O ARTA EXACTA

Vrei sa vinzi firma, sa cumperi alta, sa listezi o companie sau, dimpotriva, sa o delistezi – in primul rand trebuie sa afli cat valoreaza.

Cifra de afaceri si profitul. Acesti doi indicatori sunt legea si religia pentru toti directorii generali si antreprenorii din businessul romanesc. Valoarea de piata a companiei lor devine importanta, in schimb, abia in momentul in care se gandesc sa atraga un investitor sau o finantare sau cand se hotarasc sa-si vanda actiunile.

De ce sa fie interesati antreprenorii romani de valoarea actiunilor pe care le detin, atat timp cat putini au interesul sau increderea sa iasa pe bursa? Iata o intrebare retorica valabila pentru primii ani de capitalism. Insa avalansa de fuziuni si achizitii declansata in ultimii patru-cinci ani, datorita capitalului strain, a scos la rampa o specie de specialisti: evaluatorii de business.

Ei au fost prezenti in scena si in anii 1997-2000 (primul val de fuziuni si achizitii), insa erau mai putin vizibili si, mai ales, nu aveau atat de mult de lucru.

Daca ne referim strict la intervalul 2000-2005, statistica fuziunilor si a achizitiilor spune ca investitorii straini au cumparat companii din Romania in valoare totala de peste sapte miliarde de euro. Din aceasta suma, circa un miliard de euro a reprezentat valoarea businessurilor detinute de proprietari locali, 1,3 miliarde de euro – companii de stat si 4,8 miliarde de euro – afaceri ale unor investitori institutionali. „O explicatie a interesului crescut al antreprenorilor pentru evaluari este numarul crescut al achizitiilor in ultimii ani“, sustine Alexandru Filip, consultant in cadrul Roland Berger Strategy Consultants. „Pe masura ce afacerile unui antreprenor ating un prag de maturitate, in care rata de crestere scade, iar concurenta se intensifica, el incepe sa se gandeasca la variante optime de a iesi din afacere“, rezuma Filip.

Sau, pe de alta parte, antreprenorul se poate gandi la extinderea afacerii proprii, inclusiv prin cumpararea unui concurent. Iar lucrurile se misca, desi consultanta de evaluare ramane un business de nisa. Numarul de tranzactii semnificativ mai mare, tranzactii care apoi au fost facute publice, la fel ca si identitatea consultantilor implicati, „a deschis ochii“ antreprenorilor. „Antreprenorii locali sunt acum mai deschisi atat la discutarea posibilitatii de vanzare a afacerii lor, cat si la discutarea termenilor si a conditiilor unui mandat de M&A (mergers & acquisitions, n.red.) ale carui avantaje le pot anticipa“, remarca Ioana Filipescu, managing director la Raiffeisen Investment.

Urmarea: evaluarea devine o afacere din care pot trai si specialisti ori grupuri de specialisti independenti. Darian, companie din Cluj condusa de Adrian Crivii, este un exemplu in acest sens. Crivii a facut cu aproxima-tiv doua luni in urma o estimare privind evolutia pietei serviciilor de evaluare. El crede ca piata serviciilor de evaluare va creste in 2006 la 9-10 milioane de euro, fata de 7 milioane de euro in 2005. Totodata, pentru anul viitor, Crivii estima o crestere de 25-30% a pietei. E drept, o buna parte din businessul evaluatorilor vine din analiza valorii unor imobile pentru creditele ipotecare, insa tot raman sume importante venite din evaluarea afacerilor in ansamblu.

Cine ne sunt evaluatorii? In primul rand, Big Four ai consultantei – PricewaterhouseCoopers, KPMG, Deloitte&Touche si Ernst & Young. Pe langa ei sunt consultantii din real estate si, bineinteles, independentii. Dar evaluarea nu este doar jobul evaluatorilor specializati. Tangente cu aceasta specializare au si fondurile de investitii, companiile de consultanta de management, diviziile de investment banking ale bancilor sau bancherii de investitii privati. Acestia din urma sunt, practic, avocati pe partea de business in cadrul unei tranzactii, de partea cumparatorului sau a vanzatorului. Bancherilor de investitii independenti nu le merge deloc rau, avand in vedere ca o companie din acest sector infiintata la inceputul anului a intermediat deja tranzactii cu o valoare totala de peste 130 de milioane de euro. Este vorba de Capital Partners, companie condusa de Doru Lionachescu, un manager cu zece ani de experienta in domeniul bancar. Comisioanele care revin consultantului in investitii variaza intre 1,5% si 3%, in functie de dimensiunea tranzactiei. Ce presupune munca de evaluare? Sau, mai precis, cum se face evaluarea unei afaceri? Marian Tescaru, managing partner la casa de investitii Altria Capital, raspunde acestei intrebari printr-o negatie: in niciun caz „evaluarea nu este «rocket science»“, spune cu autoironie Tescaru.

Doru Lionachescu de la Capital Partners prefera un raspuns teoretic: „majoritatea tehnicilor de evaluare corporatista graviteaza in jurul conceptului de valoare actualizata a fluxului de numerar liber generat de o companie“. Cu alte cuvinte, valoarea unei companii deriva din capacitatea acesteia de a genera cash-flow pentru investitorii proprietari, la o rata de profitabilitate cat mai mare comparativ cu costul capitalului sau cu costul oportunitatilor de investire a capitalului respectiv.

Evaluarea unei companii nu este „stiinta a rachetelor“, dar nici reciproca nu este adevarata: evaluarea unei companii nu se poate obtine printr-o formula unica aplicabila in orice conditii. Pornind de la fluxurile de numerar viitoare, valoarea estimativa a businessului se calculeaza, potrivit lui Doru Lionachescu, prin metoda multiplicatorilor unor indicatori financiari (cifra de afaceri, active nete, EBITDA). O alta tehnica uzuala de evaluare corporatista utilizeaza metode de raportare comparativa la tranzactii similare din punct de vedere sectorial, geografic sau temporal. Exista insa si cazuri in care nu rezultatele financiare sunt esenta evaluarii unei companii – fondurile de private equity bunaoara. „Apelam in primul rand la evaluarea managementului, dupa care ne uitam la evaluarea pozitiei pe piata, inclusiv in privinta concurentei actuale si potentiale. Partea financiara vine abia dupa aceea“, sustine Francisc Bodo, investment director la GED Capital, companie de administrare a fondurilor de investitii.

Indiferent de valoarea care se obtine, aceasta este de cele mai multe ori bazata pe premise de „neutralitate“ a pietei – cand nu exista un vanzator nerabdator si nici cumparatori grabiti, spune Ioana Filipescu de la Raiffeisen Investment. „Inevitabil, o evaluare are o anumita data de referinta si, sub acest aspect, o putem compara cu o fotografie a respectivei afaceri la un moment dat.“ Un exemplu il ofera Francisc Bodo de la GED Capital. In urma cu mai bine de un an, GED si Global Finance au vandut 51% din Sicomed – cel mai mare producator local de medicamente – catre Zentiva. „Din punctul de vedere al vanzatorului, cred ca am vandut la pretul corect de piata la acel moment. Daca am fi asteptat inca un an, am fi putut obtine usor un pret semnificativ mai mare“, spune Bodo.

Insa la final, cand se stabileste pretul final, acesta este in general corelat cu o anumita valoare, fie ca vorbim de EBITDA, de cash-flow, de cotatia la bursa; tendintele sunt date de apetitul cumparatorilor/vanzatorilor. Sau, cum spune Marian Tescaru de la Altria Capital, „cu cat industria e mai «la moda», cu atat multiplii sunt mai mari. La fel, cu cat tara e mai «in fashion», cu atat multiplii sunt mai mari. Astazi Romania este la moda!“.