Invatamintele d-lui Gulbenkian

A fost armean si – mai e nevoie s-o spun? – afacerist. A fondat mari companii petroliere, dar s-a multumit cu putin. Putin e un fel de a spune, pentru ca averea dobandita din putin a fost uriasa. Cred ca dl. Gulbenkian va avea in curand, sau poate are deja, o lectie pentru investitorii si managerii din Romania.

 

Calouste Gulbenkian s-a nascut in 1869 si a murit in anul 1955. Intr-o poza facuta la inceputul anilor ‘20 pare mic de statura si uscativ, cu mustata in furculita si barbison. A fost unul din oamenii care au impus pe piata petrolul din Orientul Mijlociu, a fost implicat in aparitia pe lume a mai multor companii petroliere, printre care si Royal Dutch/Shell, iar la un moment dat (in 1928) a trasat o linie pe o harta, asa-numitul Red Line Agreement, in fapt primul cartel al petrolului, cu o imensa influenta, un predecesor al OPEC – format abia in 1960.

 

Unii admiratori i-au spus „un Talleyrand al diplomatiei petroliere“, dar mai cunoscuta a fost o alta porecla, pe care o s-o spun, celor ce nu o stiu, mai tarziu.

 

Rasfoiam zilele trecute un studiu despre industria petrolului din estul si centrul Europei, intocmit de analistii unei importante banci. Nu prea atent, marturisesc, dar asta nu-i de rau, pentru ca subiectele adevarate sar in ochi tocmai cand esti cumva neatent. Asa si acum: „crestere“, „recomandam“, „este de asteptat“, „rezultate dezamagitoare in trimestrul doi“… hopaaa – era vorba de Petrom si de OMV – cum dezamagitoare? Cat de dezamagit poti fi cand inregistrezi un profit net de peste 400 de milioane de euro la jumatatea anului 2006, de 2,3 ori mai mare decat cel din perioada similara a anului trecut, in conditiile in care profitul bugetat este de 520 de milioane de euro pentru intregul an? Iar rezultatul este peste cel obtinut in intreg anul trecut; e adevarat ca interpretarea rezultatelor trebuie facuta si cu luarea in calcul a procesului de restructurare prin care trece acum Petrom, dupa ce OMV si-a intrat pe deplin in drepturi, cat si prin evolutia pretului titeiului pe pietele internationale, dar chiar si asa… La fel de adevarat este ca 155 de milioane de euro profit net in trimestrul al doilea poate parea putin daca facem comparatia cu cele aproape 250 de milioane de euro in primul trimestru, dar totusi sunt 155 de milioane in trei luni – comparati cu 73 de milioane de euro profit in 2002 si cu aproape 40 de milioane in 2003.

 

Sa trecem la topul 100 al performerilor din economie pe care revista BUSINESS Magazin l-a publicat in editia anterioara. Dintre cele 100 de companii care au intrat in topul al carui lider este si anul acesta Petrom-OMV, doar cinci au inregistrat cresteri ale cifrei de afaceri de sub 10 procente, iar alte trei companii au inregistrat scaderi. In rest e…, cum sa spun?, Eldorado, poate?

 

Pentru ca multe cresteri nu numai ca depasesc 10%, dar, cu exceptia campionilor de la Petrotel LukOil, cu 10.000% – dar din cauze obiective -, majoritatea companiilor se situeaza in zona 30-100%, cele mai multe peste 50% si multe chiar peste 100%. In cazul profitului, acolo unde este, adica cam la jumatate din companii, numai doua au o crestere sub 10%, iar cele mai multe se pot lauda cu majorari de peste 100% (600% e o valoare chiar comuna, daca pot spune asa).

 

Unde vreau sa ajung? Intai o sa va spun ca Gulbenkian era cunoscut drept „domnul cinci la suta“, asta pentru ca a negociat si intermediat o multime de afaceri, dar totdeauna s-a multumit cu cinci la suta din ce a creat. Si cu 5% de ici si cu 5% de colo, a lasat numai fundatiei ce-i poarta numele echivalentul a trei miliarde de dolari. As compara acum cresterile pe care le inregistreaza companiile din Romania si nemultumirile pe care si le exprima pe ici si colo cu pozitia relativ umila a lui Calouste Gulbenkian si cu cele cinci procente ale sale.

 

Initial, detasarea in Romania a unui angajat al unei companii straine era privita de acesta cam ca exilul lui Ovidiu la Pontul Euxin, in tara barbarilor nespalati si a locuintelor insalubre.

 

Pe urma s-a dovedit ca Romania este si poate fi o mina de aur, unde poti vinde orice si unde cresterile de doi digiti sunt ceva normal. Exemplele de mai sus sunt graitoare, pentru ca si valorile anului 2004 sunt la fel de bune. Si la fel si in anii trecuti, principala caracteristica a pietei romanesti este cresterea naturala, bazata pe sporirea unei cereri grozav de reprimate inainte de ‘89.

 

Si daca si astfel de rezultate mai isca nemultumiri, ce vor spune nemultumitii cand economia romaneasca se va aseza si cand companiile vor exulta la cresteri de numai cateva procente. Nu sunt suficient de analist sa spun de cand se va intampla aceasta, dar cred ca e destul de aproape, pentru ca avem deja zone economice unde cresterile s-au temperat – este cazul retailului cu electrocasnice.

 

Si mai cred ca este bine ca managerii, care pana acum s-au multumit sa contabilizeze cresteri de doua cifre cu o simpla lansare de nou produs si o campanie publicitara mai mult sau mai putin sustinuta, sa sufle praful de pe manualele de management si sa mearga la noi MBA-uri, pentru ca spectrul lui cinci la suta este destul de aproape. Iar nemultumirea actionarilor sau a jucatorilor de bursa este, iata, usor de iscat.

 

Economia romaneasca s-a maturizat destul de mult in ultimii ani, cel mai relevant simptom fiind independenta tot mai vizibila pe care a capatat-o fata de politic. Daca zona sanatoasa a economiei romanesti, care isi vede de treaba indiferenta la declaratii, conflicte si crize, va avea puterea sa treaca si de hopul integrarii si sa reziste, ma rog ca peste cativa ani sa avem numai companii cu cresteri nu de 5%, ci de 10 procente.

 

In marea lui intelepciune, domnul Murphy a spus ca durata unui minut depinde de obicei de ce parte a usii de la baie te afli. Poate ca multumirea unora depinde pe ce parte a lui 5% se afla.