In si in Cu patru ani in urma, Vlad Seitan, proaspat angajat la OMV, a plecat cu un buget de 24 de milioane de dolari in Dat fiind ca, odata cu achizitia retelei OMV de catre Petrom, cresterea numarului de statii OMV in Romania a fost sistata, Vlad Seitan se va ocupa si in acest an de dezvoltarea retelei din Serbia, unde vor fi deschise 12 statii in acest an (care se vor alatura celor 31 existente), dar si a celei din Bulgaria, unde vor fi deschise cinci statii (pe langa cele 74 existente). Deschiderea celor 17 statii in cele doua tari vecine reprezinta o investitie a Petrom Group de 25 de milioane de euro, tinand cont ca bugetul aproximativ pentru deschiderea unei statii este de 1,5 milioane euro, dupa cum spune Vlad Seitan. Petrom nu va mai extinde reteaua OMV, mai ales ca are pentru brandul Petrom planuri mai mari de extindere, grupul intentionand ca in acest an 119 statii Petrom sa fie construite sau reconstruite. Daca Petrom Group, prin brandul OMV, va ajunge la inceputul lui 2008 la o retea de 43 de statii in In urma investitiilor care se vor face in urmatorii doi ani, Rompetrol isi propune sa atinga o cota de piata de 20%, devenind astfel unul dintre principalii trei jucatori din piata, comunica oficialii Rompetrol, companie ale carei planuri de investitii in 2007 pentru Bulgaria, Serbia sau Ucraina sunt mai ambitioase decat cele pentru Romania. Aici, numarul de statii prognozate sa fie deschise este de 30 (plus 600 statii mobile), cele mai importante proiecte pentru deschideri fiind in zone cat mai centrale din Bucuresti, dupa cum spune Adrian Volintiru, directorul financiar al Rompetrol Downstream. Nu putem vorbi despre investitii preferentiale, ci de o extindere a retelei de statii pe care le operam si in afara tarii, afirma oficialii Rompetrol. Acestia precizeaza ca in Oficialii Rompetrol spun ca dezvoltarea retelei de benzinarii in Bulgaria este cu atat mai usoara cu cat aceasta piata este foarte asemanatoare cu cea romaneasca: Cele doua piete sunt relativ similare, dat fiind ca si in Romania, si in Bulgaria, Rompetrol intalneste doi concurenti clasici precum OMV si Lukoil si pe ambele piete este foarte apreciata o oferta bogata in servicii cu valoare adaugata (benzinariile cu magazin, restaurant etc. – n.red.). Pe piata bulgara, Rompetrol doreste sa castige o cota cat mai mare din piata de GPL, dat fiind ca in Daca in Bulgaria Rompetrol va intra mai mult cu investitii proprii, in Serbia, grupul este mai interesat de operarea statiilor in franciza, vrand sa ajunga la o retea de 100 de statii la sfarsitul lui 2008, dintre care 50 sa fie deja francizate la sfarsitul acestui an. Ca si Bulgaria, si piata sarbeasca are un punct in plus de atractie, dincolo de potentialul de dezvoltare economica: Serbia se afla in zona noastra de interes strategic, iar intentiile noastre de a investi in Serbia nu vizeaza doar operarea de benzinarii. The Rompetrol Group NV (TRG) a inaintat recent autoritatilor sarbe o scrisoare in care isi exprima intentia de a participa la privatizarea companiei Naftna Industrija Srbije (NIS). Daca vom castiga licitatia pentru O alta
Leave a Reply