Fenomenul Lonelygirl15 a generat reactii diverse, iar dezvaluirea faptului ca totul a fost o combinatie de regie si improvizatie a unor cineasti nu a potolit interesul pe care presa l-a acordat subiectului. Dimpotriva.
Abia dupa ce am pus punctul final articolului de saptamana trecuta (Misterul fetei singuratice) a izbucnit un nou val de comentarii in presa si in blogosfera. Dupa ce s-a vadit ca adolescenta care a starnit un veritabil fenomen in internet prin cele doua duzini de scurte filme postate pe YouTube e de fapt o actrita si ca intreaga desfasurare a fost regizata, intrebarile la care si-au propus sa raspunda comentatorii s-au schimbat radical.
Este oare serialul care o prezinta pe asa-numita Bree (cunoscuta ca lonelygirl15) o noua forma de arta, asa cum pretind cei care l-au creat? Greu de spus, pentru ca desi mijloacele folosite tin de domeniul cinematografiei si a televiziunii, mediul folosit pentru difuzare este unul cu totul nou, iar unii comentatori au speculat pe marginea celebrei teze a lui Marshall McLuhan conform careia mediul isi pune o amprenta decisiva asupra mesajului. Intr-adevar, nici cinematografia si nici televiziunea n-au experimentat inca varianta foiletoanelor in episoade de 2-3 minute, in vreme ce in internet aceasta este norma.
Interactivitatea este un alt element de noutate pe care internetul l-a imprimat creatiei (nu s-a gasit inca un nume care sa desemneze aceasta noua forma de expresie). Privit din acest punct de vedere, fenomenul Lonelygirl15 este mai degraba un happening, o forma improvizatorica in care implicarea publicului a fost majora. Auto-intitulatii creatori – de fapt Ramesh Flinders si Miles Beckett, cineasti din
Un alt subiect de dezbatere l-a constituit originalitatea intregului demers si s-au incercat paralele cu alte manifestari intitulate net-art – de exemplu proiectele grupului etoy de acum cativa ani, mai ales prin incercarea de a anula distanta dintre arta si viata de zi cu zi. Tentativa de a dinamita conventia care sta la baza spectacolului nu e cu siguranta noua, dar niciodata nu s-a experimentat ceva similar la o asemenea scara (e vorba de o audienta insumata de ordinul milioanelor). Au fost semnalate similaritati cu actiunea romanului Pattern Recognition, publicat de cunoscutul autor cyberpunk William Gibson in 2003. Sociologic, fenomenul a fost asemanat cu legenda urbana cunoscuta ca Paul is Dead – valul de speculatii legate de presupusa moarte a lui Paul McCartney, pornind de la indiciile din albumul Abbey Road – cu diferenta ca acum detectivii amatori chiar au descoperit adevarul si au dezvaluit adevarata identitate a lui Bree: actrita neo-zeelandeza de 19 ani Jessica Rose, absolventa a New York Film Academy.
Ce va urma e greu de anticipat. Cert e doar ca Jessica Rose a devenit peste noapte o celebritate, ca urmare a unui proiect in care se pare ca nu a avut incredere. Industria clasica a divertismentului probabil o va acapara, iar interviul acordat MTV si aparitia in show-ul lui Jay Leno nu fac decat sa-i sporeasca popularitatea castigata in internet. Pe de alta parte, Flinders si Beckett au anuntat inca de la inceput ca intentioneaza sa continue proiectul si e greu de prevazut care va fi reactia fanilor (multi dintre ei dezamagiti de mistificare). De fapt – afirma creatorii – e vorba pur si simplu de a spune o poveste.
Dar mai este ceva… De curand, o fata care-si spune Cassie a inceput si ea sa posteze filmulete pe YouTube, cu directa referire la Bree, intr-o nota mult mai sumbra. Un personaj numit Cassie este evocat de Bree intr-un episod mai vechi si deocamdata nimeni nu stie daca si ea face parte din show. Misterul persista, iar cautarea a reinceput. Oare nu cumva este un joc?
Leave a Reply