Al treilea web?

In urma cu cativa ani, un producator a scos pe piata aparatele de barbierit cu doua lame. Dupa o vreme, desigur, a aparut si aparatul cu trei lame. Probabil ca atunci cand toate aparatele vor avea mai multe lame, un aparat de barbierit cu o singura lama (dar capabil sa aplice si un after shave) va fi anuntat ca inovatie. Era inevitabil ca dupa ce termenul web 2.0 a fost indelung popularizat, sa fie pus in joc si revolutionarul „web 3.0“. Se pare ca notiunea a fost lansata de John Markoff intr-un recent articol publicat in The New York Times si – avand in vedere ca Google aduce deja 1.200.000 de rezultate – se pare ca a dat nastere unei noi dezbateri la scara planetara.

Ce este acest „web 3.0“ si prin ce se deosebeste de web 2.0? In primul rand, prin ghilimele. In vreme ce web 2.0 are o definitie (chiar daca in mare masura descriptiva) ce acopera o realitate, „web 3.0“ este mai degraba un spatiu al anticipatiei. Si pentru ca in lumea IT lucrurile se desfasoara atat de repede, jocul cu predictiile este extrem de atractiv, iar noul termen a reusit deja sa polarizeze interesul. Opiniile sunt diverse si, cum era de asteptat, abunda analogiile, parabolele si metaforele.

In articolul amintit, Markoff il numeste „web-ul semantic“, ceea ce a starnit neincredere in privinta masurii in care jurnalistul cunoaste teritoriul pe care il abordeaza. Web-ul semantic este o un termen „rezervat“ proiectului condus de Tim Berners-Lee (inventatorul web-ului), care este indreptat spre un set de standarde si tehnologii care sa puna in evidenta semantica informatiei. Insa in vreme ce aici e vorba mai degraba de o marcare riguroasa a informatiei, Markoff se asteapta ca semnificatia sa fie extrasa prin tehnici de inteligenta artificiala, combinata cu „minerit in date“ (data mining). Ceea ce atrage o metafora spectaculoasa: World Wide Database. O alta viziune este ca avem de-a face doar cu un web 2.0 mai usor de folosit, mai ieftin si mult mai larg raspandit. Daca celor care folosesc acum serviciile noului web li s-ar mai adauga inca un miliard de utilizatori, atunci legea lui Metcalfe – care spune ca puterea unei retele creste cu patratul numarului de noduri – ar induce o transformare calitativa care ne va duce spre un „web 3.0“ (despre care insa nu stim cum va arata).

Interesanta mi s-a parut analogia dintre etapele evolutiei web-ului si caracteristicile fisierelor. Astfel, web 1.0 (web-ul „initial“, cel dinaintea caderii dotcom-urilor) era „read-only“ (doar pentru citire). Desigur, cineva trebuia sa scrie, insa cei ce scriau doar erau proprietarii. In schimb, web 2.0 este deschis si pentru citire, si pentru scriere: oricine poate crea continut, iar una dintre ideile esentiale este tocmai de a spori valoarea unui serviciu prin aceasta „inteligenta colectiva“ a utilizatorilor. In aceasta analogie, „web 3.0“ echivaleaza cu fisierele care nu doar ca sunt „read/write“, dar sunt si executabile. Poate ca aceasta viziune poata sa para abstracta, insa daca o aplicam unui sit precum Amazon.com – un adevarat etalon pentru evolutia web-ului -, obtinem o imagine aplicata si extrem de sugestiva.

In anii de inceput, Amazon a fost un sit static, tipic pentru web 1.0. Catalogul de carti era gestionat de administratorii sitului, iar vizitatorii puteau sa-l exploreze cautand dupa un set de criterii (ISBN, autor, titlu etc.). Eta-pa urmatoare a fost cea in care vizitatorii au inceput sa adauge continut, notand cartile, scriind recenzii, compunand liste, aplicand etichete etc. – toate acestea adaugand valoare serviciilor oferite, ajutandu-ne sa „descoperim“ carti. Mai mult, mecanismele de agregare ne permit acum sa ne „abonam“ la diverse fluxuri (de pilda la recenziile unui utilizator sau la un anumit „tag“), astfel incat noutatile sa ne soseasca automat in portaluri de genul NetVibes sau PageFlakes. Insa noutatea cu adevarat revolutionara pe care Amazon, Google si alti pionieri o aduc este publicarea API-urilor (adica a interfetelor de programare). Adica oricine poate crea programe care sa utilizeze functionalitatile aplicatiilor care deservesc serviciile respective. De pilda, pot integra cautarea cartilor din cataloagele Amazon in propriile mele aplicatii. Folosind API-urile deschise de Google, un programator a transformat spatiul de stocare al unui cont GMail in echivalentul unui disc local. Posibilitatile sunt nelimitate.

Ajungem astfel la viziunea lui Dan Gillmor, poate cea mai indrazneata: „web 3.0“ va fi un urias sistem de operare.