Autostopisti pe autostrada

Ziceam noi, astia de la revista, ca este evidenta o detasare, in timp si spatiu, a mediului de afaceri de restul Romaniei. Companiile au invatat, cele mai multe dintre ele, fiecare in felul ei si platind pretul cuvenit (nu, nu spagi, o sa detaliez), sa lucreze intr-un mediu concurential si nu foarte prietenos. Sunt tot mai dese, in zona businessului, achizitiile in strainatate si lansarile de proiecte si noi produse, fara a mai vorbi de impulsionarea indicatorilor macro. In schimb, politicul pare tot mai pierdut in orgolii si mismasuri ieftine, ratand nu padurea (printre copacii careia tot ai mai avea loc sa te strecori), ci zidul in care cat de curand or sa dea cu capul.

Zice Toffler asa: putem face o analogie intre ritmurile schimbarilor din societate si o autostrada. Pe autostrada lui Toffler ruleaza noua masini, cu viteze corespunzatoare ritmului de schimbare al institutiei respective. Prima masina, ce alearga cu 100 de mile pe ora, este compania, motorul multor schimbari in societate: tehnologice, financiare si sociale, toate izvorand din modul rapid in care firmele se adapteaza concurentei. Al doilea vehicul, cu 90 de mile pe ora, este cel al societatii civile – asociatii, ONG-uri, grupuri si cluburi, toate pro sau contra ceva. Cu 60 de mile alearga familia: a preluat la domiciliu activitati externalizate de companii, joaca la bursa, are site pe net, creeaza si se implica.

Cu 30 de mile pe ora merg sindicatele, pietrificate in mentalitatile potrivite revolutiei industriale. Dupa sindicate vin, cu 25 de mile pe ora, birocratiile guvernamentale si agentiile de reglementare, iar motivele nici nu mai trebuie spuse: lente si greoaie, se tem sa nu greseasca, asa ca nu fac nimic.

Sistemul scolar este asemuit de viitorolog cu o masina cu un cauciuc spart si cu aburi iesind din radiator, iar viteza este de zece mile pe ora. Functioneaza ca un monopol protejat intr-o lume a competitiei: scoala alege ce trebuie sa predea, fara sa fie interesata de rezultatul procesului de invatamant si fara sa se ingrijoreze de modul in care absolventul se integreaza in lume.

Cu viteza si mai mica, de cinci mile pe ora, se misca guvernarea globala – de la ONU, FMI si Organizatia Mondiala a Comertului la puzderia de entitati transfrontaliere. Si mai lent, cu trei mile pe ora, „fug“ structurile politice, partide, parlament, guvern. Evident. Cel mai lent, cu doar o mila pe ora, se misca dreptul. Si mai evident.

Mi se pare ca autostrada lui Toffler se regaseste si in Romania, nici nu ar putea fi altfel. Sunt tentat totusi sa schimb un pic ierarhiile din Romania: pastrez primul loc pentru companii, retrogradez societatea civila si urc familia pe locul doi si parca as inversa si locurile detinute de scoala si sindicate, dar ma mai gandesc. Mizez pe familie, pentru ca romanii au traditii mai puternice in aceasta zona, iar familia este in prezent un motor mai puternic, mai competitiv prin consumul pe care il realizeaza. Societatea civila cred, in schimb, ca are nevoie de mai mult timp pentru a se pune in miscare in mod real, aceasta insemnand resurse financiare si lepadarea de partizanate.

Si as mai adauga o categorie, specifica Romaniei, cea a autostopistilor. Sunt romanii care au ramas in afara categoriilor insirate mai sus, multi, tacuti, folositi drept carne de tun, masa manevrabila si ignorata. Am si doua exemple practice pentru un curs de teoria autostrazii: cel al falimentelor si cel al laptopului de 100 de dolari.

Falimentele sunt pretul de care vorbeam mai sus. Am vazut tot soiul de ingrijorari pe aceasta tema, pe care le consider nefondate; falimentul este, inainte de orice, o scoala si o primenire. Iar micii comercianti carora li se plange de mila astazi pentru caderea provocata de deschiderea supermarketului ar fi trebuit sa stie de pericole (dar scoala si societatea civila sunt prea lente) si sa se pregateasca pentru provocare – poate o activitate noua in servicii, poate mutarea.

Iar criticii ideii cu laptopul sunt deplasati; unu, nu ofera o alternativa; doi, uita de 3 miliarde de dolari platiti pentru Bancorex si Banca Agricola, dar tipa pentru 200 de milioane pe laptopuri; trei, refuza un lucru care este undita si nu pestele. De acord, o multime de laptopuri vor fi vandute pe bautura, vor ramane nefolosite sau vor fi stricate. Dar daca milionul de aparate vor genera 10.000 de talente, din care 1.000 vor fi chiar oameni exceptionali, pretul merita platit.

Este diferenta dintre a fi autostopist si alergator pe autostrada.

Si mai cred ca fruntasii cursei ar trebui sa isi ia rolul in serios si sa ia autostopistii la drum: companiile sa devina constiente de rolul lor social si sa se implice, invatand oamenii sa fie actori ai lumii ce se schimba.