CEO la 15 ani

Computerul lui e inchis in fiecare seara la 21.30 (regula casei), dar Bradley se bucura ca poate sa castige 50 de dolari sau mai mult in fiecare dimineata pana la micul dejun. Pentru ca pe eBay nimeni nu stie ca ai 15 ani (sau nu-i pasa daca ti-e somn).

Pana de curand, adolescentii se uitau la antreprenori ca la niste simboluri – fie ca era vorba despre Bill Gates sau de Donald Trump -, asa cum erau pentru ei starurile rock sau sportivii. Sa ai propriul tau business a devenit acum foarte cool; sa ai propriul tau business inainte sa faci 20 de ani e supercool.

Simtind o noua piata, editorii de carti si autorii axati pe literatura motivationala fac ghiduri de bani si de investitii pentru cititori de varste mici. Carti precum „Ghidul Motley Fool de investitii pentru tineri: opt pasi ca sa faci mai multi bani decat au visat parintii tai vreodata“ sau „Tata bogat, tata sarac pentru tineri: secretele despre bani pe care nu le-ai invatat la scoala“ au dat un sens nou vechii zicale a generatiei „baby boom“: sa nu ai incredere in nimeni care are peste 30 de ani.

De la cresterea, descresterea si apoi iar cresterea noii economii, fata visului american a devenit tot mai tanara si mai bogata – si mai legata de casa. Stirile fiind pline de tineri de 20 si ceva de ani care fac milioane de dolari cu idei create la laptopurile personale si in dormitoarele proprii (cum au fost fondatorii YouTube, MySpace si Facebook), din ce in ce mai multi tineri spera sa ajunga sefii propriei lor companii, fara ca macar sa iasa din casa.

„Copiii astia vor sa faca bani“, spune Atoosa Rubenstein, 35 de ani, fostul redactor- sef al CosmoGirl, pe care a fondat-o cand avea 26 de ani, si al revistei Seventeen. „Sunt tot timpul sub asediul marketingului si au invatat ce inseamna marketingul. Acum este la moda sa ai businessul tau propriu. Inainte era la moda sa ai dulapul tau sau sa practici un sport anume. Acum, businessul tau da o imagine despre tine si despre interesele tale. Deja s-au impartit in bresle: viitorii CEO, designerii care fac tricouri, tinerii internauti care ii consiliaza pe adulti despre calculatoare sau care vand jocuri pe eBay.“ Peter Liebenson, un adolescent de 17 ani de la Dalton School din Manhattan, spune ca a sperat ca numele afacerii lui, „Caramelele lui Pete“, sa fie faimos intr-o zi. Dar ce e la fel de adevarat e ca afacerea lui Pete – caramele facute in casa si vandute online pe site-ul petecaramels.com – il solicita in mare masura, pentru ca este o afacere cu un singur angajat. „In general imi cam place sa-mi fac singur treaba“, spune el. „In loc de fotbal, eu joc «boccie» (joc italian cu bilele, n.red.). In loc sa cant la pian, cant la «theremin» («instrument» muzical electronic care produce sunete prin intermediul unor unde electromagnetice asupra carora actioneaza «interpretul», n.red.).“ Peter spune ca Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, a fost o figura care l-a inspirat. „Marketing-ul Amazon mi se pare interesant“, zice Peter.

Peter a urmat un curs de doua zile de design web la Scoala de Arte Vizuale, apoi a trimis o mana de caramele blog-ului lui preferat de dulciuri, candyaddict.com, obtinand o reactie entuziasta („Iti prezic un succes dulce!“) si un link catre site-ul lui. Si asa s-a nascut un business.

Peter le promite clientilor un produs si sanatos, si delicios. Livrarea poate dura chiar si o luna (temele si scrisorile de candidatura la colegiu au prioritate), dar puteti cere mostre pentru pretul de 1 dolar si sa platiti online prin PayPal. Daca ii trimiteti lui Peter un comentariu despre produsele lui, el va da dolarul inapoi.

Cu fatada magazinului pe Internet, cronici pe bloguri si comentarii de la clienti, Peter are mai multe comenzi decat poate duce (din 22 de state si pana si din indepartata Olanda, dupa cum spune el). Cheltuielile sunt minore (Peter plateste 4 dolari pe luna pentru gazduire pe web, iar reclama i-a venit pe gratis). Pana acum estimeaza ca a facut un profit de 45 de dolari, dupa ce a eliminat costurile operationale (achizitionarea unui domeniu, taxele de mesagerie si timbrele) si cele cu aprovizionarea (zahar, unt, smantana, zahar, un termometru si linguri pentru amestecat). E o suma la care n-a ajuns chiar usor (a contabilizat chitantele intr-una din noptile trecute), ceea ce sugereaza ca impulsurile lui Peter sunt mai mult creative decat pragmatice.

Nu toti antreprenorii adolescenti sunt atat de orientati pe procesul de productie. Pentru multi, obiectivul este profitul. Internatele sunt medii fertile pentru afaceristii minori; piata este captiva, la modul propriu, si prin urmare avida de tot felul de bunuri. In urma cu doi ani, Matt Swift era elev la scoala de baieti Salisbury din Salisbury, statul Connecticut. Nu era chiar un tip sportiv, spune el, si avea o gramada de timp liber. Si dintotdeauna a fost un spirit intreprinzator. Acum boboc la Universitatea Georgetown, Swift si-a descris planul de afaceri: „Eram intr-un loc ca si pustiu, mancarea era groaznica si ne-am gandit: care-i cea mai buna piata pentru o scoala de baieti?“ Mancarea si intalnirile cu fete au fost raspunsurile evidente – iar mancarea a fost alegerea cea mai viabila, spune el.

Cu binecuvantarea indrumatorului, Chisholm S. Chandler, el si doi prieteni, Nick Logothetis si Mike Katzenberg, au infiintat o pravalie de gustari intr-o clasa de la subsol. Investitia initiala a fost de 5.000 de dolari pentru fiecare (baietii au situatii financiare bune). Au platit un profesor cu 50 de dolari ca sa-i duca in fiecare sambata la Costco si la un magazin Sam’s Club, sa faca aprovizionarea. Deschis timp de numai 45 de minute in fiecare seara, dupa orele de curs, locul a devenit imediat o atractie. Pana la Craciun aveau deja un profit de 30.000 de dolari, pe care au inceput sa-i distribuie in scopuri caritabile: pentru victimele uraganului Katrina si ale valurilor tsunami, pentru computere si sprijin financiar catre un azil de batrani aflat in apropiere, profitand si de granturile oferite de Fundatia Ford.

„La inceput, profesorii ne-au criticat intens, astfel incat componenta caritabila a fost esentiala“, spune Swift. „Multora nu le convenea ideea ca noi profitam de pe urma colegilor nostri. Notele ne-au scazut in prima instanta, ale mele de la A la C, dar cand Chandler ne-a zis ca o sa pierdem magazinul daca continuam asa, le-am ridicat la loc. A fost un stimulent puternic.“ In anul urmator, scoala le-a oferit baietilor in concesiune restaurantul dintr-un nou centru studentesc, iar Sarum’s Snacks, cum s-a numit, a trecut intr-o faza noua, dar la fel de profitabila. Anul trecut Swift si partenerii si-au vandut investitia scolii si au numit doi elevi sa le ia locul.

Indrumatorul lor, Chandler, spunea de curand ca s-ar putea sa fi fost „niste sprancene ridicate pentru ca le-am permis unor pusti sa intre pe un teritoriu neexplorat, dar sa incerci ceva nou face parte din educatie. Si daca ar fi dat gres, ar fi fost la fel de bine, pentru ca ei tot ar fi invatat ceva“.

Cel mai de succes dintre manualele de facut bani la ora actuala este „Tata bogat, tata sarac pentru tineri“, cu 50.000 de exemplare vandute de la publicarea sa, in 2004, potrivit Nielsen BookScan. „Tata bogat…“ este parte a unei francize create de Robert T. Kiyosaki si Sharon L. Lechter. Mesajul principal este ca educatia mai inalta te poate lasa cu o gramada de datorii si ca un post de angajat cu salariu este o situatie perdanta, in contextul ilegalitatilor comise de corporatii si al costurilor cu asistenta medicala. Cartea este un manifest pentru unirea intreprinzatorilor de toate varstele. „Banii sunt o abilitate de supravietuire. O disciplina care trebuie sa fie invatata“, spune Kiyosaki. 

In reactie fata de lipsa de educatie financiara in licee si gimnazii, compania lui Kiyosaki a creat o serie de jocuri financiare numite „Cashflow“. Jucatorii castiga atunci cand scapa de statutul de salariati, prin acumularea de venituri pasive (din investitii imobiliare sau pe bursa). Familii intregi – asa-numitele Familii Bogate – formeaza acum comunitati de jucatori care se aduna sa joace „Cashflow“ in serile de vineri. „Jocul le deschide ochii“, spune Amanda McCauley, ale carei doua fete – Kelsey, de 13 ani, si Karly, de 11 ani, sunt gazde ale jocurilor de „Cashflow“ in Phoenix. „Au invatat ca banii nu vin pur si simplu din bancomat.“

Kelsey si-a descris incercarile de a gasi un loc unde sa plaseze un automat de bomboane si sa acumuleze astfel bani. „Acuma lucrez ca dadaca“, spune ea, „dar trebuie sa fiu acolo, ca sa castig cu adevarat banii“.

Traducere si adaptare de Mihai MitricA