Răspunsul lung îşi are rostul numai dacă mirarea îi aparţine unui ins în toate minţile: fotografie înseamnă să nemureşti lumina, emoţia şi momentul. Vestita fotografie cu copii arşi cu napalm în Vietnam a lui Nick Ut este mai mult decât un moment dintr-un război cretin, este un amestec de trăiri care a dus la marile manifestaţii din SUA, în urma cărora războiul a încetat. Şi vorbeam mai sus de inşi în toate minţile pentru că există înregistrări cu preşedintele Nixon care îşi exprima, în cel mai pur stil politicianist, îndoieli în privinţa autenticităţii imaginii: “…nu crezi că e aranjată?”, l-a întrebat fostul preşedinte american pe secretarul său de presă.
Imaginea de alături este dintr-un alt tip de război, cel dintre fotografi şi vedete. Este o fotografie a lui Jackie Kennedy Onassis, luată de un ins numit Ron Galella pe 7 octombrie 1971.
Ron Galella (www.rongalella.com) a fost cel mai faimos paparazzo al epocii sale (şi este în continuare un fotograf de seamă, care ţine discursuri, face expoziţii şi semnează cărţi şi albume). I-a fotografiat pe Elvis, pe Sophia Loren, pe Liz Taylor, Robert Redford sau Frank Sinatra. Sean Penn l-a scuipat, iar bodyguarzii lui Richard Burton l-au luat la bătaie de-a binelea. Şi după ce Marlon Brando i-a rupt falca şi i-a scos cinci dinţi, Galella s-a echipat cu o cască de fotbal american şi l-a urmărit mai sârguincios.
Vedeta favorită a lui Galella a fost Jackie Kennedy. În perioada în care fosta primă doamnă a locuit la New York, Galella a dat sume serioase portarilor şi şoferilor de limuzine, pentru a o putea urmări. “Windblown Jackie”, cum este cunoscută fotografia, este socotită capodopera lui Ron: Jackie reacţionează, cu un zâmbet uşor surprins, la claxonul unui taxi, pe Madison Avenue. Insistenţa lui Galella a dus la două vestite procese care i-au adus notorietate fotografului, dar care au menţinut-o şi pe Jackie în atenţia publicului. Peste ani un film despre activitatea lui Galella se va numi chiar “Sparge-i camera!” – “Smash his camera”, după îndemnul pe care Jackie i l-a adresat unui bodyguard aflat în apropierea lui Galella.
În cazul în care veţi căuta şi alte imagini luate de Ron Galella, veţi descoperi că, paparazzo sau nu, nu a uitat nicio clipă să fie fotograf, şi aceasta este lecţia pe care ne-o oferă: diferenţa între poze – “el sprijinind fals Turnul din Pisa” sau “ea ţinând luna în palmă” sau “peisajul minunat de la munte, cu linia orizontului strâmbă şi nişte crăci apărând aiurea” – şi fotografie – lumină, emoţie şi moment. Între amatorism şi experienţă sau între talent şi superficialitate. Galella a studiat fotografia şi are o diplomă în fotojurnalism. A creat un gen care în timp a degenerat, cum se întâmplă cu cele mai multe găselniţe de succes, care par facile cu toate că nu sunt: astăzi o sumă de inşi îşi imaginează că pot da lovitura vieţii pozând la nesfârşit picioare sau sâni dezgoliţi, gloată fără educaţie şi fără rost. Cumva eufemistic vorbind.
Leave a Reply