“Preocuparea noastră a fost ca procesul juridic, procesul constituţional să fie respectat în conformitate cu statul de drept. Am luat notă astăzi de reinstalarea preşedintelui în funcţie şi noi considerăm că este o etapă suplimentară în cadrul acestui proces. (…) Deci, luăm notă de faptul că acest proces este acum complet respectat aşa cum am cerut şi noi, dar rămânem vigilenţi”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Olivier Bailly, în cadrul briefingului zilnic de presă, răspunzând unei întrebări adresate de jurnalişti. El a adăugat că prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei, Comisia Europeană va urmări “foarte strâns” evoluţiile din România, cu privire la care va prezenta un raport în cadrul MCV până la sfârşitul anului.
Leave a Reply