Acestea sunt concluziile unui sondaj online realizat în septembrie de compania de cercetare de piaţă din Marea Britanie Yougov. Potrivit sondajului, 48% dintre respondenţi se aşteaptă ca situaţia economică a României să se înrăutăţească anul viitor. În acelaşi timp, principala îngrijorare pentru peste 60% dintre cei chestionaţi este legată de presiunea cheltuielilor zilnice asupra bugetelor personale, proporţia crescând uşor odată cu vârsta.
Astfel, 65% dintre cei chestionaţi au declarat că nu au reuşit să pună nimic deoparte în acest an şi 73% dintre ei şi-au anulat sau şi-au amânat investiţiile majore pentru următoarea perioadă.
Pentru a echilibra bugetele personale şi pentru a menţine sub control cheltuielile neprevăzute, 70% dintre cei care nu reuşesc să economisească apelează la credite de consum cu valoare mică, pe termen scurt, în timp ce 30% dintre români apelează la cardurile de credit. Principalul criteriu pentru achiziţionarea acestor produse financiare este rapiditatea cu care pot beneficia de o linie de creditare care să echilibreze pe termen scurt bugetele personale.
Cercetarea, realizată pe un eşantion de 2.028 de respondenţi, face parte dintr-o iniţiativă la nivel global a grupului britanic International Personal Finance (IPF), din care face parte şi Provident Financial România. Sondajul s-a desfăşurat în toate cele şase ţări în care grupul este prezent – România, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Mexic – şi are rolul de a identifica modalitatea în care consumatorii percep climatul socio-economic şi care sunt cele mai importante probleme pentru aceştia.
În acest context, Provident susţine programul naţional de educaţie financiară “Bugetul familiei”desfăşurat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România sub patronajul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi cu sprijinul Comisiei pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private. Acesta are scopul educării clienţilor în planificarea bugetelor personale şi în controlarea eficientă a banilor.
Leave a Reply