Groupon îl numeşte pe Zsolt Orban managing director în România

În noua sa funcţie, Zsolt Orban va coordona operaţiunile de business şi strategia de dezvoltare a companiei, inclusiv extinderea secţiunilor de turism, produse şi lifestyle. Zsolt Orban îi va înlocui pe Matthieu Boutard şi Emmanual Marill de la Groupon France, cei care au preluat conducerea interimară a Groupon România în perioada mai – august 2012.
“Încă de la lansarea din 2011, Groupon România a devenit un partener pentru comercianţii care vor să îşi dezvolte afacerile şi o modalitate foarte bună pentru clienţii noştri de a descoperi locuri şi comunităţi extraordinare. Sunt bucuros să mă alătur echipei din România”, declară Zsolt Orban, managing director Groupon România.
Lansat în noiembrie 2008 în Chicago, Groupon creează oferte avantajoase atât pentru comercianţi, cât şi pentru consumatori, distribuind 1000 de astfel de oferte la nivel global.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *