Noul iPad – un pas înainte spre experienţa mobilă desăvârşită

de Andrei Mihai Gîrbea

Sigur e un iPad nou? Aceasta este întrebarea pe care v-o veţi pune când veţi arunca un prim ochi asupra noii tablete Apple. De ce? Pentru că la exterior noua generaţie este aproape identică cu cea veche: ecranul de 9,7 inch şi format 4:3, carcasa din aluminiu, butoanele şi conectorul de pe laterale şi de pe faţa frontală. E drept, modelul cel nou este puţin mai gros decât cel precedent (diferenţa de 0,6 mm este însă insesizabilă chiar şi dacă aveţi ambele modele în mână) şi ceva mai greu (cu circa 50 de grame, care chiar se simt când veţi ţine tableta cu o singură mână un timp mai îndelungat). În plus, obiectivul camerei de pe spate este puţin mai mare pe noul model, acesta fiind de fapt detaliul prin care puteţi rapid diferenţia cele două generaţii.

IMPRESII ÎN URMA UTILIZĂRII ZILNICE

Cu o rezoluţie de 4 ori mai mare ca aceea a iPad-ului 2, ecranul noului iPad este cu adevărat o bijuterie. Cu toate acestea, un ochi neantrenat nu va vedea imediat diferenţa dintre acesta şi cel al precedentei generaţii. Pentru mine, câştigul este net în ceea ce priveşte claritatea afişării textelor de orice fel. Pe lângă acestea, aplicaţiile native oferite de iOS au fost optimizate pentru Retina Display, iar aplicaţiile dezvoltate de terţi sunt în curs de optimizare, numărul lor fiind totuşi redus în acest moment. Aşadar, beneficiile vor fi tot mai vizibile în timp.

Noul ecran vine şi cu un alt atu: afişează mai fidel culorile (lucru vizibil atât cu ochiul liber, cât şi cu instrumente profesionale). În acelaşi timp însă, el are şi o coloristică mai caldă, ce bate destul de supărător spre galben pe unele modele, în special dacă setaţi luminozitatea ecranului spre maxim. Eu unul am simţit acest neajuns imediat ce am făcut trecerea de la iPad-ul vechi, însă în doar câteva ore m-am obişnuit şi chiar am început să apreciez culorile redate.

În utilizarea de zi cu zi, noul iPad se comportă la fel de bine ca şi precedentul în ciuda rezoluţiei mult crescute, fiind rapid şi neblocându-se aproape niciodată. Platforma hardware şi cantitatea dublă de memorie îşi arată însă muşchii cu adevărat atunci când vine vorba de redarea filmelor Full HD şi a jocurilor, deşi titlurile optimizate pentru Retina Display sunt foarte puţine momentan.

E drept că iPad-ul se încălzeşte atunci când este pus mai serios la lucru (filme, jocuri), însă în acelaşi timp este drept şi că nu devine niciodată deranjant de cald. Personal, în utilizarea zilnică, cu ecranul setat undeva la 50% luminozitate şi folosind o carcasă din piele, pot spune că nu am simţit în nici un moment acest inconvenient.

În ceea ce priveşte autonomia, cei de la Apple promit că noul iPad se va ridica la acelaşi nivel cu modelul anterior, oferind peste 10 ore de utilizare zilnică. Desigur, în practică autonomia va varia mult în funcţie de aplicaţiile rulate, dar experienţa folosirii sale în aceste ultime zile îmi arată că cei de la Apple au dreptate: nu se observă diferenţe majore între cele două generaţii de iPad-uri. Pe de altă parte, bateria noului model se încarcă foarte greu, în peste 6 ore, aşadar, e indicat să îi faceţi plinul peste noapte.

Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *