Pilot la 91 de ani – GALERIE FOTO, VIDEO

Eric Carter a supravieţuit pericolelor zilnice la care a fost supus ca pilot în timpul războiului, printre care şi o misiune clandestină în nordul Rusiei din 1941 pentru protejarea rutelor de provizii.

După ce iniţial i s-a refuzat să urce la cockpitul unui Spitfire dintr-un muzeu, a reuşit să îşi îndeplinească visul prin intervenţia unui prieten, aflat la conducerea unei academii de de zbor : « Mi sa părut ridicol că lui Eric nu i s-a permis să se urce la bordul avionului pe motive de siguranţă şi protejare a sănătăţii. Ne simţim norocoşi că putem îndrepta acest rău, aranjând nu doar ca el să urce la bordul unui Spitfire, dar să şi piloteze din nou un astfel de avion. »

Avionul pus la dispoziţia nonagenarului a fost folosit în lupte din nordul Franţei: “Butonul de tragere şi toate celelalte butoane de control” erau acolo, ca şi ultima oară când am pilotat avionul, a declarat Eric. Pilotul a completat: “este ca şi cum ai urca la bordul primei maşini şi te simţi acasă. A fost o experienţă uimitoare, am avut parte atât de amintiri triste, cât şi de unele vesele. A fost exact cum îmi aduceam aminte”.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *