Cine il poate invinge pe presedinte

Avem trei presedinti postdecembristi si doua raspunsuri. Pe Ion Iliescu l-a invins Constitutia a carei litera impunea o limita de doua mandate pentru functia suprema in stat.

Iliescu a interpretat legea fundamentala in spiritul propriu, iar supralicitarea s-a tradus printr-o concesie care i-a ingaduit sa se afle la putere de trei ori. Emil Constantinescu a fost invins de catre structuri, asa cum recunoastea intr-un discurs marcat deopotriva de neputinta si deznadejde. Sintagma a ramas adanc intiparita in memoria colectiva a unui electorat de dreapta incapabil sa internalizeze mesajul cu tenta mistica pe care il transmitea Emil Constantinescu la o ora de maxima audienta.

Pentru Traian Basescu nu s-a gasit inca un adversar de calibru, fie si abstract, care sa-i ameninte suprematia. PSD si Mircea Geoana sunt pe cale sa definitiveze o procedura de suspendare a presedintelui care, paradoxal, ii va intari legitimitatea in fruntea statului. Plecam de la premisa conform careia referendumul de suspendare, daca va fi valid (prezenta de 50%A1 dintre cetatenii cu drept de vot), nu poate decat sa-l reconfirme pe Traian Basescu drept presedinte. Sondajele nu indica o degradare semnificativa a credibilitatii sefului statului, iar scenariul unui vot masiv impotriva lui Traian Basescu este fantezist, indiferent de cine il avanseaza. Argumentele nerostite ale social-democratilor sunt acelea ca, si in cazul unei reconfirmari a presedintelui, un vot impotriva de 30-40% ar insemna un reper de la care se poate continua sau reconfigura strategia anti-Basescu. In acceptiunea social-democratilor, ar putea fi considerat un semnal ca popularitatea presedintelui tinde sa se diminueze, iar presiunea asupra presedintelui ar creste constant. Un astfel de rationament este fals, iar contraargumentul este unul cat se poate de palpabil: daca PSD nu a reusit sa gestioneze politic o situatie favorabila precum victoria in alegerile parlamentare din 2004, cum poate convinge Mircea Geoana propriul electorat ca un referendum cu sanse infime de reusita va avea un efect negativ puternic asupra sefului statului? Social-democratii marseaza pe ideea referendumului anti-Basescu, invocand situatii discutabile in care seful statului ar fi incalcat Constitutia. Privit in ansamblu, demersul principalului partid de opozitie in scopul suspendarii presedintelui arata hazardarea politica a liderilor social-democrati. Una dintre regulile politice elementare pe care le incalca PSD este aceea a cunoasterii propriilor resurse si a propriului potential. Oare s-au intrebat social-democratii pe cine vor propune pentru functia de presedinte in cazul unei ipotetice demiteri a presedintelui Basescu?

Celalalt adversar al presedintelui Basescu este premierul Tariceanu, alaturi de partidul pe care il conduce. Greseala liberalilor este aceea ca alimentarea constanta a conflictului cu Traian Basescu dilueaza implicit mesajul de tip european pe care primul-ministru incearca sa-l transmita in paralel. Prezenta pe ambele fronturi evidentiaza o discrepanta ce nu poate fi explicata intr-un mod credibil. Care este adevaratul Tariceanu si cand este el (mai) credibil? Atunci cand este mandatarul intereselor europene, manifestandu-si preocuparea responsabila fata de evolutia Romaniei sau atunci cand abdica de la sustinerea cauzei, angrenandu-se intr-un conflict fara menajamente cu seful statului? Este cert ca una dintre cele doua imagini nu cadreaza cu profilul premierului Tariceanu. Schimbul recent de replici dure intre Basescu si Tariceanu de la postul public de televiziune este dovada irecuzabila a disparitiei definitive a oricaror parghii de dialog institutional pe relatia presedinte-premier. Angajarea celor doi in atacuri desucheate va avea insa un efect negativ cert din perspectiva cetatenilor.

Exista insa un adversar redutabil inclusiv pentru Traian Basescu: presa. Daca impotriva rivalilor politici poti lupta si poti castiga, un razboi deschis cu presa este calea sigura spre decadere. Iar declaratiile recente ale sefului statului referitoare la „mogulii“ din mass-media trebuie interpretate in profunzime, fiindca nu sunt simple atacuri la adresa patronilor de trusturi media. Prin acuzarea intereselor „mogulilor“, Traian Basescu vizeaza dihotomizarea presei, ceea ce i-ar permite sa evite expunerea la campanii indreptate impotriva sa. Intrebarea este ce anume va declansa acel declic astfel incat mass-media sa-l identifice pe Traian Basescu drept principala tinta, asa cum s-a intamplat cu Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Adrian Nastase? Pentru ca deocamdata, in ciuda derapajelor pe care le comite cu regularitate, presedintele Basescu gestioneaza eficient relatia cu mass-media.

Seful statului are o calitate pe care adversarii fie o minimalizeaza din comoditate, fie nu o constientizeaza din ignoranta. El gaseste iesiri favorabile in situatii care par initial a fi impotriva sa. Traian Basescu n-a apelat inca la celebra sintagma „mai, animalule“, consacrata in spatiul public de Ion Iliescu. Cert este ca si atunci cand o va face, daca o va face, „animalul“ lui Traian Basescu va fi unul imblanzit si domesticit, adica mult mai tolerat de mass-media. Episodul „gaozarului“ este un exemplu care exprima pe deplin concesiile pe care presa este dispusa sa le faca in raport cu Traian Basescu. Ramane de vazut pana cand.