“Activitatea de investiţii în Europa Centrală a crescut substanţial în 2011, ajungând la 6,1 miliarde de euro investiţi realizate în principalele pieţe din regiune, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România. Această sumă este dublul celor 2,9 miliarde de euro învestiţi în Europa Centrală în 2010”, potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield. În România, volumul tranzacţiilor în 2011 a fost de 320 de milioane de euro, reprezentând doar 5% din totalul din regiunea analizată. Faţă de 2010, achiziţiile de active imobiliare de pe piaţa locală au crescut cu 32%, de la 241 milioane de euro. Astfel, România a avut cea mai modestă evoluţie a activităţii sectorului tranzacţiilor imobiliare, având în vedere că celelalte pieţe din regiune au raportat creşteri semnificativ mai mari.
Leave a Reply