Elogiul balastierei

Inchideti ochii si repetati, in gand, de cateva ori, „balastiera“. Nu simtiti deja in nari un iz de rau curgand domol si umezind malul salbatec-buruienos? Mocheta sau covorul nu s-au transformat deja intr-un covor scrasnitor de pietris? Balastiera are ceva primordial, de inceput de lume. Poate fi si inceput de cariera.

 

Saptamana trecuta am stat de vorba cu un om interesant, candva personaj important, astazi numai impacat cu sine si cu problemele pe care le are, nu putine. Mi-a placut si am sporovait vreo trei ceasuri despre o multime de lucruri, pentru ca iesirea din viata sa-i spunem publica nu i-a alterat abordarea pragmatica a vietii.

 

Printre altele mi-a vandut un pont la care recunosc ca nu m-as fi gandit sau poate ca da, dar dupa un consum serios de celule herculepoirotiste: „Vrei sa pui de-o afacere infloritoare rapid? Fa o balastiera!“ Pentru ca ritmul rapid al constructiilor din Bucuresti a creat un deficit de banal nisip si de banal pietris. Ceva utilaje, ceva basculante, ceva bani, nu putini pentru un jurnalist ca mine, nu multi pentru cineva cu talent pentru afaceri, o bucata de mal de rau, poate ceva relatii, ca deh, traim unde traim, in Romania, ce vreti mai mult?

 

Primul gand a fost ca am obtinut un secret pentru oricine vrea sa incerce marea afacerilor cu degetul – este vorba de simplitate si de privirea cu atentie a lumii.

 

Luni intregi de zile am avut sub ochi, din statia de tramvai, un anunt al unora care vindeau nisip cu sacul, la un pret care m-a indignat, cam cat zece paini. M-am indignat ca fraieru’, afacerea era acolo, numai ca nu flutura stindarde – daca le merge lor, mie de ce nu mi-ar fi mers? – poate la pretul a opt paini, ca nu-s lacom.

 

Ziua urmatoare balastiera ma obseda, stiti sentimentul – uite comertul exterior la sapte luni… balastiera… uite cu deconspirarea… da’ banca da oare bani pentru asa ceva?… uite cu ratingul imbunatatit al Romaniei… da’ un excavatorist bun se mai gaseste sau au plecat toti in Spania? Asa ca am zis sa dau un google.ro, sa vad ce si cum.

 

Si am descoperit o lume fascinanta. Dupa opt pagini eram vrajit si convins ca m-am ratat. O lume fascinanta, repet.

 

Am descoperit o asociatie culturala, spiritual crestina, infiintata de un preot romano-catolic, pentru pastrarea si raspandirea spiritului crestin prin activitati de caritate si servicii culturale, care avea deja balastiera, pe langa ateliere de tamplarie si reparatii auto.

 

Am aflat despre putinta de a organiza partide de pescuit la crap, in Ungaria, pe o splendida balastiera, la preturi avantajoase.           

 

O publicatie de specialitate m-a lamurit cum e cu utilajele. Aici nu prea mi-a placut stilul jurnalistic (mai stiti muzica aceea speciala care insotea jurnalele de stiri prezentate in cinematografe cu 30 de ani in urma, amestec de trompete victorioase cu toba mare in ritm alert? – mi-a sunat tot timpul in urechi), dar macar aveam informatia.

 

Pagina unei parohii din zona Romanului facea si ea publicitate unei balastiere, ceea ce m-a facut sa cred ca fie preotimea are o afinitate pentru balastiere, fie proprietarii de balastiere sunt niste crestini mai buni decat detinatorii de, sa zicem, ateliere de fotolii din rachita sau altele asemenea.

 

Pe o pagina de literatura un scriitor in devenire  marturisea ca „am vazut o balastiera sau cel putin asa cred, pentru ca nu stiu ce este o balastiera si nici cum arata, dar atunci mi s-a parut potrivit sa numesc acea constructie o balastiera. Hai sa spunem ca am avut sentimentul de balastiera“.

 

Sentimentul ma incerca deja si pe mine.

 

Tot balastiera m-a facut sa aflu ca exista decretul 135 din 17/04/84 privind retribuirea in acord global a personalului muncitor din transportul maritim, fluvial si activitatea portuara (Camera Deputatilor dixit), care spune negru pe alb: „contractul de acord global se incheie pentru executarea unor prestatii determinate constand din extractia si transportul unui volum de produse de balastiera“.

 

M-am ingrijorat un pic cand am dat de un grup de sateni indignati de faptul ca masinile unei balastiere le strica locuintele, fapt relatat in presa, si cand am fost instiintat, de aceeasi presa, de faptul ca „balastierele distrug malurile raurilor cu acte in regula“. M-a remontat o pagina care clama ca detine secretul afacerilor cu boltari si unde era prezenta, cum altfel, o balastiera.

 

Balastierele ii ajuta si pe arheologi: „La balastiera de pe malul din stanga Timisului s-a descoperit o spada medievala“.

 

Scriind acest text am ratat, altruist, afacerea. Dar simt ca lumea din spatele balastierelor imi permite deja sa scriu Codul balastierei, iar epigonii mei se pot pregati, deja, sa conceapa Adevarul din Spatele (sau din partea stanga ori din partea dreapta) Codului Balastierei. Sa nu te cuprinda sentimentul de balastiera?