Fata singuratica – epilog

Fenomenul Lonelygirl15 a generat reactii diverse, iar dezvaluirea faptului ca totul a fost o combinatie de regie si improvizatie a unor cineasti nu a potolit interesul pe care presa l-a acordat subiectului. Dimpotriva.

 

Abia dupa ce am pus punctul final articolului de saptamana trecuta („Misterul fetei singuratice“) a izbucnit un nou val de comentarii in presa si in blogosfera. Dupa ce s-a vadit ca adolescenta care a starnit un veritabil fenomen in internet prin cele doua duzini de scurte filme postate pe YouTube e de fapt o actrita si ca intreaga desfasurare a fost regizata, intrebarile la care si-au propus sa raspunda comentatorii s-au schimbat radical.

 

Este oare serialul care o prezinta pe asa-numita Bree (cunoscuta ca „lonelygirl15“) o noua forma de arta, asa cum pretind cei care l-au creat? Greu de spus, pentru ca desi mijloacele folosite tin de domeniul cinematografiei si a televiziunii, mediul folosit pentru difuzare este unul cu totul nou, iar unii comentatori au speculat pe marginea celebrei teze a lui Marshall McLuhan conform careia mediul isi pune o amprenta decisiva asupra mesajului. Intr-adevar, nici cinematografia si nici televiziunea n-au experimentat inca varianta foiletoanelor in episoade de 2-3 minute, in vreme ce in internet aceasta este norma.

 

Interactivitatea este un alt element de noutate pe care internetul l-a imprimat „creatiei“ (nu s-a gasit inca un nume care sa desemneze aceasta noua forma de expresie). Privit din acest punct de vedere, fenomenul Lonelygirl15 este mai degraba un happening, o forma improvizatorica in care implicarea publicului a fost majora. Auto-intitulatii „creatori“ – de fapt Ramesh Flinders si Miles Beckett, cineasti din California – au spus ca cel mai adesea reactia audientei a generat directiile scenariului. De exemplu, idila dintre Bree si prietenul ei Daniel a fost inspirata de reactia fanilor, care au speculat intens pe aceasta tema. Interactivitatea s-a manifestat in multe feluri si s-a combinat cu aspectele sociale ale internetului. Forumurile dedicate subiectului au adunat nu doar adolescenti fascinati de nota de mister degajata de videoblog, ci si scriitori, jurnalisti, cineasti, proiectanti de jocuri video, experti in religie si multi altii, atent monitorizati de creatori. Interesant e ca au aparut numeroase replici tot in forma de videoblog si, desi sunt evident parte din happening, e greu de stabilit daca si acestea fac parte din „creatie“.

 

Un alt subiect de dezbatere l-a constituit „originalitatea“ intregului demers si s-au incercat paralele cu alte manifestari intitulate „net-art“ – de exemplu proiectele grupului „etoy“ de acum cativa ani, mai ales prin incercarea de „a anula distanta dintre arta si viata de zi cu zi“. Tentativa de a dinamita conventia care sta la baza „spectacolului“ nu e cu siguranta noua, dar niciodata nu s-a experimentat ceva similar la o asemenea scara (e vorba de o audienta insumata de ordinul milioanelor). Au fost semnalate similaritati cu actiunea romanului „Pattern Recognition“, publicat de cunoscutul autor cyberpunk William Gibson in 2003. Sociologic, fenomenul a fost asemanat cu legenda urbana cunoscuta ca „Paul is Dead“ – valul de speculatii legate de presupusa moarte a lui Paul McCartney, pornind de la „indiciile“ din albumul „Abbey Road“ – cu diferenta ca acum detectivii amatori chiar au descoperit adevarul si au dezvaluit adevarata identitate a lui Bree: actrita neo-zeelandeza de 19 ani Jessica Rose, absolventa a New York Film Academy.

 

Ce va urma e greu de anticipat. Cert e doar ca Jessica Rose a devenit peste noapte o celebritate, ca urmare a unui proiect in care se pare ca nu a avut incredere. Industria clasica a divertismentului probabil o va acapara, iar interviul acordat MTV si aparitia in show-ul lui Jay Leno nu fac decat sa-i sporeasca popularitatea castigata in internet. Pe de alta parte, Flinders si Beckett au anuntat inca de la inceput ca intentioneaza sa continue proiectul si e greu de prevazut care va fi reactia fanilor (multi dintre ei dezamagiti de „mistificare“). De fapt – afirma creatorii – e vorba pur si simplu de a spune o poveste.

 

Dar mai este ceva… De curand, o fata care-si spune Cassie a inceput si ea sa posteze filmulete pe YouTube, cu directa referire la Bree, intr-o nota mult mai sumbra. Un personaj numit Cassie este evocat de Bree intr-un episod mai vechi si deocamdata nimeni nu stie daca si ea „face parte din show“. Misterul persista, iar cautarea a reinceput. Oare nu cumva este un joc?

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *