OMUL-CHEIE

„Daca spuneti ca veniti de la domnul Stroe, atunci va iert ca ati intarziat“, spune zambind intelegator unul dintre interlocutorii pentru acest articol. „Stroe este, in opinia mea, unul dintre cei mai buni oameni de afaceri ai Romaniei“, il descria la un moment dat si Tudor Pendiuc, primarul Pitestiului, in contextul discutiei despre privatizarea uzinei Dacia.

Aproape ca nu e conversatie despre ultimii ani ai Pitestiului care sa nu duca, intr-un fel sau altul, la Constantin Stroe, omul care a condus uzina din Mioveni timp de aproximativ un deceniu si care i-a convins pe cei de la Renault sa cumpere muribundul „mastodont“ in 1999 – eticheta pe care chiar fostul manager o pune uzinei. Si aproape ca nu e om din Pitesti si Mioveni care sa nu spuna, la un moment dat, ceva bun despre Stroe. Respectul pitestenilor – autoritati, oameni de afaceri, angajati – pentru omul de afaceri in varsta de 64 de ani s-a consolidat chiar in acele vremuri negre tocmai pentru ca uzina, avandu-l pe el la carma, s-a mentinut pe linia de plutire si a si iesit la liman „intr-o conjunctura economica ce mergea spre nicaieri, greu de definit“, dupa cum o descrie acum Stroe.

Climatului economic nefavorabil i s-ar adauga pierderile uzinei (cauzate si de furturile masive de pe platforma), subtehnologizarea, slaba productivitate si dezinteresul investitorilor straini pentru Dacia. Intr-un cuvant, intr-o perioada in care uzina se indrepta cu pasi siguri catre faliment, Stroe a reusit – cred toti cei intervievati – sa o mentina pe linia de plutire, ba chiar sa si faca cate un pas inainte. „Colacul de salvare a fost Dacia Nova, singurul produs 100% romanesc“, spune cel care in 1995 si-a asumat lansarea modelului proiectat de o echipa de ingineri romani. „Am avut un august nebun atunci, am lansat-o necoapta“. Uzina fabrica zece masini pe zi, iar primilor 4.000 de clienti li s-a tinut evidenta, pentru ca inginerii de la Dacia sa poata rectifica erorile de proiectare pe parcurs. „In total, am schimbat 428 de masini. Conceptul a fost bun, insa executia a fost proasta“, crede Stroe, care spune ca Nova a fost cruciala pentru supravietuirea uzinei. „Am jucat o singura carte: cartea succesului“, spune fostul manager de la Dacia, care a aplicat sloganul si in cazul privatizarii. Dupa discutii nenumarate cu cei de la Chrysler, Fiat, Audi sau Peugeot – care s-au intins pe o perioada de noua ani – in cele din urma Stroe a batut palma cu Renault. Poate si istoricul acestora cu Dacia a jucat un rol important aici (in anii ‘60-’70, uzina a produs sub licenta Renault). „Am avut doua obiective“, marturiseste Stroe acum. „Sa nu las Dacia sa se scufunde – cand inflatia era si de 250% – si sa gasesc o solutie cat mai buna pentru privatizare“.

Misiunea managerului a continuat si dupa gasirea investitorului. Iar procesul in sine trebuia condus cu cap. Asa ca, isi aminteste el, si-a luat inima in dinti si s-a dus la premierul de atunci – Radu Vasile – cerandu-i sa schimbe legea privatizarii, care cerea ca in 60 de zile dupa vanzare sa dea afara surplusul de personal. „Era vorba de un supraefectiv salarial de 16.820 de oameni. M-am dus la premier si i-am spus asa: «Domnule, imi pare rau, dar nu te pricepi. Nici 16.820 de bagaje nu pot da afara in doua luni, daramite oameni». Asa ca s-a schimbat legea si s-a esalonat disponibilizarea pe mai multi ani“.

Aflat mai tot timpul intre ciocan si nicovala – interesele investitorilor, ale statului roman si destinele miilor de angajati – Stroe a reusit sa duca la bun sfarsit unul dintre cele mai grele procese de privatizare din istoria Romaniei. A facut-o, spune el, multumita sprijinului moral al oamenilor de pe platforma, care au crezut ca el e singurul care chiar putea salva uzina si de fapt, masura mare, orasul intreg.