o perspectiva comuna ar putea sa se iveasca la orizont: somerii trebuie incurajati sa munceasca. Numai ca s-ar putea sa fie treaba guvernului sa intervina atunci cand salariile sunt insuficiente.

Traducere si adaptare: Mihai MitricA