Furtul de identitate si fraudele online au generat anual pierderi de zeci de miliarde de euro pentru utilizatori si companii din toata lumea. Cifrele sunt insa in scadere, semn ca tranzactiile bancare online sau cumparaturile pe Internet devin mai sigure.
Furtul de identitate ramane cea mai importanta problema pe Internet, crede Howard Schmidt, fostul director de securitate a informatiilor in cadrul eBay, cel mai mare site de licitatii online din lume. Si aceasta fiindca informatiile personale nu au fost niciodata furnizate atat de usor de catre posesori, justifica Schmidt, care acum este consultant. Anul trecut numai in SUA au fost raportate pierderi in valoare de 49,3 de miliarde de dolari (aproximativ 41 de miliarde de euro) in urma furtului de identitate, conform unui studiu realizat de compania de cercetare a pietei Javelin Strategy & Research.
Totusi, cifrele sunt in scadere, daca le raportam la un an 2005 in care pierderile s-au ridicat la un total de peste 55,7 de miliarde de dolari (46,4 de miliarde de euro). Foarte multa vreme, furtul de identitate a fost considerat frauda cu cea cea mai mare rata de crestere si s-a presupus ca cifrele vor continua sa creasca, fapt care a determinat un numar mare de utilizatori sa renunte pur si simplu la tranzactii online. Insa tendinta este descrescatoare, constata James Van Dyke, presedintele Javelin Strategy & Research. In acelasi timp, si numarul utilizatorilor din SUA afectati de astfel de pierderi a scazut anul trecut la peste 8 milioane, in conditiile in care in 2005 au fost raportate peste 8,5 milioane de astfel de fraude.
Furtul de identitate poate interveni in momentul in care un utilizator isi comunica datele personale – numele, adresa, dar si informatiile legate de contul bancar – pe site-uri lipsite de un sistem de siguranta bine pus la punct. Intr-o astfel de situatie, datele pot fi folosite in mod fraudulos de alte persoane care pot extrage sume de bani din conturile respective.
Informatiile personale ale utilizatorilor pot fi furate si de pe site-urile magazinelor online si utilizate pentru tranzactii similare. Peste 68% dintre utilizatorii de Internet considera ca nu este inca sigur sa faci cumparaturi online, intrucat informatiile despre cardul de debit sau credit pot fi furate, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Mintel. Iar 28% dintre acestia considera ca informatiile lor personale pot fi furate si prin intermediul e-mail-ului. Cu alte cuvinte, furtul de identitate cuprinde absolut toate situatiile prin care informatiile personale si bancare ale unui utilizator ajung pe maini straine si pot conduce la fraude.
Momentan, sistemul este destul de lipsit de securitate, avand in vedere ca daca exista cineva care are numarul tau de card si numele parintilor, poate sa creeze un al doilea cont pe numele tau, din care sa scoata bani, recunoaste Bill Gates, presedintele celui mai mare producator de software din lume, Microsoft.
Scaderea ratei fraudelor pe Internet poate fi explicata prin faptul ca utilizatorii devin mai precauti in ceea ce priveste site-urile unde isi comunica datele, dar in acelasi timp si pentru ca bancile si magazinele online adopta masuri de securitate mai stricte, pentru a putea preveni astfel de situatii.
Aceasta explica insa si rafinarea metodelor de furt. Hotii de informatii prefera sa deschida un nou cont bancar pe baza unor date personale ale unui utilizator, in loc sa incerce sa foloseasca acelasi cont bancar din care utilizatorul respectiv a efectuat o plata. Anul trecut hotii au reusit sa extraga in medie dintr-un astfel de cont aproximativ 7.500 de euro, insa anul acesta sumele au scazut la 5.000 de euro si se estimeaza ca vor ramane cel putin la acelasi nivel sau vor scadea in continuare. Bancile monitorizeaza mult mai atent conturile bancare deja existente in baza de date si acorda mult mai multa importanta analizei utilizatorilor care incearca sa-si deschida un cont bancar, a spus Van Dyke. Conturile bancare fictive sunt descoperite mult mai repede decat in anii precedenti, cand era nevoie de cel putin o zi pentru depistarea unui cont fraudulos; astazi este nevoie de aproximativ cinci ore, timp suficient totusi pentru extragerea macar a unei sume mici.
Cei mai expusi fraudelor online sunt persoanele cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani, care nu acorda la fel de multa importanta securitatii informatiilor personale precum utilizatorii cu varsta de cel putin 25 de ani. Aproximativ jumatate dintre cei pagubiti, conform
Ce ramane de facut? Pe langa faptul ca este nevoie de grija suplimentara in ceea ce priveste informatiile personale si cele legate de conturile bancare, o posibila solutie ar fi ca acestea sa fie protejate de coduri PIN si parole cat mai lungi si greu de dedus, care in plus ar trebui sa fie schimbate cat mai des cu putinta. Cu siguranta ca un cod PIN format din 15 cifre, de pilda, ar fi imposibil de ghicit, mai ales daca este schimbat saptamanal, a exemplificat Chris Christiansen, analist in cadrul IDC. Parole sau coduri PIN folosite la aproape orice, de la contul pe un ziar online si pana la cel bancar, sunt in general greu de retinut de utilizatori, dar si foarte usor de furat. Oamenii au tot mai putina incredere in ele, spune reprezentantul IDC.
Si intr-adevar, ultima tendinta in industria de securitate online este protejarea multipla a utilizatorilor si a companiilor, prin mai mult de un filtru de autentificare a identitatii unui utilizator in raport cu banca sau compania cu care vrea sa faca tranzactii. Companii ca VeriSign, Vasco sau Entrust ofera deja dispozitive digitale care folosesc parole de unica folosinta, valabile o singura data, ale caror cifre si litere se schimba in cateva secunde. Numai ca astfel de dispozitive costa mult fabricantul, fiind in acelasi timp greu de amortizat, pentru ca majoritatea sunt menite sa fie distribuite gratuit clientilor.
Iar ironia cea mai mare in toata aceasta discutie e ca de fapt mare parte din fraudele pe Internet nici macar nu se petrec din cauza unor tranzactii online sau a unor tentative de phishing, ci din cauza unei hotii obisnuite, care vizeaza adresele postale clasice sau cardurile de plastic ale utilizatorilor. Studiul Javelin arata ca 38% din fraudele asupra identitatii sunt posibile ca urmare a banalei pierderi sau a banalului furt de portofele.
Leave a Reply